ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1502/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19

ianuarie 2010, reclamantul M.D. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și

Internelor, solicitând să se constate neconformitatea reglementărilor normative

statuate în Cap. IV art.: 17 - 18; 20 - 21 și 25 din Legea nr. 329/2009 privind

organizarea unor autorități și instituții publice, prin care i s-a suprimat pe

nedrept pensia de serviciu obținută la limită de vârstă, în baza Deciziei din

23 martie 2005 emisă de Casa de Pensii a Ministerului Administrației și

Internelor și în consecință, să fie sistate efectele aplicării prevederilor

legale contestate, menționate la pct. l, astfel încât să reprimească pensia de

la data suspendării plății ei, din luna ianuarie 2010, în cuantumul aferent

lunii decembrie 2009.

de Apel

Prin Sentința nr.

3409 din 13 mai 2011 a Curții de Apel București a fost admisă excepția

inadmisibilității privind petitul unu din cerere și, în consecință, a fost

respins petitul unu din cererea formulată de reclamantul M.D. în contradictoriu

cu pârâții Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul

Administrației și Internelor, ca inadmisibil.

Instanța a luat act

de renunțarea la judecată privind petitul doi din cererea reclamantului privind

sistarea efectului aplicării suspendării plății pensiei începând cu luna

ianuarie 2010.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că, din oficiu, a invocat excepția

inadmisibilității primului capăt de cerere prin care s-a solicitat a se

constata neconformitatea reglementărilor normative statuate în Cap. IV art. 17

- 18, art. 20 - 21, art. 25 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor

autorități și instituții publice.

În speță, reclamantul

a contestat neconformitatea reglementărilor normative statuate în Cap. IV art.

17 - 18, art. 20 - 21, art. 25 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea

unor autorități și instituții publice arătând că i-a fost încălcat dreptul la

salariu și dreptul la pensie, că suprimarea pensiei echivalează cu încălcarea

dreptului persoanei private de a se bucura netulburat de proprietatea bunurilor

proprii, că aplicarea noilor reglementări legale instituite în Cap. IV din

Legea nr. 329/2009 este discriminatorie, excesivă și disproporționată, că

motivele legitime invocate de Guvernul României în expunerea de motive la Legea

nr. 329/2009 vizând situația financiară a României nu se justifică, contrar

normelor comunitare europene statuate în art. 1 al Protocolului din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că în temeiul dispozițiilor din Legea nr. 554/2004, în

soluționarea acțiunilor deduse judecății, instanțele de contencios administrativ

au competența să anuleze un act administrativ, să oblige autoritatea publică la

emiterea unui act administrativ ori la eliberarea unui certificat, a unei

adeverințe sau a oricărui alt înscris.

Instanța a constatat

că acțiunea reclamantului, care are ca obiect neconformitatea reglementărilor

normative statuate în Cap. IV art. 17 - 18, art. 20 - 21, art. 25 din Legea nr.

329/2009, este inadmisibilă în considerarea faptului că legea contestată este

un act juridic al Parlamentului.

Instanța a reținut că,

potrivit dispozițiilor art. 61 din Constituție, Parlamentul este autoritatea

legiuitoare a țării, astfel că față de obiectul acțiunii deduse judecății se

apreciază că acțiunea este inadmisibilă pe calea contenciosului administrativ.

de M.D.

Prin motivele de

recurs formulate reclamantul a criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală

și netemeinică, arătând că prin cererea introductivă nu a indicat instanța

competentă a soluționa acțiunea sa. A precizat că a indicat, prin explicitările

la încheierea de ședință din 18 iunie 2010, obiectul cererii introductive,

respectiv admiterea cumulului pensiei cu salariul pe care îl primește ca

angajat al Agenției Naționale Antidrog, prin constatarea neconformității

prevederilor Cap. IV din Legea nr. 329/2009 cu normele europene în materie.

Recurentul a arătat

că de la data depunerii acțiunii și până la soluționarea efectivă a dosarului

s-au perindat 4 judecători, contrar dispozițiilor procesuale în materie.

S-a susținut că

instanța de fond nu a examinat/analizat actele și lucrările aflate la dosar,

înscrisuri prin care recurentul a probat solicitările sale, precum și faptul că

instanța a omis să se pronunțe cu privire la temeiurile legale invocate de

reclamant în acțiunea introductivă.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Obiectul acțiunii

judiciare în contencios administrativ este reglementat de dispozițiile art. 8

din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text

de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un

interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de

răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit niciun răspuns în

termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a

actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate

adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat

într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau

prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Noțiunea de

contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în

art. 2 alin 1 lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele

de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una

dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din

emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul

prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei

deduse judecății îl reprezintă constatarea neconformității reglementărilor

normative statuate în Cap. IV art.: 17 - 18; 20 - 21 și 25 din Legea nr.

329/2009 privind organizarea unor autorități și instituții publice, prin care i

s-a suprimat pe nedrept pensia de serviciu obținută la limită de vârstă, în

baza Deciziei din 23 martie 2005 emisă de Casa de Pensii a Ministerului

Administrației și Internelor și în consecință, să fie sistate efectele

aplicării prevederilor legale contestate, menționate la pct. l, astfel încât să

reprimească pensia de la data suspendării plății ei, din luna ianuarie 2010, în

cuantumul aferent lunii decembrie 2009.

Înalta Curte a

constatat că instanța de primă jurisdicție a soluționat cauza pe excepție,

astfel încât Înalta Curte nu poate primi critica formulată de recurent pe

fondul cauzei deduse judecății.

Văzând că de fapt

nemulțumirea părții rezultă din suspendarea plății pensiei de serviciu,

recurentul apreciind că dispozițiile Legii nr. 329/2009 încalcă normele

europene, Înalta Curte a constatat că recurentul-reclamant susține

posibilitatea cumulării pensiei cu salariul obținut, fără a invoca

neconstituționalitatea dispozițiilor pe care le consideră neconforme cu

constituția și fără a ataca în prealabil actul ce reprezintă izvorul

nemulțumirii, situație care nu poate fi cercetată de instanța de recurs în

lipsa argumentelor legale privind greșita soluționare a excepției de

inadmisibilitate invocată.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de casare a sentinței atacate, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de M.D. împotriva Sentinței nr. 3409 din 13 mai 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2012.

Procesat de GGC - AS