ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2004/2013

Prin cererea

înregistrată la 3 august 2008 sub nr. 5289/1/2012 petenții A.P. și A.T. au

solicitat ca Înalta Curte de Casație și Justiție să judece, ca instanță de

recurs, recursul declarat împotriva Deciziei nr. 1418 din 15 decembrie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Se solicită

constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 1418 din 15 decembrie 2004 și

trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului de către Tribunalul Constanța, ca

instanță competentă în judecarea recursului împotriva Sentinței civile nr. 6708

din 28 iunie 2004 pronunțată de Judecătoria Constanța ca primă instanță.

Prin încheierea din

ședința publică de la data de 22 februarie 2013 cauza a fost suspendată, în

temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.

La data de 4 martie

2013 petenții au depus cerere prin care au solicitat repunerea cauzei pe rol și

judecata acesteia în lipsa lor.

Înalta Curte, la

termenul din 5 aprilie 2013, a repus cauza pe rol și a invocat din oficiu

excepția inadmisibilității cererii, pe care o va analiza cu prioritate, față de

dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru

considerentele care succed:

Prin Decizia civilă

nr. 1418/C din 15 decembrie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 2275/C/2004 Curtea

de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul formulat de pârâții M.I. și M.G.

în contradictoriu cu reclamanții A.P. și A.T. împotriva Sentinței civile nr.

6708 din 28 iunie 2004 pronunțată de Judecătoria Constanța.

Se constată că

recursul declarat de pârâții M.I. și M.G. împotriva Deciziei nr. 1418/C din 15

decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr.

2275/C/2004 a fost soluționat irevocabil, ca urmare a modificărilor aduse

Codului de procedură civilă prin art. II alin. (1)-(4) din Legea nr. 219/2005,

prin Decizia civilă nr. 754/C din 23 noiembrie 2005 a Curții de Apel Constanța,

secția I civilă, iar urmare a admiterii recursului a fost modificată în tot

decizia recurată, a fost admis apelul pârâților M. și pe fond, a fost respinsă

acțiunea reclamanților A.T. și A.P. Prin aceeași hotărâre a fost admisă

acțiunea pârâților M.I. și M.G. și a fost dispusă rezoluțiunea antecontractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1949 din 8 septembrie 2003 încheiat

între părți, dispunându-se repunerea părților în situația anterioară încheierii

promisiunii de vânzare-cumpărare, pârâții M. fiind obligați să restituie

reclamanților A. suma de 500 dolari S.U.A. reprezentând avans din preț.

Conform art. II alin.

(1)-(4) din Legea nr. 195/2004, “recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit

prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de

apel".

Textul de lege citat,

cu caracter tranzitoriu, a fost adoptat pentru înlăturarea unei grave

disfuncții în sistemul judiciar, cauzată de supraîncărcarea Înaltei Curți de

Casație și Justiție, cu consecința prelungirii duratei proceselor dincolo de

limitele rezonabile cerute de art. 21 alin. (3) din Constituție și tratatele

internaționale.

Prin art. 129 din

Constituția României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea

fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot

apela la protecția juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită

imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil,

prin care a fost reglementat și dreptul exercitării căilor de atac.

Potrivit

dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus

în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în

condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Din dispozițiile

Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi

întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este și cea privind

existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă

controlului judiciar pe această cale.

Drept urmare, revin

persoanelor interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesuale civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați

în situații identice.

Aceleași exigențe

exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte

condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Or, motivele invocate

de petenți nu se subscriu textelor legale prevăzute de Codul de procedură

civilă în privința căilor de atac ordinare și extraordinare, fiind în legătură

cu o hotărâre împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului,

soluționat deja prin Decizia civilă nr. 754/C din 23 noiembrie 2005 a Curții de

Apel Constanța, secția I civilă.

Dacă s-ar admite

ipoteza în care o hotărâre împotriva căreia s-a exercitat deja calea de atac a

recursului să fie supusă controlului judiciar de către o altă instanță de

recurs decât cea care a soluționat legal recursul, în alte condiții decât cele

prevăzute art. 3, 4, 5 și art. 299 C. proc. civ., situația în speță, soluțiile

pronunțate sub aspect procedural ar da naștere unor situații juridice nefirești

pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului

de jurisdicție.

Ca atare, recunoașterea

unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al

principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și,

din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în

limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător

principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

Pe de altă parte,

deși petenții invocă dispozițiile art. 105 C. proc. civ., nu arată care ar fi

calea de atac și motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate în virtutea

căreia Înalta Curte ar trebui să judece solicitarea acestora de a se dispune

nulitatea Deciziei nr. 1418/2004 a Curții de Apel Constanța, motiv pentru care

cererea petenților nu îndeplinește nici cerințele prevăzute de art. 112 și art.

302

1

C. proc. civ.

Față de dispozițiile

legale anterior citate, cererea petenților A.P. și A.T., vizând soluționarea

unei căi de atac de către o altă instanță decât cea prevăzută de lege, este

inadmisibilă, sens în care cererea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea formulată de petenții A.P. și A.T.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2013.

Procesat de GGC - DG