ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 57/2012

Asupra recursului penal de față;

Prin plângerea

penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Iași la 2 septembrie 2009,

petiționarul M.l. a solicitat efectuarea de cercetări față de executorul

judecătoresc A.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C.

pen., constând în aceea că, la data de 20 august 2009, Iară nicio înștiințare prealabilă

și titlu executoriu, a procedat la evacuarea sa silită.

Prin aceeași plângere, petiționarul a

reclamat sustragerea de către persoane necunoscute a unor înscrisuri aflate în

dosarul nr. 5865/245/2007 al Judecătoriei Iași în care avea calitate de parte,

solicitând în acest sens efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 242 C.

pen.

Plângerea a

format obiectul dosarului nr. 410/P/2009 al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Iași și a fost

soluționată prin rezoluția cu același număr din 21 iunie 2010 prin care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc A.C. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. și față de A.N.

sub aspectul

săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 242 C. pen., pe temeiul prevăzut de

art. 10 lit. a) C.

proc. pen.

În argumentarea acestei soluții,

procurorul de caz a reținut, pe baza actelor premergătoare începerii urmăririi

penale efectuate în cauză, că faptele reclamate nu există întrucât, pe de o

parte, nu au fost detașate și sustrase acte din dosarul Judecătoriei Iași

susmenționat, iar, pe de altă parte,

nu

există indicii ori dovezi care să demonstreze comiterea de către executor,

în

formă simplă și în formă calificată, a infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, activitatea acestuia rezumându-se la punerea în

executare a actului de adjudecare din 24 octombrie 2006 emis de B.E.J. A.C., la

cererea creditorului T.I.O.

Plângerea formulată

de petiționar, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen.

, împotriva soluției procurorului a

fost respinsă, ca tardiv formulată, prin rezoluția nr. 353/II/2/2010 din 21

iunie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Iași.

Nemulțumit de modul de rezolvare a

plângerilor sale, petiționarul a formulat o nouă plângere, întemeiată pe

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., pe care a adresat-o Curții de

Apel Iași

Prin sentința

penală nr. 102/2011 din 28 iunie 2011 a Curții de Apel

Iași, secția penală și pentru cauze cu

minori, a fost respinsă, ca tardiv formulată, plângerea formulată de

petiționarul M.l. împotriva rezoluției nr. 410/P/2009 din 21 iunie 2010a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, menținându-se rezoluția atacată.

La data de 8 iulie 2011, petiționarul

M.l. a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 102/2011 din 28 iunie

2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 154/45/2011.

La termenul fixat pentru soluționarea

recursului, 16 ianuarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 385 pct.

l teza a Il-a C. proc. pen., raportat la art. 278

1

alin. (10) C.

proc. pen., a pus în

discuția părților

inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar.

Analizând

recursul declarat de petiționarul M.l., Înalta Curte constată că acesta este

inadmisibil pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare:

Legea procesuală

penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor

art. 129 din Constituția României,

revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea

protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele

art. l, 5, 6 și 13 din C.A.D.O.L.F.

În consecință, revine părții

interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea

procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.

Astfel, corespunzător principiului

constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea

procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile

susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii

acestora, precum și cazurile de casare.

Dispozițiile art. XVIII pct. 39 din

Legea nr. 202/2010 au modificat prevederile art. 278

1

alin. (10) C.

proc. pen., în sensul că hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit

alineatului 8 al aceluiași text de lege, este definitivă.

Prin urmare, se constată că Sentința

penală nr. 102/2011 din 28 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată sub imperiul modificărilor legislative

instituite de Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu face parte din

categoria hotărârilor supuse recursului.

În consecință, recursul declarat de

petiționarul M.I. împotriva unei hotărâri care nu intră în categoria

hotărârilor prevăzute de art. 385 C. proc. pen., ce pot fi recurate, este

inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în sumă de 300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul M.I. împotriva Sentinței penale nr. 102/2011 din 28

iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16

ianuarie 2012.