ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3095/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, au fost înregistrate apelurile formulate de reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T. și de pârâții Primarul municipiului T. și Municipiul T., prin primar împotriva sentinței civile nr. 134 din 27 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4253/30/2010*, în contradictoriu cu pârâta intimată SC U. SA Timișoara, având ca obiect „acțiune în revendicare”. Prin încheierea de ședință din data de 14 ianuarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a r espins cererile de probațiune solicitate de către reprezentantul reclamantei privind expertiza în construcții și cercetarea la fața locului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că cererile de probațiune solicitate de către reprezentantul reclamantei privind expertiza în construcții și cercetarea la fața locului urmează a fi respinse ca nefiind pertinente, concludente și utile cauzei, deoarece atât dovada proprietății, cât și aspectele solicitate prin obiectivele de expertiză și prin cercetarea la fața locului, pot fi probate cu înscrisuri. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea în tot a încheierii interlocutorii atacate, ca fiind netemeinică și nelegală. În susținerea motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., reclamanta a arătat că instanța de apel a preluat modalitatea de motivare realizată de instanța de fond, în mod cu totul lapidar și lacunar. Instanța și-a motivat decizia folosind sintagma arhicunoscută, potrivit căreia cererea în probațiune „nu este utilă, pertinentă și concludentă”, fără a mai argumenta care sunt motivele pe care se sprijină această afirmație. Or, asupra încuviințării sau respingerii probei instanța se pronunță în mod obligatoriu motivat. În susținerea motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamanta a arătat că instanța de apel a încălcat legea atunci când a respins cererea de probe, întrucât în dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize judiciare de specialitate, cerere motivată în fapt și în drept, aceasta fiind deplin legală, verosimilă, utilă, pertinentă și concludentă, deoarece va conduce la rezolvarea odată pentru totdeauna a situației litigioase existente de foarte mulți ani între părțile litigante. La termenul de judecată din data de 4 iunie 2013, Înalta Curte a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Căile de atac, respectiv condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Ca atare, nici uneia dintre părți nu îi este permis să formuleze și nici instanța judecătorească nu se poate învesti cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege. Obiect al prezentului recurs este încheierea pronunțată de instanța de apel, prin care a fost respinsă cererea de probațiune formulată de reclamanta-apelantă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T. Încheierile preparatorii și cele interlocutorii fac parte din categoria încheierilor premergătoare, ce preced sentința sau decizia instanței de judecată. Or, „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății” potrivit dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc.

civ. Dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în conformitate cu art. 316 C. proc. civ. Drept urmare, reclamanta a dedus judecății în recurs o încheiere premergătoare, ce nu putea fi atacată decât odată cu fondul, iar nu pe cale separată, conform prevederilor legale enunțate. Așadar, partea a tins la obținerea unei judecăți în afara cadrului legal, ceea ce nu poate fi primit. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 14 ianuarie 2013 este inadmisibil, deoarece nu este recunoscut de lege drept o cale de atac viabilă în ipoteza dată, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T. împotriva încheierii de ședință din data de 14 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2013.