ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7156/2012

Asupra cauzei de față constată următoarele. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 12 octombrie 2006 reclamanta SC C.B. SA a chemat în judecată pe pârâta SC N.H. SRL, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei de a nu construi pe terenul situat în stațiunea Mamaia, în conformitate cu autorizația de construire din 18 august 2006 emisă de Primăria Municipiului Constanța și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că este proprietara imobilului situat în stațiunea Mamaia – Hotel B. Hotelul a fost construit de către reclamantă și funcționează având această destinație din anul 2002, fiind ridicat pe baza autorizațiilor de construcție din 26 februarie 1999 și din 19 iunie 2001. Prin adresa din 13 septembrie 2006 pârâta a înștiințat pe reclamantă că urmează a demara, începând cu data de 18 septembrie 2006, lucrările de demolare și construcție a obiectivului Bufet Bar Pizzerie P. Reclamanta a răspuns pârâtei, solicitându-i acesteia planurile de demolare, de excavație și un plan al amplasării viitoarei construcții, în vederea protejării propriei construcții. Fără să dea curs acestei solicitări, pârâta a început lucrările de demolare și de excavații, situație în care a secționat țeava de canalizare de ape menajere, astfel încât Hotelul B. nu mai poate funcționa.

Singurul document care a intrat în posesia reclamantei - un plan de situație - a relevat că noua construcție P+3 urmează a se edifica, în punctul cel mai apropiat, la o distanță de 40 cm, în dreptul ferestrelor Hotelului B. La data autorizării construirii Hotelului B., pe partea de est exista ca vecin domeniul public, care se află în administrarea municipiului Constanța, reprezentat de Primarul Municipiului Constanța, care este și emitentul autorizațiilor de construire. În aceste condiții, înseamnă că Primarul Municipiului Constanța a permis ridicarea Hotelului B. cu deschideri către partea de est, având în vedere și faptul că această construcție este construită pe graniță, dându-și consimțământul în acest sens.

Orice construcție care se ridică pe terenul învecinat trebuie să păstreze o distanță de 19 decimetri față de construcția Hotelului B., fiind ilegală autorizarea și construirea, într-o zonă turistică, la 40 cm distanță de un hotel de 3 stele autorizat. În drept s-au invocat dispozițiile art. 610-614 C. civ., art. 1073 și urm. C. civ., H.G. nr. 31 din 24 ianuarie 1996, Hotărârea nr. 525 din 27 iunie 1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, Planul urbanistic zonal. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca nefondată. Pe cale de excepție, a invocat lipsa de interes legitim a cererii, în condițiile în care pârâta construiește pe un teren proprietatea sa, și nu pe domeniul public, cum afirmă reclamanta, teren pe care reclamanta s-a extins cu balcoanele cu aproximativ 1 m, iar construcția edificată nu are servitute de vedere spre Hotelul B., proprietatea reclamantei.

Reclamanta este cea care s-a extins peste limita proprietății sale cu balcoanele în consolă, astfel încât nu poate reproșa pârâtei edificarea unei construcții în baza unei autorizații de construcție, pe terenul pe care-l deține în proprietate. Pe fondul cauzei pârâta a arătat că, în baza autorizației de construire din 18 august 2006, a efectuat lucrările de execuție pentru investiția „unitate cazare/alimentație publică pentru 3 etaje”, situate în stațiunea Mamaia, cu respectarea întocmai a autorizației și a documentației care a stat la baza acesteia, construcția neavând vedere către Hotel B. aparținând reclamantei, pentru a fi incidente în cauză dispozițiile art. 610-614 C. civ.

Prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei să demoleze balcoanele Hotelului B., aflate în consola deasupra terenului proprietatea pârâtei reconveniente, iar în caz de refuz, instanța să autorizeze pârâta reconvenientă să efectueze lucrările de demolare, pe cheltuiala reclamantei-pârâte. În motivarea cererii reconvenționale, pârâta reconvenientă a susținut că reclamanta a edificat Hotelul B. cu balcoanele în consolă aproximativ 1 m deasupra terenului proprietatea SC N.H. SRL, fapt generator de prejudicii și care aduce atingere dreptului de proprietate. În drept s-au invocat dispozițiile art. 1073 C. civ. și art. 480 C. civ. La termenul din 27 iulie 2007 reclamanta și-a modificat cererea, în temeiul art. 132 C. proc.

civ., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei de a desființa construcția edificată în conformitate cu autorizația de construire din 18 august 2006 emisă de Primăria Municipiului Constanța. În motivarea cererii modificate reclamanta a arătat că, așa cum rezultă din actele prin care pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului învecinat, la momentul edificării Hotelului B., inclusiv la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, terenul învecinat aparținea domeniului public al municipiului Constanța, pârâta dobândind în proprietate acest teren mult mai târziu. Astfel, afirmația că reclamanta a construit balcoane în consola pe terenul pârâtei nu are fundament real.

Construcția pârâtei a fost edificat în baza unui certificat de urbanism care nu a respectat procentul de ocupare a terenului – P.O.T., coeficientul de utilizare a terenului – C.U.T., prevăzute în planurile urbanistice zonale și de detaliu, dimensiunile și suprafețele parcelelor, înălțimea față de punctele de delimitare. De asemenea, la eliberarea autorizației de construire din 18 august 2006 nu au fost respectate prevederile Planului urbanistic zonal și de detaliu în ceea ce privește distanța minimă față de construcțiile învecinate, precum și avizele necesare edificării unei construcții cu destinație turistică. La termenul din 27 martie 2007 reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a certificatului de urbanism din 16 decembrie 2005 emis de Primarul Municipiului Constanța și a autorizației de construire din 18 august 2006, solicitând sesizarea instanței de contencios administrativ cu această excepție.

Cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ a fost admisă prin încheierea din 24 aprilie 2007, pentru motivele expuse în încheiere. Prin sentința civilă nr. 907 din 10 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 4689/118/2007 a fost respinsă excepția de nelegalitate a certificatului de urbanism din 16 decembrie 2005, a autorizației de construire din 18 august 2006 și a H.C.L. nr. 182/2005 adoptată de Consiliul Local Constanța, sentință rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat. Cauza a fost repusă pe rol la data de 11 august 2009. Prin sentința civilă nr. 5275 din 27 septembrie 2011, Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei de interes a cererii principale, ca nefondată; a respins ca nefondată cererea principală formulată de reclamanta SC C.B.

SA, în contradictoriu cu pârâta SC N.H. SRL și a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta SC N.H. SRL. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta a construit, în baza autorizației de construire din 26 februarie 1999 și autorizației din 19 iunie 2001 un hotel, recepționat la data de 20 mai 2002, conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Hotelul a fost construit la limita proprietății, cu balcoanele de la etaj în consolă, peste terenul învecinat.

Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză lățimea balcoanelor în consolă ale Hotelului B. este de 1,85 și se află deasupra terenului public pe 1,11 m și deasupra terenului pârâtei, pe 0,74 m, fiind la o distanță de clădirea construită de pârâtă de 1,85 m la nivelul demisolului și parterului și 0,35 cm față de limita etajelor în consolă a Hotelului B. Societatea pârâtă, în baza contractului de asociere în participațiune din 14 mai 2001 încheiat cu SC M. SA, având ca obiect exploatarea activului - Grup sanitar B., a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui activ, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 19 octombrie 2001. Prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 decembrie 2002 încheiat cu Municipiul Constanța, prin Primar, pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 373 m.p., teren aferent activului cumpărat la 19 octombrie 2001 și, prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 aprilie 2005 încheiat cu Municipiul Constanța, prin Primar, a cumpărat și terenul învecinat în suprafață de 248,57 m.p.

În baza autorizației de construire din 18 august 2006 pârâta a edificat o vilă turistică în regim de P+3, fiind, așa cum s-a arătat, la o distanță de Hotelul B. de 1,85 m la nivelul demisolului și parterului și 0,35 cm față de limita etajelor în consolă a Hotelului B. Potrivit dispozițiilor art. 612-614 C. civ., servitutea de vedere este o servitute negativă, în temeiul căreia proprietarul terenului aservit nu poate construi ferestre de vedere sau balcoane spre terenul dominant la o distanță mai mică decât cea prevăzută de textele de lege enunțate. În speță, reclamanta este cea care a construit balcoane peste limita proprietății sale, fără respectarea servituții de vedere.

Cu toate acestea, la momentul emiterii autorizației de construire din 26 februarie 1999 și autorizației din 19 iunie 2001, autorizații emise de Primarul Municipiului Constanța, în calitate de reprezentant al municipiului Constanța, terenul asupra căruia balcoanele au fost construite în consolă aparținea municipiului Constanța. Așadar, proprietarul fondului dominant a renunțat expres la dreptul său de servitute de vedere, prin acceptul dat în cadrul autorizațiilor de construire de a se construi fără respectarea acestui drept. În consecință, la momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului vândut societății pârâte reconveniente, vânzătorul – municipiul Constanța – nu mai avea în patrimoniul său dreptul de servitute de vedere, la care renunțase prin emiterea autorizației de construire și, ca urmare, nu mai putea transmite un asemenea drept cumpărătorului.

S-a constatat că reclamanta a dobândit în mod legal dreptul de a construi fără respectarea servituții de vedere, prin acordul proprietarului terenului la momentul construirii și nu poate fi obligată la dărâmarea balcoanelor construite în asemenea condiții, cererea reconvențională urmând a fi respinsă în consecință. Din aceeași perspectivă nu se poate susține că reclamanta nu are un interes legitim în promovarea acestei acțiuni, dreptul său fiind constituit prin convenția părților, la momentul edificării hotelului. În ceea ce privește construcția pârâtei, așa cum s-a arătat, dreptul de servitute de vedere este o servitute negativă, respectiv de a nu construi ferestre de vedere spre terenul învecinat la distanțe mai mici decât cele legale și nu așa cum susține reclamanta, că proprietarul terenului învecinat să nu construiască mai aproape de limitele legale de ferestrele sale.

Ca urmare, nu se poate reține în sarcina pârâtei încălcarea dreptului de servitute de vedere, acesta aparținând eventual pârâtei; însă, în cauză, așa cum s-a arătat, aceasta nu a primit în patrimoniu un asemenea drept, întrucât autorul său renunțase expres la el. În ceea ce privește celelalte motive invocate, respectiv ilegalitatea autorizației, nerespectarea dispozițiilor legale în materie la eliberarea certificatului de urbanism și autorizației de construire, ele au făcut obiectul excepției de nelegalitate, excepție care a fost respinsă de instanța de contencios administrativ prin hotărâre irevocabilă, care se bucură de autoritate de lucru judecat.

De asemenea, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pârâta a respectat proiectele care au stat la baza obținerii autorizațiilor de construire din 18 august 2006 și din 2008. Întrucât nu s-au constatat încălcări ale dispozițiilor legale în ceea ce privește modalitatea de construire a vilei construită de pârâtă, instanța a respins cererea de demolare a acestei construcții ca nefondată. Împotriva acestei soluții au declarat apel: 1. Reclamanta SC C.B. SA, care a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterea acțiunii astfel cum a fost modificată și obligarea pârâtei de a desființa construcția edificată în conformitate cu autorizația de construire din 2006 și din 2008 emisă de către Primăria Municipiului Constanța, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că la data autorizării Hotelului B., prin autorizațiile de construire din 26 februarie 1999 și din 19 iunie 2001, pe partea de est exista ca vecin de teren domeniul public al municipiului Constanța, reprezentat de Primarul Municipiului Constanța, care este și emitentul acestor autorizații, având amplasat pe teren un grup sanitar (wc) și un punct sanitar, care se aflau în administrarea SC M. SA. În aceste condiții, înseamnă că Primarul Municipiului Constanța a permis ridicarea Hotelului B. cu deschideri către partea de est, și cu existența unei console, având în vedere și faptul că această construcție este ridicată pe graniță, dându-și consimțământul în acest sens.

Instanța de fond a reținut toate aceste aspecte respingând cererea reconvențională formulată în cauză, dar a respins cererea principală reținând că legalitatea construcției ridicate de către pârâtă a fost verificată pe calea excepției de nelegalitate a autorizației pârâtei, prin respingerea acestei excepții. Un astfel de argument nu poate fi avut în vedere, instanța ignorând în totalitate expertiza efectuată în cauză de către domnul expert Ș.M. potrivit cu care etajele Hotelului B., executate în consolă, la data finalizării construcției (mai 2002) nu erau deasupra proprietății pârâtei, ci deasupra terenului din domeniul public. Hotelul B., construit și terminat de reclamantă în mai 2002, pe fațada de est are ferestre de vedere și câte un minibalcon la etajele construite în consolă, care prin construcția pârâtei executată ulterior la numai 0,35 m, sunt lipsite de servitutea de vedere prevăzută în art. 612-613 C. civ.

Metodologia de avizare a construcțiilor din turism, aprobată prin H.G. nr. 31/1996, nu a fost respectată cu privire la asigurarea „protecției construcțiilor de turism existente” având în vedere că Hotelul B. exista și afecta indirect terenul deținut de pârâtă. De asemenea, prevederile art. 23 și 24 din H.G. nr. 525/1996, republicată, pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism, nu au fost avute în vedere la proiectarea construcției pârâtei, neasigurându-se distanța prevăzută a noii construcții față de fațada de est a Hotelului B. Este ilegal să construiești o vilă turistică într-o zonă turistică cum este stațiunea Mamaia care să fie ridicată la 40 cm de un hotel de 3 stele autorizat în acest sens.

Făcând aplicarea art. 610 C. civ., orice construcție care se ridică pe acest teren trebuie să păstreze distanța prescrisă în regulamente pentru a nu aduce o vătămare vecinului. S-a arătat că toate aceste încălcări ale dispozițiilor legale în vigoare nu au format obiectul excepției de nelegalitate. În consecință, societatea reclamantă este prejudiciată de ridicarea construcției aparținând pârâtei, construcție care nu respectă dispoziții legale imperative. Apelanta-reclamantă a depus și concluzii scrise prin care a solicitat admiterea apelului său și respingerea apelului pârâtei ca nefondat. 2. Pârâta SC N.H.

SRL a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, admiterea cererii reconvenționale și obligarea reclamantei-pârâte la desființarea balcoanelor Hotelului B. aflate în consolă pe terenul proprietatea subscrisei și menținerea celorlalte dispoziții privind respingerea acțiunii principale, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată (fond și apel). A arătat că instanța de fond în mod nelegal a respins cererea reconvențională având ca obiect desființarea balcoanelor Hotelului B. aparținând intimatei SC C.B. SA situate pe terenul proprietatea SC N.H. SRL. Prin sentința civila nr. 907 din 10 aprilie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 4689/118/2007 de Tribunalul Constanța, rămasă irevocabilă, s-a respins excepția de nelegalitate a autorizațiilor de construire din 18 august 2006 și din 2008. În raportul de expertiză efectuat în cauză de expert Ș.M.

se atestă, fără echivoc, că „pârâta SC N.H. SRL a respectat proiectele care au stat la baza obținerii autorizațiilor de construire din 2006 și 2008. Din același raport de expertiză rezultă că reclamanta SC C.B. SA s-a extins în mod nelegal, în consolă, cu etajele Hotelului B., cu 0,71 m.p. pe terenul proprietatea pârâtei SC N.H. SRL, împrejurare necontestată de către aceasta. În aceste circumstanțe concrete, în mod neîntemeiat reclamanta susține că SC N.H. SRL nu a respectat distanța prevăzută de lege și servitutea de vedere, cu ocazia edificării hotelului. Raportul de expertiză efectuat de expert A.N. în Dosar nr. 2666/118/2008 având ca obiect desființarea ferestrelor de vedere ale SC C.B. SA a concluzionat că „în cazul Hotelului B. nu este respectată legislația în vigoare referitoare la servitutea de vedere.

Ferestrele de vedere ale Hotelului B. aflate spre proprietatea reclamantei au fost efectuate fără respectarea distanței prevăzute de lege”. Așadar, intimata SC C.B. SA s-a extins nelegal cu etajele hotelului pe terenul proprietatea apelantei SC N.H. SRL. Apelanta-pârâtă SC N.H. SRL a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului reclamantei ca nefondat și note scrise. Prin decizia civilă nr. 11 din 06 februarie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta-reclamantă SC C.B. SA și apelanta-pârâta SC N.H. SRL împotriva sentinței civile nr. 5275 din 27 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 1919/118/2006.

Curtea de apel a reținut următoarele: Instanța a fost sesizată cu acțiunea formulată de reclamanta SC C.B. SA, în contradictoriu cu pârâta SC N.H. SRL, prin care s-a cerut obligarea acesteia de a nu construi în Stațiunea Mamaia, conform autorizației de construire din 2006, emisă de Primăria Municipiului Constanța. Prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la desființarea balcoanelor Hotelului B. Ulterior, deoarece pârâta a finalizat ridicarea construcției, reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei de a desființa construcția edificată în conformitate cu autorizațiile de construire din 2006 și 2008 emise de Primăria Municipiului Constanța.

Reclamanta SC C.B. SA este proprietara imobilului situat în stațiunea Mamaia, Hotel B. Este adevărat că, potrivit raportului de expertiză tehnică de specialitate, lățimea balcoanelor în consolă ale Hotelului B. este de 1,85 și se află deasupra terenului public pe 1,11 m și deasupra terenului pârâtei pe 0,74 m. Pârâta-intimată a dobândit în proprietate, prin contractul de vânzare-cumpărare din 19 octombrie 2001, activul „Grup sanitar B. – plajă”, fiind format din suprafața totală de 187,20 m.p. din care: 91 m.p. teren, 99,97 m.p. suprafață construită existentă și 96,20 m.p. platformă betonată. Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 decembrie 2002 încheiat cu Municipiul Constanța, prin Primar, în calitate de vânzător, a dobândit o suprafață de teren de 373 m.p.

aferentă activului cumpărat. Apoi, tot prin act autentic (contract de vânzare-cumpărare din 14 aprilie 2005) a mai dobândit și terenul învecinat în suprafață de 248,57 m.p. În baza autorizației de construire din 2006, SC N.H. SRL a edificat pe acest teren o unitate de cazare/alimentație publică, P+3 etaje, la o distanță de Hotelul B. de 1,85 m la nivelul demisolului și parterului și 0,35 cm față de limita etajelor în consolă. În prealabil, la instanța de fond, prin încheierea de ședință din 24 aprilie 2007, Tribunalul Constanța, secția comercială, a sesizat instanța de contencios administrativ pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată de către SC C.B. SA privind: - certificatul de urbanism din 16 decembrie 2006 emis de Primarul Municipiului Constanța la solicitarea pârâtei SC N.H.

SRL; - autorizația de construire din 18 august 2006; - H.C.L.M. nr. 182 din 07 aprilie 2005, prin care s-a modificat H.C.L.M. nr. 129/2001. Însă, așa cum a reținut instanța de fond (sentința civilă nr. 907 din 10 aprilie 2008 a Tribunalului Constanța) și instanța de control judiciar a concluzionat, reclamanta SC B. SA s-a rezumat la a exprima aspecte cu caracter general, fără a indica în concret ce prevederi au fost încălcate din Legea nr. 50/1990 la momentul emiterii actelor contestate. Mai mult, aspectele invocate nu pot fi calificate ca motive de nelegalitate a actelor administrative respective. Aceste aspecte analizate se bucură de autoritate de lucru judecat și nu mai pot fi invocate în prezentul litigiu.

Temeiul de drept al acțiunii reclamantei îl constituie disp. art. 612-614 C. civ., respectiv servitutea de vedere negativă. În cauză, reclamanta este cea care a construit balcoanele peste limita proprietății sale, însă la momentul emiterii autorizației de construire din 26 februarie 1999 și, respectiv din 19 iunie 2011 de către Primarul Municipiului Constanța, terenul asupra căruia balcoanele au fost construite aparțineau Municipiului Constanța. În aceste condiții, proprietarul fondului dominant a renunțat la dreptul de servitute, astfel că la data transmiterii dreptului de proprietate către SC N.H. SRL, nu mai avea în patrimoniul său acest drept. Sub acest aspect, argumentele folosite de instanța de fond sunt întemeiate.

Pe de altă parte, în ceea ce privește construcția pârâtei, conform precizărilor de mai sus, cât și a raportului de expertiză, aceasta a respectat proiectele ce au stat la baza emiterii autorizațiilor de construire din 2006 și 2008 emise de Primăria Municipiului Constanța. Pentru aceste considerente, cum a reținut și instanța de fond, cererea de demolare a construcției pârâtei este neîntemeiată. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanta SC C.B. SA și pârâta SC N.H. SRL. Reclamanta SC C.B. SA a criticat decizia, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs s-a expus situația de fapt și modul de dobândire a proprietăților de către ambele părți, susținându-se nelegalitatea actelor de dobândire a proprietății de către pârâta SC N.H.

SRL. S-a invocat că în mod nelegal s-a reținut și apreciat legalitatea edificării construcției de către pârâtă prin raportare la soluția dată de instanța de contencios administrativ, reținută cu autoritate de lucru judecat. Instanța a ignorat expertiza efectuată în cauză și din care rezultă că etajele Hotelului B. executate în consolă, la data finalizării construcției, nu era deasupra proprietății pârâtei, ci deasupra terenului domeniului public și că terenurile deținute de părți sunt despărțite de o fâșie de 0,75 m aparținând domeniului public. De asemenea, cele două construcții sunt delimitate, distanțele fiind între 1,85 m.l. și 0,35 m.l., însă prin modul de amplasare a ferestrelor și balcoanelor devin incidente dispozițiile art. 612-614 C. civ., privind servitutea de vedere.

Emitentul autorizațiilor de construire ale pârâtei nu a avut în vedere dispozițiile art. 612-613 C. civ., precum și dispozițiile H.G. nr. 31/1996 și H.G. nr. 525/1996, iar toate aceste aspecte nu au format obiectul excepției de nelegalitate. Pârâta SC N.H. SRL a criticat decizia, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs, de asemenea, s-a expus situația de fapt și modalitatea de dobândire a proprietății și autorizarea edificării construcției proprii. A susținut recurenta că în cauză s-a făcut dovada că această construcție a fost edificată în limitele proprietății și că reclamanta s-a extins în mod nelegal pe terenul său, fiind fondată cererea reconvențională având ca obiect desființarea balcoanelor edificate în consolă.

Recurenta pârâtă a invocat și necompetența funcțională a secției I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a motiva în drept această excepție. Analizând cu prioritate excepția necompetenței funcționale a secției se constată că aceasta este nefondată. În temeiul art. 224 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin hotărârea nr. 8 din 05 aprilie 2010 a stabilit competența funcțională a celor două secții civile, fiind stabilită competența funcțională exclusivă numai pentru anumite cauze, conform anexei nr. 1, celelalte cauze urmând a fi repartizate între cele două secții în proporția stabilită.

Se constată că prezenta cauză, în raport de obiect și de temeiul juridic al acțiunilor, nu atrage competența funcțională exclusivă a secției a II-a civilă, fiind repartizată conform hotărârii nr. 8/2012. Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Se constată că instanța a fost sesizată cu două acțiuni distincte având ca obiect desființarea construcției edificate de către pârâta SC N.H. SRL, conform autorizațiilor și, respectiv desființarea balcoanelor edificate de către reclamanta SC C.B. SRL cu încălcarea dispozițiilor art. 612-614 C. civ. Legalitatea eliberării autorizației de construire din 2006 a fost cenzurată de instanța de contencios administrativ care prin hotărâre irevocabilă a respins excepția de nelegalitate a certificatului de urbanism din 2000, a autorizației de construire din 2006 și H.C.L.

nr. 182/2005, cele statuate bucurându-se de autoritate de lucru judecat. Raportul de expertiză a confirmat că pârâta a respectat proiectele care au stat la baza emiterii autorizațiilor de construire, cererea de demolare a construcției fiind nefondată, nefiind făcută nicio dovadă a nerespectării vreunei dispoziții legale în materia executării lucrărilor de construcții prevăzute de Legea nr. 50/1991. Dispozițiile art. 612-614 C. civ., prevăd în mod expres că „nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea proprietăți îngrădite sau neîngrădite a vecinului său, de nu va fi o distanță de 19 decimetri între zidul pe care se deschid acestei vederi și proprietatea vecină”.

Situația de fapt privind existența balcoanelor edificate fără respectarea distanțelor legale a fost pe deplin stabilită și de altfel, nici nu a fost contestată în cauză. Constituind un drept real, imobiliar, accesoriu, indivizibil și perpetuu, dreptul de servitute reprezintă în același timp un dezmembrământ al dreptului de proprietate, fiind conceput în cea mai mare parte ca un instrument juridic prin care se restrânge exercițiul dreptului de proprietate asupra unor imobile în raporturile de vecinătate. Încălcarea limitelor de instanță prevăzute de art. 612-614 C. civ., deschide părții interesate posibilitatea de a solicita închiderea respectivelor ferestre sau desființarea lucrărilor. Admiterea unei asemenea cereri presupune însă întrunirea unor condiții pozitive legate de ferestrele sau balcoanele în cauză și una negativă referitoare la inexistența unui mod de dobândire a dreptului de servitute (titlu, destinația proprietarului sau uzucapiunea).

În condițiile existenței unui mod de dobândire a dreptului de servitute prin titlu (convenție sau legat) acțiunea este nefondată. Legalitatea și valabilitatea titlului prin care s-a constituit servitutea trebuie raportată la momentul edificării construcției, succesorul în drepturi asupra fondului dominat fiind astfel obligat să respecte servitutea constituită în mod legal. La data constituirii servituții de vedere prin construirea balcoanelor, servitute constituită prin emiterea autorizațiilor de construire, terenul ce reprezenta fondul dominat era proprietatea Municipiului Constanța, constituind domeniu public iar în doctrină este admis că dispozițiile art. 612-613 C. civ., reglementează numai raporturile dintre proprietățile particulare și nu se aplică la vederile și balcoanele deschise asupra căilor publice.

Constatarea instanței privind faptul că reclamanta a dobândit în mod legal dreptul de a construi balcoanele fără respectarea distanțelor prevăzute de lege, prin acordul proprietarului terenului de la momentul construirii este fondată, iar succesoarea în drepturi a proprietarului terenului de la data construirii balcoanelor este obligată să respecte această servitute constituită prin convenția părților. Având în vedere aceste considerente urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge excepția necompetenței funcționale a secției I civilă și recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția necompetenței nefuncționale a secției I civilă invocată de recurenta pârâtă SC N.H. SRL. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC C.B. SA și de pârâta SC N.H. SRL împotriva deciziei nr. 11 din 06 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2012.