ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1521/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 169/ CA din 6 mai 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul M.S.P.R.L. - administrator judiciar al SC M.D.F. SRL Constanța, în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța prin care a solicitat anularea actului/ actelor administrative fiscale ce au stat la baza opririi în perioada 18 august 2009-20 august 2009 a transporturilor expediate de societate către SC A.A.

SRL, obligarea intimatelor vinovate de abuzul săvârșit la acoperirea prejudiciului material nepatrimonial cauzat precum și la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta în calitatea sa de antrepozitar autorizat de produse accizabile s-a considerat vătămată în drepturile sale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, urmare a opririi de către pârâte, pe o perioadă de trei zile ( 18 august 2009-20 august 2009 ) a unor transporturi de carburanți expediate către beneficiarul SC A.A. SRL, în baza contractului de vânzare-cumpărare de produse petroliere astfel încheiat. Oprirea transporturilor de carburanți fără nici un fel de explicație din partea pârâtelor, a fost calificată de reclamantă drept un abuz, îndreptățind-o astfel la obținerea de despăgubiri atât materiale cât și morale.

Urmare a procedurii prealabile efectuată, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind revocarea actelor fiscale ce au stat la baza opririi transporturilor, prin adresa nr. 29404 din 05 octombrie 2009, pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța a răspuns în sensul că, această conciliere nu poate fi soluționată în mod favorabil întrucât reclamanta a desfășurat activități de livrare a produselor energetice aflate în regim suspensiv cu nerespectarea prevederilor legale, constatându-se atât săvârșirea unei contravenții vamale, cât și stabilirea unei datorii vamale prin Decizia de impunere nr. 179 din 28 septembrie 2009. Aspectul determinant al cererii de chemare în judecată, a reținut instanța de fond, este dacă oprirea transporturilor de carburanți în perioada 18 august 2009-20 august 2009 reprezintă un abuz/faptă ilicită.

Acțiunile întreprinse de autoritățile pârâte au constat în înființarea de puncte de control fixe și mobile, în trafic sau la ieșirile din antrepozitele fiscale, pentru verificarea transporturilor de produse energetice aflate în regim suspensiv precum și pe cele aflate în scutire de accize, urmare a procesului verbal de contravenție nr. 1204 februarie 2008 prin care reclamanta a fost sancționată cu amenda în valoare de 2.000 lei pentru neîndeplinirea obligațiilor antrepozitului fiscal prevăzut de legislația fiscală și a adresei nr. 27985/28380/SSPA/CM/28 mai 2009 emisă de Direcția Supraveghere Operațiuni Vamale din cadrul Autorității Naționale a Vămilor prin care s-a semnalat faptul că, de la antrepozitul fiscal al SC M.D.F.

SRL Constanța au fost expediate un număr de 23 cisterne cu motorină către beneficiarul SC C.I. SRL Săcuieni, operațiuni care nu s-au încheiat potrivit legii. Instanța de fond a reținut faptul că reclamanta nu a făcut dovada nici unei condiții prevăzute de art. 998-999 C. civ, respectiv fapta ilicită, raportul de cauzalitate și vinovăția pentru a fi în prezența unui prejudiciu material sau nepatrimonial. În cazul de față, a apreciat prima instanță, reclamanta nu a dovedit că oprirea transporturilor de carburanți ar reprezenta un abuz, respectiv o faptă ilicită, având în vedere că măsurile luate de pârâte au avut o bază legală, executorie pentru recuperarea unor debite. Atât timp cât reclamanta nu a făcut dovada faptului că, măsurile fiscale luate de pârâte au fost suspendate provizoriu, sau până la soluționarea irevocabilă a unui eventual litigiu, nu suntem în fața unui abuz sau a unei fapte ilicite, ci, dimpotrivă fapta este în conformitate cu legea.

În acest sens, prima instanță a apreciat că, respectarea legii de către pârâte prin prepușii săi, nu presupune nici cea mai mică culpă din partea acestora, nefiind îndeplinită nici condiția vinovăției, și, implicit a raportului de cauzalitate. Totodată, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite nici condițiile speciale prevăzute de Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamanta să poată beneficia de repararea prejudiciului. În baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, pentru ca reclamanta să aibă vocație la acoperirea prejudiciului, a apreciat prima instanță, aceasta trebuie inițial să îndeplinească condiția unei persoane vătămate într-un drept sau interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, condiții care în cazul de față nu există.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivul de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Se invocă de recurentă faptul că hotărârea recurată cuprinde o motivare contradictorie, iar prin soluția de respingere dispusă instanța a făcut o aplicare greșită a legii. Se arată de recurentă că instanța de fond nu a reținut nelegalitatea actelor administrative contestate, emise cu vădit abuz de putere în perioada 18 august-20 august 2009 și care au stat la baza reținerii nejustificate a transporturilor de motorină mai mult de 48 de ore. Se arată că această reținere nelegală de către autoritatea vamală a cauzat recurentei un prejudiciu care nu a fost recunoscut prin soluția de respingere a acțiunii.

Se arată că nu poate fi reținută susținerea privind existența unui Plan de acțiune privind monitorizarea mijloacelor de transport, uleiuri minerale a fost aprobat în luna septembrie 2009, ulterior actelor abuzive întreprinse de autoritățile vamale în luna august 2009. Se arară că la data luării măsurii de oprire a transporturilor autoritățile pârâte nu au avut la bază nici un act administrativ care să justifice luarea măsurii.

În motivele de recurs se arată că în mod nelegal nu s-a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 998-999 C. civ., în condițiile în care existau cele trei elemente cumulative de atragere a răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constând în oprirea pe o perioadă de 3 zile a transporturilor, situație ce a generat rezilierea contractului de furnizare produse petroliere nr. 162/2005, existența vinovăției organelor vamale în condițiile în care măsura dispusă nu a avut p bază legală, existența legăturii de cauzalitate și existența unui prejudiciu cert. În ceea ce privește acest element se arată că au fost încălcate dispozițiile art. 129 C. proc. civ. pe motiv că instanța nu și-a manifestat rolul activ și nu a încuviințat proba cu expertiză contabilă.

Sub acest aspect se solicită casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. La dosar intimata a depus concluzii scrise. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond prin soluția de respingere a acțiunii recurentei a pronunțat o sentință legală și temeinică neputându-se reține de Curte încălcarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. În cauză, în mod corect nu s-a constatat existența unui refuz nejustificat de soluționare a plângerii formulată de recurentă din 17 septembrie 2009 prin care aceasta a contestat ca nelegală și abuzivă măsura opririi transporturilor expediate de către aceasta spre diverși beneficiari, operațiuni ce constau în aprovizionare cu motorină sau livrări de motorină ca produs accizabil.

În cauză nu poate fi reținut un exces de putere din partea autorităților vamale în sensul dispozițiilor art. 2 (1) lit. n din Legea nr. 554/2004, deoarece organele vamale prin oprirea transporturilor și-au exercitat, în fapt o atribuție legală respectiv activitatea de supraveghere și control vamal. Iar această activitate de control față de recurentă a fost determinată de specificul activității desfășurate - transporturi cu cisterna de motorină și de faptul că la data de 28 mai 2009 s-a comunicat sesizarea Direcției Vamale Bihor în care se aprecia că pentru 23 de transporturi nu s-a încheiat corespunzător regimul suspensiv existând obligații de plată către bugetul de stat neachitate de recurentă.

S-a apreciat în mod corect de instanța de fond că recurenta nu are un drept recunoscut de lege vătămat neexistând o activitate nelegală din partea autorităților vamale. Acțiunea de oprire temporară a transporturilor este integrată în activitatea de verificare a transporturilor de produse energetice aflate în regim suspensiv precum și pe cele aflate în scutire de accize în anumite puncte de control fixe și mobile, în trafic sau la ieșirile din antrepozitele fiscale. În cauză, în mod corect a fost respinsă proba cu expertiză solicitată de recurentă, ca inutilă cauzei în condițiile în care nu există în cauză fapta ilicită a organelor vamale de natură a cauza recurentei un prejudiciu, în condițiile în care acestea desfășurau potrivit competențelor o activitate de control și verificare care presupunea oprirea și verificarea în trafic a mijloacelor de transport cu produse energetice accizabile.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M.D.F. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 169 din 6 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.