ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3095/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția a

II-a civilă,

au fost înregistrate apelurile formulate de reclamanta Camera de Comerț,

Industrie și Agricultură T. și de pârâții Primarul municipiului T. și

Municipiul T., prin primar împotriva sentinței civile nr. 134 din 27 iunie 2012

pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4253/30/2010*, în contradictoriu

cu pârâta intimată SC U. SA Timișoara, având ca obiect „acțiune în revendicare”.

Prin încheierea de ședință

din data de 14 ianuarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a

r

espins cererile

de probațiune solicitate de către reprezentantul reclamantei privind expertiza în

construcții și cercetarea la fața locului.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că cererile de probațiune solicitate de către reprezentantul

reclamantei privind expertiza în construcții și cercetarea la fața locului urmează

a fi respinse ca nefiind pertinente, concludente și utile cauzei, deoarece atât

dovada proprietății, cât și aspectele solicitate prin obiectivele de expertiză și

prin cercetarea la fața locului, pot fi probate cu înscrisuri.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T., invocând

în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea

în tot a încheierii interlocutorii atacate, ca fiind netemeinică și nelegală.

În susținerea motivului

de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanta a arătat că instanța

de apel a preluat modalitatea de motivare realizată de instanța de fond, în mod

cu totul lapidar și lacunar. Instanța și-a motivat decizia folosind sintagma arhicunoscută,

potrivit căreia cererea în probațiune „nu este utilă, pertinentă și concludentă”,

fără a mai argumenta care sunt motivele pe care se sprijină această afirmație. Or,

asupra încuviințării sau respingerii probei instanța se pronunță în mod obligatoriu

motivat.

În susținerea motivului

de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a arătat că instanța

de apel a încălcat legea atunci când a respins cererea de probe, întrucât în dovedirea

acțiunii reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize judiciare de specialitate,

cerere motivată în fapt și în drept, aceasta fiind deplin legală, verosimilă, utilă,

pertinentă și concludentă, deoarece va conduce la rezolvarea odată pentru totdeauna

a situației litigioase existente de foarte mulți ani între părțile litigante.

La termenul de judecată

din data de 4 iunie 2013, Înalta Curte a pus în discuție excepția inadmisibilității

recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137

alin. (1) C. proc. civ.

Căile de atac, respectiv

condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică, deoarece se

întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în

loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Ca atare, nici uneia dintre

părți nu îi este permis să formuleze și nici instanța judecătorească nu se poate

învesti cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac

prevăzute de lege.

Obiect al prezentului

recurs este încheierea pronunțată de instanța de apel, prin care a fost respinsă

cererea de probațiune formulată de reclamanta-apelantă Camera de Comerț, Industrie

și Agricultură T.

Încheierile preparatorii

și cele interlocutorii fac parte din categoria încheierilor premergătoare, ce preced

sentința sau decizia instanței de judecată.

Or, „împotriva încheierilor

premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când

prin ele s-a întrerupt cursul judecății” potrivit dispozițiilor art. 282 alin.

(2) C. proc. civ. Dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și

în instanța de recurs, în conformitate cu art. 316 C. proc. civ.

Drept urmare, reclamanta

a dedus judecății în recurs o încheiere premergătoare, ce nu putea fi atacată decât

odată cu fondul, iar nu pe cale separată, conform prevederilor legale enunțate.

Așadar, partea a tins

la obținerea unei judecăți în afara cadrului legal, ceea ce nu poate fi primit.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva încheierii de ședință

din data de 14 ianuarie 2013 este inadmisibil, deoarece nu este recunoscut de lege

drept o cale de atac viabilă în ipoteza dată, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T. împotriva încheierii de

ședință din data de 14 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie

2013.