ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 76/2013

Deliberând asupra cauzei de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 163/PI din 28 iunie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 391 C. proc. pen. raportat la art. 386 C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea F.G. În considerentele acestei hotărâri s-au reținut următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 625/59/2012, contestatoarea F.G. a solicitat anularea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în Dosarele nr. 281/59/2012; 135/59/2012 și 136/59/2012 ale Curții de Apel Timișoara susținând că instanța a dat soluții prin care au fost favorizați infractorii.

Analizând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor art. 391 raportat la art. 386 C. proc. pen., Curtea constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 71/PI din 2 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 281/59/2012, s-a dispus, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petenta F.G. și menținerea rezoluției din 24 ianuarie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, petenta fiind obligată la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat. Prin sentința penală nr. 60/PI din 22 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 135/59/2012, s-a dispus, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., respingerea plângerii formulată de petenta F.G. împotriva rezoluției din 7 octombrie 2010 dată în Dosar nr. 257/P/2010 și a rezoluției din 3 ianuarie 2012 dată în Dosar nr. 1489/II/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, petenta fiind obligată la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat. Prin sentința penală nr. 61/PI din 22 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 136/59/2012, s-a dispus, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. respingerea plângerii formulată de petenta F.G. împotriva rezoluției din 8 noiembrie 2011 dată în Dosar nr. 56/P/2011 și a rezoluției din 28 decembrie 2011 dată în Dosar nr. 1451/II/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, petenta fiind obligată la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătorești definitive pronunțate cu încălcarea unor dispoziții care reglementează procedura de soluționare a recursului sau când împotriva aceleiași persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă. Având în vedere că prin contestația în anulare se poate aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale de atac este admisibilă, reglementându-le prin art. 386 C. proc. pen. Potrivit art. 386 C. proc. pen.

împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, între altele, când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii [lit. a]; când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare [lit. b)]; când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ) C. proc. pen., cu privire la care existau probe în dosar [lit. c)]; respectiv când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. [lit. e)], toate motivele vizând hotărâri pronunțate în calea de atac a recursului. În cauză, contestatoarea nu a invocat nici unul dintre motivele anterior menționate și nici nu vizează, decizii pronunțate în recurs, astfel că cererea apare ca fiind inadmisibilă. În acest sens, trebuie avut în vedere și faptul că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității procesului penal conform art. 2 C. proc. pen.; astfel că recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală este exclusă, fiind o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Prin cererea înregistrată la data de 20 septembrie 2012, contestatoarea F.G. a formulat recurs împotriva sentinței penale nr. 163/PI din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În cererea de recurs formulată, recurenta contestatoare a criticat faptul că procedura în fața Curții de Apel Timișoara s-a desfășurat fără citarea contestatoarei și că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. Ulterior recurenta contestatoare a depus un memoriu 0 însoțit de documente în circumstanțiere, în care a făcut referiri generale la mai multe dosare de executare silită în legătură cu un imobil deținut de sora contestatoarei F.L.S. și care nu au legătură cu prezenta cauză. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind pronunțarea acestora, cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdictional eronat, este reglementată de art. 129 din Constituția României.

Corespunzător principiu constituțional enunțat în acest articol, părțile interesate pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii procesuale. Potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătorești nedefInitive, sentințe sau decizii, după caz. Conform art. 415 alin. (1) coroborat cu art. 416 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., deciziile pentru care nu este prevăzută calea de atac a apelului sau recursului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior cu recurs. Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. lit. a) teza a-II-a C. proc.

pen., constată că recursul formulat de către recurenta contestatoare, este inadmisibil, întrucât decizia atacată cu prezentul recurs este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual. Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate. Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive a cărei anulare se poate cere, numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 386 C. proc. pen., privitoare la încălcarea normelor de procedură cu ocazia judecării recursului sau ca urmare a pronunțării împotriva unei persoane, a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă și doar după parcurgerea etapei cerificării admisibilității în principiu. Prin urmare, repunerea procesului în etapa anterioară pronunțării hotărârii atacate pe această cale are loc exclusiv în situația îndeplinirii condițiilor arătate. În cauză, Curtea de Apel Timișoara a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile admisibilității în principiu a contestației în anulare formulate de către contestatoarea F.G., sentința pronunțată fiind definitivă și ne fiind susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatoarea F.G. împotriva sentinței penale nr. 163/PI din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta contestatoare va fi obligată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea F.G. împotriva sentinței penale nr. 163/PI din data de 28 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2013.