ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 41/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 41/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor penale de față

constată:

Prin sentința penală nr. 191 din 27

aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosar nr. 2287/122/2010, s-a

dispus:

În baza art. 174 alin. (l) C. pen.,

raportat la art. 176 lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea, art. 37 lit. a) C.

pen., condamnarea inculpatului D.F., la pedeapsa de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de omor deosebit de grav.

În baza art. 211 alin. (2

1

)

lit. c) C. pen., cu aplicarea, art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul și, la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de tâlhărie.

În baza art. 319 C. pen., cu aplicarea,

art. 37 lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat și la

pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de

morminte.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b)

C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului D.F., urmând ca

acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a fost

revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 762 din 26 aprilie 20 a

Judecătoriei Giurgiu, dispunându-se executarea acesteia în întregime pe lângă

pedeapsa rezultantă aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să

execute pedeapsa de 22 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64

lit. a) - e) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după

executarea pedepsei închisorii.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și dedusă prevenția de la 06 mai 2010 lăzi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008

s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii

profilurilor genetice în S.N.D.G.J.

A fost obligat inculpatul să plătească

părților vătămate T.L. și T.L. suma de 17.000 lei despăgubiri civile și 50.000

lei daune morale.

A fost obligat inculpatul la 8.500

lei, cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul D.F. și V.N.M. se cunoșteau

înainte de producerea evenimentelor din cauză, inculpatul obișnuind să

împrumute sume de bani de la victimă.

În noaptea de 20 aprilie 2010, în

jurul orelor 23,00, inculpatul D.F. s-a deplasat la locuința victimei, situată

în sat Tomulești, comuna Toporu, județ Giurgiu, pentru a-și recupera cartea de

identitate lăsată victimei drept garanție în vederea restituirii unui împrumut

în valoare de 200 lei.

De menționat că inculpatul încercase

și anterior să-și recupereze actul de identitate însă victima îl refuzase,

având în vedere nerestituirea datoriei.

Ajuns la locuința victimei, inculpatul

a intrat în curte, poarta de acces fiind descuiată, după care, într-o încăpere

a imobilului, în căutarea actului de identitate.

Cartea de identitate era ascunsă sub

fața de masă din camera unde dormea victima.

În momentul în care inculpatul a

intrat și în această cameră, victima a fost trezită din somn din cauza

zgomotelor produse și l-a întrebat pe inculpat ce căuta în locuința sa.

Inculpatul i-a cerut victimei să îi

restituie actul de identitate, victima refuzându-l si de această dată sub

amenințarea că îl va denunța organelor de poliție dacă insistă în cerere.

În aceste împrejurări, inculpatul a

reacționat violent, aplicând victimei multiple lovituri cu un levier în zona

capului.

În urma loviturilor primite, victima a

decedat.

Ulterior, inculpatul a continuat să

își caute actul de identitate în locuința victimei, însă, fără niciun rezultat.

Și-a însușit un telefon mobil și suma de 85 de lei.

Pentru a șterge urmele infracțiunii și

pentru a crea impresia unei morți accidentale, inculpatul a luat hotărârea să

incendieze cadavrul, dând foc cu o lumânare hainelor victimei.

Înainte de plecare, inculpatul a

încărcat în două sacoșe diverse produse alimentare, după care s-a deplasat la

domiciliul concubinei sale, C.G.L., în jurul orelor 24,00.

Martora a observat că inculpatul avea

șapca murdară de sânge, iar la întrebările acesteia, inculpatul i-a spus că

avusese un incident cu o persoană în vârstă, pe care o întâlnise pe drum, în

dreptul școlii, și de la care își însușise suma de 85 lei, după ce o agresase.

A doua zi, inculpatul a plecat de la

locuința concubinei sale în jurul orelor 10,00, lăsându-i acesteia produsele

alimentare luate din locuința victimei.

Trecând pe lângă o pădure, a ascuns

levierul și mănușile folosite la comiterea infracțiunii.

Când a revenit la domiciliul martorei

C.G.L., aceasta l-a întrebat pe inculpat dacă avea vreo legătură cu moartea

victimei, inculpatul recunoscând că el era autorul faptei și relatându-i

împrejurările și modul cum acționase.

Prin raportul medico-legal efectuat în

cauză s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat

hemoragiei meningiene consecutive unei fracturi craniene cauzate de un

traumatism cranio-cerebral produs în cadrul unui politraumatism.

De asemenea, s-a concluzionat că

leziunile traumatice au fost produse prin lovire repetată cu corpuri dure și

corpuri dure tăietoare, existând o legătură directă de cauzalitate între

leziunile cauzate victimei și deces.

Deopotrivă s-a stabilit că incendierea

victimei s-a produs după deces.

Pe baza situației de fapt expuse,

prima instanță a constatat că inculpatul era vinovat de săvârșirea faptelor

reținute în sarcina sa și că activitatea infracțională astfel desfășurată

realizează elementele constitutive ale infracțiunilor de omor deosebit de grav,

tâlhărie și profanare de morminte în încadrarea prevăzută de art. 174 raportat

la art. 176 lit. a) și d) C. pen., art. 211 alin. (2

1

) lit. c) C.

pen. și art. 319 C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Hotărârea pronunțată în cauză a fost

atacată cu apel de inculpatul D.F. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

Prin apelul procurorului s-a criticat

greșita încadrare juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului și

greșita individualizare a pedepselor.

S-a susținut că activitatea

infracțională desfășurată de inculpat se încadrează și în dispozițiile art. 192

alin. (2) C. pen., rezultând din probele administrate că pătrunderea

inculpatului în locuința victimei se făcuse rară consimțământul acesteia.

Sub celălalt aspect s-a solicitat

majorarea pedepselor având în vedere gravitatea deosebită a faptelor și

periculozitatea socială a inculpatului.

Critica referitoare la greșita

încadrare juridică a fost invocată și în apelul inculpatului, susținându-se

însă că uciderea victimei nu a constituit consecința unui rezultat acceptat și

urmărit de către inculpat.

S-a susținut că inculpatul nu a

intenționat uciderea victimei, incidentul dintre părți survenind pe fondul

consumului de alcool.

Ca urmare, s-a solicitat schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav în infracțiunea

de lovituri cauzatoare de moarte.

Prin decizia penală nr. 215 din 9

august 2011 a Curții de Apel București, secția

I

penală, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Giurgiu, desființată în parte sentința atacată numai în ceea ce

privește greșita individualizare a pedepselor aplicate în cauză și, în

rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa

rezultantă de 22 ani închisoare aplicată inculpatului D.F. și repuse în

individualitatea lor pedepsele componente.

I.

în baza art. 174 alin. (l) C. pen.,

raportat la art. 176 lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea, art. 37 lit. a) C.

pen., s-a dispus condamnarea inculpatului D.F., la pedeapsa de 25 ani

închisoare și 5 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor

deosebit de grav.

II.

în baza art. 211 alin. (2

1

)

lit. c) C. pen., cu aplicarea, art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul, la pedeapsa de 12 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complimentară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 319 C. pen., cu aplicarea,

art. 37 lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat și la

pedeapsa de 3 ani închisoare și un an pedeapsa complimentară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de profanare de morminte.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit.

b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului D.F., urmând ca

acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 25 ani închisoare și 5 ani pedeapsa

complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

În baza art. 83 C. pen., a fost

revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 762 din 26 aprilie 2007 a

Judecătoriei Giurgiu, dispunându-se executarea acesteia în întregime pe lângă

pedeapsa rezultantă aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să

execute pedeapsa de 27 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complimentară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64

lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

A fost respins apelul declarat de

inculpat împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a constatat că elementele de fapt cu relevanță în ceea ce privește

stabilirea stării de fapt au fost bine reținute de prima instanță pe baza unei

analize complete a probelor administrate.

De asemenea, s-a constatat că

activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost corespunzător

încadrată juridic, faptele descrise în actul de inculpare realizând conținutul

constitutiv al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului.

În considerentele deciziei pronunțate

în apel au fost examinate criticile procurorului și ale inculpatului invocate

în susținerea cererilor de schimbare a încadrării juridice dată faptelor și

motivele pentru care nu au fost primite solicitările formulate.

În esență, s-a reținut că materialul

probator administrat în cauză nu atestă faptul pătrunderii fără drept în

locuința victimei ori refuzul inculpatului de a părăsi locuința, la cererea

victimei.

În schimb, instanța de apel a

constatat că pedepsele aplicate de prima instanță erau prea blânde în raport de

gravitatea faptelor comise și de datele ce caracterizează persoana

inculpatului.

Ca urmare, numai în aceste limite au

fost primite criticile procurorului și desființată hotărârea primei instanțe.

Și împotriva

acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București

și inculpatul D.F.

Prin motivele de recurs formulate,

circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și

17

2

C. proc. pen., parchetul a susținut nelegalitatea hotărârilor

pronunțate în cauză pentru greșita încadrare juridică dată faptelor reținute în

sarcina inculpatului și omisiunea de confiscare a instrumentelor folosite la

uciderea victimei.

Critica referitoare la greșita

încadrare juridică a fost invocată în raport de omisiunea reținerii în cauză și

a infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.,

având în vedere că pătrunderea inculpatului în locuința victimei se făcuse fără

acordul acesteia, inexistenta consimțământului rezultând și din împrejurarea că

victima îi ceruse expres inculpatului să părăsească imobilul sub amenințarea că

îl va denunța organelor de poliție.

Recursul inculpatului a fost motivat

din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17,

18 și 14 C. proc. pen.

În cadrul criticii referitoare la

greșita încadrare juridică a fost invocată lipsa intenției inculpatului privind

uciderea victimei, susținându-se că acesta a acționat pe fondul consumului de

alcool și consecutiv acțiunii provocatorii a

victimei

care l-a amenințat că îl denunță organelor de poliție.

S-a solicitat reținerea în cauză a

infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C.

pen.

Pe de altă parte, s-a arătat că

probele de la dosar nu confirmă acuzațiile de tâlhărie și profanare de

morminte, ambele instanțe considerând în mod greșit că inculpatul era vinovat

de săvârșirea respectivelor infracțiuni.

În subsidiar, s-a susținut că

pedepsele aplicate în cauză sunt prea aspre raportat la circumstanțele reale

ale săvârșirii faptelor și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Examinând cauza în raport de criticile

formulate și cazurile de casare invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație si Justiție constată că recursurile

sunt fondate, în limita considerentelor ce urmează:

Săvârșirea omorului prin cruzimi în

sensul agravantei de la art. 176 lit. a) C. pen., circumstanță reținută

deopotrivă de instanțe ca având aplicabilitate în cauză, presupune o

activitatea caracterizată prin supunerea victimei unor grele suferințe,

prelungite, provocate prin felul în care este realizată acțiunea de ucidere,

suferințe cauzate în mod conștient victimei de către autor si care nu sunt subsecvente

și inevitabile acțiunii proprii laturii obiective a infracțiunii de omor.

În speță, inculpatul a aplicat

victimei mai multe lovituri cu un levier în zona capului, provocându-i un

traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană, cauză directă si imediată a

decesului.

Deși agresiunea comisă a fost de

natură a produce puternice suferințe victimei, nimic din probele dosarului nu

sugerează ca inculpatul să fi urmărit în mod voit cauzarea unor mari suferințe

și dureri victimei, dimpotrivă, lovirea victimei cu levierul în zona capului,

cu intensitate și de la mică distanță, determinând producerea decesului aproape

instantaneu.

Rezultă astfel că inculpatul a urmărit

să suprime viața victimei și nu să-i cauzeze suferințe și chinuri prelungite în

timp.

În aceste condiții, agravanta

prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen., nu este aplicabilă.

De asemenea, se constată că nici

activitatea desfășurată de inculpat în scopul obținerii cărții de identitate

lăsată victimei drept garanție a restituirii împrumutului acordat nu a fost

corespunzător încadrată juridic, critica formulată sub acest aspect în recursul

procurorului fiind întemeiată.

Starea de fapt reținută de instanțe,

necontestată de altfel nici de apărare, arată că inculpatul a pătruns în

locuința victimei la o oră târzie în noapte în scopul recuperării actului de

identitate. Victima s-a trezit din somn din cauza zgomotelor produse de

intrarea inculpatului în cameră și, după ce a aflat motivul pentru care acesta

se afla acolo, l-a amenințat că îl va denunța organelor de poliție.

Pătrunderea în locuință s-a realizat

fără consimțământul victimei, concluzie susținută pe de o parte, de înseși

declarațiile inculpatului, iar, pe de altă parte, de reacția victimei din

momentul în care l-a văzut pe inculpat în cameră.

Prin declarațiile formulate în cursul

urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că în noaptea incidentului s-a

înarmat cu un levier pe care urma să îl

folosească

în eventualitatea în care victima ar fi sesizat prezența lui în locuință și

pentru

a nu fi denunțat organelor de poliție.

Inculpatul a ajuns la locuința

victimei în apropriere de miezul nopții, nu a cerut acceptul acesteia pentru a

pătrunde în locuință, ci a intrat în curtea imobilului profitând de

împrejurarea că poarta era descuiată, mai apoi, în holul locuinței și, de aici,

în încăperea din stânga, unde a aprins becul. A căutat actul

de identitate și, întrucât, nu 1-a găsit, a

intrat și în camera unde dormea victima și

care, din cauza zgomotului,

s-a trezit.

Refuzul victimei de a restitui actul

de identitate combinat cu teama de a nu fi denunțat organelor de poliție au

determinat reacția violentă din partea inculpatului care a folosit levierul,

suprimând viața victimei.

Pentru a ascunde săvârșirea omorului,

inculpatul a dat foc unei pături și, numai după ce și-a însușit bunurile

victimei, a părăsit imobilul.

Că așa s-au petrecut faptele rezultă

și din declarațiile martorilor C.G. și C.I., persoane care și-au menținut

declarațiile și în cursul cercetării judecătorești.

Inculpatul și-a modificat declarațiile

inițiale, susținând că pătrunderea în locuința victimei s-a făcut cu acordul

acesteia, schimbarea de poziție nesusținută cu argumente solide, ci făcută în

scopul de a obține diminuarea răspunderii penale.

De remarcat că și procesul verbal de

cercetare la fața locului întocmit în cauză atestă că ușa de la intrarea în

locuința victimei era descuiată în noaptea incidentului.

În raport de cele arătate, Înalta

Curte constată că starea de fapt reținută confirmă săvârșirea de către inculpat

și a infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C.

pen., faptă care fiind descrisă în actul de sesizare a instanței nu necesită

prealabil o extindere a procesului penal.

Ca urmare, văzând dispozițiile art.

334 C. proc. pen., Înalta Curte va dispune schimbarea încadrării juridice dată

faptelor prin rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2

1

)

lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunile

prevăzute de art. 211 alin. (2

1

) lit. c) C. pen. și art. 192 alin.

(2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în aceeași modalitate

urmând a fi înlăturată și circumstanța agravantă prevăzută de art. 176 lit. a)

C. pen., din încadrarea juridică dată faptei de omor deosebit de grav prin

rechizitoriu.

Cu referire la infracțiunea de omor,

Înalta Curte constată cu elementele de fapt cu relevanță asupra încadrării

juridice au fost corect reținute în cauză, ambele instanțe stabilind

corespunzător că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide și că respectivul

rezultat a fost prevăzut și acceptat de către inculpat.

Așa cum corect s-a reținut în cauză,

inculpatul a lovit victima în mod repetat, cu intensitate și de la mică

distanță, cu un levier în zona capului, producând un traumatism cranio-cerebral

cu fractură și hemoragie meningeană.

Intensitatea loviturilor, zona vizată

și instrumentul folosit constituie aspecte materiale ce evidențiază poziția

psihică a inculpatului care a prevăzut rezultatul acțiunii sale agresive și a

urmărit producerea morții victimei.

Rezultă așadar că fapta săvârșită de

inculpat a fost corect încadrată ca infracțiune de omor, intenția de a ucide

rezultând din modul în care inculpatul a acționat din urmările produse asupra

vieții victimei.

Prin urmare, criticile invocate în

susținerea cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen., sunt nefondate, neexistând elemente care să ateste inexistența intenției

de a ucide în sensul cerut de încadrarea prevăzută de art. 183 C. pen.

Nici scuza provocării nu poate fi

reținută în cauză, în lipsa oricărei acțiunii ilicite care să provină din

partea victimei, formularea unui denunț împotriva inculpatului neconstituind o

amenințare în sensul cerut de legea penală.

De asemenea, se constată că

răspunderea penală a inculpatului a fost corect angajată și pentru săvârșirea

infracțiunilor de tâlhărie și profanare de morminte prevăzute de art. 211 alin.

(2

1

) lit. c) C. pen. și art. 319 C. pen., având în vedere

deposedarea victimei de un telefon mobil, suma de 85 lei și mai multe produse

alimentare, precum și fapta de incendiere a cadavrului în scopul ascunderii

omorului, acțiuni dovedite cu înseși declarațiile inculpatului și ale

martorilor C.G. și C.I., cărora inculpatul le-a relatat împrejurările comiterii

faptelor.

Cât privește omisiunea aplicării în

cauză a dispozițiilor art. l 18 lit. a) C. pen., critică invocată în recursul

procurorului, Înalta Curte constată că în mod justificat instanțele anterioare

nu au dispus confiscarea obiectelor folosite la comiterea infracțiunii.

Imediat după săvârșirea omorului,

levierul și mănușile utilizate de inculpat au fost ascunse într-o pădure și nu

au mai fost găsite în cursul anchetei penale.

În această situație, măsura de

siguranță a confiscării speciale prevăzută de art. 118 lit. a) C. pen.,

concepută în scopul de a înlătura ori preîntâmpina o stare de pericol rezultată

din deținerea materială a instrumentelor folosite la comiterea infracțiunii, nu

putea fi valabil dispusă de instanțe, în lipsa obiectelor ca atare.

Prin urmare, recursurile declarate în

cauză sunt întemeiate numai în ceea ce privește greșita încadrare juridică dată

faptelor săvârșite de inculpatul D.F., în limita considerentelor arătate.

Procedând la o nouă individualizare a

pedepselor, cu observarea criteriilor generale și obligatorii prevăzute de art.

72 C. pen., Înalta Curte va ține seama de gravitatea deosebită a faptelor și

periculozitatea socială a inculpatului, dedusă și din situația antecedentelor

penale.

Contextul de săvârșire a faptelor și

modalitatea în care inculpatul a acționat justifică aplicarea unor pedepse cu

închisoarea orientate spre maximul special prevăzut de lege, cu precizarea că

pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, pedeapsa va fi ușor coborâtă față

de limita stabilită de instanța de apel,

având

în vedere înlăturarea agravantei de la art. 176 lit. a) C. pen.

Având în vedere considerentele expuse,

Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul D.F. împotriva deciziei

penale nr. 215 din 9 august 2011 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Va casa decizia atacată și, în parte,

sentința penală nr. 191 din 27 aprilie 2011 a Tribunalului Giurgiu, secția penală.

În rejudecare, în baza art. 334 C.

proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei prin rechizitoriu din

infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (l) - art. 176 lit. a) și d) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174

alin. (l) – art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,

aplicându-i inculpatului o pedeapsă de 23 de ani închisoare și 5 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

Il-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., va

schimba încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (2

1

)

lit. c) C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen.

Pentru infracțiunea de tâlhărie, Înalta

Curte va aplica inculpatului o pedeapsă de 12 ani închisoare și 3 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a

și lit. b) C. pen., iar pentru infracțiunea de violare de domiciliu o pedeapsă

de 6 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit.

b) și art. 35 C. pen., va contopi pedepsele susmenționate cu pedeapsa de 3 ani

închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 319 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul D.F.

să execute pedeapsa ce mai grea, de 23 ani închisoare și 5 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a

și lit. b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., va revoca

beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 762 din 26 aprilie 2007 a

Judecătoriei Giurgiu și va dispune executarea acesteia în întregime alături de

pedeapsa rezultantă aplicată în cauză, urmând ca în final inculpatul D.F. să

execute pedeapsa de 25 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C.

pen.

Se va face aplicarea dispozițiilor

art. 71 – art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

Vor fi menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

În baza art. 385

17

alin.

(2) raportat la art. 383 alin. (2) raportat la art. 381 C. proc. pen., va fi

scăzută din pedeapsă, durata reținerii și arestării preventive de la 6 mai 2010

la 16 ianuarie 2012.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul D.F. împotriva

deciziei penale nr. 215 din 9 august 2011 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Casează decizia atacată și, în parte,

sentința penală nr. 191 din 27 aprilie 2011 a Tribunalului Giurgiu, secția penală

și, rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea

prevăzută de

art. 174 alin. (l) - art. 176 lit. a)

și d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea

prevăzută de

art. 174 alin. (l) – art. 176 lit. d)

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia

condamnă inculpatul D.F. la pedeapsa de 23 ani închisoare și 5 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor

prevăzută de

art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b)

C. pen.

In baza art. 334 C. proc. pen. schimbă

încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea

prevăzută de

art. 211 alin. (2)/1 lit. c) C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunile

prev.de

art. 211 alin. (2)/1 lit. c) C. pen.

și art. 192 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 211 alin. (2

1

)

lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnă inculpatul D.F.

la pedeapsa de 12 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor

prevăzută

de

art. 64

lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnă

același inculpat la pedeapsa de 6 ani

închisoare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit.

b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele susmenționate cu pedeapsa de 3 ani

închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de

art. 319 C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul D.F. să execute pedeapsa ce mai grea, de

23 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzută de

art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b)

C. pen.

În baza art. 83 C. pen., revocă

beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 762 din 26 aprilie 2007 a

Judecătoriei Giurgiu și dispune executarea acesteia în întregime alături de

pedeapsa rezultantă aplicată în cauză, urmând ca în final inculpatul D.F. să

execute pedeapsa de 25 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor

prevăzută

de

art. 64

lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 – art. 64 lit.

a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata prevenției de la 6 mai 2010 la 16 ianuarie 2012.

Suma de 200 lei reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16

ianuarie 2012

.