Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.06.2013
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3340/2013

HOTĂRÂRE
13.06.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3340/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 546R din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul N.G.V.Ș. împotriva deciziei civile nr. 294 din 12 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Vrancea. În motivare, instanța a reținut că expertiza administrată în cauză a identificat imobilul revendicat de reclamant, în prezent acoperit de clădirea școlii și a postului de poliție din satul B. Pârâta nu a emis dispoziția în temeiul Legii nr. 10/2001 față de imposibilitatea identificării terenului revendicat, în lipsa datelor necesare, aspecte comunicate petentului și rezolvate doar în instanță, prin obiectivele raportului de expertiză.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005 stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamant se va face printr-o procedură specială. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, 10 și 11 C. proc. civ. și pe art. 52, 53 și 57 din Constituția României. A arătat că decizia recurată nu a soluționat, în realitate, cererea de chemare în judecată, deși aceasta a fost dovedită cu înscrisuri. Au fost greșit aplicate prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât pârâta nu a răspuns la notificarea nr. 171/2001 în termen de 60 de zile, cu o ofertă de restituire, prin echivalent. Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele : Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc.

civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, iar potrivit art. 377 alin, (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile. Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. În speță, decizia nr. 546R din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și cum un asemenea drept este unic, se epuizează chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații constituie o încălcare a principiilor legalității și egalității în fața legii. Față de cele arătate mai sus, recursul formulat în cauză este inadmisibil, urmând a fi respins în consecință, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul N.G.V.Ș. împotriva deciziei civile nr. 546R din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-02-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 364/2014
suprafața solicitată în prezenta cauză, de 5,65 ha vie. În baza Legii nr. 247/2005, petentul a revenit cu cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru aceeași suprafață de teren, deși această cerere fusese deja soluționată prin
ÎCCJ 2014-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1999/2014
Municipiul Galați, prin Primar, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității, excepția autorității de lucru judecat, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca nefondată. A arătat că reclamanta trebui
ÎCCJ 2013-02-07
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 560/2013
că raportul de expertiză nu a identificat corect imobilul în litigiu. Reclamantul a transmis expertului prin corespondență electronică memoriul tehnic care însoțea actul de donație al imobilului din anul 1962, document în care se făcea o de
ÎCCJ 2013-01-15
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 februarie 2009 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâta Unitat
ÎCCJ 2013-11-18
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5295/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, sub nr. 957/2003, reclamanta C.A.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.J. Vrancea și D.S.P. Vrancea, anularea dispoziției nr. 50/
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă