ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1761/2013

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 12 octombrie 2006, reclamanții A.T., I.B., T.L., D.E., M.M. și S.S.D. au chemat în judecată pârâții Municipiul București, SC A. SA, R.I., M.D., M.G.

și O.V., solicitând obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele din str. Brădești nr. 15, sector 2, București, str. Brădești nr. 17 (fostă Popescu Assan nr. 17), sector 2, București, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2236 din 17 ianuarie 1997, nr. 2641 din 17 februarie 1997 și nr. 1490 din 12 decembrie 1996. Prin Sentința civilă nr. 1804 F din 28 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, a respins cererea privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, ca prescrisă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A. SA și a respins acțiunea față de acesta pârâtă, a respins celelalte excepții, ca nefondate, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților.

Cererea reclamanților de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a fost formulată la data de 12 octombrie 2006, cu mult peste termenul impus de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin O.U.G nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001. Excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost respinsă, ca nefondată, pentru următoarele considerente: imobilul din în litigiu a fost dobândit de către C.A. și M.A., din care jumătate a fost constituit dotă în favoarea numitei A.A., reclamanții fiind descendenții acestora. Prin Decizia civilă nr. 85 din 4 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul pârâților G.C., I.M., I.Ma., I.P., O.R., O.C.L.

și O.T., a admis cererea de aderare la apel împotriva aceleiași sentințe formulată de pârâta O.V., a schimbat, în parte, sentința, în sensul că, a admis excepția lipsei calității procesuale active, a respins cererea de revendicare ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților. Inadmisibilitatea acțiunii deduse judecății nu poate fi reținută întrucât îngrădirea exercițiului acțiunii în revendicare, în raport de dispozițiile legale interne incidente și de jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului privind imperativele art. 6 paragraful 1 din Convenție, ar reprezenta o încălcare a liberului acces la justiție.

Ținând seama de caracterul petitoriu al acestei acțiuni reale, se impune analizarea în prealabil a legitimării procesuale a reclamanților, în raport de calitatea acestora de titulari ai dreptului de proprietate pretins asupra imobilului în litigiu. Deși apelanții-reclamanți au invocat în revendicarea imobilelor în litigiu calitatea de moștenitori ai fostului proprietar deposedat de stat, prin transmiterea succesivă a drepturilor succesorale, prin probele administrate nu s-a făcut dovada, conform art. 1169 C. civ. a acestei transmiteri și, implicit, a legitimării lor procesuale în prezenta cauză. În conformitate cu clauzele contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 10302/1911 și, respectiv, nr. 14185/1921, C.A.

și M.A. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în București, str. Popescu Assan nr. 15, sectorul 2 și respectiv, str. Popescu Assan nr. 17 (Brădești nr. 17), sectorul 2, ulterior, prin actul autentificat sub nr. 24839/1938, cota de 1/2 din acest ultim imobil fiind constituită dotă fiicei A.A. Ca urmare a aplicării Decretului-Lege nr. 92/1950, ambele imobile au fost preluate de stat. În cauză, nu s-a dovedit că reclamanții sunt moștenitorii persoanei de la care s-a naționalizat bunul revendicat, prin acceptarea moștenirii în termenul legal prevăzut de art. 700 C. civ. de către autorii lor A.N., A.P., A.A. și A.T. față de antecesorul lor comun, C.A., de la care s-a naționalizat bunul revendicat, fiind evident că, pe de altă parte, certificatele de stare civilă depuse la dosar nu pot suplini din punct de vedere probator lipsurile constatate.

Prin Decizia civilă nr. 2023 din 4 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, excepția nulității recursului reclamanților, a admis recursul reclamanților, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, a respins, ca nefondată, excepția lipsei de interes în exercitarea recursului de către pârâți, a respins, ca nefondat, recursul pârâților. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că recursul pârâților este nefondat, întrucât aceștia critică decizia instanței de apel sub aspectul soluției date excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare. În mod legal instanța de apel a apreciat că acțiunea în revendicare dedusă judecății nu este inadmisibilă, sens în care a făcut o aplicare corectă a Deciziei în interesul legii nr. 33/2008.

Recursul reclamanților este întemeiat, întrucât aceștia critică decizia instanței de apel sub aspectul soluției date excepției lipsei calității procesuale active. Cu referire la defunctul C.A., pe numele căruia au fost naționalizate imobilele, s-a reținut că reclamanții nu au dovedit calitatea de moștenitor a autorilor lor, A.N., A.P., A.A. și A.T., față de antecesorul lor comun, C.A., la dosar fiind depuse doar acte de stare civilă, irelevante în ce privește acceptarea succesiunii în termenul prevăzut de art. 700 C. civ. Curtea de apel a reținut că din relațiile oferite de Camera Notarilor Publici București, rezultă că pentru defunctul C.A., decedat la data de 23 martie 1962, cu ultimul domiciliu în București, str. Popescu Assan nr. 17, sectorul 2, nu s-a deschis procedura succesorală.

S-a constatat că adresele la care face referire curtea de apel atestă o altă situație. Prin Adresa nr. 274 din 18 ianuarie 2006, Camera Notarilor Publici București comunică reclamantului A.T.

că, în urma verificărilor efectuate în evidențele proprii și în arhiva fostului Notariat de Stat sector 2, procedura succesorală s-a deschis la B.N.P M. Prin Adresa nr. 162/B3 din 28 aprilie 2006, Societatea civilă M. - Birou Notarial aduce la cunoștința Camerei Notarilor Publici București că, în urma verificării în registrul de succesiuni și în opisul registrului de succesiuni, a reieșit că „nu s-a deschis procedura succesorală pentru defunctul C.A., decedat la data de 23 martie 1962, cu ultimul domiciliu în București, str. Popescu Asan nr. 17, sector 2, pentru care există certificatul cu numărul 15180 din 26 august 1996 dat de către Camera Notarilor Publici București, pe numele biroului nostru". Contradicția pe care o relevă adresele sus menționate cu privire la deschiderea succesiunii defunctului C.A.

nu a fost sesizată de instanța de apel care, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., trebuia să dispună administrarea de probe suplimentare, chiar dacă părțile se împotriveau, pentru a lămuri dacă, de pe urma defunctului C.A. s-a emis certificatul de moștenitor indicat de BNP M. Curtea de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt în dezlegarea excepției lipsei calității procesuale active, respectiv dacă autorii reclamanților sunt sau nu moștenitorii defunctului coproprietar C.A. S-a impus reluarea pentru a se verifica dacă de pe urma defunctului C.A. s-a emis certificatul de moștenitor indicat în Adresa BNP M. nr. 162/B3 din 28 aprilie 2006, existența acestui certificat fiind invocată de reclamanți și în recurs, în justificarea calității de moștenitor a autorilor lor de pe urma antecesorului comun C.A.

În ceea ce privește transmiterea succesivă a drepturilor succesorale de pe urma celorlalți coproprietari, M.A. și A.A., reclamanții au susținut că aceasta este justificată prin înscrisurile noi depuse în recurs. Cum, în recurs, nu pot fi făcute verificări de fapt, se impune reluarea judecății și pe acest aspect de către instanța de apel, care urmează a aprecia asupra transmiterii către reclamanți a drepturilor succesorale de pe urma defunctelor M.A. și A.A., luând în considerare și înscrisurile noi depuse în faza recursului.

Prin Decizia civilă nr. 210A din 10 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul pârâților, precum și cererea de aderare la apel, a schimbat în parte sentința, în sensul că, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea de revendicare a reclamanților, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților. Curtea a dispus la termenul de judecată din data de 16 februarie 2012 efectuarea unei adrese către Camera Notarilor Publici căreia i s-au cerut lămuriri cu privire la inadvertența constatată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Adresa nr. C1786 din 6 martie 2012, Camera Notarilor Publici a informat instanța că în evidențele lor nu figurează ca fiind dezbătută succesiunea autorului C.A., decedat la data de 23 martie 1962, cu ultimul domiciliu în București, str. Popescu Assan nr. 17, sector 2. S-a înaintat instanței și copie după certificatul nr. 15180 din 27 august 1996 a Camerei Notarilor Publici care atestă neînceperea procedurii succesorale privind pe defunctul C.A. În aceeași adresă se subliniază că nu există inadvertență între Adresa nr. 274/2006 a Camerei Notarilor Publici și nr. 162/B3/2006 a B.N.P.M., întrucât adresa Camerei Notarilor Publici precizează cele înregistrate în evidențele succesorale ale acestei instituții la data de 18 ianuarie 2006, respectiv că se eliberase certificatul nr. 15180 din 27 august 1996 pentru a fi depus la B.N.P.

M. în vederea deschiderii procedurii succesorale, dar că ulterior acestui moment, succesibilul în cauză (A.T.) nu a stăruit în dezbaterea procedurii succesorale, motiv pentru care Camera Notarilor Publici a anulat la data de 27 aprilie 2006 certificatul emis în 1996, ca neutilizat. În aceste condiții, Curtea a pus în vedere reclamanților să depună la dosar certificatul de moștenitor de pe urma autorului C.A. La termenul din data de 10 mai 2012, apelanții reclamanți nu s-au prezentat în instanță și nici nu au comunicat certificatul de moștenitor de pe urma autorului. Curtea a considerat că, în cauză, s-au făcut toate demersurile pentru aflarea adevărului, în sensul de a se stabili dacă autorii reclamanților, numiții A.N., A.P., A.A.

și A.T. sunt moștenitorii autorului, fost proprietar al imobilului în litigiu, C.A. Împotriva deciziei instanței de apel au formulat cerere de recurs la data de 2 octombrie 2012, reclamanții T.L., A.T., M.M., I.B., S.S.D., D.C. și D.C.M. , prin care au susținut următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate: Pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut că instanța de apel, în rejudecare, nu a analizat cauza după îndrumările impuse de instanța supremă, în ceea ce privește transmiterea succesivă a drepturilor succesorale de pe urma celorlalți coproprietari M.A. și A.A., transmisiune succesorală dovedită cu înscrisurile noi depuse în fața instanței de recurs. Cu privire la transmisiunea drepturilor succesorale după coproprietarul C.A., instanța de apel în mod greșit a respins probele cu înscrisuri și martori și nu a analizat faptul că, în unele acte, acesta este trecut C.A., sub numele de A.Co.

și A.Ctin. și nu a făcut verificări cu privire la existența unui certificat de moștenitor pe acest nume. Pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că instanța de apel a dispus la termenul din 29 martie 2012 ca apelanții-reclamanți sa depună certificatul de moștenitor după C.A., sub sancțiunea suspendării prevăzute de art. 155 1 C. proc. civ. La următorul termen de judecată din 10 mai 2012, în lipsa apelanților, a revenit asupra măsurii suspendării și a rămas în pronunțare. Instanța de apel în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., trebuia să analizeze toate probele, actele de stare civilă, certificatele de moștenitor, declarația olografă a martorei S.M., care putea da lămuriri instanței cu privire la acceptarea succesiunii de către copii și nepoții fam.

C.A. și C.M. Față de motivele pentru care s-a dispus casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, și anume transmiterea drepturilor succesorale de pe urma defuncților C.A. și a celorlalți coproprietari M.A. și A.A., instanța trebuia să se pronunțe. Existau la dosar certificate de moștenitor și acte de stare civilă din care rezultă că succesiunea a fost acceptată de toții copiii care au locuit în imobilele în litigiu, iar după naționalizare și după decesul ambilor părinți, au folosit, însușit și înstrăinat bunurile mobile ale acestora, au plătit impozitele și taxele aferente, i-au înmormântat creștinește. Toți copiii au păstrat și transmis, de generații, originalele actelor de proprietate, poze de familie, obiecte de valoare, dar și lucruri de la defuncții C.A.

și C.M., ceea ce dovedește acceptarea succesiunii, chiar și locul de veci a fost concesionat și transmis copiilor. Au susținut astfel că au dovedit calitatea succesorală și vocația succesorală față de proprietarii C.A., căsătorit cu M.A. și fiica A.A. (căsătorita B.), proprietarii imobilelor în litigiu și au solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale active. Au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de apel să analizeze transmiterea drepturilor succesorale de pe urma celorlalți coproprietari, M.A. și A.A.. Recursul reclamanților este întemeiat, motiv pentru care acesta va fi admis, va fi casată decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Acțiunea dedusă judecății are caracterul unei acțiuni în revendicare de drept comun, introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, întemeiată pe faptul preluării imobilului de către stat în mod abuziv, în perioada regimului comunist, aspecte necontestate în cauză. Instanțele anterioare, ținând seama de caracterul petitoriu al acestei acțiuni reale, au apreciat că se impune analizarea în prealabil a legitimării procesuale a reclamanților, în raport de calitatea acestora de titulari ai dreptului de proprietate pretins asupra imobilului în litigiu. S-a apreciat corect că, date fiind condițiile învestirii - acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. - instanța nu poate da eficiență dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în privința dovedirii legitimării procesuale active.

Înșiși reclamanții au invocat, pentru argumentarea îndeplinirii acestei condiții de exercițiu a acțiunii civile, calitatea de proprietari ai antecesorilor lor și transmiterea acestui drept pe calea devoluțiunii succesorale legale. Singura chestiune lămurită în cauză este că, prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 10302/1911 și nr. 14185/1921, C.A. și M.A. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în București, str. Popescu Assan nr. 15, sectorul 2, respectiv, str. Popescu Assan nr. 17 (Brădești nr. 17), sectorul 2, ulterior, prin actul autentificat sub nr. 24839/1938, cota de 1/2 din acest ultim imobil fiind constituită dotă, fiicei A.A. În drept, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. Instanța de apel nu s-a conformat celor dispuse, cu caracter obligatoriu, prin decizia de casare. Cu referire la defunctul C.A., pe numele căruia au fost naționalizate imobilele, s-a reținut că reclamanții nu au dovedit calitatea de moștenitor a autorilor lor, A.N., A.P., A.A. și A.T., față de antecesorul lor comun, C.A., doar pentru faptul că nu s-a depus certificatul de moștenitor de pe urma acestuia, ignorând actele de stare civilă, respectiv alte probatorii pertinente ce ar fi putut fi administrate în ce privește acceptarea succesiunii.

Nu s-au avut în vedere susținerile reclamanților conform cărora, la dosarul cauzei, existau certificate de moștenitor și acte de stare civilă din care rezulta că succesiunea a fost acceptată de toți copiii care au locuit în imobilele în litigiu, iar după naționalizare și după decesul ambilor părinți, au folosit, însușit și înstrăinat bunurile mobile ale acestora, au plătit impozitele și taxele aferente, i-au înmormântat creștinește. Toți copiii au păstrat și transmis, de generații, originalele actelor de proprietate, poze de familie, obiecte de valoare, dar și lucruri de la defuncții C.A. și Maria, ceea ce dovedește acceptarea succesiunii, chiar și locul de veci a fost concesionat și transmis copiilor.

Curtea de apel trebuia, în virtutea obligației de a avea rol activ, să stabilească pe deplin situația de fapt în dezlegarea excepției lipsei calității procesuale active, respectiv dacă autorii reclamanților sunt sau nu moștenitorii defunctului coproprietar C.A., susținerea constantă a reclamanților fiind în sensul transmisiunii acestui drept pe calea devoluțiunii succesorale legale. În egală măsură, trebuie reținut că instanța de apel a ignorat total pretinsa transmitere către reclamanți a drepturilor succesorale de pe urma defunctelor M.A. și A.A., luând în considerare și înscrisurile noi depuse în faza recursului. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul reclamanților, pe temeiul art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții T.L., A.T., M.M., I.B., S.S.D., D.C. și D.C.M. împotriva Deciziei nr. 210A din 10 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2013. Procesat de GGC - DG