ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 76/2013

Deliberând asupra cauzei de față, în

baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 163/PI din 28 iunie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, în temeiul art. 391 C. proc. pen. raportat la art. 386 C. proc. pen. a

respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea F.G.

În

considerentele acestei hotărâri s-au reținut următoarele:

Prin contestația în anulare

înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 625/59/2012, contestatoarea F.G.

a solicitat anularea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în Dosarele

nr. 281/59/2012; 135/59/2012 și 136/59/2012 ale Curții de Apel Timișoara

susținând că instanța a dat soluții prin care au fost favorizați infractorii.

Analizând contestația în anulare prin

prisma dispozițiilor art. 391 raportat la art. 386 C. proc. pen., Curtea

constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 71/PI din 2

aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 281/59/2012,

s-a dispus, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petenta F.G. și menținerea

rezoluției din 24 ianuarie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara, petenta fiind obligată la plata sumei de 100 RON

cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin sentința penală nr. 60/PI din 22

martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 135/59/2012, s-a

dispus, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea

plângerii formulată de petenta F.G. împotriva rezoluției din 7 octombrie 2010 dată

în Dosar nr. 257/P/2010 și a rezoluției din 3 ianuarie 2012 dată în Dosar nr. 1489/II/2/2011

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, petenta fiind obligată la

plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin sentința penală nr. 61/PI din 22

martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 136/59/2012, s-a

dispus, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. respingerea

plângerii formulată de petenta F.G. împotriva rezoluției din 8 noiembrie 2011 dată

în Dosar nr. 56/P/2011 și a rezoluției din 28 decembrie 2011 dată în Dosar nr. 1451/II/2/2011

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, petenta fiind obligată la

plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Contestația în anulare este o cale de atac

extraordinară, mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătorești

definitive pronunțate cu încălcarea unor dispoziții care reglementează procedura

de soluționare a recursului sau când împotriva aceleiași persoane s-au pronunțat

două hotărâri definitive pentru aceeași faptă. Având în vedere că prin contestația

în anulare se poate aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești

definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale de

atac este admisibilă, reglementându-le prin art. 386 C. proc. pen. Potrivit

art. 386 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare, între altele, când procedura de citare a părții pentru termenul la care

s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii

[lit. a]; când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința

instanța despre această împiedicare [lit. b)]; când instanța de recurs nu s-a pronunțat

asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10

alin. (1) lit. f) - i

1

) C. proc. pen., cu privire la care existau probe

în dosar [lit. c)]; respectiv când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei

de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea

acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori

art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen. [lit. e)], toate motivele vizând hotărâri

pronunțate în calea de atac a recursului. În cauză, contestatoarea nu a invocat

nici unul dintre motivele anterior menționate și nici nu

vizează,

decizii pronunțate în recurs,

astfel că cererea apare ca fiind inadmisibilă.

În

acest sens, trebuie avut în vedere și faptul că sistemul român

de jurisdicție a statuat principiul legalității procesului penal conform art. 2

C. proc. pen.; astfel că recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute

de legea procesual penală este exclusă, fiind o soluție inadmisibilă în ordinea

de drept.

Prin cererea înregistrată la data de 20

septembrie 2012, contestatoarea F.G. a formulat recurs împotriva sentinței penale

nr. 163/PI din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În

cererea de recurs formulată, recurenta contestatoare a criticat

faptul că procedura în fața Curții de Apel Timișoara s-a desfășurat fără citarea

contestatoarei și că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior recurenta contestatoare a depus

un memoriu

0

însoțit de documente în circumstanțiere, în care a făcut

referiri generale la mai multe dosare de executare silită în legătură cu un imobil

deținut de sora contestatoarei F.L.S. și care nu au legătură cu prezenta cauză.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare:

Posibilitatea provocării unui control judiciar

al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind pronunțarea acestora, cu nerespectarea

condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință

a unui raționament jurisdictional eronat, este reglementată de art. 129 din Constituția

României.

Corespunzător principiu constituțional

enunțat în acest articol, părțile interesate pot exercita căile de atac, numai în

condițiile legii procesuale.

Potrivit art. 385

1

C. proc.

pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătorești nedefInitive,

sentințe sau decizii, după caz.

Conform art. 415 alin. (1) coroborat cu

art. 416 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., deciziile pentru care nu este prevăzută

calea de atac a apelului sau recursului rămân definitive la data pronunțării lor

și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior cu recurs.

Examinând hotărârea recurată, din oficiu,

astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alin. ultim C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

alin.

lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de către recurenta

contestatoare, este inadmisibil, întrucât decizia atacată cu prezentul recurs este

definitivă.

Înalta Curte reține că inadmisibilitatea

reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate

în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și

în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală,

ori chiar printr-un act neprocesual.

Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ

reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce

le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

Astfel, exercitând o cale de atac în afara

condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Contestația în anulare este o cale extraordinară

de atac, ce nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive a cărei

anulare se poate cere, numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 386

C. proc. pen., privitoare la încălcarea normelor de procedură cu ocazia judecării

recursului sau ca urmare a pronunțării împotriva unei persoane, a două hotărâri

definitive pentru aceeași faptă și doar după parcurgerea etapei cerificării admisibilității

în principiu.

Prin urmare, repunerea procesului în etapa

anterioară pronunțării hotărârii atacate pe această cale are loc exclusiv în situația

îndeplinirii condițiilor arătate.

În

cauză, Curtea de Apel Timișoara a constatat că nu sunt îndeplinite

condițiile admisibilității în principiu a contestației în anulare formulate de către

contestatoarea F.G., sentința pronunțată fiind definitivă și ne fiind susceptibilă

a fi atacată cu recurs.

Față de considerentele precizate,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat

de contestatoarea F.G. împotriva

sentinței penale nr. 163/PI

din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta contestatoare

va fi obligată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de contestatoarea F.G. împotriva sentinței penale nr. 163/PI din data de 28 iunie

2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta contestatoare la plata

sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie

2013.