ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1681/2013

Prin cererea formulată la 12 noiembrie 2012, P.E.F. și P.G. au solicitat în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. revizuirea Deciziei nr. 5349 din 22 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, astfel cum s-a precizat la 26 martie 2013. În motivarea cererii se arată că suprafața de teren de 295 m.p., solicitată a fi restituită în natură în procedura Legii nr. 10/2001 se regăsește astfel cum a constatat la întocmirea expertizei topografice și că vecinii din str. B.V. nr. 6 au rămas cu 150 m.p. teren, dar în fapt dețin cu 70 m.p. mai mult. Conform Adresei nr. 95242 din 29 octombrie 2012 emisă de Municipiul Iași pentru terenul din str. B.V. nr. 6, expropriat prin Decretul nr. 303/1967, nu au fost înregistrate cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.

Se mai arată că autoarea lor, P.E., a avut în proprietate 612 m.p., din care 317 m.p. au fost expropriați, diferența de 295 m.p. fiind preluată în fapt. Revizuenții solicită admiterea cererii și revizuirea deciziei în sensul restituirii în natură a suprafeței de 295 m.p. În dovedirea cererii au fost depuse copii ale deciziilor pronunțate în apel și în recurs, finalizat prin decizia ce se cere a fi retractată, Dispoziția nr. 1936 din 9 octombrie 2007 emisă de primarul municipiului Iași conform Legii nr. 10/2001 precum și Adresa nr. 95242 din 29 octombrie 2012 eliberată de Municipiul Iași, apreciată de revizuenți ca fiind actul nou ce determină schimbarea soluției pronunțate în recurs. Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte, analizând cererea în raport de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., reține cele ce succed. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 5349 din 22 iunie 2011 a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.E.F. și P.G. împotriva Deciziei nr. 122 din 8 august 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie. La pronunțarea deciziei, instanța a reținut: Prin Sentința nr. 1674 din 27 octombrie 2008, Tribunalul Iași, secția civilă, a admis cererea formulată de reclamanții P.G. și P.E.F. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Iași și a anulat Dispoziția nr. 1936 din 9 octombrie 2007, emisă de pârât; a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituirea imobilului compus din construcție demolată și teren în suprafață de 612 m.p., situat în Iași, str. B.V.

nr. 4 și a dispus restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 290,397 m.p., situat în Iași, str. B.V. nr. 4, delimitat de punctele A, B, 3, 4, 5, 6, A din schița anexă la raportul de expertiză precum și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul compus din teren în suprafață de 321,603 m.p. și construcție demolată, situat în Iași, str. B.V. nr. 4. Prin Decizia nr. 129 din 8 iulie 2009, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de Primarul municipiului Iași. Instanța de apel a constatat că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 consacră principiul restituirii în natură, și că instanța de fond a dispus în mod corect restituirea în natură a suprafeței de teren de 290,397 m.p.

acordând măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru construcția demolată și restul suprafeței de teren. Prin Decizia nr. 1184 din 24 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Iași împotriva deciziei, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. După rejudecare în apel, prin Decizia nr. 122 din 8 septembrie 2010, Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat de pârâtul Primând municipiului Iași A dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de 250 m.p., situat în Iași, str. B.V. nr. 4, identificată prin raportul de expertiză efectuat de expertul A.C. între punctele A, 3, 4, 5, 6, B5 A și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din 361,973 m.p.

teren și construcția demolată. Instanța de recurs arată în considerente că, în cauză, instanța de recurs nu a dezlegat vreo problemă de drept legată de suprafața de teren ce poate fi restituită reclamanților și nici nu a stabilit că suprafața de 290,397 m.p. teren trebuie restituită în natură. Dimpotrivă, a constatat că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, iar instanța de apel nu a analizat apărările formulate de pârât. În îndrumările date, instanța de recurs a stabilit criteriile în funcție de care urma a se realiza analiza situației juridice a terenului și stabili suprafața de teren ce poate fi restituită în natură, pentru a se da eficiență dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ceea ce presupunea administrarea tuturor probelor utile, pertinente și necesare lămuririi aspectelor reținute de instanța supremă.

În încuviințarea și administrarea acestor probe, în condițiile în care nu au fost limitativ enumerate prin decizia de casare, instanța de rejudecare este suverană, cu condiția ca ele să răspundă obiectivelor stabilite prin decizia de casare. Prin urmare, în cauză, instanța de rejudecare în apel a dispus efectuarea unei noi expertize. Faptul că în cadrul obiectivelor stabilite a fost inclus și acela al individualizării suprafeței de teren de 290,397 m.p. nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., deoarece, pentru a se conforma îndrumărilor date de instanța de recurs, era necesar ca această suprafață de teren să fie individualizată.

Individualizarea era necesară, deoarece în expertiza efectuată la prima instanță nu au fost avute în vedere aspectele legate de ocuparea funcțională a terenului, amenajări de utilitate publică, servituți legale, etc. Cât privește faptul că expertul a individualizat suprafața de teren solicitată de reclamanți în baza proiectului nr. 1020 din 1965 și nu în baza proiectului definitiv al zonei de sistematizare din anul 1972, se constată că și prima expertiză a fost realizată tot în baza proiectului nr. 1020 din 1965, la care reclamanții nu au avut atunci obiecțiuni. De altfel, raportarea la proiectul din anul 1972, pe care este evidențiată și construcția, nici nu ar fi fost utilă cauzei, pentru că exproprierea a avut loc în baza Decretului nr. 303/1967 pentru suprafața de teren de 317 m.p., diferența de teren până la suprafața de 612 m.p., ce a aparținut autorului reclamanților, pe care se afla și construcția, fiind expropriată în fapt ulterior.

De aceea, respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză, formulate de reclamanți a fost întemeiată. De altfel, acestora le-au fost încuviințate obiecțiunile formulate imediat după depunerea raportului de expertiză, iar instanța a cerut lămuriri expertului inclusiv cu privire la modalitatea în care s-a realizat scalarea. Considerând suficiente și lămuritoare explicațiile expertului, instanța a respins obiecțiunile formulate ulterior de reclamanți. Revizuenții invocă motivul de revizuire prevăzut de pct. 5 al art. 322 C. proc. civ., fără a preciza care dintre ipotezele textului de lege sunt aplicabile cauzei. Față de împrejurarea că invocă adresa emisă de municipiul Iași, Înalta Curte reține că revizuenții se referă fie la ipoteza că, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică, fie la ipoteza că aceste înscrisuri nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Înscrisul înfățișat ca „doveditor" este un înscris emis de către municipiul Iași - Serviciul juridic, urmare a cererii formulate de revizuentul P.E.F., prin care se arată că nu s-au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul din str. B.V. nr. 6. Înscrisul nu a fost reținut de „partea potrivnică" și nici n-a putut fi înfățișat de recurenți în instanță la data judecării dintr-o cauză de forță majoră, deoarece aveau oricând posibilitatea să-l solicite, așa cum de altfel a procedat revizuentul P.E.F. după judecată. Înalta Curte, pentru cele ce preced, reținând că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate cerute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenții P.E.F. și P.G. împotriva Deciziei nr. 5349/22 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2013. Procesat de GGC - DG