ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2951/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 305 din 19 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 6083/30/2010*, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de la data de 25 februarie 2013, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții G.C. și SC M.P.P. SRL în contradictoriu cu pârâta SC P. SA Timișoara și în consecință s-a dispus evacuarea pârâtei SC P. SA din imobilul proprietatea reclamantului G.C. cu obligarea pârâtei S C P. SA, la plata către reclamanți a contravalorii lipsei de folosință, în cuantum de 12.032.798,87 RON + TVA; a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta SC P. SA, precum și cererile de intervenție și cererea de chemare în judecată formulate de Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara prin Primar în Dosarul conexat nr. 3952/30/2011.

Împotriva evocatei sentințe a declarat apel pârâta SC P. SA, solicitând în principal schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii, în subsidiar - schimbarea în parte a hotărârii în sensul diminuării daunelor și admiterii cererii reconvenționale, precum și a cererii de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara, prin Primar. De asemenea, s-a solicitat suspendarea executării sentinței atacate până la soluționarea apelului, conform art. 280 alin. (1) - (4) C. proc. civ.

Prin apelul înregistrat la Tribunalul Timiș în data de 21 februarie 2013 intervenienții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara, prin Primar, au solicitat admiterea apelului, în principal, anularea hotărârii judecătorești atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și admiterea cererii de intervenție în interes propriu formulată. Totodată, intervenienții apelanți au solicitat suspendarea executării sentinței atacate.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin încheierea din 19 iunie 2013, a admis cererea de suspendare a executării Sentinței civile nr. 305 din 19 februarie 2013 pronunțata de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 6063/30/2010* formulată de pârâta SC P. SA Timișoara la care au achiesat intervenienții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara, prin Primar, a dispus suspendarea executării Sentinței civile nr. 305 din 13 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 6083/30/2010* până la soluționarea apelurilor declarate împotriva acesteia, a admis cererea în probațiune formulată de pârâta SC P. SA având ca obiect completarea expertizei contabile.

A prorogat pronunțarea asupra cererii în probațiune formulată de intervenienți având ca obiect efectuarea unei expertize tehnice, după depunerea la dosar a unei liste cu evaluatori proprietăți imobiliare, atestați ANEVAR și a amânat judecarea cauzei la 26 iunie 2013. În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut, în ceea ce privește cererea de suspendare, că prin adresa nr. 49 din 25 februarie 2013, apelanții reclamanți au somat pârâta SC P. SA ca, în termen de 5 zile, să elibereze imobilul, pe rolul Judecătoriei Timișoara fiind înregistrată la data de 15 martie 2013 cerere de încuviințare a executării silite.

A mai avut în vedere instanța că sentința civilă apelată, fiind executorie, aceasta ar putea fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite de îndată, ceea ce ar pune-o pe pârâta apelantă în imposibilitatea continuării activității, întrucât societatea sa nu ar mai putea să efectueze plățile către furnizorii de utilități, servicii, materiale sau salariile angajaților. A apreciat instanța de apel că nu poate fi ignorată împrejurarea că reclamantul apelant G.C. este o persoană fizică, iar intimata-reclamanta SC M.P.P. SRL are un capital social minim, potrivit susținerilor necontestate ale pârâtei, astfel că o eventuală întoarcere a executării ar fi dificilă pentru pârâtă, creând acesteia un prejudiciu ce nu ar mai putea fi reparat (suma de bani -12.038.798,87 lei + TVA - fiind foarte mare).

Totodată Curtea a reținut că fost achitată cauțiunea fixată de instanța în cuantum de 1200.000.00 RON - recipisele de consemnare nr. 834930/1 din 8 martie 2013 și 834803/1 din 7 martie 2013, astfel că în cazul în care părțile adverse ar fi prejudiciate ca urmare a suspendării provizorii a executării, acestea se vor îndestula din valoarea cauțiunii. Împotriva acestei din urmă hotărâri au promovat recurs reclamanții G.C. și SC M.P.P. SRL solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în principal a cererii ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată. Recurenții reclamanți își subsumează global criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. cu referire la următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate a hotărârii atacate. Într-o primă critică recurenții arată că în mod greșit instanța de judecată a aplicat și a interpretat legea când a statuat asupra posibilității deducerii cauțiunii aferente prezentei cereri de suspendare din cauțiunea plătită în Dosarul cu nr. 247/59/2013 al Curții de Apel Timișoara prin raportare la prevederile art. 403 alin. (4) C. proc. civ.

întrucât, se arată, pentru a fi în situația deductibilității cauțiunii se impune a fi îndeplinite următoarele cerințe: 1. pronunțarea unei încheieri, fără citarea părților; 2. pronunțarea să se facă de președintele instanței; 3. încheierea să nu fie supusă niciunei căi de atac, condiții care nu se regăsesc îndeplinite în speță, motiv pentru care recurenții apreciază că în speța de față nu s-a făcut dovada plății cauțiunii conform prevederilor legale fapt ce ar impune admiterea recursului și respingerea cererii de suspendare a executării silite a sentinței civile apelate ca inadmisibilă pentru lipsa plății cauțiunii.

Cu privire la fondul cauzei recurentele arată că urgența măsurii nu a fost dovedită că, potrivit legii, hotărârile pronunțate în litigii între profesioniști sunt executorii de drept, calitate acordată acestor hotărâri tocmai prin raportare la celeritatea care impune soluționarea acestui tip de litigii, astfel că o potențială admitere a unei cereri de suspendare a unei hotărâri judecătorești executorie prin efectul legii trebuie acordată doar în situații extreme. Precizează recurenții că lui G.C. i s-a recunoscut dreptul de proprietate încă din anul 2008 și deși a făcut o serie de demersuri pentru a intra în posesia terenurilor proprietatea sa, acest lucru nu s-a realizat, fapt ce a culminat cu formularea acțiunii ce face obiectul Dosarului nr. 8063/30/2010 în care a solicitat evacuarea SC P. SA, ca în condițiile în care dreptul de proprietate al numitului G.C.

a fost consfințit în mod irevocabil în baza unei hotărâri judecătorești și hotărârea de evacuare a SC P. SA a fost dată la aproape trei ani de zile de la demararea acestui litigiu, rezultă faptul că celeritatea impusă de lege nu a fost respectată, un factor important în prelungirea soluționării în primă instanță a acestui litigiu fiind dată și de conduita pârâtului și a intervenientului în interes propriu, care prin diferite tertipuri au condus prelungirea ciclului procesual din prima instanță, inclusiv prin formularea de cereri de recuzare, cereri de strămutare și cereri vădit neîntemeiate.

Tot cu privire la fondul cauzei recurenții arată că la dosarul de fond sunt înscrisuri care emană de la însăși intimata petentă din acest dosar care vin și combat concluziile raportului de contraexpertiză, că pretențiile recurenților sunt raportate nu la ocuparea 100% a pieței, cum încearcă să inducă în eroare SC P. SA, instanța de judecată, ci la un grad de ocupare mediu de 47%. Susțin recurenții că afirmația petentului legată de faptul că demararea executării silite ar crea o perturbare în activitatea sa, nu poate fi primită atâta timp cât într-un termen foarte scurt a fost în măsură să depună cauțiunea de 10% solicitată de către instanța de judecată în Dosarul cu nr. 247/59/2013 al Curții de Apel Timișoara, această afirmație a SC P. SA fiind luată ca exprimând adevărul de către instanța de apel care a reiterat-o în motivarea soluției de suspendarea executării sentinței, fără a exista nicio probă la dosar în acest sens.

Conchid recurenții că cererea de suspendare a executării silite a sentinței apelate a fost făcută în scopul de a tergiversa recunoașterea și executarea drepturilor care se cuvin recurenților, în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pronunțată încă din anul 2008, solicitare, care a fost încuviințată de instanța de apel cu aplicarea greșită a legii, fără a cerceta în mod concret îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Intimații-intervenienți Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiului Timișoara prin primar, precum și intimata-pârâtă SC P. SA, Timișoara au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, examinând încheierea recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Critica vizând neîndeplinirea cerinței privind consemnarea cauțiunii impusă de art. 280 alin. (4) C. proc. civ. este nefondată întrucât dispozițiile art. 403 alin. (4) ultima teză C. proc. civ. reglementează posibilitatea deducerii cauțiunii datorată în cererea de suspendare întemeiată în speță, pe dispozițiile art. 280 C. proc. civ. din cauțiunea consemnată în dosarul în care s-a soluționat cererea acelorași părți de suspendare pe cale de ordonanța președințială. De reținut este și faptul că plata cauțiunii în vederea soluționării cererii de suspendare pe calea ordonanței președințiale este necontestată de părți.

Nici criticile vizând soluționarea fondului cererii de suspendare nu pot fi primite dat fiind faptul că raționamentul instanței reflectă examenul realizat de aceasta asupra situației financiare și comerciale a societății petente din perspectiva efectelor produse în patrimoniul societății de cererea de încuviințare a executării silite a sentinței apelate, convingerea instanței fiind deplin argumentată. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că încheierea recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat iar în considerarea art 274 C. proc. civ. va obliga recurenții-reclamanți să plătească intimatei-pârâte SC P. SA Timișoara suma de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți G.C. și SC M.P.P. SRL Timișoara împotriva încheierii din 19 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenții-reclamanți să plătească intimatei-pârâte SC P. SA Timișoara suma de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2013. Procesat de GGC - GV