ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 442/2013

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 16 ianuarie 2013 în Dosarul nr. 563/36/2012, Curtea de Apel Constanta, secția penala și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării inculpaților C.A.V., C.A.A. și C.(C.)R.E., și în temeiul art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. și a menținut această măsură. Prin aceeași încheiere, instanța a respins ca neîntemeiate cererile inculpaților C.A.A. și C.(C.)R.E. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, precum și cererea inculpatului C.A.V.

de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a apelanților-inculpați C.A.A., C.(C.)R.E. și C.A.V. nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestora.

Curtea a apreciat că se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților față de condamnarea acestora la pedepsele rezultante de 24 ani închisoare, respectiv 22 ani și 6 luni închisoare și de 22 ani și 4 luni de închisoare de către instanța de fond, față de probele aflate la dosar până la momentul verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, de starea de insecuritate care s-ar crea în comunitate, în cazul în care inculpații, bănuiți ca ar fi comis infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social, ar fi judecați în stare de libertate și pentru a proteja prioritar ordinea publică, întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au încetat și impun în continuare privarea lor de libertate.

Totodată, la reținerea pericolului concret pe care l-ar prezenta judecarea în stare de libertate a celor trei inculpați, Curtea a avut în vedere, cu referire la traficul de droguri, recrudescenta fenomenului, precum și cantitatea mare de droguri introdusă în țară de către cei trei inculpați, respectiv 1080 kg cocaină. Curtea a constatat că nu este depășită nici durata rezonabilă a detenției preventive. Pentru a respinge cererile inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 139 alin. (1) C. proc. pen.. Împotriva acestei încheieri inculpatul C.A.V. a declarat recurs, solicitând punerea în libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 din C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel Constanța a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de urmările produse, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și Curtea de Apel Constanța. Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților în primă instanță, prin sentința penală nr. 407 din 08 decembrie 2010 a Tribunalului Constanta, la pedepse cu închisoarea, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (2) din același act normativ și art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Or, hotărârea de condamnare, apelată de inculpați, constituie un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O. În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Pe de altă parte, înlocuirea masurilor preventive are loc, ca remediu, atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat măsura.

Or, cum instanța de apel a constatat îndeplinirea condițiilor menținerii măsurii legale și temeinice a arestării preventive, în mod judicios instanța a respins cererile formulate de inculpați, prin apărătorii aleși Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.V. împotriva încheierii din 16 ianuarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 563/36/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 6 februarie 2013.