ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 383/2013

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din data de 2

iulie 2012, dată în Dosarul nr. 539/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita B.C.,

comisar șef în cadrul Poliției sectorului 4 București, Serviciul de Investigare

a Fraudelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a

infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții la data de 12 septembrie 2012 a formulat plângere petentul I.M.V., în

temeiul art. 278 C. proc. pen. Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București la data de 13 septembrie 2012.

Prin rezoluția

din 24 septembrie 2012, emisă în Dosarul nr. 3025/II/2/2012, procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca tardiv introdusă,

plângerea formulată de petentul I.M.V. împotriva soluției adoptată în Dosarul

nr. 539/P/2012.

Astfel, s-a reținut

că soluția adoptată la 2 iulie 2012 în Dosarul nr. 539/P/2012 a fost comunicată

petentului la 4 iulie 2012, acesta semnând confirmarea de primire la 6 iulie 2012,

așa încât s-a constatat nesocotirea termenului de 20 de zile, prevăzut de art. 278

alin. (3) C. proc. pen.

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București la data de 2 octombrie 2012, petentul I.M.V. a

formulat plângere, în temeiul art. 278

1

și urm. C. proc. pen., împotriva

rezoluției din data de 2 iulie 2012, dată în Dosarul nr. 539/P/2012 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin sentința

penală nr. 412/F din 18 octombrie 2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală

a respins ca inadmisibilă plângerea formulată. în motivarea soluției, Curtea de

Apel a apreciat că plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

poate fi formulată doar după ce plângerea a fost respinsă conform dispozițiilor

art. 275-278 C. proc. pen.

Potrivit art.

278 alin. (3) C. proc. pen., în cazul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale,

plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe rezoluție

persoanelor interesate.

Art. 185 C. proc.

pen. stabilește că în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual legea

prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul

dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

Prin urmare, cum

în cauza de față petentul I.M.V. nu a respectat termenul de 20 de zile prevăzut

de art. 278 alin. (3) C. proc. pen. (expirat cu mult înainte de introducerea plângerii

de către petent la procurorul ierarhic superior), ceea ce a condus la neîndeplinirea

condiției mai sus arătate (de promovare a plângerii conform art. 278

1

C. proc. pen. doar după respingerea celei făcute conform art. 278 C. proc. pen.),

Curtea a constatat că acesta este decăzut din dreptul de a mai cere judecătorului

controlul rezoluției procurorului în procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen.

Împotriva sentinței

penale nr. 412/F din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală, a declarat recurs petiționarul I.M.V., criticând-o pentru netemeinicie

și nelegalitate.

În motivele de

recurs formulate în scris, a arătat în esență că în mod greșit Curtea de Apel București

a respins plângerea formulată ca inadmisibilă menționând faptul că plângerea sa

este întemeiată, iar intimata se face culpabilă de săvârșirea infracțiunii de favorizare

a infractorului.

Examinând hotărârea

recurată, în raport de criticile formulate cât și din oficiu, Înalta Curte de Casație

și Justiție, în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc.

pen., constată că recursul formulat de către petiționarul I.M.V., este inadmisibil,

întrucât sentința atacată cu prezentul recurs este definitivă.

Înalta Curte reține

că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când

părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl

exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe

o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Căile ordinare

de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea

imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și

termenelor în care pot fi exercitate.

Astfel, exercitând

o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat

va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Plângerea formulată

împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată se soluționează prin

sentință sau încheiere, după caz, care, în temeiul art. 278

1

alin.

(10) C. proc. pen., este definitivă.

În speță,

Înalta Curte constată că petiționarul a formulat recurs împotriva unei sentințe

prin care a fost respinsă plângerea formulată în baza art. 278

1

C. proc.

pen., sentință care este definitivă și nesusceptibilă a fi atacată cu apel sau recurs.

Față de considerentele

precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil,

recursul formulat de petiționarul I.M.V. împotriva sentinței penale nr. 412/F din

18 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligată la plata

sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petiționarul I.M.V. împotriva sentinței penale nr. 412/F din

18 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

4 februarie 2013.