ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 858/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 14 iulie 2008, astfel cum a fost precizată, reclamanta SC T. SA i-a chemat in judecată pe pârâții S.R. prin C.L.M. Timișoara, M. Timișoara și S.R. prin M.F.P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că antecesoarea reclamantei, respectiv întreprinderea „6 M.” Timișoara, a edificat din fonduri proprii construcțiile denumite „Punctul termic si blocurile A 1, A 2, A 3, A 4 și A 5 pe terenul înscris în CF 187, top 1211/1 Timișoara (Punctul termic si blocurile A 1, A 2, A 3, și A 5) si pe terenul înscris în CF 91737 top 1210/2 Timișoara (blocul A 4 fiind transcris din CF 187 in CF 91737) și să oblige pârâții la achitarea sumei de 15.000.000 lei reprezentând contravaloarea construcțiilor de mai sus asupra cărora S.R.

a dobândit dreptul de proprietate prin accesiune imobiliară. Prin încheierea 950/ PI din 14 octombrie 2008 pronunțată în dosarul 5692/30/2008, Secția comercială a Tribunalului Timiș a scos cauza de pe rolul său și a trimis-o spre soluționare secției civile a aceleiași instanțe, reținând că acțiunea formulată este o acțiune în realizarea dreptului, iar,nu o acțiune care să vizeze fapte de comerț obiective, neputând fi aplicată nici prezumția de comercialitate în lipsa oricărui raport de natură comercială. Dosarul a fost înregistrat sub nr. 9050/30/2008 pe rolul Secției civile a Tribunalului Timiș. C.L.M. Timișoara a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză.

La rândul său, pârâtul S.R. prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timișoara a formulat întâmpinare, solicitând anularea acțiunii ca netimbrată invocând și excepția lipsei calității de reprezentant al S.R. a M.F.P. și excepția prescripției dreptului la acțiune. Pe fond, S.R. prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timișoara a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că reclamanta nu a prezentat devize de lucrări, note de recepție sau alte documente din care să rezulte că respectivele construcții ar fi fost edificate din fondurile sale si pe cheltuiala sa și nici nu a motivat in vreun fel cuantumul sumei de 15.000.000 lei pretinse. Pârâtul S.R. prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timișoara a formulat totodată și o cerere de chemare în garanție a SC O.T.

SRL, solicitând obligarea acesteia la plata către reclamanta a sumei de 15.000.000 lei. Chemata în garanție SC O.T. SRL a formulat întâmpinare față de cererea de chemare în garanție, solicitând respingerea acesteia pentru lipsa calității procesuale pasive a SC O.T. SRL, iar în subsidiar ca neîntemeiată. La termenul de judecată din 6 noiembrie 2009, instanța a invocat inadmisibilitatea capătului de cerere vizând constatarea edificării blocurilor, punând în discuție și excepția lipsei calității procesuale pasive a C.L.M. Timișoara, invocată de acesta din urmă, excepția prescripției dreptului material la acțiunea în despăgubire precum și cererea de chemare în garanție. Prin decizia civilă nr. 2149 din 6 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 9050/30/2008, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.L.M.

Timișoara; a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea edificării; a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind constatarea edificării; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiunea în despăgubire; a respins ca prescrisă cererea privind obligarea pârâților la contravaloarea construcțiilor edificate, formulata de reclamanta SC T. SA, în contradictoriu cu pârâții M. Timișoara și S.R. prin C.L.M. Timișoara și S.R. prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timișoara; a respins cererea de chemare în garanție a SC O.T. SRL, cerere formulată de pârâtul M.F.P. Prin decizia civilă nr. 120/ A din 29 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, s-a admis apelul declarat de SC T. SA Timișoara împotriva sentinței civile nr. 2149/ PI din 6 noiembrie 2009 pe care a desființat-o și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Tribunalul Timiș, secția civilă.

Prin decizia civilă nr. 3730 din 6 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosar nr. 5440/1/2010, a fost admis recursul declarat de pârâtul C.L.M. Timișoara, împotriva deciziei civile nr. 120/ A din 29 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 9050/30/2008, a fost casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Instanța de casare a reținut că, în speță, se impune a se examina dacă prima instanță a rezolvat procesul în mod corect sau nu, iar dacă se apreciază că tribunalul a soluționat greșit cauza, să se argumenteze în ce constă această greșeală. Cauza a fost înregistrată, în vederea rejudecării după casare.

Prin decizia civilă nr. 20 din 8 februarie 2012 au fost respinse apelurile formulate de către SC T. SA Timișoara și C.L.M. Timișoara. Împotriva deciziei civile nr. 20 din 6 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs SC T. SA Timișoara și C.L.M. Timișoara. În motivarea cererii de recurs SC T. SA a criticat decizia atacată invocând ca motive de nelegalitate punctele 9 și 7 ale art. 304 C. proc. civ., în sensul că: 1. instanțele au făcut o aplicare și interpretare greșită a prevederilor art. 111 C. proc. civ., art. 492 și 493 alin. (3) C. civ., art. 20 alin. (2) din Legea nr. 19/1990, ale art. 5 alin. (2) din H.G.

nr. 1303/1990; 2. hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, respectiv aprecierea instanței de apel precum că patrimoniul antecesoarei, întreprinderea 6 martie a fost constituit din bunuri proprietatea întregului popor excede oricărei argumentații juridice în susținerea admisibilității sau nu a cererii de chemare în judecată; 3. motive străine de natura pricinii se regăsesc în decizia recurată și cu ocazia analizării prescripției dreptului la acțiune atunci când se menționează că S.R. „era oricum proprietarul acestor imobile în temeiul concepției de proprietate socialistă”; 4. decizia este nelegală și sub aspectul respingerii ca prescrisă a cererii privind obligarea pârâtelor la achitarea sumei de 15.000.000 lei reprezentând contravaloarea construcțiilor asupra cărora S.R.

a dobândit dreptul de proprietate prin accesiune imobiliară. Recurentul C.L.M. Timișoara critică decizia recurată invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arătând că în mod nelegal instanța de apel a menținut soluția primei instanțe care a făcut o greșită interpretare a excepției lipsei calității de reprezentant ignorând prevederile art. 67 și urm. C. proc. civ. Intimata D.G.F.P. Timișoara în reprezentarea M.F.P. București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor. Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile recurentelor, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Doctrina a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată. Din această perspectivă precum și din perspectiva criticilor deciziei recurate, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, în mod corect s-a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 111 C. proc.

civ., față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea că reclamanta antecesoarea sa, întreprinderea „6 M.” Timișoara a edificat din fonduri proprii construcțiile denumite „Punctul termic și blocurile A 1, A 2, A 3, A 4 și A 5 pe terenul înscris în CF 187, top 1211/1 Timișoara (Punctul termic și blocurile A 1, A 2, A 3, și A 5) și pe terenul înscris în CF 91737 top 1210/2 Timișoara (blocul A 4 fiind transcris din CF 187 în CF 91737), iar pârâții să fie obligați la plata sumei de 15.000.000 lei reprezentând contravaloarea construcțiilor de mai sus asupra cărora S.R. a dobândit dreptul de proprietate prin accesiune imobiliară. Potrivit art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Din textul de lege menționat rezultă că cererea având ca obiect acțiunea în constatare este admisibilă atunci se solicită constatarea existenței sau inexistenței unui drept, deci nu este admisibilă când se solicită constatarea existenței/inexistenței unei situații de fapt. Teza a ll-a a art. 111 C. proc. civ., arată că acțiunea în constatare are caracter subsidiar în raport cu acțiunea de drept comun, respectiv acțiunea în realizarea dreptului. Așadar, este inadmisibilă o acțiune (cerere) în constatare dacă partea are posibilitatea formulării unei acțiuni în realizarea dreptului. Într-o altă exprimare, în mod legal instanța de apel a reținut că față de scopul acțiunii reclamantei de a obține realizarea unui drept respectiv obținerea sumei de 15.000.000 lei prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art. 111 C. proc.

civ. În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 492, 493 alin. (3) C. civ., art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 303/1990, Înalta Curte o va respinge deoarece cererile reclamantei au fost soluționate pe excepții, respectiv inadmisibilitate și prescripție, iar prin invocarea generică a articolelor menționate recurenta nu arată punctual de ce decizia instanței de apel este nelegală din această perspectivă. De asemenea, va fi înlăturată și critica adusă deciziei recurate sub aspectul soluționării capătului de cerere referitor la achitarea sumei de 15.000.000 lei, deoarece Înalta Curte apreciază că instanța de apel în mod corect a reținut că dreptul la despăgubire al reclamantei nu s-a născut la 8 august 2005 din moment ce reclamanta avea obligația legală de a-și constitui și proteja din punct de vedere juridic patrimoniul la momentul constituirii acestuia prin aplicarea Legii nr. 15/1990 și H.G.

nr. 1303/1990. Nu este lipsit de relevanță de a sublinia în acest context că, S.R. a primit autorizație de funcționare la data de 7 iulie 2005 în sensul realizării unor operațiuni tehnice cadastrale cu privire la intabularea asupra construcțiilor Punct termic, parter și blocurile de locuințe A 1, A 2, A 3, A 4 și A 5 în regim de înălțime S + P + 4 E din Timișoara, str. Gheorghe Lazăr. Așadar, susținerea reclamantei că dreptul său de despăgubire se naște din momentul intabulării dreptului de proprietate în cartea funciară nu are relevanță juridică atât timp cât din momentul constituirii patrimoniului prin aplicarea Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 1303/1990 nimic nu a împiedicat-o să își valorifice pretinsele drepturi de creanță față de persoanele fizice sau juridice care ar fi adus atingere patrimoniului său.

Referitor la motivul de nelegalitate invocat de către recurentă și prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este neîntemeiat deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă că, instanța de apel a motivat hotărârea în fapt și în drept fiind respectate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Împrejurarea că raționamentul și argumentele nu coincid cu cele ale instanței de apel nu poate fundamenta criticile recurentei prin invocarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În ceea ce privește recursul declarat de C.L.M. Timișoara referitor la critica privind lipsa calității procesuale pasive a acestuia, Înalta Curte reține că este neîntemeiată față de dezlegarea problemei juridice supuse judecății.

Astfel, în mod corect instanța de apel a menținut soluția primei instanțe argumentată de faptul că din înscrisurile depuse la dosarul primei instanțe rezultă că, C.L.M. Timișoara este continuator al S.R. cu privire la situația unor imobile, inclusiv în baza sentinței civile nr. 21033 din 22 noiembrie 2001 pronunțată de Judecătoria Timișoara. Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarata de reclamanta SC T. SA și de pârâtul C.L.M. TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 20 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2013.