ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1521/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 169/ CA din 6 mai 2010,

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea în contencios

administrativ și fiscal formulată de reclamantul M.S.P.R.L. - administrator

judiciar al SC M.D.F. SRL Constanța, în contradictoriu cu Autoritatea Națională

a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale și Direcția

Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța prin care a solicitat

anularea actului/ actelor administrative fiscale ce au stat la baza opririi în

perioada 18 august 2009-20 august 2009 a transporturilor expediate de societate

către SC A.A. SRL, obligarea intimatelor vinovate de abuzul săvârșit la

acoperirea prejudiciului material nepatrimonial cauzat precum și la plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta

în calitatea sa de antrepozitar autorizat de produse accizabile s-a considerat

vătămată în drepturile sale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, urmare

a opririi de către pârâte, pe o perioadă de trei zile ( 18 august 2009-20

august 2009 ) a unor transporturi de carburanți expediate către beneficiarul SC

A.A. SRL, în baza contractului de vânzare-cumpărare de produse petroliere

astfel încheiat.

Oprirea

transporturilor de carburanți fără nici un fel de explicație din partea

pârâtelor, a fost calificată de reclamantă drept un abuz, îndreptățind-o astfel

la obținerea de despăgubiri atât materiale cât și morale.

Urmare a

procedurii prealabile efectuată, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, privind revocarea actelor fiscale ce au stat la

baza opririi transporturilor, prin adresa nr. 29404 din 05 octombrie 2009,

pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța a

răspuns în sensul că, această conciliere nu poate fi soluționată în mod

favorabil întrucât reclamanta a desfășurat activități de livrare a produselor

energetice aflate în regim suspensiv cu nerespectarea prevederilor legale,

constatându-se atât săvârșirea unei contravenții vamale, cât și stabilirea unei

datorii vamale prin Decizia de impunere nr. 179 din 28 septembrie 2009.

Aspectul

determinant al cererii de chemare în judecată, a reținut instanța de fond, este

dacă oprirea transporturilor de carburanți în perioada 18 august 2009-20 august

2009 reprezintă un abuz/faptă ilicită.

Acțiunile

întreprinse de autoritățile pârâte au constat în înființarea de puncte de

control fixe și mobile, în trafic sau la ieșirile din antrepozitele fiscale,

pentru verificarea transporturilor de produse energetice aflate în regim

suspensiv precum și pe cele aflate în scutire de accize, urmare a procesului

verbal de contravenție nr. 1204 februarie 2008 prin care reclamanta a fost

sancționată cu amenda în valoare de 2.000 lei pentru neîndeplinirea

obligațiilor antrepozitului fiscal prevăzut de legislația fiscală și a adresei nr.

27985/28380/SSPA/CM/28 mai 2009 emisă de Direcția Supraveghere Operațiuni Vamale

din cadrul Autorității Naționale a Vămilor prin care s-a semnalat faptul că, de

la antrepozitul fiscal al SC M.D.F. SRL Constanța au fost expediate un număr de

23 cisterne cu motorină către beneficiarul SC C.I. SRL Săcuieni, operațiuni

care nu s-au încheiat potrivit legii.

Instanța

de fond a reținut faptul că reclamanta nu a făcut dovada nici unei condiții

prevăzute de art. 998-999 C. civ, respectiv fapta ilicită, raportul de

cauzalitate și vinovăția pentru a fi în prezența unui prejudiciu material sau

nepatrimonial.

În cazul

de față, a apreciat prima instanță, reclamanta nu a dovedit că oprirea

transporturilor de carburanți ar reprezenta un abuz, respectiv o faptă ilicită,

având în vedere că măsurile luate de pârâte au avut o bază legală, executorie

pentru recuperarea unor debite.

Atât timp

cât reclamanta nu a făcut dovada faptului că, măsurile fiscale luate de pârâte

au fost suspendate provizoriu, sau până la soluționarea irevocabilă a unui

eventual litigiu, nu suntem în fața unui abuz sau a unei fapte ilicite, ci,

dimpotrivă fapta este în conformitate cu legea.

În acest

sens, prima instanță a apreciat că, respectarea legii de către pârâte prin

prepușii săi, nu presupune nici cea mai mică culpă din partea acestora, nefiind

îndeplinită nici condiția vinovăției, și, implicit a raportului de cauzalitate.

Totodată,

instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite nici condițiile speciale

prevăzute de Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamanta să poată beneficia de

repararea prejudiciului.

În baza

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, pentru ca reclamanta

să aibă vocație la acoperirea prejudiciului, a apreciat prima instanță, aceasta

trebuie inițial să îndeplinească condiția unei persoane vătămate într-un drept

sau interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ

sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, condiții care în

cazul de față nu există.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Motivul

de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Se invocă

de recurentă faptul că hotărârea recurată cuprinde o motivare contradictorie,

iar prin soluția de respingere dispusă instanța a făcut o aplicare greșită a

legii.

Se arată

de recurentă că instanța de fond nu a reținut nelegalitatea actelor

administrative contestate, emise cu vădit abuz de putere în perioada 18 august-20

august 2009 și care au stat la baza reținerii nejustificate a transporturilor

de motorină mai mult de 48 de ore. Se arată că această reținere nelegală de

către autoritatea vamală a cauzat recurentei un prejudiciu care nu a fost

recunoscut prin soluția de respingere a acțiunii.

Se arată

că nu poate fi reținută susținerea privind existența unui Plan de acțiune privind

monitorizarea mijloacelor de transport, uleiuri minerale a fost aprobat în luna

septembrie 2009, ulterior actelor  abuzive întreprinse de autoritățile vamale în

luna august 2009.

Se arară

că la data luării măsurii de oprire a transporturilor autoritățile pârâte nu au

avut la bază nici un act administrativ care să justifice luarea măsurii.

În

motivele de recurs se arată că în mod nelegal nu s-a reținut îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 998-999 C. civ., în condițiile în care existau

cele trei elemente cumulative de atragere a răspunderii civile delictuale,

fapta ilicită constând în oprirea pe o perioadă de 3 zile a transporturilor,

situație ce a generat rezilierea contractului de furnizare produse petroliere nr.

162/2005, existența vinovăției organelor vamale în condițiile în care măsura

dispusă nu a avut p bază legală, existența legăturii de cauzalitate și

existența unui prejudiciu cert. În ceea ce privește acest element se arată că

au fost încălcate dispozițiile art. 129 C. proc. civ. pe motiv că instanța nu

și-a manifestat rolul activ și nu a încuviințat proba cu expertiză contabilă.

Sub acest

aspect se solicită casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

La dosar

intimata a depus concluzii scrise.

Analizând

recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca

nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța

de fond prin soluția de respingere a acțiunii recurentei a pronunțat o sentință

legală și temeinică neputându-se reține de Curte încălcarea dispozițiilor Legii

nr. 554/2004 și a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.

În cauză,

în mod corect nu s-a constatat existența unui refuz nejustificat de soluționare

a plângerii formulată de recurentă din 17 septembrie 2009 prin care aceasta a

contestat ca nelegală și abuzivă măsura opririi transporturilor expediate de

către aceasta spre diverși beneficiari, operațiuni ce constau în aprovizionare

cu motorină sau livrări de motorină ca produs accizabil. În cauză nu poate fi

reținut un exces de putere din partea autorităților vamale în sensul

dispozițiilor art. 2 (1) lit. n din Legea nr. 554/2004, deoarece organele

vamale prin oprirea transporturilor și-au exercitat, în fapt o atribuție legală

respectiv activitatea de supraveghere și control vamal. Iar această activitate

de control față de recurentă a fost determinată de specificul activității

desfășurate - transporturi cu cisterna de motorină și de faptul că la data de

28 mai 2009 s-a comunicat sesizarea Direcției Vamale Bihor în care se aprecia

că pentru 23 de transporturi nu s-a încheiat corespunzător regimul suspensiv

existând obligații de plată către bugetul de stat neachitate de recurentă.

S-a

apreciat în mod corect de instanța de fond că recurenta nu are un drept

recunoscut de lege vătămat neexistând o activitate nelegală din partea

autorităților vamale.

Acțiunea

de oprire temporară a transporturilor este integrată în activitatea de

verificare a transporturilor de produse energetice aflate în regim suspensiv

precum și pe cele aflate în scutire de accize în anumite puncte de control fixe

și mobile, în trafic sau la ieșirile din antrepozitele fiscale.

În cauză,

în mod corect a fost respinsă proba cu expertiză solicitată de recurentă, ca

inutilă cauzei în condițiile în care nu există în cauză fapta ilicită a

organelor vamale de natură a cauza recurentei un prejudiciu, în condițiile în

care acestea desfășurau potrivit competențelor o activitate de control și verificare

care presupunea oprirea și verificarea în trafic a mijloacelor de transport cu

produse energetice accizabile.

Față de

cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința

pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC M.D.F. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 169 din 6 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 15 martie 2011.