ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.02.2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 442/2013

HOTĂRÂRE
06.02.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 442/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la data de 16

ianuarie 2013 în Dosarul nr. 563/36/2012, Curtea de Apel Constanta, secția penala

și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300

2

raportat

la art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea și

temeinicia măsurii arestării inculpaților C.A.V., C.A.A. și C.(C.)R.E., și în

temeiul art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. și a menținut această

măsură. Prin aceeași încheiere, instanța a respins ca neîntemeiate cererile

inculpaților C.A.A. și C.(C.)R.E. de înlocuire a măsurii arestării preventive

cu măsura obligării de a nu părăsi țara, precum și cererea inculpatului C.A.V.

de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea de domiciliu.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a constatat că temeiurile care au determinat

arestarea preventivă a apelanților-inculpați C.A.A., C.(C.)R.E. și C.A.V. nu

s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestora.

Curtea a apreciat că

se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților față de

condamnarea acestora la pedepsele rezultante de 24 ani închisoare, respectiv 22

ani și 6 luni închisoare și de 22 ani și 4 luni de închisoare de către instanța

de fond, față de probele aflate la dosar până la momentul verificării legalității

și temeiniciei măsurii arestării preventive, de starea de insecuritate care

s-ar crea în comunitate, în cazul în care inculpații, bănuiți ca ar fi comis

infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social, ar fi judecați în stare de

libertate și pentru a proteja prioritar ordinea publică, întrucât temeiurile

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au încetat și impun

în continuare privarea lor de libertate.

Totodată, la

reținerea pericolului concret pe care l-ar prezenta judecarea în stare de

libertate a celor trei inculpați, Curtea a avut în vedere, cu referire la

traficul de droguri, recrudescenta fenomenului, precum și cantitatea mare de

droguri introdusă în țară de către cei trei inculpați, respectiv 1080 kg

cocaină.

Curtea a constatat că

nu este depășită nici durata rezonabilă a detenției preventive.

Pentru a respinge

cererile inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive Curtea a

apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 139 alin. (1) C. proc. pen..

Împotriva acestei

încheieri inculpatul C.A.V. a declarat recurs, solicitând punerea în libertate,

motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la

luarea măsurii preventive.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art.

385

14

din C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce

urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de

Apel Constanța a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile

de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive

subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită

a acestora, de urmările produse, cât și de circumstanțele personale ale

inculpatului, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și Curtea de Apel

Constanța.

Pe de altă parte, se

constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților în primă instanță,

prin sentința penală nr. 407 din 08 decembrie 2010 a Tribunalului Constanta, la

pedepse cu închisoarea, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute

de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (2) din același act

normativ și art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Or, hotărârea de

condamnare, apelată de inculpați, constituie un temei suficient pentru a

constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se

legislația internă și prevederile C.E.D.O.

În același sens,

Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un

termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile

și limitele legii.

Pe de altă parte,

înlocuirea masurilor preventive are loc, ca remediu, atunci când s-au schimbat

temeiurile care au determinat măsura.

Or, cum instanța de

apel a constatat îndeplinirea condițiilor menținerii măsurii legale și

temeinice a arestării preventive, în mod judicios instanța a respins cererile

formulate de inculpați, prin apărătorii aleși

Aceste considerente

justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive,

astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b)

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.V. împotriva încheierii din 16

ianuarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 563/36/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 6

februarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3644/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, învestită cu soluționarea apeluril
ÎCCJ 2012-12-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4242/2012
. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel printre alții și inculpatul C.A.V. iar prin Decizia penală nr. 104/p din data de 22 septembrie 2011, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a), C. proc. pen. au fost admise apelurile form
ÎCCJ 2013-03-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1020/2013
Asupra recursurilor de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 08 martie 2013 Curtea de Apel București Secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 22031/3/2012 (3788/2012), în baza art. 300
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 12 din 12 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr. 244/54/2013, Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori a admis pro
ÎCCJ 2013-01-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 180/2013
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 8 ianuarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 55280/3/2011 (25/2013), Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 300 2 C. pro
Sursă