ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1238/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul N.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea Hotărârii nr. 2205/2011 emisă de aceasta, recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de această lege. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în luna octombrie 1941 părinții săi, E. și M.N., precum și fratele său G.N. au fost strămutați din satul Vulturești, Județul Caliacra, Bulgaria, în localitatea Mihai Bravu, Județul Brăila, ulterior refugiindu-se în Județul Dâmbovița - suferind persecuții din motive etnice.

Contestatorul a arătat că s-a născut ulterior, în perioada refugiului la data de 08 septembrie 1944 în satul Pitaru, comuna Potlogi, Județul Dâmbovița, suferind alături de familia sa consecințele persecuțiilor. Prin Sentința civilă nr. 205 din 23 mai 2011 Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de contestatorul N.M., a anulat Hotărârea nr. 2205/2011 emisă de Casa Județeană de Pensii Botoșani, a stabilit în favoarea reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu acordarea drepturilor începând cu data de 01 februarie 2011 pentru perioada 31 octombrie 1941 - 06 martie 1945 și a obligat pârâta la suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul N.M. a fost strămutat în altă localitate în temeiul Tratatului dintre România și Bulgaria semnat la Craiova la 07 septembrie 1940, ce a avut ca obiect și schimbul de populație; stare de fapt dovedită prin înscrisurile depuse la dosar (Ordinul nr. 556/2005; Hotărârea nr. 581/2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998). Fratele reclamantului, N.G. are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, această calitate fiindu-i recunoscută prin Hotărârea nr. 296/2002 a Casei Județene de Pensii Iași. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că dovada calității de persoană persecutată din motive etnice este una personală și trebuie efectuată în mod indubitabil. Intimatul nu și-a efectuat obligațiile impuse de către legiuitor, iar hotărârea comisiei de aplicare a dispozițiilor Legii 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii Botoșani este temeinică și legală, instanța de fond pronunțând sentința recurată cu încălcarea prevederilor actului normativ anterior menționat. Recurenta consideră că hotărârea emisă reprezintă consecința neîndeplinirii obligațiilor legale care îi reveneau intimatului, motiv pentru care instanța de fond nu poate să se substituie Comisiei pentru aplicarea dispozițiilor Legii 189/2000, în sensul efectuării probei testimoniale pe care intimatul nu a înțeles să o utilizeze în dovedirea celor solicitate.

Legiuitorul precizează fără echivoc faptul că respectiva Comisie este abilitată să primească astfel de declarații și să emită o hotărâre în baza probelor de la dosar. Cum hotărârea pronunțată nu a fost una de respingere în sensul că solicitantul nu se află în una din situațiile evidențiate de art. 1 din Legea 189/2000 ci pentru că dosarul este incomplet, această contestație este nefondată. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în ceea ce privește perioada de acordare a drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Intimatul-reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori. În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Or, în cauză a fost depusă Hotărârea nr. 296/2002 din care rezultă că fratele reclamantului s-a aflat în aceeași situație cu acesta. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege. Însă, Înalta Curte constată că instanța de fond a greșit atunci când a acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 începând cu 31 octombrie 1941. În cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi, respectiv 8 septembrie 1944, deci a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 începând cu data nașterii sale.

Prin urmare, instanța de fond trebuia să acorde aceste drepturi începând cu data nașterii reclamantului și nu cu data în care părinții acestuia au fost refugiați. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica, în parte, sentința atacată în sensul că drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 se vor acorda pentru perioada 8 septembrie 1944 - 6 martie 1945, menținându-se celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, împotriva Sentinței civile nr. 205 din 23 mai 2011 a Curții de Apel Suceava,-secția contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 se acordă pentru perioada 8 septembrie 1944 - 6 martie 1945. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 martie 2012. Procesat de GGC - AS