ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2315/2013

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanții C.I. și C.F. au chemat

în judecată pe pârâții L.B. și SC J.R. SRL, solicitând instanței constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2008,

pentru fraudă la lege.

Prin sentința

civilă nr. 4041 din 13 aprilie 2010, Judecătoria sectorului 2 București a admis

excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, iar prin sentința civilă nr. 198 din

9 februarie 2011, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale a

tribunalului, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului 2 București, și constatându-se ivit conflictul negativ

de competență a înaintat dosarul la Curtea de Apel București pentru

soluționarea conflictului negativ pe calea regulatorului de competență.

Prin sentința

civilă nr. 13F din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a stabilit competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, cauza fiind înregistrată sub nr.

43240/3/2010.

Prin

încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 9 noiembrie 2011

tribunalul a respins cererea reclamanților de ajutor public judiciar, ca

neîntemeiată, împotriva acesteia, reclamanții formulând cerere de reexaminare,

care a fost respinsă ca neîntemeiată, prin încheierea de ședință din data de 16

decembrie 2011.

Prin sentința

civilă nr. 241 din 8 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția

a IV-a civilă, a fost anulată cererea formulată de reclamanții C.I. și C.F., în

contradictoriu cu pârâții L.O.M.J. prin reprezentant legal L.M.M. și SC J.R.

SRL, ca insuficient timbrată, luându-se act că pârâții nu solicită cheltuieli de

judecată.

Pentru a dispune

astfel, tribunalul a reținut că reclamanții nu au achitat taxa judiciară de timbru

în cuantum de 31.524,29 RON și timbrele judiciare în sumă de 5 RON, nedepunând la

dosarul cauzei dovada achitării acestor taxe, deși au fost citați cu această mențiune

și că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (1)-alin. (3) din Legea

nr. 146/1997 și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995.

Împotriva sentinței

civile nr. 241 din 8 februarie 2012 și a încheierilor din datele de 9 noiembrie

2011 și 16 decembrie 2011 au formulat apel reclamanții C.I. și C.F., prin care au

solicitat anularea sentinței, ca fiind greșit soluționată, fără a se intra în judecata

fondului și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București, potrivit

art. 297 C. proc. civ.

Curtea de Apel

București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia

civilă nr. 297 A din 6 septembrie 2012 a respins ca inadmisibil apelul formulat

de reclamanții C.I. și C.F., împotriva încheierilor din 9 noiembrie 2011 și 16

decembrie 2011, precum și apelul formulat de aceeași apelanți împotriva sentinței

civile nr. 241 din 8 februarie 2012, pronunțate de Tribunalul București, secția

a IV-a civilă.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că, prin încheierea din 9 noiembrie 2011, tribunalul

a reținut că reclamanții au mai beneficiat de ajutor public judiciar în cursul anului

2011, constând în scutirea acestora de la plata taxei de timbru în cuantum de 7.000

RON, în Dosarul nr. 2368/1748/2009 al Judecătoriei Cornetu, așa cum rezultă din

încheierea din 12 august 2011 a acestei instanțe și că, norma înscrisă în art. 7

din O.U.G. nr. 51/2008, are caracter imperativ, considerente pentru care a respins

cererea de ajutor public judiciar cu care a fost sesizat.

Curtea de Apel

a reținut că, apelanții au uzat de calea de atac specială prevăzută de lege, împotriva

încheierii prin care Ie-a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public

judiciar, cea a cererii de reexaminare și față de împrejurarea că pentru soluționarea

unor astfel de cereri, a fost adoptată o lege specială, care prevede atât condițiile

necesare pentru acordarea ajutorului public judiciar, cât și competența de soluționare

a unor astfel de cereri, dar și căile de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârilor

adoptate în această materie, nu se poate susține că legea specială, derogatorie

de la dreptul comun, reprezentat de C. proc. civ., s-ar putea aplica în concurs

cu acesta.

Prin raportare

la aceste considerente, având în vedere și principiul de drept procesual al unicității

căilor de atac, dar și faptul că apelanții au uzat deja de calea de atac prevăzută

de legea specială, formulând cererea de reexaminare s-a apreciat că se impune respingerea

apelului declarat împotriva încheierii pronunțate la 9 noiembrie 2011, ca inadmisibil.

Față de dispozițiile

art. 377 C. proc. civ. și față de faptul că încheierea irevocabilă pronunțată de

tribunal nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu apel la Curtea de Apel București

s-a considerat că, apelul formulat de apelanții-reclamanții împotriva încheierii

din data de 16 decembrie 2011 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, este

inadmisibil.

În ceea ce privește

apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 241/2012, pronunțată de Tribunalul

București, s-a reținut că, în cererea de apel nu se regăsesc critici propriu-zise

la adresa argumentelor folosite de prima instanță în fundamentarea soluției adoptate

prin sentința apelată, în sensul indicării punctuale a motivelor de nelegalitate

sau netemeinicie, prin raportare la soluția pronunțată și prin urmare, s-a apreciat

că această critică nu are legătură cu considerentele care au justificat soluția

adoptată de tribunal la momentul admiterii excepției insuficientei timbrări a cererii

de chemare în judecată.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții C.I. și C.F., întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că procesul

a fost soluționat fără a se intra în cercetarea fondului.

Criticile aduse

deciziei atacate se referă în esență la faptul că, soluționarea litigiului s-a realizat

cu aplicarea greșită a legii și încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.,

apreciindu-se în mod greșit că singura critică adusă hotărârii de fond este cea

referitoare la modalitatea de soluționare a cererii de ajutor public judiciar și

a cererii de reexaminare, întrucât, ceea ce s-a contestat nu a fost caracterul irevocabil

al încheierii prin care s-a soluționat cererea de reexaminare, ci modalitatea în

care prima instanță a procedat fără a respecta principiul accesului la justiție

și al dreptului la un proces echitabil, fără a mai da posibilitatea achitării taxelor

judiciare.

În acest sens,

recurenții arată că în jurisprudența C.E.D.O. s-a stabilit că o limitare a accesului

la o instanță nu este conformă cu art. 6 decât dacă are un scop legitim și dacă

există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul

urmărit.

Analizând critica

adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată

că aceasta este fondată, urmând ca recursul reclamanților C.I. și C.F. să fie admis,

casată decizia atacată și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe,

pentru următoarele considerente:

Modificarea sau

casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 alin. (9) C. proc.

civ. atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Din perspectiva

acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție aplicarea greșită, de către

instanța de apel a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., în sensul că, Curtea de

Apel București nu a dat dovadă de rol activ, întrucât nu a examinat modalitatea

în care instanța de fond a respins cererea fără a da eficacitate respectării principiului

accesului la justiție, principiu garantat de C.E.D.O.

În ceea ce privește

limitările financiare pe care le poate avea accesul unei persoane la instanță, C.E.D.O.

a stabilit că acestea pot constitui obiectul încălcării dispozițiilor art. 6 din

Convenție, în acest context fiind analizate de către C.E.D.O. taxe judiciare impuse

la momentul introducerii acțiunii și a căror neplată împiedică accesul la prima

instanță sau într-o etapă ulterioară a procesului, apel sau recurs, inclusiv în

faza de executare a unei hotărâri.

În acest sens,

C.E.D.O. admite că, potrivit jurisprudenței sale constante, „dreptul la o instanță”

nu este absolut, el se pretează unor limitări deoarece, prin însăși natura sa, pune

o reglementare din partea statului care poate să aleagă mijloacele pe care să le

utilizeze în acest scop.

În acest context,

se apreciază ca fondată critica recurenților, întrucât în considerentele deciziei

nu se regăsesc argumentele în baza cărora s-a apreciat că, dispozițiile Legii

nr. 146/1997 au fost corect aplicate, deși prin motivele de apel s-a criticat soluția

tribunalului și din perspectiva art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenție,

raportat la art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Toate aceste aspecte

care nu au fost analizate urmează să fie lămurite de instanța de apel, întrucât

aceasta a avut în vedere exclusiv incidența dispozițiilor O.G. nr. 51/2008, în considerarea

cărora s-a pronunțat decizia.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc.

civ. va admite recursul declarat de reclamanții C.I. și C.F., cu consecința casării

deciziei din apel și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții C.I. și C.F. împotriva deciziei civile nr. 297 A din 6 septembrie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 11 iunie 2013.