ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1761/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1761/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin cererea

înregistrată pe rolul instanței la data de 12 octombrie 2006, reclamanții A.T.,

I.B., T.L., D.E., M.M. și S.S.D. au chemat în judecată pârâții Municipiul

București, SC A. SA, R.I., M.D., M.G. și O.V., solicitând obligarea pârâților

să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele din str.

Brădești nr. 15, sector 2, București, str. Brădești nr. 17 (fostă Popescu Assan

nr. 17), sector 2, București, să se constate nulitatea absolută a contractelor

de vânzare-cumpărare nr. 2236 din 17 ianuarie 1997, nr. 2641 din 17 februarie

1997 și nr. 1490 din 12 decembrie 1996.

Prin Sentința civilă

nr. 1804 F din 28 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

admis excepția prescripției dreptului la acțiune, a respins cererea privind

constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, ca

prescrisă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A. SA și a

respins acțiunea față de acesta pârâtă, a respins celelalte excepții, ca

nefondate, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților.

Cererea reclamanților

de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a fost

formulată la data de 12 octombrie 2006, cu mult peste termenul impus de art. 46

alin. (5) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin O.U.G nr.

109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.

Excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților a fost respinsă, ca nefondată,

pentru următoarele considerente: imobilul din în litigiu a fost dobândit de

către C.A. și M.A., din care jumătate a fost constituit dotă în favoarea

numitei A.A., reclamanții fiind descendenții acestora.

Prin Decizia civilă

nr. 85 din 4 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul pârâților G.C., I.M.,

I.Ma., I.P., O.R., O.C.L. și O.T., a admis cererea de aderare la apel împotriva

aceleiași sentințe formulată de pârâta O.V., a schimbat, în parte, sentința, în

sensul că, a admis excepția lipsei calității procesuale active, a respins

cererea de revendicare ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală

activă, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, a respins, ca nefondat,

apelul reclamanților.

Inadmisibilitatea

acțiunii deduse judecății nu poate fi reținută întrucât îngrădirea exercițiului

acțiunii în revendicare, în raport de dispozițiile legale interne incidente și

de jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului privind

imperativele art. 6 paragraful 1 din Convenție, ar reprezenta o încălcare a

liberului acces la justiție.

Ținând seama de

caracterul petitoriu al acestei acțiuni reale, se impune analizarea în

prealabil a legitimării procesuale a reclamanților, în raport de calitatea

acestora de titulari ai dreptului de proprietate pretins asupra imobilului în

litigiu.

Deși

apelanții-reclamanți au invocat în revendicarea imobilelor în litigiu calitatea

de moștenitori ai fostului proprietar deposedat de stat, prin transmiterea

succesivă a drepturilor succesorale, prin probele administrate nu s-a făcut

dovada, conform art. 1169 C. civ. a acestei transmiteri și, implicit, a

legitimării lor procesuale în prezenta cauză.

În conformitate cu

clauzele contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 10302/1911 și,

respectiv, nr. 14185/1921, C.A. și M.A. au dobândit dreptul de proprietate

asupra imobilelor situate în București, str. Popescu Assan nr. 15, sectorul 2

și respectiv, str. Popescu Assan nr. 17 (Brădești nr. 17), sectorul 2,

ulterior, prin actul autentificat sub nr. 24839/1938, cota de 1/2 din acest

ultim imobil fiind constituită dotă fiicei A.A.

Ca urmare a aplicării

Decretului-Lege nr. 92/1950, ambele imobile au fost preluate de stat.

În cauză, nu s-a

dovedit că reclamanții sunt moștenitorii persoanei de la care s-a naționalizat

bunul revendicat, prin acceptarea moștenirii în termenul legal prevăzut de art.

700 C. civ. de către autorii lor A.N., A.P., A.A. și A.T. față de antecesorul

lor comun, C.A., de la care s-a naționalizat bunul revendicat, fiind evident

că, pe de altă parte, certificatele de stare civilă depuse la dosar nu pot

suplini din punct de vedere probator lipsurile constatate.

Prin Decizia civilă

nr. 2023 din 4 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca

nefondată, excepția nulității recursului reclamanților, a admis recursul

reclamanților, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță, a respins, ca nefondată, excepția lipsei de interes în exercitarea

recursului de către pârâți, a respins, ca nefondat, recursul pârâților.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a reținut că recursul pârâților este nefondat, întrucât

aceștia critică decizia instanței de apel sub aspectul soluției date excepției

inadmisibilității acțiunii în revendicare.

În mod legal instanța

de apel a apreciat că acțiunea în revendicare dedusă judecății nu este

inadmisibilă, sens în care a făcut o aplicare corectă a Deciziei în interesul

legii nr. 33/2008.

Recursul

reclamanților este întemeiat, întrucât aceștia critică decizia instanței de

apel sub aspectul soluției date excepției lipsei calității procesuale active.

Cu referire la

defunctul C.A., pe numele căruia au fost naționalizate imobilele, s-a reținut

că reclamanții nu au dovedit calitatea de moștenitor a autorilor lor, A.N.,

A.P., A.A. și A.T., față de antecesorul lor comun, C.A., la dosar fiind depuse

doar acte de stare civilă, irelevante în ce privește acceptarea succesiunii în

termenul prevăzut de art. 700 C. civ.

Curtea de apel a

reținut că din relațiile oferite de Camera Notarilor Publici București, rezultă

că pentru defunctul C.A., decedat la data de 23 martie 1962, cu ultimul

domiciliu în București, str. Popescu Assan nr. 17, sectorul 2, nu s-a deschis

procedura succesorală.

S-a constatat că

adresele la care face referire curtea de apel atestă o altă situație.

Prin Adresa nr. 274

din 18 ianuarie 2006, Camera Notarilor Publici București comunică reclamantului

A.T. că, în urma verificărilor efectuate în evidențele proprii și în arhiva

fostului Notariat de Stat sector 2, procedura succesorală s-a deschis la B.N.P

M.

Prin Adresa nr.

162/B3 din 28 aprilie 2006, Societatea civilă M. - Birou Notarial aduce la

cunoștința Camerei Notarilor Publici București că, în urma verificării în

registrul de succesiuni și în opisul registrului de succesiuni, a reieșit că

„nu s-a deschis procedura succesorală pentru defunctul C.A., decedat la data de

23 martie 1962, cu ultimul domiciliu în București, str. Popescu Asan nr. 17,

sector 2, pentru care există certificatul cu numărul 15180 din 26 august 1996

dat de către Camera Notarilor Publici București, pe numele biroului

nostru".

Contradicția pe care

o relevă adresele sus menționate cu privire la deschiderea succesiunii

defunctului C.A. nu a fost sesizată de instanța de apel care, în virtutea

rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., trebuia să dispună

administrarea de probe suplimentare, chiar dacă părțile se împotriveau, pentru a

lămuri dacă, de pe urma defunctului C.A. s-a emis certificatul de moștenitor

indicat de BNP M.

Curtea de apel nu a

stabilit pe deplin situația de fapt în dezlegarea excepției lipsei calității

procesuale active, respectiv dacă autorii reclamanților sunt sau nu

moștenitorii defunctului coproprietar C.A.

S-a impus reluarea

pentru a se verifica dacă de pe urma defunctului C.A. s-a emis certificatul de

moștenitor indicat în Adresa BNP M. nr. 162/B3 din 28 aprilie 2006, existența

acestui certificat fiind invocată de reclamanți și în recurs, în justificarea

calității de moștenitor a autorilor lor de pe urma antecesorului comun C.A.

În ceea ce privește

transmiterea succesivă a drepturilor succesorale de pe urma celorlalți

coproprietari, M.A. și A.A., reclamanții au susținut că aceasta este

justificată prin înscrisurile noi depuse în recurs. Cum, în recurs, nu pot fi

făcute verificări de fapt, se impune reluarea judecății și pe acest aspect de

către instanța de apel, care urmează a aprecia asupra transmiterii către reclamanți

a drepturilor succesorale de pe urma defunctelor M.A. și A.A., luând în

considerare și înscrisurile noi depuse în faza recursului.

Prin Decizia civilă

nr. 210A din 10 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul pârâților, precum și

cererea de aderare la apel, a schimbat în parte sentința, în sensul că, a admis

excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea de revendicare

a reclamanților, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală

activă, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, a respins, ca nefondat,

apelul reclamanților.

Curtea a dispus la

termenul de judecată din data de 16 februarie 2012 efectuarea unei adrese către

Camera Notarilor Publici căreia i s-au cerut lămuriri cu privire la

inadvertența constatată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Adresa nr. C1786

din 6 martie 2012, Camera Notarilor Publici a informat instanța că în

evidențele lor nu figurează ca fiind dezbătută succesiunea autorului C.A.,

decedat la data de 23 martie 1962, cu ultimul domiciliu în București, str.

Popescu Assan nr. 17, sector 2. S-a înaintat instanței și copie după

certificatul nr. 15180 din 27 august 1996 a Camerei Notarilor Publici care

atestă neînceperea procedurii succesorale privind pe defunctul C.A. În aceeași

adresă se subliniază că nu există inadvertență între Adresa nr. 274/2006 a

Camerei Notarilor Publici și nr. 162/B3/2006 a B.N.P.M., întrucât adresa

Camerei Notarilor Publici precizează cele înregistrate în evidențele

succesorale ale acestei instituții la data de 18 ianuarie 2006, respectiv că se

eliberase certificatul nr. 15180 din 27 august 1996 pentru a fi depus la B.N.P.

M. în vederea deschiderii procedurii succesorale, dar că ulterior acestui moment,

succesibilul în cauză (A.T.) nu a stăruit în dezbaterea procedurii succesorale,

motiv pentru care Camera Notarilor Publici a anulat la data de 27 aprilie 2006

certificatul emis în 1996, ca neutilizat.

În aceste condiții,

Curtea a pus în vedere reclamanților să depună la dosar certificatul de

moștenitor de pe urma autorului C.A.

La termenul din data

de 10 mai 2012, apelanții reclamanți nu s-au prezentat în instanță și nici nu

au comunicat certificatul de moștenitor de pe urma autorului.

Curtea a considerat

că, în cauză, s-au făcut toate demersurile pentru aflarea adevărului, în sensul

de a se stabili dacă autorii reclamanților, numiții A.N., A.P., A.A. și A.T.

sunt moștenitorii autorului, fost proprietar al imobilului în litigiu, C.A.

Împotriva deciziei

instanței de apel au formulat cerere de recurs la data de 2 octombrie 2012,

reclamanții T.L., A.T., M.M., I.B., S.S.D., D.C. și D.C.M. , prin care au

susținut următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

Pe temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut că instanța de apel,

în rejudecare, nu a analizat cauza după îndrumările impuse de instanța supremă,

în ceea ce privește transmiterea succesivă a drepturilor succesorale de pe urma

celorlalți coproprietari M.A. și A.A., transmisiune succesorală dovedită cu

înscrisurile noi depuse în fața instanței de recurs.

Cu privire la

transmisiunea drepturilor succesorale după coproprietarul C.A., instanța de

apel în mod greșit a respins probele cu înscrisuri și martori și nu a analizat

faptul că, în unele acte, acesta este trecut C.A., sub numele de A.Co. și

A.Ctin. și nu a făcut verificări cu privire la existența unui certificat de

moștenitor pe acest nume.

Pe temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că instanța de apel a

dispus la termenul din 29 martie 2012 ca apelanții-reclamanți sa depună

certificatul de moștenitor după C.A., sub sancțiunea suspendării prevăzute de

art. 155

1

C. proc. civ. La următorul termen de judecată din 10 mai

2012, în lipsa apelanților, a revenit asupra măsurii suspendării și a rămas în

pronunțare.

Instanța de apel în

virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., trebuia să analizeze

toate probele, actele de stare civilă, certificatele de moștenitor, declarația

olografă a martorei S.M., care putea da lămuriri instanței cu privire la

acceptarea succesiunii de către copii și nepoții fam. C.A. și C.M.

Față de motivele

pentru care s-a dispus casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, și

anume transmiterea drepturilor succesorale de pe urma defuncților C.A. și a

celorlalți coproprietari M.A. și A.A., instanța trebuia să se pronunțe. Existau

la dosar certificate de moștenitor și acte de stare civilă din care rezultă că

succesiunea a fost acceptată de toții copiii care au locuit în imobilele în

litigiu, iar după naționalizare și după decesul ambilor părinți, au folosit,

însușit și înstrăinat bunurile mobile ale acestora, au plătit impozitele și

taxele aferente, i-au înmormântat creștinește. Toți copiii au păstrat și

transmis, de generații, originalele actelor de proprietate, poze de familie,

obiecte de valoare, dar și lucruri de la defuncții C.A. și C.M., ceea ce

dovedește acceptarea succesiunii, chiar și locul de veci a fost concesionat și

transmis copiilor.

Au susținut astfel că

au dovedit calitatea succesorală și vocația succesorală față de proprietarii

C.A., căsătorit cu M.A. și fiica A.A. (căsătorita B.), proprietarii imobilelor

în litigiu și au solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale

active.

Au solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare

pentru ca instanța de apel să analizeze transmiterea drepturilor succesorale de

pe urma celorlalți coproprietari, M.A. și A.A..

Recursul

reclamanților este întemeiat, motiv pentru care acesta va fi admis, va fi

casată decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de

apel.

Acțiunea dedusă

judecății are caracterul unei acțiuni în revendicare de drept comun, introdusă

după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, întemeiată pe faptul preluării

imobilului de către stat în mod abuziv, în perioada regimului comunist, aspecte

necontestate în cauză.

Instanțele

anterioare, ținând seama de caracterul petitoriu al acestei acțiuni reale, au

apreciat că se impune analizarea în prealabil a legitimării procesuale a

reclamanților, în raport de calitatea acestora de titulari ai dreptului de

proprietate pretins asupra imobilului în litigiu.

S-a apreciat corect

că, date fiind condițiile învestirii - acțiune în revendicare întemeiată pe

dispozițiile art. 480 C. civ. - instanța nu poate da eficiență dispozițiilor

Legii nr. 10/2001 în privința dovedirii legitimării procesuale active.

Înșiși reclamanții au

invocat, pentru argumentarea îndeplinirii acestei condiții de exercițiu a

acțiunii civile, calitatea de proprietari ai antecesorilor lor și transmiterea

acestui drept pe calea devoluțiunii succesorale legale.

Singura chestiune

lămurită în cauză este că, prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 10302/1911

și nr. 14185/1921, C.A. și M.A. au dobândit dreptul de proprietate asupra

imobilelor situate în București, str. Popescu Assan nr. 15, sectorul 2,

respectiv, str. Popescu Assan nr. 17 (Brădești nr. 17), sectorul 2, ulterior,

prin actul autentificat sub nr. 24839/1938, cota de 1/2 din acest ultim imobil

fiind constituită dotă, fiicei A.A.

În drept, potrivit

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de

recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității

administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului iar,

potrivit alin. (3) al aceluiași articol, după casare, instanța de fond va

judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a

cărei hotărâre a fost casată.

Instanța de apel nu

s-a conformat celor dispuse, cu caracter obligatoriu, prin decizia de casare.

Cu referire la

defunctul C.A., pe numele căruia au fost naționalizate imobilele, s-a reținut

că reclamanții nu au dovedit calitatea de moștenitor a autorilor lor, A.N.,

A.P., A.A. și A.T., față de antecesorul lor comun, C.A., doar pentru faptul că

nu s-a depus certificatul de moștenitor de pe urma acestuia, ignorând actele de

stare civilă, respectiv alte probatorii pertinente ce ar fi putut fi

administrate în ce privește acceptarea succesiunii.

Nu s-au avut în

vedere susținerile reclamanților conform cărora, la dosarul cauzei, existau

certificate de moștenitor și acte de stare civilă din care rezulta că

succesiunea a fost acceptată de toți copiii care au locuit în imobilele în

litigiu, iar după naționalizare și după decesul ambilor părinți, au folosit,

însușit și înstrăinat bunurile mobile ale acestora, au plătit impozitele și

taxele aferente, i-au înmormântat creștinește. Toți copiii au păstrat și

transmis, de generații, originalele actelor de proprietate, poze de familie,

obiecte de valoare, dar și lucruri de la defuncții C.A. și Maria, ceea ce

dovedește acceptarea succesiunii, chiar și locul de veci a fost concesionat și

transmis copiilor.

Curtea de apel

trebuia, în virtutea obligației de a avea rol activ, să stabilească pe deplin

situația de fapt în dezlegarea excepției lipsei calității procesuale active,

respectiv dacă autorii reclamanților sunt sau nu moștenitorii defunctului

coproprietar C.A., susținerea constantă a reclamanților fiind în sensul

transmisiunii acestui drept pe calea devoluțiunii succesorale legale.

În egală măsură,

trebuie reținut că instanța de apel a ignorat total pretinsa transmitere către

reclamanți a drepturilor succesorale de pe urma defunctelor M.A. și A.A., luând

în considerare și înscrisurile noi depuse în faza recursului.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte va admite recursul reclamanților, pe temeiul art.

304 pct. 5 C. proc. civ., va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții T.L., A.T., M.M., I.B., S.S.D., D.C. și D.C.M.

împotriva Deciziei nr. 210A din 10 mai 2012 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2013.

Procesat de GGC - DG