ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1089/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel

Constanța la data de 29 septembrie 2010 și înregistrată sub nr. 1307/36/2010,

reclamanta SC „M.E." SRL Mangalia a chemat în judecată pârâtul Ministerul

Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Generală de Lucrări Publice,

solicitând:

- anularea Somației

din 08 mai 2010 și repunerea în situația anterioară, respectiv reconstituirea

celor două spații comerciale;

- obligarea pârâtului

la plata de daune interese pentru prejudiciul creat în cuantum de 20.000 euro,

reprezentând contravaloarea structurilor de termopan ale celor două spații

comerciale și contravaloarea structurii de susținere a prelatei și a

reparațiilor efectuate pentru refacerea plafonului.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că la data de 15 mai 2010 reprezentanta societății a

constatat că două spații comerciale și, respectiv structura de susținere a

prelatei discotecii „M.E." amplasate pe Plaja B. Eforie Nord au fost

demolate.

A mai susținut că

dacă în cazul celor două spații comerciale a fost îndeplinită procedura

prevăzută de O.U.G. nr. 41/2010 prin Somația din 06 mai 2010 emisă de

Inspectoratul de Stat în Construcții Sud - Est - Direcția Județeană de Control

în Construcții Constanța, în cazul demolării structurii de rezistență a

prelatei nu a fost întreprins niciun demers legal prevăzut de O.U.G. nr.

41/2010 și a cărei demolare a afectat plafonul clădirii respective structura de

rezistență.

La termenul de

judecată din 11 octombrie 2010 reclamanta a precizat că renunță la judecata

capătului de cerere având ca obiect prejudiciul de 20.000 euro.

De asemenea, a

invocat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 41/2010,

cu privire la unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcții iar prin

Încheierea din 08 noiembrie 2010 instanța a dispus sesizarea Curții

Constituționale cu soluționarea excepției invocate.

Prin Sentința civilă

nr. 441/CA din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Constanța a respins ca

nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC

„M.E." SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale

și Turismului - Direcția Generală de Lucrări Publice, având ca obiect anulare

act administrativ.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- prin Somația din 18

septembrie 2010 emisă de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului -

Direcția Generală a Lucrărilor Publice, s-a pus în vedere reclamantei SC

„M.E." SRL să procedeze la desființarea construcțiilor ilegale în termen

de 48 de ore de la data primirii somației.

- această somație a

fost precedată de Somația din 06 mai 2010 emisă de către Inspectoratul de Stat

în Construcții prin care reclamanta a fost invitată să se prezinte cu

documentele referitoare la lucrările ce se executau la construcțiile situate în

Eforie Nord, Plaja B.

- din actele depuse

la dosar rezultă că la data de 29 mai 2006 s-a încheiat, de către Inspectoratul

de Stat în Construcții, Procesul-verbal de inspecție potrivit cu care SC

„M.E." SRL a edificat în fața spațiului comercial două chioșcuri cu

suprafața de 3,60 mp fără să aibă autorizație de construcție, iar pentru

această faptă reclamanta a fost sancționată contravențional prin

Procesul-verbal de contravenție din 01 iunie 2006.

S-a mai reținut că,

deși societatea reclamantă invocă emiterea somației cu nerespectarea

dispozițiilor Legii nr. 50/1991, aceasta nu face nicio dovadă prin care să

demonstreze faptul că cele două construcții pentru care a fost emisă somația și

care au făcut obiectul demolării au fost autorizate așa cum prevede art. 1 din

Legea nr. 50/1991.

A concluzionat

instanța de fond că reclamanta nu a dovedit prin niciuna din probele

administrate nelegalitatea somației astfel încât, actul administrativ este emis

în conformitate cu legea, iar acțiunea este nefondată.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC „M.E." SRL Mangalia, care a

invocat ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit

cărora o hotărâre judecătorească poate fi recurată când a fost pronunțată fără

temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Așa cum s-a arătat în

practicaua acestei decizii, în ședința de astăzi, din oficiu, instanța a pus în

discuția părților motivul de ordine publică privind competența instanței de

fond de a soluționa cauza de față.

de recurs

Având în vedere

motivul de ordine publică, ridicat din oficiu, în ceea ce privește instanța

competentă material să soluționeze litigiul de față, instanța de recurs

constată că Judecătoria Mangalia este competentă să judece în fond această

cauză.

Este necontestat că

actul dedus judecății, care constituie obiectul acțiunii, îl reprezintă Somația

din 8 mai 2010 emisă de organul de specialitate din cadrul Ministerului

Dezvoltării Regionale și Turismului pentru desființarea unei construcții

edificată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea

executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

De asemenea, este

necontestat că Somația din 8 mai 2010 a fost emisă în temeiul art. 1 și art. 2

alin. (1) din O.U.G. nr. 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea

disciplinei în construcții.

Într-adevăr, potrivit

art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 41/2010 - art. 1 „Prin derogare de la prevederile

art. 28, 31 și 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării

lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, toate construcțiile cu destinație turistică, cât și construcțiile

realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă, din stațiunile

turistice și din localitățile aflate pe litoralul Mării Negre, ridicate fără

autorizație sau cu depășirea limitei autorizației de construire, aflate pe

proprietatea publică sau privată, finalizate sau în curs de execuție, se

desființează"; - art. 2 „După constatarea stării de nelegalitate de către

reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții, aceștia înștiințează

Direcția Generală a Lucrărilor Publice din cadrul Ministerului Dezvoltării

Regionale și Turismului, care somează proprietarii construcțiilor să le

desființeze în termen de 48 de ore. (2) Somația se înmânează proprietarului

construcției sau se afișează la loc vizibil pe imobil”.

Prin reglementările

O.U.G. nr. 41/2010, legiuitorul a înțeles să deroge de la regimul general

instituit prin Legea nr. 50/1991, doar în ceea ce privește reglementările de la

art. 29, care specifică faptul că măsura complementară a desființării

lucrărilor executate fără autorizație se ia odată cu aplicarea amenzii

contravenționale, de la art. 31 care se referă la prescripția dreptului de a

constata contravențiile și aplica amenzile, precum și de la art. 32 care

reglementează posibilitatea organului constatator de a sesiza instanțele judecătorești,

între altele pentru desființarea construcțiilor realizate nelegal.

Deci, cu alte

cuvinte, având în vedere că O.U.G. nr. 41/2010 nu conține reglementări de ordin

procedural, celelalte dispoziții din Legea nr. 50/1991 rămâne pe deplin

aplicabile în ceea ce privește faptele constatate și măsurile luate în baza

normelor acestei ordonanțe de urgență.

Or, potrivit art. 35

alin. (3) din Legea nr. 50/1991, dispozițiile acestei legi se completează cu

prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar

potrivit art. 32 alin. (2) din această ordonanță a Guvernului, competența

aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Este adevărat că

somația în litigiu are natura juridică a unui act administrativ ca și orice

proces verbal de constatare a unei contravenții, prin care se aplică amenda și

măsura desființării unei construcții ilegale.

Faptul că somația în

litigiu a fost emisă separat, prin derogare de la art. 28, 31 și 32 din Legea

nr. 50/1991, nu conferă acestui act administrativ o altă natură, în măsură să

atragă competența materială a unei alte instanțe, în lipsa unor dispoziții

legale în acest sens.

De altfel, nu există

nicio dispoziție legală și nicio altă rațiune care să permită ca astfel de

cauze să ajungă în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, întreaga

filozofie a Legii nr. 50/1991 fiind aceea ca în materia abaterilor de la

disciplina în construcții, litigiile să rămână în competența judecătoriilor în

circumscripția cărora au fost constatate faptele.

Astfel fiind,

recursul va fi admis pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

soluția va fi casată și cauza va fi trimisă la Judecătoria Mangalia pentru

competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de SC „M.E." SRL Mangalia împotriva Sentinței civile nr. 441/CA

din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza pentru competentă soluționare la Judecătoria

Mangalia.

Cu opinia separată a

d-nei judecător C.I., în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2012.

Procesat

de GGC - AS