ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3038/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele;

Prin

Încheierea de ședință din 7 septembrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul

nr. 563/36/2012, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații

C.A.V. - C.A.R.E. și C.A.A. împotriva Sentinței penale nr. 407 din 8 decembrie

2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul penal nr. 3357/118/2009,

în baza art. 300

2

, raportat la art. 160

h

alin. (3) C.

proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpaților C.A.A.,

C.A.R.E. și C.A.V.

Au fost respinse, ca nefondate, cererile

inculpaților C.A.A. și C.A.R.E., de înlocuire a măsurii arestării preventive cu

măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, ca și cererea inculpatului

C.A.V. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a

obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că

se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpaților C.A.A., C.A.R.E.

și C.A.V., față de condamnarea acestora la pedepsele rezultante de 24 ani

închisoare, respectiv de 22 ani și 6 luni închisoare și de 22 ani și 4 luni

închisoare (cu executarea în regim de detenție) de către instanța de fond

(sentință nedefinitivă, dar cu o puternică valoare asupra vinovăției

inculpaților până ce probele vor putea fi aprofundate de către instanța de apel

numai odată cu examinarea apelului pe fond), față de probele aflate la dosar

până în acest moment, de starea de insecuritate care s-ar crea în comunitate,

în cazul în care inculpații, bănuiți a fi comis infracțiuni cu un grad ridicat

de pericol social (introducerea în țară a unei cantități foarte mari de droguri

de mare risc, respectiv 1080 kg de cocaină), ar fi judecați în stare de

libertate și pentru a proteja prioritar ordinea publică întrucât temeiurile

care au stat la baza luării măsurii preventive a arestării nu au încetat și

impun, în continuare, privarea lor de libertate.

Curtea a mai avut în vedere la aprecierea

pericolului concret pe care l-ar prezenta judecarea în stare de libertate a celor

trei inculpați în acest moment, faptul că, în ultima perioadă, fenomenul

consumului de droguri a luat o amploare deosebită, mai ales în rândul tinerilor

(fenomen cu efecte devastatoare pentru sănătatea și chiar viața

consumatorilor), fenomen care nu s-ar fi putut dezvolta fără implicarea

persoanelor care introduc în țară și oferă spre vânzare aceste droguri și, în

consecință, recrudescența acestui fenomen infracțional impune luarea unor

măsuri dintre cele mai severe, în vederea protejării interesului general, în

detrimentul celui individual, iar prin lăsarea în libertate a inculpaților,

aceștia, precum și alți potențiali infractori, ar fi încurajați să-și continue

activitatea infracțională; Curtea a avut în vedere, în același sens, și

cantitatea deosebit de mare de droguri ce a fost introdusă în țară de către cei

trei inculpați (1080 kg cocaină), precum și faptul că acest drog este unul

foarte puternic și are efecte deosebit de negative asupra sănătății

consumatorilor.

Măsura arestării preventive se justifică în

continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură

inculpații până la rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece a fost luată pe

baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni, confirmată

la instanța de fond și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a

pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil

(având în vedere durata urmăririi penale - 2 luni și a cercetării judecătorești

- aprox. 2 ani și 3 luni) de la data arestării trecând aprox. 3 ani și 6 luni,

timp în care s-a finalizat atât urmărirea penală, cât și cercetarea

judecătorească în fața instanței de fond; Curtea a apreciat că durata lungă a

cercetării judecătorești în fața instanței de fond se justifică raportat la volumul

deosebit de amplu al probatoriului administrat în cauză, atât din oficiu, cât

și Ia cererea inculpaților.

De asemenea, Curtea a constatat că nu este

temeinică nici critica inculpaților cu privire la depășirea unei durate

rezonabile a măsurii arestării preventive, având în vedere că, în practica

Curții Europene a Drepturilor Omului, rezonabilitatea duratei măsurii arestării

preventive se raportează și la complexitatea cauzei, până la data pronunțării

unei hotărâri, chiar nedefinitive, iar în prezenta cauză s-a pronunțat deja o

hotărâre de condamnare a celor trei inculpați la pedepse cu închisoarea în

regim de detenție de către Tribunalul Constanța, hotărâre împotriva căreia cei

trei inculpați au declarat apel.

În ceea ce privește cererea inculpatului C.A.V.,

de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de

a nu părăsi localitatea, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele

art. 139 alin. (1) C. proc. pen. față de considerentele expuse mai sus, de

circumstanțele cauzei și de stadiul procesual, față de caracterul necesar al

măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a

procedurilor judiciare și față de caracterul proporțional al măsurii cu

gravitatea acuzației penale formulate împotriva inculpatului și cu scopul

urmărit, astfel că o apreciază ca nefondată în acest moment procesual, urmând a

o respinge ca atare.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul

C.A.V. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin

apărător, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen.,

în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este

datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun, în

continuare, privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

În raport cu stipulațiile art. 5 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția

României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci

când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune

sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi

infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și

libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului

penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește

expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul

societății, generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni

grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru

ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte

apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârșite faptele,

care prezintă un grad ridicat de pericol social.

Din examinarea actelor dosarului se constată

că inculpatul fost arestat în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând

motive temeinice de a bănui că a săvârșit infracțiunile prev. de art. 7 din Legea

nr. 39/2003, de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și de art. 3 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., infracțiuni

pentru care a și fost condamnat (nedefinitiv) la o pedeapsă rezultantă de 22

ani și 4 luni închisoare.

La acest moment procesual, pericolul concret

pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar

prezenta este actual, real și precis, evidențiat prin fapte, date și indicii

puternice.

Înalta Curte constată că, raportat la baza factuală

reținută, necesitatea realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de

drept justifică în continuare plasarea în detenție a inculpatului, detenție ce

nu a depășit pragul de rezonabilitate în accepția reglementărilor și

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Recursul declarat învederându-se, așadar,

nefondat, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de

300 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul C.A.V. împotriva Încheierii din 7 septembrie 2012 a Curții de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 563/36/2012.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de

300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26

septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ