ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1052/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1052/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

penale de față;

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 262 din 21 iunie

2011, pronunțată în Dosarul nr. 18309/118/2010 al Tribunalului Constanța au

fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute

în sarcina inculpaților A.S. și I.A. ca nefondate și s-a dispus condamnarea

inculpatei A.S. la pedeapsa de 12 ani închisoare și la pedeapsa complementară

de interzicere a exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b), d) și e) C. pen., pe timp de 4 ani după executarea

pedepsei principale, în temeiul prevederilor art. 13 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 678/2001.

Inculpatei A.S. i s-a

aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b), d) și e) C. pen. pe durata prevăzută de art.

71 C. pen., și s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și

arestării preventive, începând cu data de 16 octombrie 2010 până la zi, iar în

baza prevederilor art. 350 C. proc. pen. i s-a menținut starea de arest

preventiv.

În temeiul prevederilor

art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.G. la pedeapsa

de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și

e) C. pen. pe timp de 4 ani după executarea pedepsei principale și i s-a

aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b), d) și e) C. pen., pe durata prevăzută

de art. 71 C. pen. S-a dedus perioada reținerii și arestării preventive

începând cu 16 octombrie 2010 până la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen.

s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Inculpatul P.V. a

fost condamnat în temeiul prevederilor art. 198 alin. (1) și (3) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare și la

pedeapsa complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și e) C. pen., pe timp de 2 ani

după executarea pedepsei principale.

Inculpatului P.V. i

s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., pe durata prevăzută de

art. 71 C. pen., iar în baza art. 88 C. pen. i s-a dedus din durata pedepsei

aplicate perioada reținerii și arestării preventive începând cu 16 octombrie

2010 și până la 29 noiembrie 2010.

Inculpatul I.A. a

fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și la pedeapsa complementară

constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, lit. b) și e) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei

principale, în temeiul prevederilor art. 198 alin. (1) și (3) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatului I.A. i

s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b), e) C. pen. pe durata prevăzută de

art. 71 C. pen. iar din pedeapsa aplicată i s-a dedus perioada reținerii și

arestării preventive de la 20 octombrie 2010 la 23 noiembrie 2010.

În baza dispozițiilor

art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 și 17 - 18 C. proc. pen. cu

aplicarea art. 998 - 999 C. civ. au fost obligați inculpații, în solidar, la

plata sumei de 10.000 RON către partea civilă A.A.F., cu titlu de daune morale.

Conform prevederilor

art. 118 C. proc. pen. s-a confiscat de la inculpatul S.G. sabia cu lama

metalică și cu teaca de 79 cm  din 51 cm lungime.

În temeiul

prevederilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpații A.S. și S.G. au fost

obligați la câte 1.900 RON cu titlu de cheltuieli judiciare statului iar

inculpații P.V. și I.A. la câte 1.500 RON cu același titlu.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut, pe baza analizei actelor și

lucrărilor dosarului următoarele:

La data de 24

septembrie 2010 lucrători de poliție din cadrul Poliției Municipiului

Constanța, Secția 2 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o

persoană de sex feminin cu numele "I." care practică prostituția, are

o fiică în vârstă de 13 ani pe care o îndeamnă să întrețină acte sexuale cu

bărbați, urmare a unei informații obținute de o persoană care nu a dorit să-și

decline identitatea care reclama faptul că o persoană de sex feminin cu numele

"I." care practică prostituția, și are numărul de telefon 000x are o

fiică în vârstă de 13 ani pe care o îndeamnă să întrețină acte sexuale cu

bărbați în schimbul sumei de 60 de RON, menționând totodată că fiica numitei I.

întreține raporturi sexuale doar cu bărbați pe care îi indică mama sa, după ce

mama sa se înțelege la telefon cu clienții.

Din investigațiile

efectuate în cauză rezultată că numita "I." locuia împreună cu

concubinul său, S.G., cu privire la acesta din urmă existând date că trage

foloase de pe urma practicării prostituției de către concubina sa și fiica

acesteia, în căminul Grupului Școlar C. situat în municipiul Constanța, strada

C.

Existând indicii

temeinice de săvârșire a infracțiunii de proxenetism s-a început urmărirea

penală la data de 24 septembrie 2010 "in rem", pentru săvârșirea

infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., fiind

confirmată de procurorul care a supravegheat urmărirea penală la data de 24

septembrie 2010.

Din investigațiile

efectuate s-a stabilit că I. folosea numărul de telefon mobil 000x pentru

racolarea clienților.

Avându-se în vedere

necesitatea identificării autorilor infracțiunii și stabilirea întregii

situații de fapt, a fost autorizată interceptarea și înregistrarea

convorbirilor telefonice și localizarea terminalelor cu numerele 000x și 000y

folosite de către numita "I.", respectiv S.G. (autorizațiile nr. 244

și nr. 245 din data de 01 octombrie 2010 ale Judecătoriei Constanța.

În cauză a fost

identificată numita "I." aceasta fiind inculpata A.S., și fiica sa,

în vârstă de 13 ani, pe nume A.A.F.

Din conținutul

convorbirilor telefonice rezultată că inculpata A.S., zisă I., pleca zilnic de

acasă și se întorcea noaptea, aceasta petrecându-și de regulă timpul la un

local B. situat în municipiul Constanța, zona Casei de Cultură și că apela de

pe numărul de telefon 000x persoane cunoscute cărora le propune să meargă la ei

acasă și să întrețină raporturi sexuale în schimbul unor sume mici de bani.

În ceea ce îl

privește pe inculpatul S.G. s-a constatat că nici acesta nu avea o sursă legală

de venit, acesta stând mai tot timpul în camera de cămin în care locuiau și

ținea legătura telefonic cu inculpata A.S., aceasta spunându-i ce clienți avea,

iar inculpatul S.G. îi comunica ce făcea partea vătămată A.A.F.

Din conținutul

convorbirilor telefonice rezultă că inculpata A.S. îl ținea pe S.G. la curent

cu eventualii clienți pe care îi avea.

De asemenea din

conținutul convorbirilor telefonice rezultă că inculpata A.S. era reticentă cu

privire la identitatea persoanelor cu care vorbea la telefon, fiind interesată

de modalitatea în care eventualii noi clienți obțineau numărul ei de telefon.

Aceasta alegea persoanele de sex bărbătesc cu care fiica sa A.A.F. urma să

întrețină acte sexuale în schimbul unor sume de bani, dintre clienții săi ori

persoane recomandate de către aceștia.

Inculpata A.S.

discuta codat cu clienții despre fiica sa, A.A.F., numind-o "cuscra",

"colet", pachet ori "maimuța".

Inculpații A.S. și

S.G., fiind îngrijorați să nu se afle că o îndemnau și îi facilitau părții

vătămate A.A.F. să practice prostituția și trăgeau foloase de pe urma acesteia,

au hotărât ca partea vătămată să nu mai întrețină acte sexuale decât cu bărbați

mai în vârstă, însurați, cu copii, pentru a nu mai avea probleme.

De asemenea, din

conținutul convorbirilor telefonice rezultă că singura sursă de venit a celor

trei erau banii obținuți din practicarea prostituției de către inculpata A.S.

care pretindea suma de 30 de RON pentru un act sexual și partea vătămată A.A.F.

care obținea suma de 50 - 60 de RON pentru un act sexual.

Banii obținuți de

către partea vătămată A.A.F. erau predați de către aceasta mamei sale,

inculpata A.S. ori, când aceasta o însoțea pe fiica sa, primea banii direct de

la client.

Din convorbirea

telefonică pe care a avut-o la data de 07 octombrie 2010, ora 16:27:31

inculpații A.S. și S.G. rezultă că acesta din urmă se plânge concubinei sale că

este acasă și nu are țigări și nici bani, inculpata A.S. justificându-se că nu

a avut nici un client.

Din conținutul

convorbirii telefonice, de la data de 7 octombrie 2010 ora 14:45, între

inculpații A.S. și S.G. s-au reținut aspectele privind faptul că inculpatul

S.G. ca de altfel întreaga familie se întreținea din veniturile obținute de

inculpata A.S. și partea vătămată A.A.F. în urma practicării prostituției.

În privința

inculpatului P.V. s-a reținut, pe baza convorbirilor telefonice purtate de

acesta de la postul telefonic cu numărul 000a și interceptate în mod legal în

perioada de la 8 octombrie 2010 pe timp de 28 de zile, că acesta întreținea

raporturi sexuale cu partea vătămată A.A.F. cunoscând că aceasta nu împlinise

vârsta de 14 ani iar întâlnirile dintre cei doi erau stabilite atât direct cât

și prin intermediul inculpatei A.S., mama părții vătămate minore.

Cu relevanță în

sensul celor reținute anterior prima instanță a redat conținutul convorbirilor

telefonice purtate de inculpatul P.V. la datele de 7 octombrie 2010, la 11

octombrie 2010, 13 octombrie 2010 și 14 octombrie 2010 precum și înregistrările

video în mediu ambiental din 8 octombrie 2010 și respectiv 14 octombrie 2010.

Referitor la

inculpatul I.A., pe baza înregistrărilor convorbirii telefonice purtate de

acesta de la postul telefonic 000b, la data de 4 octombrie 2010 cu inculpata

A.S., se reține că acesta a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată

minoră A.A.F., în două rânduri, la locuința lui, întâlnirile fiind aranjate de

inculpata A.S., care a însoțit-o pe partea vătămată de fiecare dată și a

încasat sumele de bani oferite de inculpat.

Potrivit

declarațiilor inculpatei A.S. s-a reținut că, inculpatul I.A. cunoștea de la

aceasta că partea vătămată A.A.F. este minoră și că are vârsta de 13 ani.

Pe baza convorbirilor

telefonice purtate de inculpatul S.G. cu inculpata A.S. și a declarațiilor

martorei B.M. coroborate cu declarațiile părții vătămate A.A.F. dar și cu

propriile declarații s-a reținut că inculpatul S.G. a îndemnat-o și a înlesnit

părții vătămate minore A.A.F. practicarea prostituției, beneficiind de sumele

obținute astfel de partea vătămată.

Apărările inculpatei

A.S. în sensul că, nu a exercitat violențe și amenințări și nici abuz de

autoritate asupra părții vătămate A.A.F., în scopul obligării acesteia la

întreținerea de raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani, pe care și

le-a însușit, au fost înlăturate motivat de faptul că au fost combătute de

probatoriul administrat respectiv de declarațiile martorei B.M. coroborate cu

declarațiile părții vătămate.

Apărările

inculpatului S.G., în sensul că, nu a beneficiat de nici o sumă de bani

obținută de la partea vătămată A.A.F. de pe urma practicării prostituției nu a

îndemnat-o sau înlesnit părții vătămate practicarea prostituției au fost de

asemenea înlăturate ca urmare a faptului combaterii lor prin conținutul

convorbirilor telefonice și a înregistrărilor video în mediu ambiental

coroborate cu declarațiile părții vătămate.

Apărările

inculpaților P.V. și I.A. potrivit cărora nu ar fi cunoscut vârsta părții

vătămate A.A.F. au fost înlăturate motivat de împrejurarea că, din declarațiile

inculpatei A.S. și ale părții vătămate, coroborate cu convorbirile telefonice

dintre inculpata A.S. și inculpatul P.V. rezultă cu certitudine că cei doi

inculpați au cunoscut vârsta de numai 13 ani a părții vătămate.

Raportat la situația

de fapt reținută, prima instanță a respins ca nefondate cererile de schimbare a

încadrării juridice a faptelor, formulate de inculpații A.S. și I.A. și de

Ministerul Public.

În drept, s-a reținut

că fapta inculpatei A.S. care întreținea acte sexuale în schimbul unor sume de

bani de mai mulți ani, de a o recruta pe fiica sa minoră în vârstă de 13 ani,

A.A.F. și de a o obliga să se prostitueze prin exercitarea unor acte de

amenințare și violență fizică, precum și prin abuz de autoritate, în calitatea

ei de părinte, iar apoi de a-i căuta clienți și de a-și însuși sumele de bani

obținute de partea vătămată urmare întreținerii de acte sexuale cu aceștia

întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de

minori prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr.

678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.

Fapta inculpatului

S.G., de a o îndemna pe partea vătămată A.A.F., care era fiica concubinei lui

A.S. și de a-i înlesni întreținerea de acte sexuale cu diverși clienți precum

și de a-și însuși sumele de bani obținute astfel de partea vătămată s-a

apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism

prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen.

Faptele inculpaților

P.V. și I.A. de a întreține, în mod repetat, în cursul lunii octombrie 2010,

acte sexuale cu partea vătămată A.A.F., cunoscând că aceasta nu împlinise

vârsta de 15 ani, s-a apreciat că întrunește în drept elementele constitutive

ale infracțiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, prevăzută și

pedepsită de art. 198 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.

Constatând că faptele

pentru care au fost trimiși în judecată inculpații menționați anterior există

și au fost săvârșite cu vinovăție, instanța de fond a dispus condamnarea

acestora la pedeapsa închisorii, cu executare în regim privativ de libertate.

Totodată, din

cuantumul pedepselor aplicate celor patru inculpați a fost dedusă perioada

arestării preventive și a reținerii iar starea de arest preventiv a fost

menținută față de aceștia, motivat de subzistența temeiurilor ce au justificat

privarea lor de libertate.

Pe latură civilă,

instanța de fond a apreciat că, faptele prin natura lor au fost de natură să

provoace victimei o puternică suferință psihică ce se impune a fi reparată prin

echivalent bănesc, dată fiind starea de minoritate și agresiunile fizice și

psihice la care a fost supusă victima.

Drept urmare,

acțiunea civilă formulată din oficiu de parchet a fost admisă, obligați

inculpații, în solidar, la plata sumei de 10.000 RON către partea vătămată

A.A.F., cu titlu de daune morale.

Conform prevederilor

art. 118 C. proc. pen. a fost confiscată de la inculpatul S.G. o sabie cu lama

metalică cu teacă de 79 cm din 51 cm lungime, depusă la camera de corpuri

delicte cu dovada din 19 octombrie 2010.

În baza prevederilor

art. 191 C. proc. pen. inculpații A.S. și S.G. au fost obligați să plătească

statului câte 1.900 RON cu titlu de cheltuieli judiciare iar inculpații P.V. și

I.A. la plata sumei de câte 1.500 RON, cu același titlu.

Împotriva Sentinței

penale nr. 262 din 21 iunie 2011 a Tribunalului Constanța au declarat apel, în

termen legal, inculpații A.S., S.G., P.V. și I.A. criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate.

Apelanta inculpată

A.S. a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita încadrare juridică a

faptelor ce i se rețin în sarcină și a solicitat schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001

în infracțiunile prevăzute de art. 306 C. pen. și de art. 202 alin. (3) C.

proc. pen. în concurs ideal.

Apelantul inculpat

S.G. a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita sa condamnare

susținând că, nu s-a dovedit săvârșirea de către el a infracțiunii prevăzută de

art. 329 alin. (1) și (3) C. pen. și a solicitat achitarea sa în temeiul

prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar,

inculpatul S.G. a solicitat ca, în situația condamnării sale să i se rețină

circumstanțe atenuante, conform prevederilor art. 74 lit. a) și c) C. pen. și

să se redozeze pedeapsa în sensul reducerii cuantumului acesteia sub limita

prevăzută de lege.

În privința acțiunii

civile apelantul inculpat S.G. a solicitat respingerea acesteia în condițiile

în care va fi achitat iar în subsidiar să se țină seama de contribuția sa

concretă la săvârșirea faptelor și să fie obligat la despăgubiri morale

corespunzător acesteia.

Apelantul inculpat

P.V. a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul greșitei sale

condamnări, în condițiile în care numai din declarația părții vătămate rezultă

că ar fi cunoscut starea de minoritate a acesteia iar dezvoltarea ei fizică

este corespunzătoare unei persoane cu vârsta peste 18 ani. În consecință,

apelantul inculpat P.V. a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea prevăzută

de art. 198 alin. (1) și (3) C. pen. în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar,

inculpatul P.V. a solicitat reducerea cuantumului pedepsei apreciată ca fiind

excesiv de mare. Raportat la circumstanțele personale favorabile, la starea de

boală și vârstă, dar și la concluziile referatului de evaluare a solicitat

reținerea de circumstanțe atenuante, conform prevederilor art. 74 lit. a) și c)

C. pen. și reducerea cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege

iar executarea acesteia să fie suspendată condiționat, în baza prevederilor

art. 81 C. pen.

În eventualitatea că

se va considera corespunzător individualizată pedeapsa aplicată de prima

instanță, apelantul inculpat P.V. a solicitat să se facă aplicarea prevederilor

art. 86

1

C. pen. și să se aprecieze că scopul pedepsei poate fi

atins și fără executarea ei în regim privativ de libertate.

Apelantul inculpat

I.A. a criticat soluția instanței de fond pentru greșita sa condamnare susținând

că, nu există probe care să ateste faptul întreținerii de raporturi sexuale cu

partea vătămată A.A.F. și a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea

prevăzută de art. 198 alin. (1) și (3) C. pen. în temeiul prevederilor art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Apelantul inculpat

I.A. a mai susținut că, nu s-a probat în cauză faptul că el ar fi avut

cunoștință de vârsta părții vătămate, în condițiile în care numai aceasta

susține că el cunoștea starea ei de minoritate. În consecință, s-a solicitat

achitarea în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar s-a

criticat cuantumul ridicat al pedepsei aplicate inculpatului apelant I.A. și

modalitatea de executare a acesteia. Drept urmare s-a solicitat reducerea

cuantumului pedepsei de 3 ani închisoare și aplicarea prevederilor art. 81 C.

pen., iar dacă se va menține cuantumul pedepsei stabilit de prima instanță să

se facă aplicarea prevederilor art. 86

1

C. pen.

Prin Decizia penală

nr. 19/MP din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de

inculpații A.S. și S.G. - ambii deținuți în Penitenciarul Poarta Albă împotriva

Sentinței penale nr. 262 din data de 21 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul

Constanța, în Dosarul penal nr. 18309/118/2010.

În temeiul art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpații P.V.

și I.A. împotriva Sentinței penale nr. 262 din data de 21 iunie 2011,

pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul penal nr. 18309/118/2010.

S-a desființat, în

parte, sentința penală apelată și, rejudecând, s-a dispus înlăturarea aplicării

dispozițiilor art. 57 C. pen. față de inculpații P.V. și I.A.

În temeiul art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor principale, de câte 4 ani

închisoare și a pedepselor accesorii aplicate inculpaților P.V. și I.A., sub

supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța (P.V.)

și a Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea (I.A.).

În temeiul art. 86

2

C. pen., s-a fixat termen de încercare de câte 6 (șase) ani.

În temeiul art. 86

3

C. pen., s-a dispus ca inculpații să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere:

- să se prezinte la

datele fixate la organul desemnat cu supravegherea;

- să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

- să nu intre în

legătură cu partea vătămată.

S-a atras atenția

inculpaților asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

S-a înlăturat din

hotărâre dispozițiile contrare și s-au menținut celelalte dispoziții.

Totodată, s-a

menținut măsura arestării preventive a inculpaților A.S. și S.G. până la data

de 15 ianuarie 2012.

Pentru a decide astfel,

s-a reținut, în esență că, începând din luna noiembrie 2009, împreună cu

inculpata A.S. și concubinul ei, inculpatul S.G. a venit să locuiască și fiica

inculpatei, numita A.A.F., în vârstă de 13 ani și pentru că veniturile pe care

le obținea de pe urma practicării prostituției nu erau suficiente inculpata

A.S. i-a propus fiicei sale A.A.F. să întrețină relații sexuale cu diverși

bărbați contra cost, invocând faptul că nu aveau alte surse de venit.

În fața refuzului

fiicei sale inculpata A.S. a trecut la amenințări, spunându-i fiicei că îl va

pune pe concubinul său, inculpatul S.G. să o taie cu o sabie pe care acesta a

deținea la domiciliu și a exercitat și acte de violență asupra minorei,

respectiv administrarea de bătăi.

Astfel constrânsă,

partea vătămată A.A.F. a început să întrețină relații sexuale contra cost cu

diverși bărbați pe care îi găsea mama sa, inculpata A.S.

Pe lângă faptul că îi

căuta clienți fiicei sale, inculpata A.S. o însoțea pe aceasta la locațiile

unde se consumau raporturile sexuale și încasa cel mai adesea direct sumele de

bani, astfel obținute.

După ce inculpații și

partea vătămată s-au mutat din Năvodari în mun. Constanța, iar inculpatul S.G.

a rămas fără serviciu presiunile exercitate de inculpata A.S. asupra părții

vătămate au crescut în intensitate, aceasta din urmă fiind obligată să

întrețină relații sexuale contra cost cu persoanele pe care i le aducea sau

recomanda mama sa, cel mai adesea acestea fiind bărbați cu vârsta de peste 50

de ani.

La rândul său

inculpatul S.G. o ținea la curent pe inculpata A.S. cu solicitările ce o vizau

pe partea vătămată, pentru ca aceasta din urmă să aibă controlul asupra sumelor

ce trebuiau încasate, sume de care beneficia și el în mod direct.

De comun acord

inculpații A.S. și S.G. au stabilit că partea vătămată A.A.F. să ofere servicii

sexuale numai clienților cu vârste de peste 50 de ani și cu familii pentru ca

astfel să nu fie descoperită activitatea lor de exploatare sexuală a unei

persoane minore care nu împlinise vârsta de 14 ani.

La un moment dat

inculpata A.S. i-a contactat telefonic pe inculpații P.V. și I.A. cărora le-a

oferit serviciile sexuale ale părții vătămate A.A.F. comunicându-le și faptul

că aceasta este minoră.

Inculpații P.V. și

I.A. au luat cunoștință și de la partea vătămată că aceasta este minoră în

vârstă de 13 ani și au acceptat să întrețină cu ea raporturi sexuale în mai

multe rânduri contra cost.

În raport de starea

de fapt reținută, s-a constatat că încadrarea juridică dată faptelor comise de

inculpați este corectă pentru considerentele, pe larg expuse în hotărârea

recurată.

Cât privește

individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, s-a constatat că

acestea se circumscriu criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și răspund

scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Împotriva deciziei

sus-menționate, în termen legal au declarat recurs inculpații A.S., S.G., P.V.

și I.A. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul stabilirii

greșite a stării de fapt și a încadrării juridice dată faptelor pretins

săvârșite și al individualizării pedepselor aplicate atât în ceea ce privește

cuantumul stabilit cât și modalitatea de executare dispusă.

Ulterior declarării

recursului, inculpatul P.V. a solicitat să se ia act de retragerea căii de atac

exercitată împotriva Deciziei penale nr. 19/MP din 22 noiembrie 2011 a Curții

de Apel Constanța.

Recurentul inculpat

I.A. a solicitat, în considerarea cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și în

rejudecare, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen., arătând că a mai fost cercetat alături de alte 12

persoane și față de acestea s-a dispus soluție de netrimitere în judecată.

În subsidiar, în temeiul

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

inculpații au solicitat reducerea cuantumului pedepselor aplicate, cuantumul

acestora fiind prea mare.

Recursurile sunt

nefondate.

Examinând actele și

lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate și a cazurilor de

casare invocate, dar și din oficiu cauza, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (2) și (3) C. proc. pen., constată că hotărârea recurată este legală și

temeinică urmând a o menține ca atare.

Criticile formulate

de recurenții inculpați S.G. și I.A. prin prisma cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. sunt neîntemeiate.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. hotărârea

este supusă casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept

consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Dacă celelalte cazuri

de casare reglementate de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. privesc

remedierea unor erori de drept produse cu ocazia judecății în primă instanță

sau în apel, motivul de casare invocat de inculpați privește eroarea gravă de

fapt.

Este statuat faptul

că acestui motiv i se circumscriu situațiile în care adevărul este de

notorietate sau atât de evident încât nu mai trebuie dovedit sau demonstrat

precum și cazurile în care au fost constatate fapte sau împrejurări neconforme

cu realitatea, deci contrare legii.

Eroarea de fapt ca

motiv de casare nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța

între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea

unor aspecte evidente care au drept consecință pronunțarea altei soluții decât

cea pe care materialul probator o susține.

Ca să constituie caz

de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă ceea ce înseamnă că ea trebuie

să fie, pe de o parte, esențială, adică să fi influențat soluția cauzei și, pe

de altă parte, evidentă, adică vădită, neîndoielnică.

Or, din probatoriul

judicios analizat și coroborat în cauză, rezultă o concordanță deplină între

starea de fapt reținută de instanțe și conținutul probelor administrate.

Inculpata A.S. deși

întreținea relații de concubinaj cu inculpatul S.G. își asigura cele necesare

existenței cotidiene din practicarea prostituției, de sumele de bani astfel

obținute beneficiind și concubinul său care cunoștea și tolera situația.

Astfel, din analiza

judicioasă a materialului probator administrat în cauză s-a reținut că,

începând din luna noiembrie 2009, împreună cu inculpata A.S. și concubinul ei,

(inculpatul S.G.) a venit să locuiască și fiica inculpatei, numita A.A.F., în

vârstă de 13 ani și pentru că veniturile pe care le obținea de pe urma

practicării prostituției nu erau suficiente inculpata A.S. i-a propus fiicei

sale A.A.F. să întrețină relații sexuale cu diverși bărbați contra unor sume de

bani, invocând faptul că nu aveau alte surse de venit.

Urmare a refuzului

fiicei sale, inculpata A.S. a amenințat-o în sensul că îl va pune pe concubinul

său, inculpatul S.G. să o taie cu o sabie pe care acesta o deținea la domiciliu

exercitând în același timp acte de violență asupra acesteia.

Constrânsă în acest

mod, partea vătămată A.A.F. a întreținut relații sexuale contra cost cu diverși

bărbați pe care îi găsea mama sa, inculpata A.S.

Pe lângă faptul că îi

căuta clienți fiicei sale, inculpata A.S. o însoțea pe aceasta la locațiile

unde se consumau raporturile sexuale și încasa personal sumele de bani astfel

obținute.

După ce inculpații și

partea vătămată s-au mutat din Năvodari în mun. Constanța, iar inculpatul S.G.

a rămas fără serviciu presiunile exercitate de inculpata A.S. asupra părții

vătămate au crescut în intensitate, aceasta fiind obligată să întrețină relații

sexuale contra unor sume de bani cu persoanele pe care i le aducea sau

recomanda mama sa.

La rândul său

inculpatul S.G. o informa pe inculpata A.S. despre solicitările ce o vizau pe

partea vătămată, pentru ca aceasta din urmă să aibă controlul asupra sumelor ce

trebuiau încasate, sume de care beneficia și el în mod direct.

În aceste condiții,

inculpații A.S. și S.G. au stabilit ca partea vătămată A.A.F. să ofere servicii

sexuale numai clienților cu vârste de peste 50 de ani și cu familii pentru a nu

fi descoperită activitatea lor de exploatare sexuală a unei persoane minore

care nu împlinise vârsta de 14 ani.

La un moment dat inculpata

A.S. i-a contactat telefonic pe inculpații P.V. și I.A. cărora le-a oferit

serviciile sexuale ale părții vătămate A.A.F. comunicându-le și faptul că

aceasta este minoră.

De altfel, inculpații

P.V. și I.A. au luat cunoștință și de la partea vătămată că aceasta este

minoră, în vârstă de 13 ani, acceptând să întrețină cu ea raporturi sexuale de

mai multe ori, contra cost.

Starea de fapt astfel

reținută de instanțe este susținută de probele administrate în cauză, rezultând

neîndoios din conținutul convorbirilor telefonice dintre inculpata A.S. și

inculpatul S.G. de la datele de 4 octombrie 2010 ora 14:45, din 7 octombrie

2010 ora 14:45 și din 5 octombrie 2010 ora 13:22, înregistrarea video în mediu

ambiental din 14 octombrie 2010 ora 16:15, declarațiile părții vătămate minore

A.A.F., declarațiile inculpatei A.S., toate coroborate cu declarațiile

inculpatului S.G., din care rezultă că, acesta cunoștea faptul că partea

vătămată minoră, fusese obligată să practice prostituția de către mama părții

vătămate înlesnindu-i acesteia contactul cu diverși clienți.

Chiar dacă, inițial,

inculpatul S.G. a negat faptul că ar fi avut cunoștință despre împrejurarea că

inculpata A.S. o obliga pe partea vătămată A.A.F. să se prostitueze, ulterior a

revenit și a recunoscut această împrejurare, precizând că banii astfel obținuți

erau încasați de inculpata A.S. și folosiți la cheltuielile gospodăriei, deci

și în folosul lui.

Raportat la starea de

fapt reținută se constată că încadrarea juridică dată faptei comise de

inculpatul S.G., prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen.

este corectă.

Chiar dacă nu s-a

probat faptul că inculpatul S.G. a constrâns-o pe partea vătămată A.A.F. să se

prostitueze, în condițiile în care martora B.M. a relatat în acest sens ceea ce

îi spusese partea vătămată, probele menționate anterior au conturat fără

echivoc faptul că inculpatul a tras foloase de pe urma practicării prostituției

de către partea vătămată minoră.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte apreciază critica referitoare la greșita condamnare a

acestuia ca nefondată și, pe cale de consecință, neîntemeiată solicitarea de

achitare, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. c) C. proc. pen., respectiv pentru faptul săvârșirii infracțiunii de

proxenetism de o altă persoană.

În privința

inculpatului I.A., în raport de probatoriul administrat în cauză, s-a reținut

că acesta a întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale contra cost, cu

partea vătămată A.A.F., cunoscând că aceasta nu împlinise vârsta de 15 ani.

Starea de fapt

reținută față de inculpatul I.A. a fost probată fără echivoc pe baza

convorbirii telefonice de la data de 4 octombrie 2010 ora 18:16 din care

rezultă că, inculpatul a sunat-o pe inculpata A.S. interesându-se dacă partea

vătămată A.A.F. este la domiciliu și i-a solicitat ca, atunci când va reveni

acasă "cuscra" (partea vătămată) să-i dea un bip. Convorbirea

telefonică dintre inculpatul I.A. și inculpata A.S. relevă neîndoielnic

intenția acestuia de a o contacta pe partea vătămată în scopul de a întreține

cu aceasta relații sexuale contra cost.

Conținutul

convorbirii telefonice sus-menționată coroborată cu declarațiile inculpatei

A.S. și ale părții vătămate probează faptul că inculpatul I.A. o cunoștea pe

partea vătămată A.A.F. și prin intermediul inculpatei A.S. beneficiase de

servicii sexuale din partea părții vătămate contra cost în două rânduri,

acestea consumându-se la locuința inculpatului din mun. Constanța.

Faptul că inculpatul

apelant I.A. a cunoscut vârsta de nici 15 ani a părții vătămate la momentul

întreținerii de raporturi sexuale cu aceasta, este dovedit de declarațiile

părții vătămate A.A.F., potrivit cărora aceasta i-a adus la cunoștință

inculpatului când a fost întrebată de vârstă că urmează să împlinească 14 ani și

de declarațiile inculpatei A.S. care a precizat că a intermediat întâlnirile

inculpatului I.A. cu fiica sa și că i-a comunicat acestuia vârsta reală a

părții vătămate.

Veridicitatea

afirmației inculpatei A.S. privind faptul că le comunica clienților vârsta

reală a părții vătămate când aceștia îi solicitau întâlniri cu aceasta, este

confirmată și de declarațiile martorilor M.L. și B.G.

În aceste condiții,

instanța de prim control judiciar constatând nereală apărarea inculpatului I.A.

în sensul că nu a cunoscut-o pe partea vătămată și nu a întreținut cu aceasta

raporturi sexuale contra cost, a înlăturat-o respingând în mod corect critica

privind greșita sa condamnare precum și solicitarea de achitare a sa în temeiul

prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) și (3) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Așa fiind, în mod

corect, instanța de apel a respins apărările formulate de inculpatul I.A. în

sensul că nu a cunoscut vârsta reală a părții vătămate A.A.F. precum și

solicitarea acestuia de achitare, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută și

pedepsită de art. 198 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.

Critica formulată de

recurenta inculpată A.S. cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. este neîntemeiată.

Încadrarea juridică

este o chestiune de drept și, prin urmare, supusă controlului instanței de

recurs.

Prin aceasta nu se

aduce atingere fondului, întrucât chestiunea de fond rezidă în constatarea

existenței sau inexistenței faptei inculpatului, precum și a tuturor

împrejurărilor de fapt.

Aprecierea dacă această

faptă constituie infracțiune și ce anume infracțiune este o chestiune de drept.

Dacă instanța de fond

a încadrat fapta constatată într-o formă juridică alta decât cea corectă,

înseamnă că a dat faptei o încadrare juridică greșită.

Principiul învestirii

in rem leagă instanța de orice grad numai în privința faptei sau faptelor nu și

în privința încadrării juridice.

Fapta sau faptele

trebuie să fie primite de instanța de recurs așa cum au fost stabilite în mod

suveran de către instanțele de fond, însă încadrarea juridică este o chestiune

de drept, este supusă cenzurii instanței de control și poate fi modificată de

aceasta.

În doctrina judiciară

este statuat faptul că poate fi incident acest caz de casare atunci când

soluția de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni este corectă, dar

încadrarea juridică a faptei să fie greșită, caz în care se impune casarea

hotărârii atacate pentru aplicarea corespunzătoare a prevederilor legii penale.

Raportat la

considerentele sus-menționate, având în vedere că inculpata A.S. nu a formulat

critici referitoare la situația de fapt reținută în sarcina sa, Înalta Curte

își însușește în întregime argumentația instanței de apel astfel cum această

posibilitate este conferită de practica Curții Europene a Drepturilor Omului și

potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței

inferioare (Helle împotriva Finlandei).

Situația de fapt

astfel reținută rezultă din înregistrările autorizate a convorbirilor

telefonice purtate de inculpata A.S. la datele de 2 octombrie 2010, ora 11:48

și ora 13:47, la 4 octombrie 2010 ora 14:45, la 7 octombrie 2010 ora 14:45 și

ora 16:27, la 4 octombrie 2010 ora 18:54 și de partea vătămată A.A.F. la datele

de 7 octombrie 2010 ora 12:54, la 13 octombrie 2010 ora 14:47 și la 14 octombrie

2010 ora 11:30, înregistrările din mediu ambiental din datele de 8 octombrie

2010 ora 9:45 și din 14 octombrie 2010 ora 16:15, declarațiile martorilor I.I.,

M.L., B.G., A.I., C.I.D., I.M. și B.M., toate coroborate cu declarațiile părții

vătămate A.A.F. dar și cu declarațiile inculpaților A.S., S.G., P.V. și I.A..

În ceea ce privește

încadrarea juridică dată faptei comise de inculpata A.S. raportat la

activitatea sa de recrutare prin amenințare, violențe fizice și abuz de

autoritate exercitate asupra fiicei sale, minoră, profitând de influența pe

care o avea ca părinte asupra părții vătămate A.A.F. în scopul exploatării ei

sexuale și de a o obliga pe minoră să practice prostituția, beneficiind de

sumele de bani încasate astfel de aceasta, se constată că aceasta este corectă

fiind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prevăzută

și pedepsită de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2011.

Așa cum rezultă în

mod indubitabil din situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat

în cauză violențele fizice și amenințările exercitate de inculpata A.S. asupra

fiicei sale minore partea vătămată A.A.F. nu au urmărit provocarea unor

suferințe care să amenințe grav dezvoltarea acesteia ci, exploatarea sexuală în

scopul obținerii de venituri. În consecință, Curtea a constatat că, nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de rele tratamente aplicate

minorului, prevăzută și pedepsită de art. 306 C. pen. urmând a fi respinsă ca

neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice, în sensul celor

menționate anterior, formulată de inculpata A.S. în apel.

Situația de fapt

reținută în ceea ce o privește pe inculpata apelantă A.S. nu a evidențiat

faptul că aceasta ar fi săvârșit asupra sau în prezența fiicei sale minore acte

cu caracter obscen și nici nu a ademenit persoane în vederea săvârșirii de acte

sexuale cu aceasta, clienții contactați de inculpată cunoscând de la început că

puteau beneficia de servicii sexuale contra cost, fiind astfel exclusă orice

activitate de ademenire în sensul textului legal și care presupune o disimulare

a scopului urmărit. Așa fiind, Curtea a constatat că, în privința inculpatei

A.S., nu se poate reține nici infracțiunea de corupție sexuală, prevăzută de

art. 202 alin. (3) C. pen., atât pentru lipsa laturii obiective cât și a celei

subiective, iar cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată în acest

sens de apelanta inculpată A.S., este neîntemeiată.

Pentru considerentele

menționate s-a constatat că antrenarea răspunderii penale a inculpatei A.S.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 678/2011 este legală și temeinică.

Așa fiind, în mod

corect, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei

reținută în sarcina inculpatei A.S. din art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr.

678/2001 în două infracțiuni prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr.

678/2001 și proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

Potrivit art. 13 din

Legea nr. 678/2001, infracțiunea de trafic de minori constă în recrutarea,

transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul

exploatării acestuia, iar în alin. (2) se prevăd limite de pedeapsă mai

ridicate în cazul în care infracțiunea este comisă prin amenințare, violență

sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de

autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și

exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de

alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate

asupra minorului.

Potrivit art. 329

alin. (1) și (2) C. pen., constituie infracțiunea de proxenetism "îndemnul

ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma

practicării prostituției de către o persoană" și "recrutarea unei

persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop, precum și

constrângerea la prostituție."

Se constată că art.

329 alin. (2) C. pen. prevede trei modalități alternative care intră în

conținutul laturii obiective a infracțiunii de proxenetism, constând în

recrutarea, traficul de persoane și constrângerea unei persoane, în vederea

practicării prostituției, iar din prevederile art. 13 din Legea nr. 678/2001

rezultă că, în latura obiectivă a infracțiunii de trafic de persoane, este

prevăzută ca modalitate alternativă și "recrutarea", alături de

"transportare", "transferare", "cazare" și

"primire", care se poate realiza prin folosirea diferitelor forme de

constrângere, cum sunt amenințarea sau violența.

Instanța a reținut că

în timp ce elementul material al infracțiunii de trafic de persoane se

săvârșește prin mijloace care presupun înfrângerea libertății de voință și

conștiință a subiectului pasiv, proxenetismul reprezintă o activitate

infracțională non-agresivă și oricare dintre modalitățile alternative de

săvârșire nu implică vicierea poziției subiective a subiectului pasiv secundar.

Este adevărat că în

ambele incriminări, legiuitorul a utilizat termenul de constrângere, constrângerea

ca element material al laturii obiective a conținutului constitutiv al

infracțiunii de proxenetism și constrângerea ca modalitate necesară de

realizare a elementului material al infracțiunii de trafic de persoane, însă în

această situație ne aflăm în situația unui concurs de legi penale, care se

soluționează aplicând principiul specialității.

Incriminarea cuprinsă

în art. 13 din Legea nr. 678/2001 este norma cu caracter special, în vreme ce

dispoziția C. pen. se caracterizează prin generalitate, astfel că se va da

prioritate de aplicare normei speciale, urmând ca încadrarea juridică corectă

în prezenta cauză să fie cea prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr.

678/2001, cu excluderea art. 329 C. pen.

În același sens este

și Decizia nr. 16 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

privind examinarea recursului în interesul legii, în care se decide că în

situația unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire

a unei persoane, prin amenințare, violență, răpire, fraudă ori înșelăciune,

abuz de autoritate sau alte forme de constrângere ori profitând de

imposibilitatea acelei persoane de a-și exprima voința sau prin oferirea,

darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea

consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul

exploatării acestei persoane, fapta întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de persoane.

În ceea ce privește

susținerea potrivit căreia activitatea infracțională reținută în sarcina

inculpatei A.S. este încadrată în mod greșit, întrucât avem de-a face cu

infracțiunea de trafic de minori care s-a consumat la momentul realizării

recrutării, după care fapta descrisă în continuare constituie infracțiunea de

proxenetism, instanța a reținut că infracțiunea de trafic de minori se consumă

din momentul săvârșirii acțiunii de recrutare a părții vătămate (cum este în

cazul de față) în scopul practicării prostituției, însă această acțiune s-a

prelungit în timp continuu, în mod natural (seria de întreruperi suferite fiind

ca urmare a unor pauze firești determinate de natura activității desfășurate),

după momentul consumării până la încetarea activității infracționale, care în

cazul de față a avut loc ca urmare a intervenției lucrătorilor de poliție.

Criticile formulate

de recurenții inculpați A.S., S.G. și I.A., vizând cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. sunt neîntemeiate pentru

considerentele ce se vor arăta:

În privința

individualizării pedepsei aplicate de prima instanță inculpatei apelante A.S.,

Curtea a reținut că este corectă atât în privința cuantumului cât și al

modalității de executare.

Conform prevederilor

art. 72 C. pen., la individualizarea pedepselor instanțele trebuie să țină

seama, între altele de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de

persoana infractorului și de cauzele ce atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Din perspectiva

criteriilor menționate în textul de lege precizat anterior Curtea a constatat

că, fapta inculpatei A.S. prezintă o periculozitate socială foarte ridicată, în

condițiile în care aceasta și-a exploatat sexual, pe o perioadă îndelungată de

timp, propria fiică, întrebuințând și violențe fizice (bătăi), profitând de

autoritatea de părinte ce a fost de natură să înfrângă voința unei minore de

numai 13 ani și jumătate, în scopul obținerii de venituri pentru asigurarea

traiului cotidian.

În aceeași ordine de

idei, obligarea părții vătămate de către inculpată să întrețină raporturi

sexuale contra cost cu persoane mult mai în vârstă (între 40 și 60 ani) a

afectat în mod grav sentimentul de autoprețuire dar și încrederea părții

vătămate în relațiile de afecțiune și întrajutorare ce trebuie să existe între

părinți și copii.

În privința persoanei

inculpatei A.S. s-a reținut că, deși nu posedă antecedente penale este o

persoană cu un comportament social necorespunzător, în condițiile în care

practica prostituția și îi căuta clienți fiicei sale chiar dintre persoanele cu

care întreținea relații sexuale contra cost, sumele de bani obținute astfel

fiind singura sursă de venit atât pentru ea cât și pentru concubinul ei,

inculpatul S.G.

În condițiile în care

inculpata apelantă A.S. a săvârșit infracțiunea de trafic de minori în formă

agravată, respectiv prin întrebuințare de amenințări, violențe fizice și abuz

de autoritate se justifică agravarea răspunderii penale a acesteia prin

orientarea cuantumului pedepsei către limita superioară prevăzută de lege.

Raportat la cele ce

preced Curtea a constatat că, aplicarea unei pedepse de 12 ani închisoare și a

unei pedepse complementare de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b), d) și e) C. pen. pe timp de 4 ani după

executarea pedepsei principale este în măsură să asigure îndeplinirea scopului

pedepsei, astfel cum este acesta definit de art. 52 C. pen., față de inculpata

apelantă A.S.

Prin activitatea

infracțională desfășurată inculpata A.S. a nesocotit obligațiile ce-i reveneau

în calitate de părinte al părții vătămate lipsind-o pe aceasta de afecțiune,

ocrotire și respect față de adevăratele valori sociale și morale, folosind-o

fără scrupule, prin acte de constrângere fizică și morală, ca sursă de

venituri.

Drept urmare, prin

activitatea infracțională săvârșită inculpata A.S. s-a dovedit nedemnă de a

ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a exercita

drepturile părintești și de a fi numită tutore sau curator, astfel că

interzicerea exercițiului acestor drepturi, în ceea ce o privește, este pe

deplin justificată.

Apreciind că numai

executarea în regim privativ de libertate a pedepsei aplicate inculpate A.S.

este în măsură să conducă la sancționarea dar și la reeducarea acesteia, starea

de arest preventiv a acesteia va fi menținută până la 15 ianuarie 2012.

Raportat la criteriile

de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., Curtea a constatat

că, pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), d), e) C. pen. după executarea

pedepsei principale, aplicată de instanța de fond inculpatului S.G. este în

măsură să asigure îndeplinirea scopului pedepsei, astfel cum este definit de

art. 52 C. pen.

Faptul de a beneficia

de sumele obținute de partea vătămată minoră în urma practicării prostituției,

în condițiile în care nu avea un loc de muncă aducător de venituri licite, este

de natură să confere o periculozitate socială ridicată faptei săvârșite de

inculpatul S.G. și justifică agravarea răspunderii penale, în sensul orientării

cuantumului pedepsei către limita legală superioară.

Chiar dacă inculpatul

S.G. nu posedă antecedente penale, acest fapt nu poate fi valorificat ca și

circumstanță atenuantă, în condițiile în care a tolerat și beneficiat de

foloase materiale de pe urma exploatării sexuale a părții vătămate minore, pe o

perioadă relativ îndelungată de timp, desconsiderând astfel valorile

socio-morale privind creșterea și educarea minorilor.

Așa fiind, Curtea

constatând că, nu există nici o cauză de atenuare a răspunderii penale a

inculpatului apelant S.G. a respins ca neîntemeiată critica din apelul acestuia

privind cuantumul exagerat de mare al pedepsei aplicate de instanța de fond.

Activitatea

infracțională reținută în sarcina inculpatului S.G., vizând o parte vătămată

minoră de nici 14 ani, îl fac pe acesta nedemn de a ocupa o funcție ce implică

exercițiul autorității de stat, de a exercita drepturile părintești, de a fi

tutore sau curator, fiind astfel justificată interdicția exercitării acestor

drepturi în ceea ce-l privește.

Comportamentul anti-social

al inculpatului S.G. prezentând un grad ridicat de pericol impune concluzia că,

numai executarea în regim privativ de libertate a pedepsei poate asigura

reeducarea acestuia.

În condițiile în care

s-a apreciat că reeducarea inculpatului S.G. este posibilă numai prin

executarea pedepsei în regim privativ de libertate, se impune menținerea stării

de arest preventiv față de acesta, pentru subzistența temeiurilor avute în

vedere la luarea respectivei măsuri preventive și corelativ respingerea

cererilor de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a

acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de

domiciliu fără încuviințarea instanței.

Având în vedere că

sumele de bani obținute de pa