ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10089/2009

Deliberând asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 550 din 9 aprilie 2004 la Tribunalul Constanța, secția civilă, reclamanții S.G. și F.V.A. au chemat în judecată pe pârâții Primarul orașului Eforie și SC C.S. SA și au solicitat anularea dispoziției 239 din 23 februarie 2004 emisă de pârâtul Primarul orașului Eforie și să fie obligați pârâții să le restituie în natură terenul în suprafață de 300 mp, lotul 145 din parcela Tuzla Techirghiol, iar dacă restituirea nu este posibilă să li se acorde despăgubiri bănești reprezentând valoarea de circulație a imobilului. În motivarea acțiunii se arată că prin dispoziția atacată, li s-a respins cererea de restituire a imobilului, cu motivarea că terenul este ocupat de activul „Pensiunea nr. 1" ce aparține pârâtei SC C.S.

SA. Mai arată reclamanții că, dispoziția atacată este nelegală, întrucât contravine disp. art. 9 din Legea nr. 10/2001, construcția fiind neautorizată în condițiile legii, aceasta este demontabilă și nu exista nici un impediment ca să nu le fie restituit terenul. După parcurgerea unui prim ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul pârâților și a menținut decizia civilă nr. 52/C din 29 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, prin care a fost admis apelul, desființată sentința instanței de apel și cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de fond. Prin decizia respectivă s-a reținut că terenul ce formează obiectul notificării este deținut împreună cu construcția ce se află pe acest lot de pârâta SC C.S.

SA. Conform Protocolului nr. 2930 din 13 noiembrie 2000 s-a stabilit că titulara dreptului de proprietate asupra construcției este și titulara de drept real asupra terenului ocupat de construcție, astfel că, are calitate de persoană îndreptățită în înțelesul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. S-a mai reținut de către instanța de apel că soluția pe fond a cererii de restituire în natură a terenului impune analiza executării construcției aflate în proprietatea pârâtei SC C.S. SA, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la autorizarea edificării, a cercetării stării fizice a construcției și a utilității acesteia pentru actualul proprietar, aspecte ce nu pot fi disociate de aspectele legate de restituirea terenului.

Pe parcursul soluționării recursului a intervenit decesul reclamantei F.V.A. , iar drepturile sale procesuale au fost preluate de către moștenitoarele sale, respectiv T.C.L.A., M.A.M. și I.S.G. In rejudecare, instanța a încuviințat administrarea probei cu expertiza tehnică imobiliară, având ca obiective: - dacă imobilul construcție se află în patrimoniul pârâtei SC C.S. SA, - dacă edificarea a fost sau nu autorizată, - stabilirea stării fizice actuale a construcției, - valoarea și caracterul necesar al acesteia pentru unitatea deținătoare, - dacă respectivul imobil este utilizat în prezent. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 227 din 3 martie 2008 a admis acțiunea reclamantelor S.G., T.C.L.A., M.A.M.

și I.S.G. în contradictoriu cu pârâții Primarul orașului Eforie și SC C.S. SA. A fost anulată dispoziția 239 din 23 februarie 2004, emisă de Primarul orașului Eforie și au fost obligați pârâții să restituie terenul în suprafață de 300 mp, având următoarele vecinătăți: la Nord - str. M., la Est – F.P.B., la Sud - vila S. și la Vest - str. C., imobil identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert C.D. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că, pârâta SC C.S. SA nu a demonstrat că această clădire îi este necesară și utilă, ci dimpotrivă ansamblul probelor efectuate în cauză a reliefat caracterul demolabil al aceste clădiri și împrejurarea că unitatea deținătoare nu o utilizează în scopul pentru care a fost edificată.

Prin urmare, s-a constatat că principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în proprietatea statului consacrat prin art. 1, art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 este pe deplin aplicabile în speță, deoarece reclamantele sunt persoane îndreptățite în sens art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar terenul litigios face parte din categoria celor prevăzute de art. 10 alin. (3) din aceeași lege, astfel că dispoziția contestată s-a considerat afectată de nulitate absolută, fiind contrară normelor juridice cuprinse în lege. Sentința pronunțată de către instanța de fond a fost atacată cu apel de către reclamante și de cei doi pârâți. Reclamantele inițial au declarat apel fără a-1 motiva și semna, care ulterior a fost semnat de avocatul de la fond, fără delegație în apel.

Ulterior, apărătorul nou ales, în prezența reclamantelor nu și-a însușit apelul declarat în cauză de către apărătorul ce le-a reprezentat la fond, astfel că apelul s-a reținut a fi nul. Pârâtul orașului Eforie a criticat soluția pronunțată de către instanța de fond ca fiind nelegală, deoarece terenul ce s-a dispus a fi retrocedat în natură este ocupat de către o altă persoană, care anterior anului 1990 a edificat pe el o construcție cu caracter definitiv. În această situație a susținut că nu se putea dispune restituirea pe vechiul amplasament. Pârâta SC C.S. SA a critica hotărârea de la fond, cu privire la restituirea terenului pe care se află edificată o construcție din anul 1960 și transformată în baza autorizației de construire nr. 109 din 10 octombrie 1991 într-o construcție ce are caracter definitiv.

S-a mai criticat împrejurarea că respectiva construcție nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 10 din Legea nr. 10/2001, care se referă la construcții edificate anterior anului 1990 și că în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 10 alin. (1)-(3) din aceeași lege, întrucât construcția nu este edificată din materiale ușoare și nu este demontabilă. În subsidiar, s-a solicitat ca în conformitate cu art. 10 alin. (3) 2 din Legea nr. 10/2001 să se acorde reclamanților despăgubiri, ce reprezintă valoarea de piață a construcției, valoare stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 190/C din 15 septembrie 2008 a constatat nul apelul declarat de reclamantele S.G.E., I.S., M.A.M.

și T.C. împotriva sentinței civile nr. 227 din 3 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța. Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de pârâții SC C.S. SA și Primarul orașului Eforie împotriva aceleiași hotărâri. Instanța de apel a reținut că reclamantele și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite în înțelesul disp. art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precum și dreptul de proprietate asupra terenului de 300 mp pretins, care a fost proprietatea părinților, preluat abuziv de stat și fără titlu. Pe terenul solicitat a le fi restituit în natură este edificată din anul 1960 „Pensiunea nr. 1" deținută de apelanta-pârâtă SC C.S. SA ca mijloc fix și care din probatorii (planșe foto și expertiză), rezultă că se află într-o stare avansată de degradare în proporție de 64%, fiind o ruină, care nu mai este utilizată de mai mulți ani.

Mai mult, în anul 1991, prin autorizația nr. 109 s-a aprobat de către autoritatea locală și s-a autorizat transformarea acestei pensiuni în brutărie și fabrică de bere, autorizație căreia nu i s-a data eficiență, depășindu-se astfel dispozițiile scrise în acest act, în sensul prevederilor Legii nr. 50/1991, cu modificările ulterioare. S-a mai reținut că apelanta SC C.S. SA, deși deține clădirea ca mijloc fix în baza Legii nr. 115/1990, a făcut declarație de impunere în anul 2005, la un an după data promovării acțiunii de către reclamante. Declarația de impunere a fost făcută pentru a se dovedi aparența asupra proprietății clădirii, după ce pârâta a fost chemată în judecată la 9 aprilie 2004 pentru a fi obligată să restituie imobilul.

În aceste condiții, pârâta SC C.S. SA nu se poate prevala de art. 20 din Legea nr. 15/1990, întrucât construcția a fost preluată fără titlu legal și edificată de stat cu încălcarea dreptului de proprietate asupra terenului. Expertiza efectuată în cauză de către inginer A.N. a verificat și constatat că nu a existat autorizație pentru construcția aflată pe teren, iar autorizația nr. 109 din 10 octombrie 1991, emisă pentru amenajarea și repararea imobilului, „Pensiunea nr. 1" în vederea transformării lui în brutărie și fabrică de bere, s-a reținut a fi fără relevantă, deoarece lucrările nu au fost executate. În Anexa nr. 1 la Protocolul de predare nr. 2930 din 13 noiembrie 2000 a mijloacelor fixe preluate de SC C.S.

SA la poziția nr. l23 este înscrisă „Pensiunea nr. 1", prin urmare o construcție neautorizată, care de la data preluării de către SC C.S. SA a rămas în conservare, nefiind utilizată, situație constatată prin concluziile expertizelor efectuate în cauză. Prin expertiza întocmită de expert N.L. s-a constatat starea construcției imobilului la 13 aprilie 2005 ca fiind una în stare de demolare, fără tâmplărie interioară sau exterioară, fără instalații electrice, sanitare, încălzire tehnică, cu ziduri interioare demolate parțial, pardoseală distrusă, învelitoare de azbociment ce nu mai există și grupuri sanitare dezafectate. Aceeași situația a fost constatată și la 24 septembrie 2007 de către expert ing.

A.N., care a evidențiat că respectiva construcție este părăsită, în ruină, cu toate utilitățile debranșate, cu acoperiș spart, fără uși și fără ferestre, cu zidurile interioare demolate și cu pardoseala distrusă. S-a reținut că Pensiunea nr. 1 este neutilizată și în stare avansată de degradare. In raport de cele expuse, pe terenul în litigiu nu s-a efectuat nicio construcție autorizată sau construcții noi, iar Pensiunea nr. 1 este o ruină care nu a fost și nici nu este utilizată de pârâta SC C.S. SA. Cu privire la cererea subsidiară a apelantei SC C.S. SA, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ. s-a reținut că în apel nu se pot face cereri noi și pretențiile invocate de către aceasta nu au fost primite.

In final, s-a reținut că în cauză sunt incidente disp. art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a terenului preluat abuziv și fără titlu, așa cum este stipulat în art. 9 din același act normativ. De asemenea, s-a avut în vedere că potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu Normele metodologice de aplicare unitară a legii, s-a instituit obligativitatea restituirii în natură a terenurilor, în ipoteza în care pe ele se află edificate ilegal construcții indiferent de destinația lor, ori construcții ușoare sau demolabile. Împotriva aceste decizii au declarat recurs în termen pârâții SC C.S. SA și Primarul orașului Eforie. În principal pârâta SC C.S. SA a solicitat admiterea căii de atac exercitate, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului împotriva hotărârii instanței de fond, schimbarea în tot a acesteia și respingerea acțiunii față de SC C.S.

SA. În subsidiar, recurenta a solicitat obligarea reclamantelor-intimate la achitarea sumei de 16.175 Euro, în echivalent la data plății, reprezentând despăgubiri conform art. 10 alin. (3) 2 din Legea nr. 10/2001 și în consecință, respingerea recursului ca nefondat. SC C.S. SA a solicitat admiterea recursului, fără să precizeze încadrarea în drept a motivelor conform art. 304 C. proc. civ., iar situația de fapt prezentată în recurs nu are fundament probator și real. Cu privire la primul motiv de recurs, se reține că face o enumerare a argumentelor din întâmpinarea formulată în prima fază procesuală cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive, cu motivarea că, la cererea notificării a comunicat reclamantelor că terenul aparține orașului Eforie și potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001 asupra notificării trebuie să se pronunțe Primarul orașului Eforie.

Învederând că SC C.S. SA înființată prin Protocolul nr. 2930 din 13 noiembrie 2000 deține în capitalul social Pensiunea nr. 1 aflată pe terenul în litigiu, că în mod nelegal instanța de apel a reținut că societatea nu se poate prevala de disp. art. 20 din Legea nr. 15/1990, atâta timp cât prin cererea ce face obiectul acțiunii inițiale nu s-a solicitat nulitatea actului constitutiv al societății. Susținerile recurentei-pârâte din recurs nu au corespondent în considerentele deciziei recurate. În acest sens, se observă că instanța de apel a reținut că SC C.S. SA deține clădirea Pensiune nr. 1 ca mijloc fix, în baza Anexei 1 la Protocolul nr. 2930 din 13 noiembrie 2000 a mijloacelor fixe, poziția 123; de la data preluării de către SC C.S.

SA, construcția a rămas „în conservare", nefiind utilizată, situație constatată prin concluziile expertizelor efectuate în cauză, iar declarația de impunere a clădirii ca mijloc fix a fost făcută la 11 aprilie 2005, aproape la un an după ce pârâta a fost chemată în judecată. Construcția de pe acest teren a fost edificată de stat în anul 1960, cu încălcarea dreptului de proprietate asupra terenului, preluat abuziv, fără titlu, astfel că SC C.S. SA nu se poate prevala de art. 20 din Legea nr. 15/1990 în lipsa unui titlu legal. Pentru aceste considerente, instanța a respins apelul împotriva hotărârii prin care pârâta SC C.S. SA a fost obligată să restituie reclamantei terenul în suprafață de 300 mp.

Prin decizia civilă nr. 52/C din 29 martie 2006 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în prima fază a procesului și menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 115 din 11 ianuarie 2007 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că recurenta-pârâtă, ca titulară a mijlocului fix (construcția Pensiunea nr. 1) este persoana deținătoare în înțelesul art 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (după modificarea legii devenind art. 22) și are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește următorul motiv de recurs, care vizează restituirea terenului, invocându-se art. 9 și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-au reținut următoarele: De fapt, recurenta a reluat motivele de apel, susținând contrar probelor administrate în cauză, caracterul definitiv al construcției, că nu este relevantă starea de conservare, de edificare neautorizată și de degradare la momentul notificării și în prezent și că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu se aplică în cauză, deoarece construcția a fost ridicată de către stat în anul 1960 și restituirea în natură nu este posibilă. Prin urmare, se reține că recursul nu vizează motive de modificare a deciziei recurate, pentru că nu se referă la motivele pe care se sprijină decizia instanței de apel și aplicarea legii în înțelesul Legii speciale nr. 10/2001.

Trebuie reținut că reclamantele au dovedit că sunt persoane îndreptățite, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 la restituirea în natură a imobilului, care a fost proprietatea părinților, preluat abuziv și fără titlu, iar potrivit art. 9 din aceeași lege, indiferent în posesia cui se află în prezent, imobilul se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire, liber de orice sarcini. Potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate, în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcțiile ușoare sau demontabile. Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498 din 14 mai 2003, la art. 9.1.

stabilesc că sintagma „indiferent în posesia cui se află în prezent" are semnificația stabilirii momentului în funcție de care se face calificarea unității d eținătoare, respectiv cel care deține imobilul la data intrării în vigoare a legii. SC C.S. SA deținea imobilul la data intrării în vigoare a legii, ca urmare a preluării mijlocului fix - Pensiunea nr. 1. Așa cum s-a stabilit prin expertiza întocmită în cauză, construcția de pe teren este în fază de demolare, fără tâmplărie interioară și exterioară, fără instalații electrice, fără instalații sanitare și încălzire termică, cu zidurile interioare și pardoseala distruse și fără acoperiș. Expertul a stabilit caracterul demontabil al construcției, cu pierderi minime de materiale prin demolare.

De fapt, respectiva construcție este o ruină și lucrările pentru repararea ei în vederea transformării în brutărie și fabrică de bere nu au fost realizate. Această clădire nu a fost folosită și datorită degradării a fost trecută „în conservare". Prin urmare, pe terenul în litigiu nu au fost efectuate construcții în baza unei autorizații, iar construcția cunoscută sub numele de Pensiunea nr. 1 se află în stare de ruină, nu a fost și nu este utilizată de către pârâtă. Reclamantele au dovedit că sunt persoane îndreptățite în înțelesul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 la restituirea în natură a terenului, care a fost proprietatea autorilor lor, preluat abuziv de către stat și fără titlu, iar conform art. 9 din Legea nr. 10/2001, fiind preluat în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și liber de orice sarcini.

Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 reglementează situația terenurilor pe care s-au ridicat construcții neautorizate după data de 1 ianuarie 1990, precum și situația construcțiilor ușoare sau demontabile, necondiționat de data edificării. În cazul în care se constată că pe aceste terenuri au fost construite sau, după caz, amplasate construcții fără autorizație legală, terenul se restituie în natură persoanei îndreptățite, potrivit legii. Principiul restituirii în natură a imobilelor preluate fără titlu este consacrat prin art. 1, art. 7, art. 9 din Legea nr. 10/2001, iar posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent este prevăzută de lege, numai dacă restituirea în natură nu mai este posibilă nici în parte.

Față de cele arătate se reține că, toate criticile formulate în principal sunt nefondate. Subsidiarul, cu privire la obligarea reclamantelor la plata despăgubirilor a fost respins de către instanța de apel, o atare cerere fiind formulată în apel și care, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ. a fost respinsă. Pârâtul Primarul orașului Eforie, invocând disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susține că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Învederează că terenul ce constituie obiectul cauzei și cu privire la care s-a dispus a fi retrocedat este ocupat de o altă persoană, care anterior anului 1990 și-a edificat pe el o construcție cu caracter definitiv.

Se pretinde că această construcție nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 10 din Legea nr. 10/2001, care se referă la construcții edificate anterior anului 1990, ea fiind edificată din materiale care nu pot duce la demontarea ușoară a ei. Astfel, caracterul definitiv și permanent al construcției, fundațiile și zidurile din beton, precum și celelalte caracteristici ale construcției imprimă caracterul nedemontabil al acesteia. În condițiile arătate, se reține că textul de lege enunțat anterior nu se aplică respectivei construcții, întrucât nu este edificată fără autorizație și nu este demontabilă.

Se concluzionează că restituirea în natură nu este posibilă, terenul fiind ocupat în mare parte de o construcție ce aparține unei alte persoane juridice decât proprietarul terenului, neputându-se dispune asupra acestuia, fără a afecta dreptul de proprietate, motive pentru care solicită admiterea recursului și pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca nefondată. Critica invocată de acest pârât este identică celei formulate de pârâta SC C.S. SA în recurs sub aceleași aspecte, motive pentru care această instanță o reține ca nefondată și urmează să respingă recursul ca atare. Pentru toate considerentele analizate anterior, urmează ca recursurile pârâților, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 316 C. proc.

civ. să fie respinse ca nefondate. Potrivit disp. art. 274 C. proc. civ., recurenții-pârâți urmează să plătească intimatelor-reclamante S.G.E., I.S.G. și T.C. suma de 1547 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele SC C.S. SA și Primarul orașului Eforie împotriva deciziei nr. 190/C din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Obligă recurenții-pârâți să plătească intimaților-reclamanți S.G.E., I.S.G. și T.C. suma de 1547 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2009.