ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 364/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1

iulie 2011 pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr. 9935/231/2011, petentul N.G.V.Ș.

a solicitat, în

contradictoriu cu intimatele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată aupra terenurilor de pe lângă V. și Comisia județeană

pentru stabilirea dreptului de proprietate privată aupra terenurilor de pe

lângă Vrancea, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au

fost în proprietatea unchiului său N.D.Ș.E.

Prin sentința civilă nr. 1431 din 8

martie 2012, Judecătoria Focșani

a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea, reținând, în esență, că, deși petentul a

făcut dovada dreptului de proprietate, din probatoriile administrate în cauză a

rezultat că vechiul amplasament este ocupat, eliberându-se titluri de

proprietate altor persoane anterior Legii nr. 247/2005, la nivelul comunei

Vîrteșcoiu nu există teren disponibil pentru a fi restituit în natură, iar

petentul nu a făcut dovada că a solicitat teren pe raza altor localități din

județul Vrancea sau a județelor limitrofe.

Prin decizia nr. 526 din 17 mai 2012,

Tribunalul Vrancea, secția

I

civilă

a respins, ca nefondat, recursul

petentului împotriva sentinței mai sus menționate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de recurs a reținut că prin Hotărârea nr. 57 din 10 noiembrie 2000, Comisia

Județeană Vrancea pentru aplicarea legilor fondului funciar a înscris pe

autorul petentului în anexa 39 pentru despăgubiri cu privire la suprafața

solicitată în prezenta cauză, de 5,65 ha vie. În baza Legii nr. 247/2005,

petentul a revenit cu cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru

aceeași suprafață de teren, deși această cerere fusese deja soluționată prin

acordarea de despăgubiri. Deși petentul a făcut dovada că a contestat această

din urmă soluție, nu a făcut dovada că ar fi contestat înscrierea sa în anexa

nr. 39 prin Hotărârea nr. 57 din 10 noiembrie 2000.

Raportat la această situație și la

împrejurarea că în cauză nu s-au identificat suprafețe disponibile pentru

reconstituirea dreptului de proprietate în natură, instanța de recurs a

apreciat ca temeinică și legală soluția instanței de fond, de respingere a

cererii.

Prin decizia nr. 62/R din 6 februarie 2013,

Curtea de Apel Galați, secția

I

civilă,

a respins, ca inadmisibil, recursul declarat

de petent împotriva hotărârii anterior menționate, reținând, în esență, că acesta

a fost declarat împotriva unei hotărâri irevocabile, deci, nesusceptibile de o atare

cale de atac.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

petentul N.G.V.Ș.,

arătând

că decizia atacată nu răspunde petitelor 1 și 2 din acțiunea introductivă de instanță,

nu analizează motivele de nelegalitate deduse judecății și nu soluționează solicitarea

de sancționare administrativă și disciplinară a pârâtei pentru nerespectarea obligațiilor

prevăzute de art. 9 din Legea nr. 169/1997, Legea nr. 247/2005 Titlul

IV

alin. (16).

Petentul a mai arătat că instanțele nu

au ținut cont de faptul că terenurile agricole solicitate erau libere la data aplicării

Legii nr. 1/2009, că adresa din 24 mai 2011 emisă de pârâtă și Hotărârea nr. 57

din 10 noiembrie 2000 emisă de Comisia Județeană Vrancea pentru aplicarea legilor

fondului funciar au fost date cu încălcarea dispozițiilor legale în materie și nu

au fost comunicate petentului, motiv pentru care acesta nu le-a putut contesta în

termenul legal.

Examinând recursul în raport de excepția

de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat

la aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte constată următoarele:

Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii

juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității

și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite,

constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale.

Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești

se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la

care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura

orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de atac,

nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile

strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii

atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc.

civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile

prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului",

iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod „sunt hotărâri irevocabile

hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".

Prin coroborarea textelor legale anterior

citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără

drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate

jurisdictională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat

împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o

asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

O asemenea concluzie derivă din regula

unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este

unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai

multe ori în aceeași cale de atac.

În speță, decizia civilă nr. 62/R din 06

februarie 2013 a Curții de Apel Galați împotriva căreia petentul N.G.V.Ș. a declarat

prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a soluționat recursul formulat

de același reclamant împotriva deciziei civile nr. 526 din 17 mai 2012 a Tribunalului

Vrancea ca instanță de recurs, ambele hotărâri în discuție fiind irevocabile și,

deci, nesusceptibile de o asemenea cale de atac.

Pentru aceste considerente, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul,

ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul N.V.Ș. împotriva deciziei nr. 62/R

din 06 februarie 2013 a Curții de Apel Galați, secția

I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 04 februarie 2014.