ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1089/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța la data de 29 septembrie 2010 și înregistrată sub nr. 1307/36/2010, reclamanta SC „M.E." SRL Mangalia a chemat în judecată pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Generală de Lucrări Publice, solicitând: - anularea Somației din 08 mai 2010 și repunerea în situația anterioară, respectiv reconstituirea celor două spații comerciale; - obligarea pârâtului la plata de daune interese pentru prejudiciul creat în cuantum de 20.000 euro, reprezentând contravaloarea structurilor de termopan ale celor două spații comerciale și contravaloarea structurii de susținere a prelatei și a reparațiilor efectuate pentru refacerea plafonului.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 15 mai 2010 reprezentanta societății a constatat că două spații comerciale și, respectiv structura de susținere a prelatei discotecii „M.E." amplasate pe Plaja B. Eforie Nord au fost demolate. A mai susținut că dacă în cazul celor două spații comerciale a fost îndeplinită procedura prevăzută de O.U.G. nr. 41/2010 prin Somația din 06 mai 2010 emisă de Inspectoratul de Stat în Construcții Sud - Est - Direcția Județeană de Control în Construcții Constanța, în cazul demolării structurii de rezistență a prelatei nu a fost întreprins niciun demers legal prevăzut de O.U.G. nr. 41/2010 și a cărei demolare a afectat plafonul clădirii respective structura de rezistență.

La termenul de judecată din 11 octombrie 2010 reclamanta a precizat că renunță la judecata capătului de cerere având ca obiect prejudiciul de 20.000 euro. De asemenea, a invocat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 41/2010, cu privire la unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcții iar prin Încheierea din 08 noiembrie 2010 instanța a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate. Prin Sentința civilă nr. 441/CA din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC „M.E." SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Generală de Lucrări Publice, având ca obiect anulare act administrativ.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - prin Somația din 18 septembrie 2010 emisă de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Generală a Lucrărilor Publice, s-a pus în vedere reclamantei SC „M.E." SRL să procedeze la desființarea construcțiilor ilegale în termen de 48 de ore de la data primirii somației.

- această somație a fost precedată de Somația din 06 mai 2010 emisă de către Inspectoratul de Stat în Construcții prin care reclamanta a fost invitată să se prezinte cu documentele referitoare la lucrările ce se executau la construcțiile situate în Eforie Nord, Plaja B. - din actele depuse la dosar rezultă că la data de 29 mai 2006 s-a încheiat, de către Inspectoratul de Stat în Construcții, Procesul-verbal de inspecție potrivit cu care SC „M.E." SRL a edificat în fața spațiului comercial două chioșcuri cu suprafața de 3,60 mp fără să aibă autorizație de construcție, iar pentru această faptă reclamanta a fost sancționată contravențional prin Procesul-verbal de contravenție din 01 iunie 2006. S-a mai reținut că, deși societatea reclamantă invocă emiterea somației cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991, aceasta nu face nicio dovadă prin care să demonstreze faptul că cele două construcții pentru care a fost emisă somația și care au făcut obiectul demolării au fost autorizate așa cum prevede art. 1 din Legea nr. 50/1991.

A concluzionat instanța de fond că reclamanta nu a dovedit prin niciuna din probele administrate nelegalitatea somației astfel încât, actul administrativ este emis în conformitate cu legea, iar acțiunea este nefondată. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC „M.E." SRL Mangalia, care a invocat ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre judecătorească poate fi recurată când a fost pronunțată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Așa cum s-a arătat în practicaua acestei decizii, în ședința de astăzi, din oficiu, instanța a pus în discuția părților motivul de ordine publică privind competența instanței de fond de a soluționa cauza de față.

3. Soluția instanței de recurs Având în vedere motivul de ordine publică, ridicat din oficiu, în ceea ce privește instanța competentă material să soluționeze litigiul de față, instanța de recurs constată că Judecătoria Mangalia este competentă să judece în fond această cauză. Este necontestat că actul dedus judecății, care constituie obiectul acțiunii, îl reprezintă Somația din 8 mai 2010 emisă de organul de specialitate din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului pentru desființarea unei construcții edificată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, este necontestat că Somația din 8 mai 2010 a fost emisă în temeiul art. 1 și art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcții. Într-adevăr, potrivit art. 1 și 2 din O.U.G.

nr. 41/2010 - art. 1 „Prin derogare de la prevederile art. 28, 31 și 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, toate construcțiile cu destinație turistică, cât și construcțiile realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă, din stațiunile turistice și din localitățile aflate pe litoralul Mării Negre, ridicate fără autorizație sau cu depășirea limitei autorizației de construire, aflate pe proprietatea publică sau privată, finalizate sau în curs de execuție, se desființează"; - art. 2 „După constatarea stării de nelegalitate de către reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții, aceștia înștiințează Direcția Generală a Lucrărilor Publice din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, care somează proprietarii construcțiilor să le desființeze în termen de 48 de ore.

(2) Somația se înmânează proprietarului construcției sau se afișează la loc vizibil pe imobil”. Prin reglementările O.U.G. nr. 41/2010, legiuitorul a înțeles să deroge de la regimul general instituit prin Legea nr. 50/1991, doar în ceea ce privește reglementările de la art. 29, care specifică faptul că măsura complementară a desființării lucrărilor executate fără autorizație se ia odată cu aplicarea amenzii contravenționale, de la art. 31 care se referă la prescripția dreptului de a constata contravențiile și aplica amenzile, precum și de la art. 32 care reglementează posibilitatea organului constatator de a sesiza instanțele judecătorești, între altele pentru desființarea construcțiilor realizate nelegal.

Deci, cu alte cuvinte, având în vedere că O.U.G. nr. 41/2010 nu conține reglementări de ordin procedural, celelalte dispoziții din Legea nr. 50/1991 rămâne pe deplin aplicabile în ceea ce privește faptele constatate și măsurile luate în baza normelor acestei ordonanțe de urgență. Or, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar potrivit art. 32 alin. (2) din această ordonanță a Guvernului, competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Este adevărat că somația în litigiu are natura juridică a unui act administrativ ca și orice proces verbal de constatare a unei contravenții, prin care se aplică amenda și măsura desființării unei construcții ilegale.

Faptul că somația în litigiu a fost emisă separat, prin derogare de la art. 28, 31 și 32 din Legea nr. 50/1991, nu conferă acestui act administrativ o altă natură, în măsură să atragă competența materială a unei alte instanțe, în lipsa unor dispoziții legale în acest sens. De altfel, nu există nicio dispoziție legală și nicio altă rațiune care să permită ca astfel de cauze să ajungă în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, întreaga filozofie a Legii nr. 50/1991 fiind aceea ca în materia abaterilor de la disciplina în construcții, litigiile să rămână în competența judecătoriilor în circumscripția cărora au fost constatate faptele. Astfel fiind, recursul va fi admis pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., soluția va fi casată și cauza va fi trimisă la Judecătoria Mangalia pentru competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC „M.E." SRL Mangalia împotriva Sentinței civile nr. 441/CA din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza pentru competentă soluționare la Judecătoria Mangalia. Cu opinia separată a d-nei judecător C.I., în sensul respingerii recursului ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2012. Procesat de GGC - AS