ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2004/2013

Prin cererea înregistrată la 3 august 2008 sub nr. 5289/1/2012 petenții A.P. și A.T. au solicitat ca Înalta Curte de Casație și Justiție să judece, ca instanță de recurs, recursul declarat împotriva Deciziei nr. 1418 din 15 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanța. Se solicită constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 1418 din 15 decembrie 2004 și trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului de către Tribunalul Constanța, ca instanță competentă în judecarea recursului împotriva Sentinței civile nr. 6708 din 28 iunie 2004 pronunțată de Judecătoria Constanța ca primă instanță. Prin încheierea din ședința publică de la data de 22 februarie 2013 cauza a fost suspendată, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., pentru lipsa părților. La data de 4 martie 2013 petenții au depus cerere prin care au solicitat repunerea cauzei pe rol și judecata acesteia în lipsa lor. Înalta Curte, la termenul din 5 aprilie 2013, a repus cauza pe rol și a invocat din oficiu excepția inadmisibilității cererii, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Prin Decizia civilă nr. 1418/C din 15 decembrie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 2275/C/2004 Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul formulat de pârâții M.I. și M.G. în contradictoriu cu reclamanții A.P. și A.T. împotriva Sentinței civile nr. 6708 din 28 iunie 2004 pronunțată de Judecătoria Constanța.

Se constată că recursul declarat de pârâții M.I. și M.G. împotriva Deciziei nr. 1418/C din 15 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 2275/C/2004 a fost soluționat irevocabil, ca urmare a modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin art. II alin. (1)-(4) din Legea nr. 219/2005, prin Decizia civilă nr. 754/C din 23 noiembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, iar urmare a admiterii recursului a fost modificată în tot decizia recurată, a fost admis apelul pârâților M. și pe fond, a fost respinsă acțiunea reclamanților A.T. și A.P. Prin aceeași hotărâre a fost admisă acțiunea pârâților M.I. și M.G. și a fost dispusă rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1949 din 8 septembrie 2003 încheiat între părți, dispunându-se repunerea părților în situația anterioară încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare, pârâții M. fiind obligați să restituie reclamanților A. suma de 500 dolari S.U.A.

reprezentând avans din preț. Conform art. II alin. (1)-(4) din Legea nr. 195/2004, “recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel". Textul de lege citat, cu caracter tranzitoriu, a fost adoptat pentru înlăturarea unei grave disfuncții în sistemul judiciar, cauzată de supraîncărcarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu consecința prelungirii duratei proceselor dincolo de limitele rezonabile cerute de art. 21 alin. (3) din Constituție și tratatele internaționale.

Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat și dreptul exercitării căilor de atac. Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Drept urmare, revin persoanelor interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Or, motivele invocate de petenți nu se subscriu textelor legale prevăzute de Codul de procedură civilă în privința căilor de atac ordinare și extraordinare, fiind în legătură cu o hotărâre împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului, soluționat deja prin Decizia civilă nr. 754/C din 23 noiembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Dacă s-ar admite ipoteza în care o hotărâre împotriva căreia s-a exercitat deja calea de atac a recursului să fie supusă controlului judiciar de către o altă instanță de recurs decât cea care a soluționat legal recursul, în alte condiții decât cele prevăzute art. 3, 4, 5 și art. 299 C. proc. civ., situația în speță, soluțiile pronunțate sub aspect procedural ar da naștere unor situații juridice nefirești pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicție. Ca atare, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României. Pe de altă parte, deși petenții invocă dispozițiile art. 105 C. proc. civ., nu arată care ar fi calea de atac și motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate în virtutea căreia Înalta Curte ar trebui să judece solicitarea acestora de a se dispune nulitatea Deciziei nr. 1418/2004 a Curții de Apel Constanța, motiv pentru care cererea petenților nu îndeplinește nici cerințele prevăzute de art. 112 și art. 302 1 C. proc. civ. Față de dispozițiile legale anterior citate, cererea petenților A.P.

și A.T., vizând soluționarea unei căi de atac de către o altă instanță decât cea prevăzută de lege, este inadmisibilă, sens în care cererea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenții A.P. și A.T. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2013. Procesat de GGC - DG