ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3644/2012

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 octombrie

2012, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori

și de familie, învestită cu soluționarea apelurilor (în rejudecare) declarate

de inculpații C.A.A., C.R.E. și C.A.V. împotriva sentinței penale nr. 407 din

08 decembrie 2010 a Tribunalului Constanța, în baza art. 300

2

, cu

referire la art. 160

b

C. proc. pen., a menținut măsura arestării

preventive a inculpaților C.A.V., C.A.A. și C.A. - fostă C.R.E. pe o durată de

60 zile , începând cu data de 19 octombrie 2012.

Au fost respinse,

ca nefondate cererile inculpaților C.A.A. și C.A. (C.R.E.) de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților

C.A.A., C.R.E. și C.A.V., față de condamnarea acestora la pedepsele rezultante de

24 ani închisoare, respectiv de 22 ani și 6 luni închisoare și de 22 ani și 4 luni

închisoare (cu executarea în regim de detenție) de către instanța de fond (sentință

chiar nedefinitivă, dar cu o puternică valoare asupra vinovăției inculpaților până

ce probele vor fi aprofundate de către instanța de apel, numai însă odată cu examinarea

apelului pe fond), față de probele aflate la dosar până în acest moment, de starea

de insecuritate care s-ar crea în comunitate, în cazul în care inculpații, bănuiți

a fi comis infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social (introducerea în țară

a unei cantități foarte mari de droguri de mare risc, respectiv 1.080 kg de cocaină),

ar fi judecați în stare de libertate și pentru a proteja prioritar ordinea publică

întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu au încetat

și impun în continuare privarea lor de libertate.

Curtea a avut

în vedere la reținerea pericolului concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea

publică judecarea în stare de libertate a celor trei inculpați în acest moment,

faptul că, în ultima perioadă, fenomenul consumului de droguri a luat o amploare

deosebită, mai ales în rândul tinerilor (fenomen cu efecte devastatoare pentru sănătatea

și chiar viața consumatorilor), fenomen care nu s-ar fi putut dezvolta fără implicarea

persoanelor care introduc în țară și oferă spre vânzare aceste droguri și, în consecință,

recrudescența acestui fenomen infracțional impune luarea unor măsuri dintre cele

mai severe, în vederea protejării interesului general, în detrimentul celui individual,

iar prin lăsarea în libertate a inculpaților, aceștia, precum și alți potențiali

infractori ar fi încurajați să-și continue activitatea infracțională; Curtea a avut

în vedere în același sens și cantitatea deosebit de mare de droguri ce a fost introdusă

în țară de către cei trei inculpați (1.080 kg cocaină) precum și faptul că acest

drog este unul foarte puternic și are efecte deosebit de negative asupra sănătății

consumatorilor.

Măsura arestării

preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de

care se bucură inculpații până la rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece a fost

luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni, confirmată

la instanța de fond și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei,

durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil (având în vedere

durata urmăririi penale - 2 luni și a cercetării judecătorești - aprox. 2 ani și

3 luni) de la data arestării trecând aprox. 3 ani și 6 luni, timp în care s-a finalizat

atât urmărirea penală cât și cercetarea judecătorească în fața instanței de fond;

Curtea a apreciat că durata lungă a cercetării judecătorești în fața instanței de

fond se justifică raportat la volumul deosebit de amplu al probatoriului administrat

în cauză - nr. de martori audiați în cauză, printre care și mijloace de probă propuse

de către inculpați.

Împotriva acestei

încheieri, inculpatul C.A.V. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând,

prin apărător, casarea încheierii atacate și în principal, revocarea măsurii arestării

preventive, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

Recursul nu este

fondat.

Potrivit art.

300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța

legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Potrivit art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

În raport cu stipulațiile

art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția

României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când

există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârșit o infracțiune sau există

motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni,

fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților

cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru

ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de

insecuritate în rândul societății, generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea

unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Din examinarea

actelor dosarului se constată că inculpatul fost arestat în baza art. 148 lit.

f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că a săvârșit infracțiunile

prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

și de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a)

C. pen., pentru care a și fost condamnat (nedefinitiv) la pedeapsa rezultantă de

22 ani și 4 luni închisoare.

La acest moment

procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate

a inculpatului l-ar prezenta este actual, real și precis, evidențiat prin fapte,

date și indicii puternice.

Înalta Curte constată

că, raportat la baza factuală reținută, necesitatea realizării unei protecții reale

și eficiente a ordinii de drept justifică în continuare plasarea în detenție a inculpatului,

detenție ce nu a depășit pragul de rezonabilitate în accepția reglementărilor și

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Cererea de înlocuire

a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea

nu este întemeiată, întrucât protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări

a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului,

după cum deja s-a arătat.

Recursul declarat

învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul C.A.V. va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 300 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.A.V. împotriva încheierii din 19 octombrie 2012

a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de

familie, pronunțată în Dosarul nr. 563/36/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

7 noiembrie 2012.