ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1469/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1469/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1469/2017
Asupra cauzei
de față, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată la data de 4 septembrie 2006 pe rolul Tribunalului Constanța,
reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat instanței, în contradictoriu
cu pârâții Primarul Orașului Eforie, Orașul Eforie, prin Primar,
și Consiliul Local Eforie, ca prin hotărâre judecătorească
să se constate că Primarul Orașului Eforie nu a răspuns
notificării pe care au formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001 și
să oblige pârâții la restituirea în natură a terenurilor în
suprafață totală de 1.500 mp identificate drept loturile nr.
410, 411, 419, 420 și 509 din Eforie Sud sau, în subsidiar, la acordarea
unor terenuri în compensare, de aceeași valoare economică, cu
cheltuieli de judecată.
Prin sentința
civilă nr. 670 din data de 22 martie 2007, Tribunalul Constanța, secția
civilă, a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității
procesuale pasive a pârâtului Primarul Orașului Eforie, în ceea ce privește
capătul de cerere referitor la constatarea lipsei răspunsului
pârâtului la notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. A admis
excepția inadmisibilității aceleiași cereri și, în
consecință, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de
reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâtul
Primarul orașului Eforie. A admis excepția prematurității
formulării cererii, în ceea ce privește obligarea la restituirea în
natură sau atribuirea de terenuri, în compensare, respingând, ca prematur,
acest capăt de cerere.
Excepția
lipsei calității procesual pasive a pârâtului Primarul orașului
Eforie a fost respinsă în raport de dispozițiile art. 21 alin. (4)
din Legea nr. 10/2001, care stabilesc obligația primarilor localităților
de a emite dispoziție motivată de soluționare a
notificării. Ca urmare, constatarea lipsei unui răspuns, în
principiu, vizează omisiunea primarului de a emite o asemenea dispoziție.
Calitatea
procesual pasivă presupune identitatea între persoana chemată în
judecată, ca pârâtă, și persoana căreia îi incumbă
obligația corelativă dreptului protejat prin acțiune.
Prin
notificarea înregistrată sub nr. 1079 din 30 iulie 2001 la B.E.J. F.,
reclamanții au solicitat Primăriei Eforie restituirea imobilelor în
cauză sau atribuirea unor terenuri în echivalen, ori acțiuni la SC G.
SA.
Împotriva
sentinței instanței de fond, reclamanții au declarat apel.
Prin decizia
nr. 303/C din data de 24 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel
Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de
muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul, a fost desființată
hotărârea apelată, iar cauza a fost trimisă pentru soluționarea
fondului la aceeași instanță.
După
rejudecare, prin sentința civilă nr. 1555 din data de 9 decembrie
2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția
civilă, acțiunea reclamanților a fost admisă, în parte, în
sensul că pârâții au fost obligați să le atribuie în
natură, în compensare, un teren cu aceleași caracteristici urbanistice
edilitare cu terenul preluat, în suprafață de 1.500 mp, ce
reprezintă loturile 410, 411, 419, 420 și 509 din planul parcelar
Tuzla Techirghiol, întocmit în anul 1926, în zonele aflate pe raza orașului
Eforie, propuse pentru acordarea de teren în compensare.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel pârâții, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia
civilă nr. 179/C din data de 29 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța,
apelul declarat de pârâți împotriva sentințe civile nr. 1555 din data
de 9 decembrie 2008 a Tribunalului Constanța a fost respins, ca nefondat.
Prin decizia
civilă nr. 1186 din data de 24 februarie 2010 pronunțată de
Înalta Curțe de Casație și Justiție, secția
civilă și de proprietate intelectuală, a fost admis recursul
declarat de pârâți, a fost casată decizia recurată și
trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
Pentru a
hotărî în acest sens, Înalta Curte a reținut, în raport de dispozițiile
art. 26 alin. (1) cu referire la art. 1 alin. (2) și alin. (3) din Legea
nr. 10/2001, că măsura compensării cu alte bunuri nu este
lăsată la aprecierea discreționară a entității deținătoare
ci, dimpotrivă, aceasta este obligată, când deține bunuri sau
servicii disponibile, să le înscrie în tabelul ce trebuie întocmit
potrivit art. 1 alin. (5) din același act normativ și să le
ofere, în compensare, persoanelor îndreptățite la măsuri
reparatorii.
De asemenea,
Înalta Curte a stabilit ca instanța de apel, în rejudecare, să
solicite unității deținătoare dovada finalizării
procedurilor de identificare și de evaluare a bunurilor ce pot fi
atribuite în compensare, cu atât mai mult cu cât la dosar s-a reținut
existența adresei nr. 13847 din 26 iunie 2009 a Primăriei Orașului
Eforie - Direcția de Administrație Publică Locală, care
atestă că în perioada 2002-2008 au fost identificate terenuri pentru
restituirea prin echivalent, conform hotărârilor judecătorești
pronunțate în acest sens.
După
rejudecare, prin decizia civilă nr. 77/C din data de 17 septembrie 2013,
Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelul pârâților
și a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a
respins cererea de restituire în natură pentru suprafețele de 262 mp
din lotul 420 și de 13 mp din lotul 410, ca rămasă
fără obiect.
A obligat
pârâții să propună, în favoarea reclamanților, acordarea
măsurii reparatorii a compensării prin puncte, în condițiile
legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire în
natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada
regimului comunist în România, pentru terenul imposibil de restituit în
natură de 1.225 mp (reprezentând loturile 411, 419 și 509 de câte 300
mp fiecare și suprafețele de 287 mp și 38 mp din loturile 410 și
420, evidențiate pe planul parcelar Tuzla Techirghiol, care nu au fost
restituite în natură).
A menținut
celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
Problema
rămasă în soluționare urmare a deciziei de casare, și anume
identificarea posibilităților reale de acordare de teren în
compensare, în modalitatea stabilită prin sentința civilă nr.
1555 din 09 decembrie 2008 a Tribunalului Constanța, a fost analizată
în cauză, instanța constatând că înșiși intimații
reclamanți au arătat, în rejudecare, că diferența
valorică substanțială implică nu doar o compensare cu
loturile acceptate, ci și acordarea de despăgubiri în condițiile
Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru cea mai mare parte a valorii de
compensat (2/3), cu înaintarea propunerii la Comisia Centrală.
Ceea ce a
intrat în puterea lucrului judecat în proces se raportează la calitatea
intimaților reclamanți și la dreptul evocat, iar prin pronunțarea
deciziei civile nr. 213/C din 1 aprilie 2013 a Curții de Apel Constanța
în Dosarul nr. x/118/2011, a rămas irevocabil dezlegată chestiunea
restituirii parțiale, în natură, din terenul aflat pe amplasamentul
notificat.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs reclamanții.
Prin decizia
civilă nr. 2252 din data de 18 septembrie 2014 pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul și a
fost casată hotărârea atacată, cauza fiind trimisă spre
rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a
hotărî astfel, instanța de recurs a apreciat că susținerile
titularilor căii de atac trebuie examinate prin raportare la legislația
actuală în materia restituirii, în natură sau prin echivalent, a
imobilelor preluate abuziv în regimul politic trecut, mai precis la
modificările și completările aduse Legii nr. 165/2013 prin Legea
nr. 368/2013.
În
rejudecare, Curtea a dispus completarea probatoriilor referitoare la situația
juridică a terenurilor indicate în adresa nr. 22708 din 02 noiembrie 2011
a Primăriei Eforie, respectiv a loturilor nr. 267, 268 și 550,
propuse a fi acordate în compensare.
Prin decizia
civilă nr. 146/C din data de 9 noiembrie 2016, Curtea de Apel Constanța,
secția I civilă, a admis apelul declarat de apelanții-pârâți,
a schimbat în parte sentința aplelată, în sensul că a obligat
pârâții să restituie reclamanților, în compensare, terenul în
suprafață de 1603 mp, reprezentând: lotul nr. 267 în suprafață
de 419 mp, lotul nr. 268 în suprafață de 413 mp și lotul nr. 550
în suprafață de 771 mp.
A obligat
pârâții să propună reclamanților măsuri compensatorii
sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru terenul
în suprafață de 816,67 mp ce reprezintă cota de 2/3 din loturile
nr. 411, 419, 420 și 509, în suprafață de 300 mp fiecare și
din suprafața de 287 mp din lotul nr. 410 și suprafața de 38 mp
din lotul nr. 420, cu consecința respingerii cererii de acordare a
măsurilor reparatorii pentru suprafața de 262 mp din lotul nr. 420 și
suprafața de 13 mp din lotul nr. 410, restituite în mod irevocabil în
natură prin decizia civilă nr. 213/C din data de 1 aprilie 2013 a Curții
de Apel Constanța, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța
această decizie, Curtea, verificând posibilitatea atribuirii în compensare
a loturilor nr. 267, 268 și 550 din perspectiva probatoriilor
administrate, a constatat că acestea figurează în domeniul privat al
orașului Eforie la pozițiile 2483, 2484 și 2764 din H.C.L. nr.
35/2007, completată prin H.C.L. nr. 165/2008, nu sunt afectate de
contracte de concesiune/folosință, iar potrivit avizelor existente la
aprobarea PUZ A290/1 nu sunt afectate de rețele edilitare. Totodată,
ele nu au făcut obiectul unei alte notificări formulată în
temeiul Legii nr. 10/2001, astfel că pot fi atribuite în compensarea
terenului imposibil de restituit în natură care a aparținut autorilor
reclamanților.
Concluzia a
fost susținută de precizările exprese din cuprinsul adreselor înregistrate
sub nr. 36521 din 25 ianuarie 2016 și nr. 24300 din 18 aprilie 2016, emise
de Orașul Eforie - Serviciul juridic, contencios administrativ și
asistență socială, potrivit cărora suprafețele de
teren identificate ca fiind loturile 267,268 și 550 din PUZ A290/1 nu fac
obiectul unei alte cereri de restituire întemeiată pe dispozițiile
Legii nr. 10/2001, aparțin domeniului privat al unității
administrativ teritoriale și nu sunt afectate de rețele edilitare sau
contracte de cedare a dreptului de folosință, deci de destinații
care intră în aria de cuprindere a sintagmei „amenajări de utilitate
publică a localităților urbane și rurale”, astfel cum este
determinată de prevederile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare
unitară a Legii nr. 10/2001.
În raport de
situația juridică a loturilor, în considerarea concluziilor
expertizei tehnice imobiliare efectuată în cauză, dar și cu
valorificarea poziției procesuale a părților, care nu au
contestat concluziile expertului, solicitând atribuirea loturilor 267,268 și
550 din PUZ A290/1 în compensarea parțială a terenului notificat,
Curtea a făcut aplicarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a
constatat că respectarea dreptului reclamanților la o indemnizare
echitabilă, astfel cum este el recunoscut de prevederile actului normativ
anterior menționat și de art. 1 din Protocolul 1 C.E.D.O., impune
obligarea pârâților la atribuirea în compensarea terenului de 408,33 mp,
din totalul de 1225 mp imposibil de restituit în natură, a terenului
anterior menționat, în suprafață totală de 1603,
reprezentând loturile nr. 267, 268 și 550 din PUZ A290/1.
Întrucât
pentru suprafața de 816,67 mp (ce reprezintă diferența dintre
suprafața de 1500 mp deținută în proprietate și cea de
683,33 mp, care este compusă din terenul de 275 mp restituit în mod
irevocabil în natură prin decizia civilă nr. 213/C din 10 aprilie 2013
a Curții de Apel Constanța și terenul de 408,33 mp atribuit în
compensare prin echivalent) nu este posibilă atribuirea în natură,
iar în lipsa oricăror alte bunuri oferite în echivalent de entitatea
investită cu soluționarea notificării, nici compensarea în
echivalent, Curtea a apreciat că singura modalitate de rezolvare a
solicitării în cadrul Legii nr. 10/2001 pentru această parte a
terenului notificat este acordarea de măsuri compensatorii sub formă
de puncte, conform dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 165/2013.
Împotriva
deciziei nr. 146/C din data de 9 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea
de Apel Constanța, secția I civilă, pârâtul Orașul Eforie
prin Primar a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304
pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.
Ca un prim
motiv de recurs, recurentul-pârât a invocat excepția lipsei calității
procesuale pasive a Consiliului Local Oraș Eforie și a Primarului Orașului
Eforie, arătând că aceasta reprezintă o excepție de fond,
care se poate ridica în tot cursul procesului.
În susținerea
excepției invocate se arată că, în conformitate cu prevederile
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale,
doar unitatea administrativ teritorială (U.A.T. Oraș Eforie) deține
calitate procesuală, având personalitate juridică și nu
Consiliul Local care nu are capacitatea de folosință a drepturilor
civile pentru a fi parte în judecată.
Se
arată, de asemenea, că primarul doar reprezintă unitatea
administrativ-teritorială în justiție, iar actul/dispoziția
primarului privind restituirea în natură sau prin echivalent
reprezintă un act îndeplinit în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr.
215/2001 (în calitate de autoritate a administrației publice locale),
fără să confere semnatarului personalitate juridică și,
în consecință, calitate procesuală pasivă.
Al doilea
motiv de recurs se referă la faptul că dispozițiile Legii nr.
10/2001 au fost examinate formal, fiind soluționate numai aspectele care
se referă la drepturile reclamanților în ceea ce privește
restituirea în natură sau în compensare/echivalent a suprafeței de
teren ce li se cuvine, fără a fi cercetată situația
juridică efectivă a imobilului teren în suprafață de 1500
mp, pentru a se stabili dacă se impune restituirea în natură în
totalitate sau măsuri de restituire în compensare sau echivalent.
De asemenea,
recurentul-pârât a subliniat faptul că în cauză s-a reținut doar
formal, pe baza raportului de expertiză, că terenul în suprafață
de 1500 mp este în administrarea SC G. SA, iar gradul de ocupare este de 100%,
fără a se administra nicio probă referitoare la legalitatea deținerii
și folosirii terenului de către respectiva societate comercială,
restituirea în natură fiind, de altfel, posibilă, fără a se
mai recurge la restituirea prin compensare/echivalent în sarcina Orașului
Eforie.
Consideră
că se impune administrarea de probe cu privire la situația
juridică a terenului aflat în detenția/folosința SC G. SA, modul
de organizare și funcționare a acestei societăți comerciale
și dacă au fost îndeplinite condițiile art. 21 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001.
Pentru
motivele expuse, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii
recurate și rejudecarea în fond a cauzei.
Examinând
hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte
constată că recursul declarat de către recurentul-pârât Orașul
Eforie, prin Primar, este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Cu privire la
excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local
Oraș Eforie și a Primarului Orașului Eforie invocată în
cuprinsul motivelor de recurs de către recurentul-pârât Orașul Eforie
prin Primar, Înalta Curte constată că, în primul ciclu procesual,
prin sentința civilă nr. 670 din data de 22 martie 2007, Tribunalul
Constanța a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității
procesuale pasive a Primarului Orașului Eforie, în ceea ce privește
capătul de cerere referitor la constatarea lipsei răspunsului pârâtului
la notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reținând
că dispozițiile art. 21 alin. (4) din actul normativ anterior menționat
stabilesc obligația primarilor localităților de a emite dispoziție
motivată de soluționare a notificării.
Însă,
apelul formulat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis
de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și
familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr.
303/C din data de 24 septembrie 2007, prin care a fost desființată
hotărârea apelată, iar cauza a fost trimisă pentru soluționarea
fondului la aceeași instanță.
Referitor la
lipsa capacității de folosință (pe care se grefează
calitatea procesuală pasivă invocată) a Consiliului Local Oraș
Eforie și a Primarului Orașului Eforie - o excepție de fond,
peremptorie și absolută, care se poate invoca de oricare dintre
părți, în tot cursul procesului, Înalta Curte urmează să
analizeze acest motiv de recurs, care este de ordine publică în sensul
art. 306 alin. (2) C. proc. civ., din perspectiva legii aplicabile raportului
juridic dedus judecății, respectiv a temeiului de drept al cererii de
chemare în judecată.
Capacitatea
procesuală de folosință este aptitudinea unei persoane de a avea
drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual.
Consiliul
Local și Primarul au capacitate procesuală de folosință,
deoarece la momentul înregistrării acțiunii deduse judecății,
reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr.
10/2001, iar raportul juridic izvorât din aplicarea acestei legi ia naștere
între entitatea obligată la restituire și persoana îndreptățită
la măsurile reparatorii prevăzute de lege.
Potrivit art.
19 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, primăria
comunei sau orașului este o structură funcțională cu
activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă
hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând
problemele curente ale colectivității locale, însă, în cadrul de
aplicare al Legii nr. 10/2001, în care ne aflăm în speță,
primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la
restituire, iar primarului calitatea de a emite dispoziție motivată
de soluționare a notificării prin art. 21 alin. (4) din lege.
Acest text,
anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, dispunea:
„În cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent
către persoana îndreptățită se face prin dispoziția
motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului
București”.
Deoarece,
potrivit textului citat, primăria era entitatea obligată la
restituire, iar în cazul primăriei, prin lege, abilitat să emită
dispoziția ca organ de conducere era numai primarul, notificarea
formulată de petenți a fost adresată primăriei, iar aceasta
ca unitate deținătoare notificată și primarul ca organ
abilitat să emită dispoziția aveau capacitate procesuală de
folosință, adică aveau drepturi și își puteau asuma
obligații pe plan procesual în acțiunea formulată în temeiul
art. 25 din lege.
Prin art. 21
alin. (4) din Legea nr. 10/2001, după republicare, se conferă
calitate de entitate obligată la restituire unității
administrativ-teritoriale, însă aceste prevederi nu înlătură
calitatea pe care primăria și primarul au avut-o, potrivit legii, la
data formulării notificării, la care nu au răspuns, fapt care îi
obligă pe plan procesual în cazul dat.
Pentru
argumentele expuse, susținerile recurentului-pârât cu privire la excepția
lipsei capacității de folosință, respectiv a calității
procesuale pasive a Consiliului Local Oraș Eforie și a Primarului Orașului
Eforie nu pot fi primite, considerent pentru care vor fi înlăturate ca
atare.
Cu privire la
cel de-al doilea motiv de recurs, ce poate fi subsumat cazului de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la faptul că
dispozițiile Legii nr. 10/2001 au fost examinate formal, fără a
fi cercetată situația juridică efectivă a imobilului teren
în suprafață de 1500 mp pentru a se stabili dacă se impune
restituirea în natură în totalitate sau măsuri de restituire în
compensare sau echivalent, Înalta Curte apreciază că acesta este
nefondat.
Se
constată că, în rejudecarea apelului, în contextul limitelor fixate
prin deciziile de casare pronunțate în cauză, instanța de apel
trebuia să țină seama, sub rezerva verificării situației
juridice actuale, de terenurile cu privire la care s-a stabilit în ciclul
procesual anterior că pot fi atribuite în compensare, de valoarea lor
raportat la valoarea terenului imposibil de restituit în natură și de
împrejurarea că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013,
modificată și completată prin Legea nr. 368/2013, este
posibilă cumularea celor două forme de reparație în echivalent
prevăzute de lege, respectiv compensarea cu bunuri și cea prin
puncte.
De asemenea,
în rejudecarea apelului, instanța trebuia să aibă în vedere
hotărârea irevocabilă pronunțată în Dosarul nr. x/118/2011,
prin care s-a dispus, cu putere de lucru judecat, restituirea în natură a
suprafeței totale de 275 mp din terenul de 1.500 mp ce formează
obiectul cauzei pendinte, urmând ca reparația în echivalent să vizeze
diferența de 1.225 mp.
Astfel, se
constată că, în mod judicios, instanța de apel a reținut
că statuările succesive ale hotărârilor pronunțate în
cauză au limitat obiectul cercetării judecătorești în
rejudecare, la aspectele ce s-au impus a fi analizate de către instanța
de trimitere, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,
vizând doar posibilitatea atribuirii în compensare a terenurilor indicate în
adresa nr. 22708 din 02 noiembrie 2011 a Primăriei Eforie, respectiv a
loturilor nr. 267, 268 și 550, indiferent că sunt sau nu înscrise pe
listele cu bunuri disponibile a fi acordate în compensare întocmite de
entitatea învestită cu soluționarea notificării și
stabilirea gradului în care măsura compensării cu bunuri se
completează cu cea a compensării prin puncte, în limita suprafeței
de 1.225 mp.
Nu se poate
reține ca fiind veridică afirmația recurentului-pârât conform
căreia dispozițiile Legii nr. 10/2001 au fost examinate formal de
către instanța de apel, fără a fi cercetată situația
juridică efectivă a imobilului teren, având în vedere probele
administrate de către instanță (adresele nr. 36521 din 25
ianuarie 2016 și nr. 24300 din 18 aprilie 2016 emise de Orașul
Eforie, expertiza tehnică imobiliară efectuată de expert H.) și
considerentele ample ale deciziei pronunțate de curtea de apel, în
cuprinsul cărora instanța, verificând posibilitatea atribuirii în
compensare a loturilor nr. 267,268 și 550 din perspectiva probatoriilor
administrate, a constatat că acestea figurează în domeniul privat al
orașului Eforie, nu sunt afectate de contracte de concesiune sau folosință,
nu sunt afectate de rețele edilitare și nu au făcut obiectul
unei alte notificări formulată în temeiul Legii nr. 10/2001,
concluzionând astfel că pot fi atribuite în compensarea terenului
imposibil de restituit în natură care a aparținut autorilor reclamanților.
Așadar,
soluția instanței de apel este argumentată și susținută
atât de precizările exprese existente în cuprinsul adreselor emise chiar
de către recurentul-pârât Orașul Eforie, cât și de concluziile
raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit în
cauză, care nu a fost contestat de părți.
Mai mult
decât atât, prin concluziile orale consemnate în încheierea din data de 26
octombrie 2016 de amânare a pronunțării, parte integrantă a
deciziei recurate, apelanții-pârâți, prin apărător, au
arătat că sunt de acord cu acordarea în compensare în natură a
loturilor expertizate, totalizând 408,33 mp, iar pentru diferența de teren
de 2/3 rămasă au precizat că sunt de acord să se
dispună acordarea de măsuri reparatorii.
Prin urmare,
contrar aserțiunilor recurentului-pârât, nu se poate reține că
instanța de apel a analizat formal dispozițiile Legii nr. 10/2001,
fără a fi cercetată situația juridică efectivă a
imobilului teren.
Susținerile
recurentului-pârât referitoare la faptul că s-a reținut formal, pe
baza raportului de expertiză, că terenul în litigiu are un grad de
ocupare de 100%, că nu s-au administrat probe referitoare la legalitatea
deținerii și folosirii lui de către SC G. SA, nu reprezintă
motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea
extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie a
hotărârii, ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control
judiciar, modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor
reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul
cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.
Cu privire la
indicarea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304
pct. 7 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea
recurată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura
pricinii, se constată că menționarea acestui text de lege este
pur formală, în cuprinsul cererii de recurs nefiind detaliate argumentele
pentru care recurenta susține acest motiv de recurs.
Or, pentru a
se realiza un control al aplicării legii de către instanța de
apel, nu este suficientă simpla menționare a unui motiv de recurs, ci
recurentul trebuia să aducă critici reale, argumentate, împotriva
celor reținute de către instanța de apel, cu indicarea
concretă a motivelor pe care le consideră contradictorii ori
străine de natura pricinii, având în vedere faptul că instanța
de control judiciar analizează modul de aplicare a legii de către
instanța de apel prin prisma criticilor formulate în recurs.
Pentru
considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând
că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea
prezentului recurs sunt lipsite de temei, în raport de prevederile art. 312
alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâtul Orașul Eforie, prin Primar,
împotriva deciziei civile nr. 146/C din data de 9 noiembrie 2016 pronunțată
de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2017.