ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1681/2013

Prin cererea

formulată la 12 noiembrie 2012, P.E.F. și P.G. au solicitat în temeiul

dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. revizuirea Deciziei nr. 5349 din 22

iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, astfel cum

s-a precizat la 26 martie 2013.

În motivarea cererii

se arată că suprafața de teren de 295 m.p., solicitată a fi restituită în

natură în procedura Legii nr. 10/2001 se regăsește astfel cum a constatat la

întocmirea expertizei topografice și că vecinii din str. B.V. nr. 6 au rămas cu

150 m.p. teren, dar în fapt dețin cu 70 m.p. mai mult. Conform Adresei nr.

95242 din 29 octombrie 2012 emisă de Municipiul Iași pentru terenul din str.

B.V. nr. 6, expropriat prin Decretul nr. 303/1967, nu au fost înregistrate

cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.

Se mai arată că

autoarea lor, P.E., a avut în proprietate 612 m.p., din care 317 m.p. au fost

expropriați, diferența de 295 m.p. fiind preluată în fapt.

Revizuenții solicită

admiterea cererii și revizuirea deciziei în sensul restituirii în natură a

suprafeței de 295 m.p.

În dovedirea cererii

au fost depuse copii ale deciziilor pronunțate în apel și în recurs, finalizat

prin decizia ce se cere a fi retractată, Dispoziția nr. 1936 din 9 octombrie

2007 emisă de primarul municipiului Iași conform Legii nr. 10/2001 precum și

Adresa nr. 95242 din 29 octombrie 2012 eliberată de Municipiul Iași, apreciată

de revizuenți ca fiind actul nou ce determină schimbarea soluției pronunțate în

recurs.

Intimatul, legal

citat, nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte,

analizând cererea în raport de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., reține

cele ce succed.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia nr. 5349 din 22 iunie 2011 a respins, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții P.E.F. și P.G. împotriva Deciziei

nr. 122 din 8 august 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze

cu minori și familie.

La pronunțarea

deciziei, instanța a reținut:

Prin Sentința nr.

1674 din 27 octombrie 2008, Tribunalul Iași, secția civilă, a admis cererea

formulată de reclamanții P.G. și P.E.F. în contradictoriu cu pârâtul Primarul

municipiului Iași și a anulat Dispoziția nr. 1936 din 9 octombrie 2007, emisă

de pârât; a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituirea

imobilului compus din construcție demolată și teren în suprafață de 612 m.p.,

situat în Iași, str. B.V. nr. 4 și a dispus restituirea în natură a imobilului

compus din teren în suprafață de 290,397 m.p., situat în Iași, str. B.V. nr. 4,

delimitat de punctele A, B, 3, 4, 5, 6, A din schița anexă la raportul de

expertiză precum și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în

despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul compus din teren în

suprafață de 321,603 m.p. și construcție demolată, situat în Iași, str. B.V.

nr. 4.

Prin Decizia nr. 129

din 8 iulie 2009, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins apelul declarat de Primarul municipiului Iași.

Instanța de apel a

constatat că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 consacră principiul

restituirii în natură, și că instanța de fond a dispus în mod corect

restituirea în natură a suprafeței de teren de 290,397 m.p. acordând măsuri

reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru construcția demolată

și restul suprafeței de teren.

Prin Decizia nr. 1184

din 24 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Iași împotriva deciziei, pe care a

casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

După rejudecare în

apel, prin Decizia nr. 122 din 8 septembrie 2010, Curtea de Apel Iași a admis

apelul declarat de pârâtul Primând municipiului Iași

A dispus restituirea

în natură a suprafeței de teren de 250 m.p., situat în Iași, str. B.V. nr. 4,

identificată prin raportul de expertiză efectuat de expertul A.C. între punctele

A, 3, 4, 5, 6, B5 A și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru

imobilul compus din 361,973 m.p. teren și construcția demolată.

Instanța de recurs

arată în considerente că, în cauză, instanța de recurs nu a dezlegat vreo

problemă de drept legată de suprafața de teren ce poate fi restituită

reclamanților și nici nu a stabilit că suprafața de 290,397 m.p. teren trebuie

restituită în natură.

Dimpotrivă, a

constatat că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite,

iar instanța de apel nu a analizat apărările formulate de pârât.

În îndrumările date,

instanța de recurs a stabilit criteriile în funcție de care urma a se realiza

analiza situației juridice a terenului și stabili suprafața de teren ce poate

fi restituită în natură, pentru a se da eficiență dispozițiilor art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, ceea ce presupunea administrarea tuturor probelor

utile, pertinente și necesare lămuririi aspectelor reținute de instanța

supremă.

În încuviințarea și

administrarea acestor probe, în condițiile în care nu au fost limitativ

enumerate prin decizia de casare, instanța de rejudecare este suverană, cu

condiția ca ele să răspundă obiectivelor stabilite prin decizia de casare.

Prin urmare, în

cauză, instanța de rejudecare în apel a dispus efectuarea unei noi expertize.

Faptul că în cadrul

obiectivelor stabilite a fost inclus și acela al individualizării suprafeței de

teren de 290,397 m.p. nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 315 C.

proc. civ., deoarece, pentru a se conforma îndrumărilor date de instanța de

recurs, era necesar ca această suprafață de teren să fie individualizată.

Individualizarea era

necesară, deoarece în expertiza efectuată la prima instanță nu au fost avute în

vedere aspectele legate de ocuparea funcțională a terenului, amenajări de

utilitate publică, servituți legale, etc.

Cât privește faptul

că expertul a individualizat suprafața de teren solicitată de reclamanți în

baza proiectului nr. 1020 din 1965 și nu în baza proiectului definitiv al zonei

de sistematizare din anul 1972, se constată că și prima expertiză a fost

realizată tot în baza proiectului nr. 1020 din 1965, la care reclamanții nu au

avut atunci obiecțiuni.

De altfel, raportarea

la proiectul din anul 1972, pe care este evidențiată și construcția, nici nu ar

fi fost utilă cauzei, pentru că exproprierea a avut loc în baza Decretului nr.

303/1967 pentru suprafața de teren de 317 m.p., diferența de teren până la

suprafața de 612 m.p., ce a aparținut autorului reclamanților, pe care se afla

și construcția, fiind expropriată în fapt ulterior.

De aceea, respingerea

obiecțiunilor la raportul de expertiză, formulate de reclamanți a fost

întemeiată.

De altfel, acestora

le-au fost încuviințate obiecțiunile formulate imediat după depunerea

raportului de expertiză, iar instanța a cerut lămuriri expertului inclusiv cu

privire la modalitatea în care s-a realizat scalarea. Considerând suficiente și

lămuritoare explicațiile expertului, instanța a respins obiecțiunile formulate

ulterior de reclamanți.

Revizuenții invocă motivul

de revizuire prevăzut de pct. 5 al art. 322 C. proc. civ., fără a preciza care

dintre ipotezele textului de lege sunt aplicabile cauzei.

Față de împrejurarea

că invocă adresa emisă de municipiul Iași, Înalta Curte reține că revizuenții

se referă fie la ipoteza că, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri

doveditoare, reținute de partea potrivnică, fie la ipoteza că aceste înscrisuri

nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Înscrisul înfățișat

ca „doveditor" este un înscris emis de către municipiul Iași - Serviciul

juridic, urmare a cererii formulate de revizuentul P.E.F., prin care se arată

că nu s-au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru

terenul din str. B.V. nr. 6.

Înscrisul nu a fost

reținut de „partea potrivnică" și nici n-a putut fi înfățișat de recurenți

în instanță la data judecării dintr-o cauză de forță majoră, deoarece aveau

oricând posibilitatea să-l solicite, așa cum de altfel a procedat revizuentul

P.E.F. după judecată.

Înalta Curte, pentru

cele ce preced, reținând că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate

cerute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă

cererea de revizuire formulată de revizuenții P.E.F. și P.G. împotriva Deciziei

nr. 5349/22 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 martie 2013.

Procesat de GGC - DG