ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 57/2012

Asupra recursului penal de față; Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași la 2 septembrie 2009, petiționarul M.l. a solicitat efectuarea de cercetări față de executorul judecătoresc A.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., constând în aceea că, la data de 20 august 2009, Iară nicio înștiințare prealabilă și titlu executoriu, a procedat la evacuarea sa silită. Prin aceeași plângere, petiționarul a reclamat sustragerea de către persoane necunoscute a unor înscrisuri aflate în dosarul nr. 5865/245/2007 al Judecătoriei Iași în care avea calitate de parte, solicitând în acest sens efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 242 C. pen.

Plângerea a format obiectul dosarului nr. 410/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și a fost soluționată prin rezoluția cu același număr din 21 iunie 2010 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc A.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. și față de A.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 242 C. pen., pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În argumentarea acestei soluții, procurorul de caz a reținut, pe baza actelor premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză, că faptele reclamate nu există întrucât, pe de o parte, nu au fost detașate și sustrase acte din dosarul Judecătoriei Iași susmenționat, iar, pe de altă parte, nu există indicii ori dovezi care să demonstreze comiterea de către executor, în formă simplă și în formă calificată, a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, activitatea acestuia rezumându-se la punerea în executare a actului de adjudecare din 24 octombrie 2006 emis de B.E.J. A.C., la cererea creditorului T.I.O. Plângerea formulată de petiționar, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc.

pen. , împotriva soluției procurorului a fost respinsă, ca tardiv formulată, prin rezoluția nr. 353/II/2/2010 din 21 iunie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Nemulțumit de modul de rezolvare a plângerilor sale, petiționarul a formulat o nouă plângere, întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., pe care a adresat-o Curții de Apel Iași Prin sentința penală nr. 102/2011 din 28 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca tardiv formulată, plângerea formulată de petiționarul M.l. împotriva rezoluției nr. 410/P/2009 din 21 iunie 2010a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, menținându-se rezoluția atacată.

La data de 8 iulie 2011, petiționarul M.l. a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 102/2011 din 28 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 154/45/2011. La termenul fixat pentru soluționarea recursului, 16 ianuarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 385 pct. l teza a Il-a C. proc. pen., raportat la art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar.

Analizând recursul declarat de petiționarul M.l., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. l, 5, 6 și 13 din C.A.D.O.L.F. În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală. Astfel, corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 au modificat prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., în sensul că hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit alineatului 8 al aceluiași text de lege, este definitivă. Prin urmare, se constată că Sentința penală nr. 102/2011 din 28 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată sub imperiul modificărilor legislative instituite de Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu face parte din categoria hotărârilor supuse recursului. În consecință, recursul declarat de petiționarul M.I. împotriva unei hotărâri care nu intră în categoria hotărârilor prevăzute de art. 385 C. proc. pen., ce pot fi recurate, este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul M.I. împotriva Sentinței penale nr. 102/2011 din 28 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2012.