ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 442/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 442/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față ;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată la data de 16
ianuarie 2013 în Dosarul nr. 563/36/2012, Curtea de Apel Constanta, secția penala
și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300
2
raportat
la art. 160
b
alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea și
temeinicia măsurii arestării inculpaților C.A.V., C.A.A. și C.(C.)R.E., și în
temeiul art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen. și a menținut această
măsură. Prin aceeași încheiere, instanța a respins ca neîntemeiate cererile
inculpaților C.A.A. și C.(C.)R.E. de înlocuire a măsurii arestării preventive
cu măsura obligării de a nu părăsi țara, precum și cererea inculpatului C.A.V.
de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi
localitatea de domiciliu.
Pentru a pronunța
această hotărâre instanța de apel a constatat că temeiurile care au determinat
arestarea preventivă a apelanților-inculpați C.A.A., C.(C.)R.E. și C.A.V. nu
s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestora.
Curtea a apreciat că
se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților față de
condamnarea acestora la pedepsele rezultante de 24 ani închisoare, respectiv 22
ani și 6 luni închisoare și de 22 ani și 4 luni de închisoare de către instanța
de fond, față de probele aflate la dosar până la momentul verificării legalității
și temeiniciei măsurii arestării preventive, de starea de insecuritate care
s-ar crea în comunitate, în cazul în care inculpații, bănuiți ca ar fi comis
infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social, ar fi judecați în stare de
libertate și pentru a proteja prioritar ordinea publică, întrucât temeiurile
care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au încetat și impun
în continuare privarea lor de libertate.
Totodată, la
reținerea pericolului concret pe care l-ar prezenta judecarea în stare de
libertate a celor trei inculpați, Curtea a avut în vedere, cu referire la
traficul de droguri, recrudescenta fenomenului, precum și cantitatea mare de
droguri introdusă în țară de către cei trei inculpați, respectiv 1080 kg
cocaină.
Curtea a constatat că
nu este depășită nici durata rezonabilă a detenției preventive.
Pentru a respinge
cererile inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive Curtea a
apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 139 alin. (1) C. proc. pen..
Împotriva acestei
încheieri inculpatul C.A.V. a declarat recurs, solicitând punerea în libertate,
motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la
luarea măsurii preventive.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art.
385
14
din C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din
dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce
urmează.
Potrivit art. 160
b
alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de
control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia
arestării preventive.
Conform alin. (3) din
același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat
arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere
motivată, menținerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de
Apel Constanța a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile
de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive
subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în
raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită
a acestora, de urmările produse, cât și de circumstanțele personale ale
inculpatului, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol
concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și Curtea de Apel
Constanța.
Pe de altă parte, se
constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților în primă instanță,
prin sentința penală nr. 407 din 08 decembrie 2010 a Tribunalului Constanta, la
pedepse cu închisoarea, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute
de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (2) din același act
normativ și art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Or, hotărârea de
condamnare, apelată de inculpați, constituie un temei suficient pentru a
constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se
legislația internă și prevederile C.E.D.O.
În același sens,
Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează
prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un
termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile
și limitele legii.
Pe de altă parte,
înlocuirea masurilor preventive are loc, ca remediu, atunci când s-au schimbat
temeiurile care au determinat măsura.
Or, cum instanța de
apel a constatat îndeplinirea condițiilor menținerii măsurii legale și
temeinice a arestării preventive, în mod judicios instanța a respins cererile
formulate de inculpați, prin apărătorii aleși
Aceste considerente
justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive,
astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385
15
pct. 1 lit. b)
C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor
judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.V. împotriva încheierii din 16
ianuarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale
cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 563/36/2012.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 6
februarie 2013.