ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 280/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea pronunțată la data de

21 decembrie 2012 în dosarul nr. 6081/105/2012, Curtea de Apel Ploiești -

Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestării inculpatului S.G., zis „C.",

aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni și, în temeiul art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., a menținut această măsură.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a constatat că împotriva inculpatului a fost luată măsura

arestării preventive, prin încheierea nr. 34 din 3 august 2012 din Camera de

Consiliu a Tribunalului Prahova, pronunțată în dosarul penal nr. 5829/105/2012,

în baza căreia s-a emis pe numele inculpatului mandatul de arestare preventiva din

3 august 2012, de către aceeași instanță.

Prin sentința penală nr. 435 din 04

decembrie 2012, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul S.G.:

1 - în baza art. 197 alin. (1), alin.

(2) lit. b

1

) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 320

1

alin. (1)-(4) și (7) C. proc. pen., la 13

ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 l

it. a), b), d)

și e) C. pen., cu excepția

dreptului de a alege, pentru săvârșirea infracțiunii de viol In formă

calificată și continuată.

2 - în baza art. 203 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320

1

alin. (1)-(4) și (7)

C. proc. pen., la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege,

pentru săvârșirea infracțiunii de incest.

A contopit pedepsele, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare și 6 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., cu

excepția dreptului de a alege.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., instanța de fond a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Împotriva hotărârii primei instanțe

inculpatul a declarat apel. Procedând la verificarea legalității și temeiniciei

arestării preventive, Curtea a constatat ca măsura arestării, preventive a fost

luată în condiții de deplină legalitate, fiind îndeplinite condițiile art. 148 lit.

f) C. proc. pen., conform cărora inculpatul ar fi săvârșit o infracțiune pentru

care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că

lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

La menținerea acestei masuri Curtea a

avut în vedere gravitatea faptelor pretins comise, circumstanțele reale ale

activității infracționale, precum și pericolul social ce l-ar reprezenta

lăsarea în libertate a inculpatului, pericol rezultat din modalitatea în care a

comis faptele, respectiv că în perioada 2003 - februarie 2009, în mod repetat,

prin constrângere, a întreținut relații sexuale normale, orale și anale cu f

iica

sa S.G.G. - minoră.

A mai reținut Curtea că inculpatul nu

poate fi judecat în stare de libertate, având în vedere modalitatea de

îndeplinire a rezoluției infracționale, reținută în rechizitoriu și confirmată

de hotărârea de condamnare. În primă instanță, gradul de pericol social concret

al fiecăreia dintre infracțiuni, urmările faptelor penale comise de către inculpat,

constând mai ales în prejudiciul moral cauzat victimei.

În concluzie, instanța de apel a

reținut că menținerea privării de libertate se justifică în continuare, iară a

încalcă prezumția de nevinovăție, deoarece a fost luată pe baza mijloacelor de

probă administrate, acesta recunoscând în esență că este autorul faptei de viol

și incest, ambele în formă continuată și calificată.

Cum în intervalul scurs de la luarea

măsurii preventive și până la zi nu au apărut date noi care să justifice

revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate și câtă

vreme inculpatul nu a invocat și depus probe directe și concludente care să

ateste o altă situație de fapt decât cea rezultată din actele dosarului, Curtea

a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față

de inculpatul S.G. și în consecință, a menținut-o.

Împotriva acestei încheieri a formulat

recurs inculpatul S.G., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de

faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive.

Înalta Curte, examinând recursul prin

prisma motivelor invocate de inculpat, cât și din oficiu, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc.

pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1)

C. proc. pen., în cursul judecății instanța verifică periodic, dar nu mai

târziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) clin același text de

lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive.

În cauza, Curtea de Apel Ploiești - secția

penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie procedând la verificarea

legalității și temeiniciei arestării preventive a constatat că temeiurile de

fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive

subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de

împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebita a

acestora, de urmările produse, cât și de circumstanțele personale ale

inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și Curtea de Apel

Ploiești.

Pe de altă parte, se constată că în

cauză s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 13 ani închisoare și

6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C.

pen., cu excepția dreptului de a alege, pentru săvârșirea infracțiunilor de

viol și incest, hotărârea de, condamnare, apelată de inculpat, constituind un

temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este

licită, respectându-se legislația internă și prevederile art. 6 din C.E.D.O.

În sarcina inculpatului s-a reținut că

în perioada 2003 - februarie 2009, în repetate rânduri prin constrângere a

întreținut acte sexuale normale, orale si anale cu fiica sa S.G.G., acte

sexuale ce

s-au consumat

la domiciliul comun al acestora, situat in comuna Boldești Grădiștea.

În același sens, înalta Curte reține

ca hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție

și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil,

limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică

dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.G. împotriva încheierii din 16 ianuarie 2013 a Curții

de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie,

pronunțată în dosarul nr. 6081/105/2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 28

ianuarie 2013.