ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 858/2013

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 14 iulie 2008,

astfel cum a fost precizată, reclamanta SC T. SA i-a chemat in judecată pe

pârâții S.R. prin C.L.M. Timișoara, M. Timișoara și S.R. prin M.F.P., solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța să constate că antecesoarea

reclamantei, respectiv

întreprinderea „6 M.” Timișoara, a edificat din fonduri proprii construcțiile

denumite „Punctul termic si blocurile A 1, A 2,

A 3, A 4 și A 5 pe terenul înscris în CF 187, top 1211/1 Timișoara

(Punctul

termic si blocurile A 1, A 2, A 3, și A 5) si pe terenul

înscris în CF 91737 top 1210/2 Timișoara (blocul A 4 fiind transcris din CF 187

in CF 91737) și să oblige pârâții la achitarea sumei de 15.000.000 lei reprezentând

contravaloarea construcțiilor de mai sus asupra cărora S.R. a dobândit dreptul

de proprietate prin accesiune imobiliară.

Prin încheierea 950/ PI din 14 octombrie 2008

pronunțată în dosarul

5692/30/2008, Secția comercială a Tribunalului

Timiș a scos cauza de pe rolul său și a trimis-o spre soluționare secției

civile a aceleiași instanțe, reținând că acțiunea formulată este o acțiune în

realizarea dreptului, iar,nu o acțiune care să vizeze fapte de comerț

obiective, neputând fi aplicată nici prezumția de comercialitate în lipsa

oricărui raport de natură comercială.

Dosarul a fost

înregistrat sub nr. 9050/30/2008 pe rolul Secției civile a Tribunalului Timiș.

C.L.M.

Timișoara a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale

procesuale pasive în cauză.

La rândul său,

pârâtul S.R. prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timișoara a formulat

întâmpinare, solicitând anularea acțiunii ca netimbrată invocând și excepția

lipsei calității de reprezentant al S.R. a M.F.P. și excepția prescripției dreptului

la acțiune.

Pe fond, S.R.

prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timișoara a solicitat respingerea acțiunii,

ca neîntemeiată, arătând că reclamanta nu a prezentat devize de lucrări, note

de recepție sau alte documente din care să rezulte că respectivele construcții

ar fi fost edificate din fondurile sale si pe cheltuiala sa și nici nu a

motivat in vreun fel cuantumul sumei de 15.000.000 lei pretinse.

Pârâtul S.R.

prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timișoara a formulat totodată și o cerere

de chemare în garanție a SC O.T. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata

către reclamanta a sumei de 15.000.000 lei.

Chemata în

garanție SC O.T. SRL a formulat întâmpinare față de cererea de chemare în

garanție, solicitând respingerea acesteia pentru lipsa calității procesuale

pasive a SC O.T. SRL, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

La termenul de

judecată din 6 noiembrie 2009, instanța a invocat inadmisibilitatea capătului

de cerere vizând constatarea edificării blocurilor, punând în discuție și

excepția lipsei calității procesuale pasive a C.L.M. Timișoara, invocată de

acesta din urmă, excepția prescripției dreptului material la acțiunea în

despăgubire precum și cererea de chemare în garanție.

Prin decizia

civilă nr. 2149 din 6 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 9050/30/2008,

Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.L.M.

Timișoara; a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind

constatarea edificării; a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind

constatarea edificării; a admis excepția prescripției dreptului material la

acțiunea în despăgubire; a respins ca prescrisă cererea privind obligarea

pârâților la contravaloarea construcțiilor edificate, formulata de reclamanta

SC T. SA, în contradictoriu cu pârâții M. Timișoara și S.R. prin C.L.M.

Timișoara și S.R. prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timișoara; a respins

cererea de chemare în garanție a SC O.T. SRL, cerere formulată de pârâtul

M.F.P.

Prin decizia

civilă nr. 120/ A din 29 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția civilă, s-a admis apelul declarat de SC T. SA Timișoara împotriva

sentinței civile nr. 2149/ PI din 6 noiembrie 2009 pe care a desființat-o și a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Tribunalul

Timiș, secția civilă.

Prin decizia

civilă nr. 3730 din 6 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, în dosar nr. 5440/1/2010, a fost admis recursul declarat de pârâtul

C.L.M. Timișoara, împotriva deciziei civile nr. 120/ A din 29 aprilie 2010,

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 9050/30/2008, a fost

casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași curte de

apel.

Instanța de

casare a reținut că, în speță, se impune a se examina dacă prima instanță a

rezolvat procesul în mod corect sau nu, iar dacă se apreciază că tribunalul a

soluționat greșit cauza, să se argumenteze în ce constă această greșeală.

Cauza a fost

înregistrată, în vederea rejudecării după casare.

Prin decizia

civilă nr. 20 din 8 februarie 2012 au fost respinse apelurile formulate de

către SC T. SA Timișoara și C.L.M. Timișoara.

Împotriva

deciziei civile nr. 20 din 6 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara au declarat recurs SC T. SA Timișoara și C.L.M. Timișoara.

În motivarea

cererii de recurs SC T. SA a criticat decizia atacată invocând ca motive de

nelegalitate punctele 9 și 7 ale art. 304 C. proc. civ., în sensul că: 1.

instanțele au făcut o aplicare și interpretare greșită a prevederilor art. 111

C. proc. civ., art. 492 și 493 alin. (3) C. civ., art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 19/1990, ale art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 1303/1990; 2. hotărârea recurată

cuprinde motive străine de natura pricinii, respectiv aprecierea instanței de

apel precum că patrimoniul antecesoarei, întreprinderea 6 martie a fost

constituit din bunuri proprietatea întregului popor excede oricărei

argumentații juridice în susținerea admisibilității sau nu a cererii de chemare

în judecată; 3. motive străine de natura pricinii se regăsesc în decizia recurată

și cu ocazia analizării prescripției dreptului la acțiune atunci când se

menționează că S.R. „era oricum proprietarul acestor imobile în temeiul

concepției de proprietate socialistă”; 4. decizia este nelegală și sub aspectul

respingerii ca prescrisă a cererii privind obligarea pârâtelor la achitarea

sumei de 15.000.000 lei reprezentând contravaloarea construcțiilor asupra

cărora S.R. a dobândit dreptul de proprietate prin accesiune imobiliară.

Recurentul C.L.M.

Timișoara critică decizia recurată invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ., arătând că în mod nelegal instanța de apel

a

menținut

soluția primei instanțe care a făcut o greșită interpretare a excepției lipsei

calității de reprezentant ignorând prevederile art. 67 și urm. C. proc. civ.

Intimata

D.G.F.P.

Timișoara în reprezentarea M.F.P. București a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursurilor.

Analizând

actele și lucrările dosarului în funcție de criticile recurentelor, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art.

304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii. Doctrina a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când

din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a

fost corect sau nu aplicată.

Din această

perspectivă precum și din perspectiva criticilor deciziei recurate, Înalta

Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul

dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, în mod corect s-a reținut că în

cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 111 C. proc. civ., față de obiectul

cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea că reclamanta

antecesoarea sa, întreprinderea „6 M.” Timișoara a edificat din fonduri proprii

construcțiile denumite „Punctul termic și blocurile A 1, A 2, A 3, A 4 și A 5

pe terenul înscris în CF 187, top 1211/1 Timișoara (Punctul termic și blocurile

A 1, A 2, A 3, și A 5) și pe terenul înscris în CF 91737 top 1210/2 Timișoara

(blocul A 4 fiind transcris din CF 187 în CF 91737), iar pârâții să fie

obligați la plata sumei de 15.000.000 lei reprezentând contravaloarea

construcțiilor de mai sus asupra cărora S.R. a dobândit dreptul de proprietate

prin accesiune imobiliară.

Potrivit art.

111 C. proc. civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru

constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită

dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Din textul de

lege menționat rezultă că cererea având ca obiect acțiunea în constatare este

admisibilă atunci se solicită constatarea existenței sau inexistenței unui

drept, deci nu este admisibilă când se solicită constatarea

existenței/inexistenței unei situații de fapt.

Teza a ll-a a

art. 111 C. proc. civ., arată că acțiunea în constatare are caracter subsidiar

în raport cu acțiunea de drept comun, respectiv acțiunea în realizarea

dreptului.

Așadar, este

inadmisibilă o acțiune (cerere) în constatare dacă partea are posibilitatea

formulării unei acțiuni în realizarea dreptului.

Într-o altă

exprimare, în mod legal instanța de apel a reținut că față de scopul acțiunii

reclamantei de a obține realizarea unui drept respectiv obținerea sumei de

15.000.000 lei prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art. 111 C.

proc. civ.

În ceea ce

privește critica referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 492, 493

alin. (3) C. civ., art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, art. 5 alin. (2)

din H.G. nr. 303/1990, Înalta Curte o va respinge deoarece cererile reclamantei

au fost soluționate pe excepții, respectiv inadmisibilitate și prescripție, iar

prin invocarea generică a articolelor menționate recurenta nu arată punctual de

ce decizia instanței de apel este nelegală din această perspectivă.

De asemenea, va

fi înlăturată și critica adusă deciziei recurate sub aspectul soluționării

capătului de cerere referitor la achitarea sumei de 15.000.000 lei, deoarece Înalta

Curte apreciază că instanța de apel în mod corect a reținut că dreptul la

despăgubire al reclamantei nu s-a născut la 8 august 2005 din moment ce

reclamanta avea obligația legală de a-și constitui și proteja din punct de

vedere juridic patrimoniul la momentul constituirii acestuia prin aplicarea

Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 1303/1990.

Nu este lipsit

de relevanță de a sublinia în acest context că, S.R. a primit autorizație de

funcționare la data de 7 iulie 2005 în sensul realizării unor operațiuni

tehnice cadastrale cu privire la intabularea asupra construcțiilor Punct termic,

parter și blocurile de locuințe A 1, A 2, A 3, A 4 și A 5 în regim de înălțime

S + P + 4 E din Timișoara, str. Gheorghe Lazăr.

Așadar,

susținerea reclamantei că dreptul său de despăgubire se naște din momentul

intabulării dreptului de proprietate în cartea funciară nu are relevanță

juridică atât timp cât din momentul constituirii patrimoniului prin aplicarea

Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 1303/1990 nimic nu a împiedicat-o să își

valorifice pretinsele drepturi de creanță față de persoanele fizice sau

juridice care ar fi adus atingere patrimoniului său.

Referitor la

motivul de nelegalitate invocat de către recurentă și prevăzut de art. 304 pct.

7 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este neîntemeiat deoarece din

considerentele deciziei recurate rezultă că, instanța de apel a motivat

hotărârea în fapt și în drept fiind respectate dispozițiile art. 261 pct. 5 C.

proc. civ.

Împrejurarea că

raționamentul și argumentele nu coincid cu cele ale instanței de apel nu poate

fundamenta criticile recurentei prin invocarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce

privește recursul declarat de C.L.M. Timișoara referitor la critica privind

lipsa calității procesuale pasive a acestuia, Înalta Curte reține că este

neîntemeiată față de dezlegarea problemei juridice supuse judecății. Astfel, în

mod corect instanța de apel a menținut soluția primei instanțe argumentată de

faptul că din înscrisurile depuse la dosarul primei instanțe rezultă că, C.L.M.

Timișoara este continuator al S.R. cu privire la situația unor imobile,

inclusiv în baza sentinței civile nr. 21033 din 22 noiembrie 2001 pronunțată de

Judecătoria Timișoara.

Având în vedere

considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarata de reclamanta SC T. SA și de pârâtul C.L.M. TIMIȘOARA

împotriva deciziei civile nr. 20 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel

Timișoara, secția

I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

februarie 2013.