ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2988/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2988/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 1036/44/2012 revizuienta C.C. a solicitat în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați, revizuirea deciziei civile nr. 1367 din 13 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 12739/121/2011. În motivarea cererii a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, asupra unei situații de fapt certe, pronunțându-se pe ceea ce nu s-a cerut. În privința contractului de muncă s-a reținut că nu putea fi decât act adițional, ceea ce înseamnă că instanța s-a pronunțat asupra ceea ce nu s-a cerut și a apreciat că actul contestat este act adițional.
În mod corect, s-a pronunțat instanța Tribunalului Galați, prin sentința civilă nr. 231 din 1 februarie 2012, ținând cont de toate împrejurările și aspectele semnalate, reținând și reaua credință a angajatorului, care nu a făcut nici un demers în vederea punerii în executare, întocmai, a sentinței civile nr. 1338 din 18 iunie 2010. Mai mult, potrivit art. 16 din C. muncii, contractul individual de muncă se înregistrează în Registrul general de evidență a salariaților, anterior începerii activității.
S-a solicitat instanței să aibă în vedere că prezentul contractul individual de muncă a fost înregistrat în registrul general de evidență a salariaților în data de 7 decembrie 2010, i-a fost adus la cunoștință în data de 8 decembrie .2010, în data de 9 decembrie .2010 i-a fost dat spre studiu pentru 24 de ore, fără a se preciza exact intervalul de timp, și i s-a înmânat un exemplar în data de 10 decembrie 2012. Din tot acest parcurs, este evidentă intenția și reaua credință a angajatorului de a nu respecta și aplica prevederile legilor romane, în acest mod i s-a indus o stare de nesiguranță și de stres permanent.
Fiind un contract individual de muncă prezentul act dedus judecății, acesta ar fi lovit de nulitate și pentru că a fost încheiat și fiiră respectarea condițiilor obligatorii, cum ar fi certificatul medical obligatoriu pentru cei ce revin în activitate după o întrerupere mai mare de 6 luni sau de 1 an, nu prevede C. muncii încheierea unui contract individual de muncă ca urmare a reintegrării, ci numai în anumite condiții exprese: ca urmare a ocupării unui post prin concurs sau examen. În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile .art. 322 alin. (2), art. 322 alin. (5) și art. 322 pct. 7 C. proc. civ.. Prin decizia nr. 2242 din 26 noiembrie 2012 Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cererii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.
civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că în cazul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice. Or, fiind vorba de sentința civilă nr. 458 din 1 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Galați și decizia civilă nr. 1367 din 13 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 12739/121/2011, competența de soluționare a cauzei revine instanței ierarhic superioare - Înalta Curte de Casație și Justiție. Cererea de revizuire astfel declinată a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 21 decembrie 2012. Prin cererea înregistrată la data de 27 mai 2013 revizuienta a precizat că, în temeiul prevederilor art. 246 C. proc.
civ., renunță la judecata cererii. Conform art. 246 alin. (1) C. proc. civ. "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă". Procesul civil este guvernat, între altele, de principiul disponibilității. În conținutul principiului disponibilității intră dreptul părților de a dispune de obiectul litigiului și de mijloacele de apărare conferite de lege, dreptul părților de a face acte procesuale de dispoziție, care sunt acte de voință cu privire la drepturile lor subiective deduse judecății sau a mijloacelor procesuale prin care se pot recunoaște și stabili drepturi, precum și dreptul părților de a exercita sau a renunța la căile de atac. Așa fiind, urmează a se lua act de renunțarea la judecata cererii de revizuire a deciziei civile nr. 1367 din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, formulată de revizuienta C.C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Ia act de renunțarea la judecata cererii de revizuire a deciziei civile nr. 1367 din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, formulată de revizuienta C.C.. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.