ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 584/CP/CC din 18 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 1554/59/2014, în baza art. 431 C. proc. pen., a fost respinsă contestația în anulare formulată de petentul A.P.G. împotriva Încheierii penale nr. 459/CP/CC din 9 octombrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 459/CP/CC din 9 octombrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. 1334/59/2014, în baza art.  341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva Ordonanței din 29 iulie 2014 și a Ordonanței nr. 1433/11/2/2014 din 26 septembrie 2014, date în Dosar nr. 195/P/2014 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. A fost obligat petentul la plata sumei de 1240 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 22 septembrie 2014, sub nr. 1334/59/2014, petentul A.P.G. a atacat Ordonanța nr. 195/P/2014 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în data de 29 iulie 2014, menținută prin Ordonanța nr. 1433/II/2/2014 din 26 septembrie 2014, dată de procurorul general adjunct al aceluiași parchet.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că procurorul a tergiversat soluționarea plângerii sale, care se impunea a fi admisă.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, judecătorul de cameră preliminară a reținut, în fapt, următoarele:

Prin ordonanța din 29 iulie 2014 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus clasarea cauzei privind plângerea petentului A.P.G. împotriva intimatului J.C.M., sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În motivarea rezoluției s-a reținut că fapta reclamată de petent nu există.

Această rezoluție a fost menținută prin Ordonanța nr. 1433/II/2/2014 din 26 septembrie 2014, dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Analizând plângerea formulată de petent pe baza lucrărilor premergătoare efectuate în cauză și prin prisma motivelor invocate, judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceasta este neîntemeiată, iar soluția procurorului este legală și temeinică.

La data de 03 martie 2014 petentul a formulat plângere împotriva intimatului J.C.M. -executor judecătoresc, arătând în fapt că acesta refuză în mod nejustificat să efectueze acte de executare silită în Dosarul nr. 508/2013.

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că în mod corect au fost aplicate prevederile art.  315 alin. (1) lit. b)C. proc. pen. în vigoare la data soluționării plângerii, în sensul că, soluția pronunțată de procuror fiind legală și temeinică, în cauză existând o cauză a împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale.

Astfel, din actele și lucrările dosarului s-a reținut că la data de 12 iulie 2013 petentul s-a adresat B.E.J., J.C.M., solicitând executarea silită a sentinței civile nr. 354 din 11 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Moldova Nouă, sens în care a fost deschis Dosarul de executare silită nr. 508/Ex/2013. La data de 08 ianuarie 2014 executorul judecătoresc, intimat în cauză, a restituit petentului titlul executoriu în original, motivând refuzul de a continua executarea silită prin aceea că creditorul A.P.G. nu a fost de acord să avanseze sumele necesare efectuării actelor de executare silită.

Potrivit dispozițiilor art. 646 C. proc. civ., creditorul este obligat să acorde executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire în bune condiții a executării silite, punându-i la dispoziție și mijloacele necesare în acest scop. Creditorul este obligat să avanseze cheltuielile necesare îndeplinirii actelor de executare, potrivit dispozițiilor luate de executor.

În ciuda neavansării sumelor necesare executării, executorul a demarat executarea silită și a efectuat acte de executare pe propria cheltuială, tocmai pentru a nu prejudicia intereselor creditorului până ar fi plătit cel puțin un avans al onorariului de executare.

În speță, din actele dosarului s-a reținut că creditorul A.P.G.-petent, nu a avansat cheltuielile necesare îndeplinirii actelor de executare silită, astfel că în mod corect s-a apreciat că fapta reclamată nu există.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva ordonanței din 29 iulie 2014 și a Ordonanței nr. 1433/II/2/2014 din 26 septembrie 2014, date în Dosar nr. 195/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Având în vedere chitanța din 08 octombrie 2014 depusă de apărătorul ales al intimatului, s-a dispus obligarea petentului la plata sumei de 1.240 lei către intimatul J.C.M. cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva Încheierii penale nr. 459/CP/CC din 9 octombrie 2014 a Curții de Apel Timișoara a formulat contestație în anulare contestatorul A.P.G., solicitând admiterea acestei cereri.

Examinând contestația în anulare formulată, prin prisma disp. art. 431 C. proc. pen. care reglementează admisibilitatea în principiu, instanța a constatat că contestația formulată de către petentul A.P.G. este inadmisibilă întrucât nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., respectiv nu se indică motivul pe care se sprijină contestația în anulare, practic cererea formulată fiind nemotivată, fiind enumerate doar niște texte din C. proc. pen.

Astfel, în sprijinul contestației nu s-au depus și nici nu s-au invocat dovezi care ar fi la dosar, iar având în vedere că aceste elemente sunt obligatorii pentru a se putea verifica în principiu contestația în anulare, lipsa acestora atrage automat constatarea inadmisibilității contestației în anulare în procedura admisibilității în principiu reglementată de art.  431 C. proc. pen.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 431 C. proc. pen., a fost respinsă contestația în anulare formulată de petentul A.P.G. împotriva Încheierii penale nr. 459/CP/CC din 9 octombrie 2014 a Curții de Apel Timișoara.

Împotriva acestei încheieri, la data de 5 februarie 2015, a declarat apel contestatorul A.P.G., fără a menționa motivele pe care se întemeiază cererea sa de apel.

Înalta Curie, analizând apelul de față, raportat la actele dosarului și la criticile formulate, constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 408 C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar art. 432 alin. (4) prevede că sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Prin Încheierea penală nr. 584/CP/CC din 18 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-a respins, în mod definitiv, contestația în anulare formulată de contestatorul A.P.G. împotriva Încheierii penale nr. 459/CP/CC din 9 octombrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. 1334/59/2014.

De asemenea, în dispozitivul încheierii pronunțate se menționează faptul că aceasta este definitivă.

În concret, contestatorul a declarat apel împotriva unei încheieri penale pronunțată într-o contestație în anulare (Încheierea penală nr. 584/CP/CC din 18 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală) formulată împotriva unei hotărâri pronunțată de instanța de apel (Încheierea penală nr. 459/CP/CC din 09 octombrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală).

Or, conform art. 432 lit. a) C. proc. pen., hotărârea pronunțată în contestație în anulare de către instanța de apel este definitivă.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru .toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse exarninării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

De asemenea, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă cxorciUirca unui ilrepl epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Având în vedere faptul că a fost formulată o cale de atac nerecunoscută ele legea procesual penală, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A.P.G. împotriva Încheierii nr.  584/CP/CC din 18 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A.P.G. împotriva Încheierii nr. 584/CP/CC din 18 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2015.