ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1770/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1770/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, la data de 21 septembrie 2007 și, ulterior, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 18 martie 2009, sub nr. 10884/3/2009, reclamanții F.P. și F.I.D. au chemat în judecată pe pârâții L.M. și I.D.N. solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 314 din 17 februarie 2006 de BNP R.C., pentru fraudă la lege. La data de 11decembrie 2007, intervenientul M.A.Y. a depus la dosarul cauzei cerere de intervenție în interesul reclamanților. Prin Sentința civilă nr. 4017 din 22 aprilie 2008, Judecătoria sector 3 București a respins atât cererea principală, cât și cererea de intervenție în interesul reclamanților, ca neîntemeiate.
Prin Decizia civilă nr. 1640A din 8 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale în primă instanță a judecătoriei, a admis apelul declarat de reclamanți, a anulat sentința apelată și a reținut procesul spre rejudecare în primă instanță, iar prin Sentința civilă nr. 107 din 28 ianuarie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins atât cererea principală, cât și cererea de intervenție, în interesul reclamanților, ca neîntemeiate. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții F.I.D. și F.P. care prin Decizia civilă nr. 328A din 24 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a fost respins ca nefondat, respingând și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata L.M., ca nefondată.
Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs, apelanții-reclamanți F.I.D. și F.P. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 3080 din 4 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a I civilă, a constatat nul recursul declarat de reclamanți, reținând în esență că reaprecierea probelor în recurs nu este posibilă, față de actuala configurație a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de acest articol. Împotriva deciziei pronunțate în recurs, a formulat contestație în anulare recurentul F.P. indicând ca temei legal, dispozițiile art. 318 C. proc.
civ. În motivarea contestației, a susținut în esență faptul că, instanța de recurs a omis a răspunde unor motive de recurs, ce vizau o situație juridică apărută în urma admiterii cererii de revendicare, respectiv aceea a îmbogățirii fără justă cauză. La termenul de judecată din data de 28 martie 2013, instanța, a pus în discuție excepția inadmisibilității contestației în anulare, în raport cu dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității contestației în anulare, se constată următoarele: Solicitările contestatorului nu pot fi reținute, în raport de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., care prevăd că, în ceea ce privește hotărârile instanțelor de recurs, acestea mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Textul menționat are în vedere erorile materiale, respectiv, cele de ordin formal, procedural săvârșite involuntar cu ocazia judecății, ipoteză care nu se regăsește în cauză. Pentru a învesti instanța cu calea extraordinară de atac a contestației în anulare, deși s-a indicat ca temei legal, dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și s-a invocat teza a II-a prevăzută în text, era necesar ca instanța de recurs să-și fi exercitat controlului judiciar asupra hotărârii atacate. În speță, criticile formulate de contestator vizează omisiunea cercetării unor critici formulate în recurs, care în opinia sa ar fi lămurit situația juridică a îmbogățirii fără justă cauză, aspect care ține însă de fondul cauzei, iar prin hotărârea împotriva cărei s-a formulat prezenta contestație în anulare a fost constatat nul recursul, astfel că, în cauză nu este vorba de o hotărâre pronunțată în urma exercitării controlului judiciar.
Ca atare, dispozițiile art. 318 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză și prin urmare, contestația în anulare se va respinge, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul F.P. împotriva Deciziei nr. 3080 din 4 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2013. Procesat de GGC - DG
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.