ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2315/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanții C.I. și C.F. au chemat în judecată pe pârâții L.B. și SC J.R. SRL, solicitând instanței constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2008, pentru fraudă la lege.

Prin sentința civilă nr. 4041 din 13 aprilie 2010, Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, iar prin sentința civilă nr. 198 din 9 februarie 2011, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, și constatându-se ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul la Curtea de Apel București pentru soluționarea conflictului negativ pe calea regulatorului de competență. Prin sentința civilă nr. 13F din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, cauza fiind înregistrată sub nr. 43240/3/2010.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 9 noiembrie 2011 tribunalul a respins cererea reclamanților de ajutor public judiciar, ca neîntemeiată, împotriva acesteia, reclamanții formulând cerere de reexaminare, care a fost respinsă ca neîntemeiată, prin încheierea de ședință din data de 16 decembrie 2011. Prin sentința civilă nr. 241 din 8 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost anulată cererea formulată de reclamanții C.I. și C.F., în contradictoriu cu pârâții L.O.M.J. prin reprezentant legal L.M.M. și SC J.R. SRL, ca insuficient timbrată, luându-se act că pârâții nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamanții nu au achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 31.524,29 RON și timbrele judiciare în sumă de 5 RON, nedepunând la dosarul cauzei dovada achitării acestor taxe, deși au fost citați cu această mențiune și că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (1)-alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995. Împotriva sentinței civile nr. 241 din 8 februarie 2012 și a încheierilor din datele de 9 noiembrie 2011 și 16 decembrie 2011 au formulat apel reclamanții C.I. și C.F., prin care au solicitat anularea sentinței, ca fiind greșit soluționată, fără a se intra în judecata fondului și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București, potrivit art. 297 C. proc.

civ. Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 297 A din 6 septembrie 2012 a respins ca inadmisibil apelul formulat de reclamanții C.I. și C.F., împotriva încheierilor din 9 noiembrie 2011 și 16 decembrie 2011, precum și apelul formulat de aceeași apelanți împotriva sentinței civile nr. 241 din 8 februarie 2012, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, prin încheierea din 9 noiembrie 2011, tribunalul a reținut că reclamanții au mai beneficiat de ajutor public judiciar în cursul anului 2011, constând în scutirea acestora de la plata taxei de timbru în cuantum de 7.000 RON, în Dosarul nr. 2368/1748/2009 al Judecătoriei Cornetu, așa cum rezultă din încheierea din 12 august 2011 a acestei instanțe și că, norma înscrisă în art. 7 din O.U.G.

nr. 51/2008, are caracter imperativ, considerente pentru care a respins cererea de ajutor public judiciar cu care a fost sesizat. Curtea de Apel a reținut că, apelanții au uzat de calea de atac specială prevăzută de lege, împotriva încheierii prin care Ie-a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar, cea a cererii de reexaminare și față de împrejurarea că pentru soluționarea unor astfel de cereri, a fost adoptată o lege specială, care prevede atât condițiile necesare pentru acordarea ajutorului public judiciar, cât și competența de soluționare a unor astfel de cereri, dar și căile de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârilor adoptate în această materie, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, reprezentat de C. proc.

civ., s-ar putea aplica în concurs cu acesta. Prin raportare la aceste considerente, având în vedere și principiul de drept procesual al unicității căilor de atac, dar și faptul că apelanții au uzat deja de calea de atac prevăzută de legea specială, formulând cererea de reexaminare s-a apreciat că se impune respingerea apelului declarat împotriva încheierii pronunțate la 9 noiembrie 2011, ca inadmisibil. Față de dispozițiile art. 377 C. proc. civ. și față de faptul că încheierea irevocabilă pronunțată de tribunal nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu apel la Curtea de Apel București s-a considerat că, apelul formulat de apelanții-reclamanții împotriva încheierii din data de 16 decembrie 2011 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, este inadmisibil.

În ceea ce privește apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 241/2012, pronunțată de Tribunalul București, s-a reținut că, în cererea de apel nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa argumentelor folosite de prima instanță în fundamentarea soluției adoptate prin sentința apelată, în sensul indicării punctuale a motivelor de nelegalitate sau netemeinicie, prin raportare la soluția pronunțată și prin urmare, s-a apreciat că această critică nu are legătură cu considerentele care au justificat soluția adoptată de tribunal la momentul admiterii excepției insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții C.I.

și C.F., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că procesul a fost soluționat fără a se intra în cercetarea fondului. Criticile aduse deciziei atacate se referă în esență la faptul că, soluționarea litigiului s-a realizat cu aplicarea greșită a legii și încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., apreciindu-se în mod greșit că singura critică adusă hotărârii de fond este cea referitoare la modalitatea de soluționare a cererii de ajutor public judiciar și a cererii de reexaminare, întrucât, ceea ce s-a contestat nu a fost caracterul irevocabil al încheierii prin care s-a soluționat cererea de reexaminare, ci modalitatea în care prima instanță a procedat fără a respecta principiul accesului la justiție și al dreptului la un proces echitabil, fără a mai da posibilitatea achitării taxelor judiciare.

În acest sens, recurenții arată că în jurisprudența C.E.D.O. s-a stabilit că o limitare a accesului la o instanță nu este conformă cu art. 6 decât dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul reclamanților C.I. și C.F. să fie admis, casată decizia atacată și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente: Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 alin. (9) C. proc. civ. atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție aplicarea greșită, de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., în sensul că, Curtea de Apel București nu a dat dovadă de rol activ, întrucât nu a examinat modalitatea în care instanța de fond a respins cererea fără a da eficacitate respectării principiului accesului la justiție, principiu garantat de C.E.D.O. În ceea ce privește limitările financiare pe care le poate avea accesul unei persoane la instanță, C.E.D.O. a stabilit că acestea pot constitui obiectul încălcării dispozițiilor art. 6 din Convenție, în acest context fiind analizate de către C.E.D.O. taxe judiciare impuse la momentul introducerii acțiunii și a căror neplată împiedică accesul la prima instanță sau într-o etapă ulterioară a procesului, apel sau recurs, inclusiv în faza de executare a unei hotărâri.

În acest sens, C.E.D.O. admite că, potrivit jurisprudenței sale constante, „dreptul la o instanță” nu este absolut, el se pretează unor limitări deoarece, prin însăși natura sa, pune o reglementare din partea statului care poate să aleagă mijloacele pe care să le utilizeze în acest scop. În acest context, se apreciază ca fondată critica recurenților, întrucât în considerentele deciziei nu se regăsesc argumentele în baza cărora s-a apreciat că, dispozițiile Legii nr. 146/1997 au fost corect aplicate, deși prin motivele de apel s-a criticat soluția tribunalului și din perspectiva art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenție, raportat la art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Toate aceste aspecte care nu au fost analizate urmează să fie lămurite de instanța de apel, întrucât aceasta a avut în vedere exclusiv incidența dispozițiilor O.G.

nr. 51/2008, în considerarea cărora s-a pronunțat decizia. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul declarat de reclamanții C.I. și C.F., cu consecința casării deciziei din apel și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții C.I. și C.F. împotriva deciziei civile nr. 297 A din 6 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2013.