ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10089/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10089/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 550

din 9 aprilie 2004 la Tribunalul Constanța, secția civilă, reclamanții S.G. și F.V.A.

au chemat în judecată pe pârâții Primarul orașului Eforie și SC C.S. SA și au

solicitat

anularea dispoziției 239 din 23 februarie 2004 emisă de pârâtul Primarul

orașului Eforie și să fie obligați pârâții să le

restituie în natură terenul în suprafață de 300 mp, lotul 145 din parcela Tuzla

Techirghiol, iar dacă restituirea nu este

posibilă să li se acorde despăgubiri bănești reprezentând valoarea de

circulație a

imobilului.

În motivarea acțiunii se arată că prin

dispoziția atacată, li s-a respins cererea

de restituire a imobilului,

cu motivarea că terenul este ocupat de activul

„Pensiunea nr. 1" ce aparține pârâtei SC C.S. SA.

Mai arată reclamanții că, dispoziția

atacată este nelegală, întrucât contravine disp. art. 9 din Legea nr. 10/2001,

construcția fiind neautorizată în condițiile legii,

aceasta este demontabilă și nu exista nici un

impediment ca să nu le fie restituit

terenul.

După parcurgerea unui prim ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și

Justiție a respins recursul pârâților și a menținut decizia civilă nr. 52/C din

29 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, prin care a fost admis

apelul, desființată sentința instanței de apel și

cauza a fost trimisă spre rejudecare

instanței de fond. Prin decizia

respectivă s-a reținut că terenul ce formează

obiectul

notificării este deținut împreună cu construcția ce se află pe acest lot de

pârâta

SC C.S. SA.

Conform Protocolului nr. 2930 din 13 noiembrie 2000 s-a stabilit că

titulara

dreptului de proprietate asupra

construcției este și titulara de drept real asupra terenului ocupat de

construcție, astfel că, are calitate de persoană îndreptățită în

înțelesul

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

S-a mai reținut de către instanța de apel că soluția pe fond a cererii de

restituire în natură a terenului impune

analiza executării construcției aflate în

proprietatea pârâtei SC C.S. SA, cu respectarea dispozițiilor legale

referitoare

la autorizarea edificării, a cercetării stării fizice a construcției și a

utilității acesteia pentru actualul proprietar, aspecte ce nu pot fi disociate

de aspectele legate de restituirea terenului.

Pe parcursul soluționării recursului

a intervenit decesul reclamantei F.V.A.

, iar drepturile sale procesuale

au fost preluate de către moștenitoarele sale, respectiv T.C.L.A., M.A.M. și I.S.G.

In rejudecare, instanța a încuviințat

administrarea probei cu expertiza tehnică

imobiliară, având ca

obiective:

- dacă imobilul

construcție se află în patrimoniul pârâtei SC C.S. SA,

- dacă edificarea a fost sau nu autorizată,

-

stabilirea

stării fizice actuale a construcției,

-

valoarea

și caracterul necesar al acesteia pentru unitatea deținătoare,

-

dacă

respectivul imobil este utilizat în prezent.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 227 din 3 martie 2008 a

admis acțiunea reclamantelor S.G., T.C.L.A., M.A.M. și I.S.G. în contradictoriu

cu pârâții Primarul orașului Eforie și SC C.S. SA.

A fost anulată dispoziția 239 din 23 februarie 2004, emisă de Primarul

orașului

Eforie și au fost obligați pârâții

să restituie terenul în suprafață de 300 mp, având

următoarele

vecinătăți: la Nord - str. M., la Est – F.P.B., la

Sud - vila S. și la Vest - str. C., imobil identificat prin raportul de

expertiză

întocmit de expert C.D.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că, pârâta SC C.S.

SA nu a demonstrat că această clădire îi este

necesară și utilă, ci dimpotrivă

ansamblul probelor efectuate în cauză a

reliefat caracterul demolabil al aceste

clădiri

și împrejurarea că unitatea deținătoare nu o utilizează în scopul pentru care

a

fost edificată.

Prin urmare, s-a constatat că principiul restituirii în natură a

imobilelor preluate în mod abuziv în proprietatea statului consacrat prin art.

1, art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 este pe deplin aplicabile în speță,

deoarece reclamantele

sunt persoane

îndreptățite în sens art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar terenul

litigios face parte din categoria celor prevăzute de art. 10 alin. (3) din

aceeași lege, astfel că dispoziția contestată s-a considerat afectată de

nulitate absolută, fiind

contrară normelor juridice cuprinse în lege.

Sentința pronunțată de către instanța

de fond a fost atacată cu apel de către

reclamante și de cei doi pârâți.

Reclamantele inițial au declarat apel

fără a-1 motiva și semna, care ulterior a

fost semnat de avocatul de la

fond, fără delegație în apel.

Ulterior, apărătorul nou ales, în

prezența reclamantelor nu și-a însușit apelul

declarat în cauză de către

apărătorul ce le-a reprezentat la fond, astfel că apelul s-a reținut a fi nul.

Pârâtul orașului Eforie a criticat

soluția pronunțată de către instanța de fond

ca fiind nelegală, deoarece

terenul ce s-a dispus a fi retrocedat în natură este ocupat de către o altă

persoană, care anterior anului 1990 a edificat pe el o construcție cu caracter

definitiv. În această situație a susținut că nu se putea dispune restituirea pe

vechiul amplasament.

Pârâta SC C.S. SA a critica hotărârea

de la fond, cu privire la

restituirea terenului pe care se află

edificată o construcție din anul 1960 și transformată în baza autorizației de

construire nr. 109 din 10 octombrie 1991 într-o construcție ce are caracter

definitiv.

S-a mai criticat împrejurarea că

respectiva construcție nu se încadrează în

categoria celor prevăzute de

art. 10 din Legea nr. 10/2001, care se referă la construcții edificate anterior

anului 1990 și că în cauză nu sunt aplicabile disp.

art. 10 alin. (1)-(3) din aceeași lege, întrucât construcția nu este

edificată din materiale

ușoare și nu este demontabilă.

În subsidiar, s-a solicitat ca în conformitate cu art. 10 alin. (3)

2

din

Legea nr. 10/2001 să se acorde

reclamanților despăgubiri, ce reprezintă valoarea de piață a construcției,

valoare stabilită potrivit standardelor internaționale de

evaluare.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 190/C din 15

septembrie 2008 a constatat nul apelul declarat de reclamantele S.G.E., I.S., M.A.M.

și T.C. împotriva sentinței

civile nr. 227

din 3 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța.

Au fost respinse ca nefondate

apelurile declarate de pârâții SC C.S. SA și Primarul orașului Eforie împotriva

aceleiași hotărâri.

Instanța de apel a reținut că reclamantele

și-au dovedit calitatea de persoane

îndreptățite

în înțelesul disp. art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precum și dreptul

de

proprietate asupra terenului de 300 mp pretins, care a fost proprietatea

părinților, preluat abuziv de stat și fără titlu.

Pe terenul solicitat a le fi

restituit în natură este edificată din anul 1960

„Pensiunea nr. 1" deținută de apelanta-pârâtă SC C.S. SA ca mijloc

fix și care din probatorii (planșe

foto și expertiză), rezultă că se află într-o stare

avansată de

degradare în proporție de 64%, fiind o ruină, care nu mai este utilizată de mai

mulți ani.

Mai mult, în anul 1991, prin autorizația nr. 109 s-a aprobat de către

autoritatea locală și s-a autorizat transformarea acestei pensiuni în brutărie

și

fabrică de bere, autorizație căreia nu i

s-a data eficiență, depășindu-se astfel

dispozițiile scrise în acest

act, în sensul prevederilor Legii nr. 50/1991, cu modificările ulterioare.

S-a mai reținut că apelanta SC C.S. SA, deși deține clădirea ca mijloc

fix în baza Legii nr. 115/1990, a făcut declarație de impunere în anul

2005, la un an după data promovării acțiunii de

către reclamante.

Declarația de impunere a fost făcută

pentru a se dovedi aparența asupra

proprietății

clădirii, după ce pârâta a fost chemată în judecată la 9 aprilie 2004 pentru

a

fi obligată să restituie imobilul.

În aceste condiții, pârâta SC C.S. SA

nu se poate prevala de art. 20 din Legea nr. 15/1990, întrucât construcția a

fost preluată fără titlu legal și edificată de stat cu încălcarea dreptului de

proprietate asupra terenului.

Expertiza efectuată în cauză de către inginer A.N. a verificat și

constatat că nu a existat autorizație pentru construcția aflată pe teren, iar

autorizația nr. 109 din 10 octombrie 1991, emisă pentru amenajarea și repararea

imobilului, „Pensiunea nr. 1" în

vederea transformării lui în brutărie și fabrică de bere, s-a reținut a fi fără

relevantă, deoarece lucrările nu au fost executate.

În Anexa nr. 1 la Protocolul de

predare nr. 2930 din 13 noiembrie 2000 a mijloacelor

fixe preluate de SC

C.S. SA la poziția nr. l23 este înscrisă

„Pensiunea

nr. 1", prin urmare o construcție neautorizată, care de la data preluării

de

către SC C.S. SA a rămas în conservare, nefiind utilizată,

situație constatată prin concluziile expertizelor

efectuate în cauză.

Prin expertiza întocmită de expert N.L. s-a constatat starea construcției

imobilului la 13 aprilie 2005 ca fiind una în stare de demolare, fără tâmplărie

interioară sau exterioară, fără instalații electrice, sanitare, încălzire

tehnică, cu ziduri interioare demolate parțial,

pardoseală distrusă, învelitoare de

azbociment ce nu mai există și

grupuri sanitare dezafectate.

Aceeași situația a fost constatată și

la 24 septembrie 2007 de către expert ing. A.N., care a evidențiat că

respectiva construcție este părăsită, în ruină, cu toate

utilitățile

debranșate, cu acoperiș spart, fără uși și fără ferestre, cu zidurile

interioare demolate și cu pardoseala distrusă.

S-a reținut că Pensiunea nr. 1 este neutilizată și în stare avansată de

degradare.

In raport de cele expuse, pe terenul

în litigiu nu s-a efectuat nicio construcție autorizată sau construcții noi,

iar Pensiunea nr. 1 este o ruină care nu a fost și nici

nu este

utilizată de pârâta SC C.S. SA.

Cu privire la cererea subsidiară a apelantei SC C.S. SA,

potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ. s-a

reținut că în apel nu se pot face cereri noi și

pretențiile invocate de

către aceasta nu au fost primite.

In final, s-a reținut că în cauză sunt incidente disp. art. 4 alin. (4)

din Legea

nr. 10/2001 pentru restituirea în

natură a terenului preluat abuziv și fără titlu, așa

cum este stipulat

în art. 9 din același act normativ.

De asemenea, s-a avut în vedere că

potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

coroborat cu Normele metodologice de aplicare unitară a legii, s-a

instituit obligativitatea restituirii în natură a terenurilor, în ipoteza în

care pe ele se află edificate ilegal construcții indiferent de destinația lor,

ori construcții ușoare sau

demolabile.

Împotriva aceste decizii au declarat recurs în termen pârâții SC C.S. SA

și Primarul orașului Eforie.

În principal pârâta SC C.S. SA a solicitat admiterea căii de atac

exercitate, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii

apelului împotriva hotărârii instanței de fond,

schimbarea în tot a acesteia și

respingerea acțiunii față de SC C.S. SA.

În subsidiar, recurenta a solicitat obligarea reclamantelor-intimate la

achitarea sumei de 16.175 Euro, în echivalent la data plății, reprezentând

despăgubiri conform art. 10 alin. (3)

2

din Legea nr. 10/2001 și în consecință,

respingerea recursului ca

nefondat.

SC C.S. SA a solicitat admiterea

recursului, fără să precizeze

încadrarea

în drept a motivelor conform art. 304 C. proc. civ., iar situația de fapt

prezentată

în recurs nu are fundament probator și real.

Cu privire la primul motiv de recurs, se reține că face o enumerare a

argumentelor din întâmpinarea formulată în prima

fază procesuală cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive, cu

motivarea că, la cererea notificării a

comunicat

reclamantelor că terenul aparține orașului Eforie și potrivit art. 26 din

Legea

nr. 10/2001 asupra notificării trebuie să se pronunțe Primarul orașului Eforie.

Învederând că SC C.S. SA înființată

prin Protocolul nr. 2930

din 13

noiembrie 2000 deține în capitalul social Pensiunea nr. 1 aflată pe terenul în

litigiu,

că în mod nelegal instanța

de apel a reținut că societatea nu se poate prevala de disp. art. 20 din Legea

nr. 15/1990, atâta timp cât prin cererea ce face obiectul

acțiunii inițiale nu s-a solicitat nulitatea

actului constitutiv al societății.

Susținerile recurentei-pârâte din

recurs nu au corespondent în considerentele

deciziei recurate.

În acest sens, se observă că instanța de apel a reținut că SC C.S. SA

deține clădirea Pensiune nr. 1 ca mijloc fix, în baza Anexei 1 la Protocolul

nr. 2930 din 13 noiembrie 2000 a mijloacelor fixe, poziția 123; de la data

preluării de către SC C.S. SA, construcția a rămas „în

conservare",

nefiind

utilizată, situație constatată prin concluziile expertizelor efectuate în

cauză, iar declarația de impunere a clădirii ca mijloc fix a fost făcută

la 11 aprilie 2005, aproape la un an după ce

pârâta a fost chemată în judecată.

Construcția de pe acest teren a fost edificată de stat în anul 1960, cu

încălcarea dreptului de proprietate asupra terenului, preluat abuziv, fără

titlu, astfel că SC C.S. SA nu se poate prevala de art. 20 din Legea nr. 15/1990

în lipsa unui titlu legal.

Pentru aceste considerente, instanța a

respins apelul împotriva hotărârii prin

care pârâta SC C.S. SA a fost

obligată să restituie reclamantei terenul în suprafață de 300 mp.

Prin decizia civilă nr. 52/C din 29 martie 2006 a Curții de Apel

Constanța,

pronunțată în prima fază a

procesului și menținută de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 115 din

11 ianuarie 2007 s-a stabilit cu autoritate

de lucru judecat că

recurenta-pârâtă, ca titulară a mijlocului fix (construcția Pensiunea nr. 1)

este persoana deținătoare în înțelesul art 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

(după modificarea legii devenind art. 22) și are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește următorul motiv de recurs, care vizează restituirea

terenului, invocându-se art. 9 și art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 s-au reținut

următoarele:

De fapt, recurenta a reluat motivele

de apel, susținând contrar probelor

administrate în cauză, caracterul

definitiv al construcției, că nu este relevantă starea de conservare, de

edificare neautorizată și de degradare la momentul

notificării și în prezent și că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

nu se aplică în cauză, deoarece construcția a fost ridicată de către stat în

anul 1960 și restituirea

în natură nu este posibilă.

Prin urmare, se reține că recursul nu

vizează motive de modificare a deciziei

recurate, pentru că nu se referă la motivele pe care se sprijină decizia

instanței de

apel și aplicarea legii în înțelesul Legii speciale nr.

10/2001.

Trebuie reținut că reclamantele au

dovedit că sunt persoane îndreptățite, în

sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 la restituirea în natură

a imobilului, care

a fost proprietatea părinților, preluat abuziv și

fără titlu, iar potrivit art. 9 din

aceeași

lege, indiferent în posesia cui se află în prezent, imobilul se restituie în

natură în starea în care se află la data cererii

de restituire, liber de orice sarcini.

Potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură

terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate, în condițiile legii

după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcțiile ușoare sau demontabile.

Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 498 din 14 mai 2003, la art. 9.1.

stabilesc că sintagma „indiferent

în posesia cui se află în prezent" are semnificația stabilirii momentului

în funcție de care se face calificarea unității d

eținătoare, respectiv cel care deține imobilul la data intrării în

vigoare a legii.

SC C.S. SA deținea imobilul la data

intrării în vigoare a legii,

ca urmare a preluării mijlocului fix -

Pensiunea nr. 1.

Așa cum s-a stabilit prin expertiza

întocmită în cauză, construcția de pe teren

este în fază de demolare, fără tâmplărie interioară și exterioară, fără

instalații

electrice, fără instalații sanitare și încălzire termică, cu

zidurile interioare și pardoseala distruse și fără acoperiș.

Expertul a stabilit caracterul

demontabil al construcției, cu pierderi minime

de materiale prin

demolare.

De fapt, respectiva construcție este o

ruină și lucrările pentru repararea ei în

vederea transformării în brutărie și fabrică de bere nu au fost

realizate. Această

clădire nu a fost

folosită și datorită degradării a fost trecută „în conservare".

Prin urmare, pe terenul în litigiu nu

au fost efectuate construcții în baza unei autorizații, iar construcția

cunoscută sub numele de Pensiunea nr. 1 se află în stare

de ruină, nu a

fost și nu este utilizată de către pârâtă.

Reclamantele au dovedit că sunt

persoane îndreptățite în înțelesul art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 la restituirea în natură a

terenului, care a fost proprietatea

autorilor

lor, preluat abuziv de către stat și fără titlu, iar conform art. 9 din Legea

nr.

10/2001, fiind preluat în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în

prezent, se restituie în natură în starea în care

se află la data cererii de restituire și

liber de orice sarcini.

Art. 10 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 reglementează situația terenurilor pe care s-au ridicat construcții

neautorizate după data de 1 ianuarie 1990, precum și situația construcțiilor

ușoare sau demontabile, necondiționat de data edificării.

În cazul în care se constată că pe

aceste terenuri au fost construite sau, după

caz, amplasate construcții fără autorizație legală, terenul se

restituie în natură

persoanei îndreptățite, potrivit legii.

Principiul restituirii în natură a

imobilelor preluate fără titlu este consacrat

prin art. 1, art. 7, art. 9

din Legea nr. 10/2001, iar posibilitatea acordării de măsuri

reparatorii prin echivalent este prevăzută de

lege, numai dacă restituirea în natură

nu mai este posibilă nici în

parte.

Față de cele arătate se reține că,

toate criticile formulate în principal sunt

nefondate.

Subsidiarul, cu privire la obligarea reclamantelor la plata

despăgubirilor a

fost respins de către

instanța de apel, o atare cerere fiind formulată în apel și care,

potrivit

art. 294 alin. (1) C. proc. civ. a fost respinsă.

Pârâtul Primarul orașului Eforie, invocând disp. art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

susține că hotărârea pronunțată de

instanța de apel este nelegală, fiind pronunțată

cu aplicarea greșită a

legii.

Învederează că terenul ce constituie

obiectul cauzei și cu privire la care s-a

dispus a fi retrocedat este ocupat de o altă persoană, care anterior

anului 1990 și-a

edificat pe el o construcție cu caracter definitiv.

Se pretinde că această construcție nu se încadrează în categoria celor

prevăzute de art. 10 din Legea nr. 10/2001, care

se referă la construcții edificate

anterior anului 1990, ea fiind

edificată din materiale care nu pot duce la

demontarea

ușoară a ei. Astfel, caracterul definitiv și permanent al construcției,

fundațiile și zidurile din beton, precum și

celelalte caracteristici ale construcției

imprimă caracterul

nedemontabil al acesteia.

În condițiile arătate, se reține că

textul de lege enunțat anterior nu se aplică

respectivei construcții,

întrucât nu este edificată fără autorizație și nu este demontabilă.

Se concluzionează că restituirea în natură nu este posibilă, terenul

fiind

ocupat în mare parte de o construcție

ce aparține unei alte persoane juridice decât proprietarul terenului,

neputându-se dispune asupra acestuia, fără a afecta dreptul

de

proprietate, motive pentru care solicită admiterea recursului și pe fondul

cauzei, respingerea acțiunii ca nefondată.

Critica invocată de acest pârât este

identică celei formulate de pârâta SC

C.S.

SA în recurs sub aceleași aspecte, motive pentru care această instanță o reține

ca nefondată și urmează să respingă recursul ca atare.

Pentru toate considerentele analizate anterior, urmează ca recursurile

pârâților, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat

la art. 316 C. proc. civ. să fie respinse ca

nefondate.

Potrivit disp. art. 274 C. proc. civ.,

recurenții-pârâți urmează să plătească

intimatelor-reclamante S.G.E., I.S.G.

și T.C. suma de 1547 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele SC C.S. SA și

Primarul orașului Eforie împotriva deciziei nr. 190/C din 15 septembrie 2008 a

Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale.

Obligă recurenții-pârâți să plătească intimaților-reclamanți S.G.E., I.S.G.

și T.C. suma de 1547 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 14 decembrie 2009.