ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2137/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2137/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra cauzei

penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 220 din data

de 23 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova,

în baza dispozițiilor art. 197 alin. (1), alin. (2) lit.

b)

1

, alin. (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. din 1969, infracțiunea de viol calificat în formă continuată, faptă din

perioada martie 2011 - septembrie 2012, parte vătămată M.A.D., a fost condamnat

inculpatul M.A., la pedeapsa de 18 (optsprezece ) ani închisoare și 2 (doi) ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. din

1969, cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.

În baza

dispozițiilor art. 71 C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa

accesorie prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. din 1969, cu excepția

dreptului de a alege.

Pedeapsa

complementară aplicată inculpatului s-a dispus a se executa în condițiile prev.

de art. 66 C. pen. din 1969.

Potrivit

art. 350 alin. (1) C. proc. pen. din 1968, s-a menținut arestarea preventivă a

inculpatului M.A. dispusă prin încheierea de ședință din Camera de consiliu nr.

41 din data de 28 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza

căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 226/U/2012 din 28

septembrie 2012.

Conform

art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada

reținerii și arestării preventive începând cu data de 27 septembrie 2012, la

zi.

Potrivit

art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. din 1968 și art. 998 și urm. C.

civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă M.A.D., prin

reprezentant

legal Ț.C. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei către

partea civilă, cu titlul de daune morale.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe baza actelor și lucrărilor cauzei,

următoarele:

Prin

rechizitoriul nr. 969/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a

dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.A., pentru comiterea

infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b)

1

și (3) C.

pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În fapt,

s-a reținut în actul de acuzare că, în perioada martie 2011 - septembrie 2012,

inculpatul, profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima

voința a minorei M.A.D., în vârstă de 10 ani (față de care s-a comportat ca

fiind copilul său, îngrijindu-se de creșterea și educarea sa, copil care îi

poartă numele și este recunoscut atât de familie, cât și în societate ca fiind

fiica sa), a întreținut acte sexuale normale, orale și anale cu aceasta.

Instanța

de judecată a procedat la readministrarea probelor din faza de urmărire penală,

în mod nemijlocit și direct, iar cu ocazia cercetării judecătorești a procedat

la audierea părții vătămate, a inculpatului cât și a martorilor.

În urma

analizării actelor și lucrărilor cauzei, atât a celor din faza de urmărire

penală, cât și a celor administrate nemijlocit în fața instanței de judecată cu

ocazia cercetării judecătorești, potrivit principiului libertății de apreciere

a probelor în scopul aflării adevărului, prima instanță a reținut următoarea

situație de fapt:

Din relația

inculpatului M.A. cu numita Ț.C. a rezultat minora M.A.D., inculpatul fiind cel

care s-a îngrijit de creșterea și educarea fetiței, întrucât mama sa a

părăsit-o când avea vârsta de 1 an și 2 luni.

Din anul

2004, inculpatul M.A. trăia în concubinaj cu N.C.D. și aveau împreună pe minorul

M.C.A., toți patru locuind în satul Poienarii Burchii, județul Prahova, într-un

imobil compus din parter și o mansardă.

La data de 23

septembrie 2012, în jurul orelor 23:00, N.C.D. a mers în dormitorul aflat la

mansardă, unde dormea inculpatul împreună cu cei doi copii și, în momentul în

care a vrut s-o învelească pe minora M.A.D., a observat pe partea dorsală a

pantalonilor de pijama o pată umedă. Crezând că fetița urinase, a intenționat

să-i schimbe pantalonii, moment în care a observat că, de fapt, nu sunt urme de

urină, ci de spermă. N.C.D. nu a reacționat în nici un fel în acel moment, iar

a doua zi când a discutat cu minora, aceasta i-a spus că tatăl său „i-a băgat

aia acolo", lucru care s-a întâmplat frecvent, începând cu luna martie

2011, înainte de plecarea acesteia în Spania. Totodată, A. i-a povestit că

tatăl său „îi băga aia în păsărică și în guriță" în fiecare zi, cât timp a

fost plecată în Spania, iar ulterior o făcea mai rar, propunându-i să aducă și

un coleg de serviciu „să-i facă prostii", coleg care „o are mai groasă și

mai mare cu 2 cm" decât a sa.

În faza de

urmărire penală s-a procedat la audierea pe formular, cât și în format audio și

video a părții vătămate M.A.D., în prezența reprezentanților D.G.A.S.P.C.

Prahova, aceasta declarând că după plecarea numitei N.C.D. în Spania și până în

data de 23 septembrie 2012, tatăl său, inculpatul M.A., a întreținut în mod

repetat cu aceasta raporturi sexuale normale, orale și anale, în imobilul în

care locuiesc împreună, lucru care s-a întâmplat mai rar după reîntoarcerea în

țară a numitei N.C.D.

De

asemenea, fetița a arătat că tatăl său i-a spus în timpul unui raport sexual că

„nu o să o mai doară pentru că a intrat de tot", precum și faptul că o

durea foarte tare și chiar se zbătea, însă tatăl său o ținea cu forța,

menționând că i-a propus să întrețină astfel de

raporturi

sexuale și cu un coleg de-al lui. Minora a precizat că ultima dată s-a

întâmplat în seara zilei de 23 septembrie 2012, când inculpatul a trezit-o din

somn și i-a spus să se șteargă cu un body al fratelui său mai mic, acesta fiind

și momentul în care N.C.D. a descoperit ceea ce se petrecea.

Fiind

întrebată de ce nu a spus nimic până în prezent despre cele întâmplate, M.A.D.

a arătat că nu a fâcut-o de frică, pentru că tatăl său a amenințat-o că dacă va

face acest lucru, i se va întâmpla ceva rău atât ei, cât și lui.

În cauză s-a

dispus examinarea medico-legală a minorei M.A.D., iar potrivit Raportului de

Expertiză Medico - Legală 27 septembrie 2012 a rezultat că „la examenul

genito-anal s-au constatat rupturi vechi ale membranei himenale și mucoasei

anale care au putut fi produse în urma unui raport sexual și a căror dată de

producere nu poate fi precizată".

Totodată,

minora M.A.D. a fost inclusă într-un program de consiliere psihologică în

cadrul D.G.A.S.P.C. Prahova, concluziile Raportului de Evaluare Psihologică din

10 octombrie 2012 fiind în sensul că aceasta prezintă o insuficiență a

dezvoltării intelectuale, care îi dă posibilitatea să ajungă la autonomie socială

fără a-și asuma total responsabilitatea faptelor sale. Prezintă lipsă de

preocupare și concentrare, dificultăți de înțelegere a informațiilor noi,

gândire concretă bazată pe clișee verbale și pe imitarea mecanică a acțiunilor

și limbajului celor din jur, spirit de observație și capacitate selectivă

redusă.

Este un

copil introvertit, apatic, lipsit de încredere și cu o schimbare rapidă a

direcției gândirii, lipsit de unitate, încordare psihică, acțiuni instinctive

impulsive și pulsionate în care domină afectul (tensiuni și temeri,

nesiguranță).

Prezintă

un nivel ridicat de acceptare și supunere față de realitate, ceea ce prezintă

o

bună adaptare la mediul real. Este un copil cooperant, derutat, simte nevoia de

afecțiune și are nevoie de suport emoțional, psihoterapie și consiliere.

De

asemenea, din caracterizarea realizată de către învățătoarea minorei a rezultat

că în ultima vreme fetița a devenit neatentă, distantă, agitată și neglijentă

în efectuarea temelor, căutând adeseori compania băieților cu care intra în

conflict.

În timpul

cercetărilor efectuate, martora N.C.D. a predat organelor de poliție două

obiecte de vestimentație folosite de minora M.A.D. pentru a se șterge în zona

organelor genitale, după ce inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu ea,

respectiv o fostă din material textil de culoare roz și un body textil de culoare

albă cu inscripția «S.» și imaginea unui câine, ce au fost ambalate separat în

plicuri de hârtie și ulterior sigilate. De asemenea, au fost recoltate probe

biologice de referință de la minora M.A.D. și de la inculpatul M.A.

Față de

acestea, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize biocriminalistice de

genotipare de către specialiștii din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici"

București - Laboratorul A.D.N.

Potrivit

raportului de expertiză medico-legală - examen A.D.N. din 2012 al I.N.M.L.

„Mina Minovici" București - Laboratorul A.D.N., în urma comparării

probelor biologice puse la dispoziție, s-a concluzionat că:

prin teste de identificare rapidă a microundelor biologice a pus în evidență

prezența spermei la nivelul body-ului victimei M.A.D., rezultatul testării

fiind negativ pentru fosta victimei; 2. Analiza comparativă a profîlelor A.D.N.

de referință aparținând victimei M.A.D. și suspectului M.A. indică faptul că

cele două persoane nu au nici un caracter genetic în comun.

În

consecință, suspectul M.A. nu este tatăl biologic al minorei M.A.D.

Analiza

genetică a urmelor de spermă de pe bobody-ul victimei minore M.A.D. a pus în

evidență un profil genetic mixt ce provine din amestecul de material biologic

de la minim două persoane, dintre care cel puțin una este de sex masculin. Caracterele

genetice din profilele A.D.N. de referință ale victimei minore M.A.D. și

suspectului M.A. se regăsesc în totalitate în această mixtură.

Din

analiza statistică și de probabilitate a rezultat că ipoteza „sperma de pe

body-ul victimei conține A.D.N. care provine de la victima minoră M.A.D. și

suspectul M.A." este de 2,005 x 1.014 ori mai probabilă decât ipoteza

„sperma de pe body-ul victimei conține A.D.N. care provine de la victima minoră

M.A.D. și un bărbat necunoscut".

De

asemenea, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice pentru

a stabili dacă inculpatul M.A. suferă de afecțiuni care ar fi putut să-i

afecteze discernământul, iar prin Raportul de expertiză din 2012, medicii

legiști din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici" au concluzionat că M.A.

prezintă diagnosticul: Tulburare a relației sexuale. Tulburare disociativă

reactivă remisă. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a

conținutului și consecințelor faptelor sale. Are discernământul păstrat în

raport cu faptele pentru care este cercetat.

În urma

examinării subiectului medicii legiști au observat faptul că acesta prezintă

valori accentuate pentru tendințe impulsive, antisociale și valori conturate

pentru tendințe depresive/hipocondrice și pentru tendințe la instabilitate

psihoemoțională. Are teamă, reținere în a se autorevela, nesinceritate,

tendința de a se ascunde, preocupare pentru control mental, anxietate legată de

controlul pulsiunilor sexuale, culpabilitate.

Astfel,

coroborând concluziile rapoartelor de expertiza efectuate în cauză de către

medicii specialiști cu declarația martorei N.C.D., instanța de fond a reținut

că inculpatul M.A. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol prev de

art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

, alin. (3) C. pen. din 1969

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în formă continuată - parte

vătămată minora M.A.D. - în cauză fiind îndeplinite și condițiile prev. de alin.

(2) lit. b)

1

- agravantă - întrucât minora M.A.D. era din punct de

vedere legal fiica inculpatului.

S-a

reținut că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a încercat să

spună că s-a șters pe acel body textil, mai sus menționat, după ce a avut

raporturi sexuale cu concubina lui, N.C.D., martor în cauză, dar această

susținere a fost infirmată de martoră, care a fost audiată în faza de cercetare

judecătorească la data de 15 aprilie 2013, declarație de martor care s-a

coroborat cu toate celelalte probatorii administrate în cauză, atât în faza de

cercetare penală, cât și în faza de cercetare judecătorească.

Situația

de fapt, așa cum a fost menționată mai sus, a fost reținută de tribunal pe baza

probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței

de judecată, respectiv: plângere penală, rezoluția de începere a urmăririi

penale și confirmare începere urmărire penală, ordonanța de reținere,

proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, declarație parte vătămată,

înregistrare audio-video de consemnare a declarației minorei audiată în faza de

cercetare penală în prezența reprezentanților D.G.A.S.P.C. Prahova, iar în faza

de cercetare judecătorească audiată în prezența unui asistent social cât și a

unui psiholog din cadrul D.G.A.S.P.C. Prahova, declarațiile inculpatului,

delegație asistență juridică, fișa de cazier a inculpatului, proces-verbal de

prezentare a materialului de urmărire penală, raport de expertiză medico-legală

din 27 septembrie 2012 al S.M.L. Prahova, raport de expertiză medico-legală -

examen A.D.N. din 2012 al LN.M.L. „Mina Minovici", raportul de expertiză

psihiatrică din 2012 al LN.M.L. „Mina Minovici", caracterizare învățător,

declarații martori.

În

raport de situația de fapt expusă, prima instanță a stabilit că, în drept,

fapta comisă de inculpat, care în perioada martie 2011 - septembrie 2012, a

întreținut, profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima

voința, acte sexuale normale, orale și anale cu minora M.A.D., în vârstă de 10

ani, față de care s-a comportat ca fiind copilul său, îngrijindu-se de

creșterea și educarea sa, copil care îi poartă numele și este recunoscut atât

de familie cât și în societate ca fiind fiica sa, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b)

1

și (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, atât

sub aspect obiectiv cât și sub aspect subiectiv.

Drept

urmare, tribunalul l-a condamnat pe inculpatul M.A., în baza textului de lege

menționat, la pedeapsa de 18 (optsprezece) ani închisoare și 2 (doi) ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. din 1969,

cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.

A

aplicat dispozițiile art. 71 C. pen. din 1969 raportat la art. 64 lit. a), b)

și e) C. pen. din 1969, cu excepția dreptului de a alege.

Pedeapsa

complementară aplicată inculpatului s-a dispus a se executa în condițiile prev.

de art. 66 C. pen. din 1969.

În baza

dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen. din 1968, s-a menținut arestarea

preventivă a inculpatului M.A. dispusă prin încheierea de ședință din Camera de

consiliu nr. 41 din data de 28 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul

Prahova, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 226/U/2012

din 28 septembrie 2012.

În

temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 27

septembrie 2012, lăzi.

Așadar,

raportat la probele administrate în cauză, instanța a constatat că inculpatul a

săvârșit infracțiunile cu vinovăția cerută de lege, că prin săvârșirea

infracțiunilor i s-a creat un prejudiciu moral părții vătămate și, totodată, că

există legătură de cauzalitate între prejudiciul creat și infracțiunea

săvârșită de inculpat, fiind astfel îndeplinite condițiile răspunderii civile

delictuale.

În

consecință, conform dispozițiilor art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen.

din 1968, art. 998 și urm. C. civ., tribunalul a admis acțiunea civilă

formulată de partea civilă M.A.D., prin reprezentant legal Ț.C. și a dispus

obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei către partea civilă, cu

titlu de daune morale.

Împotriva

sentinței penale nr. 220 din data de 23 mai 2013 pronunțată de Tribunalul

Prahova, a declarat apel, în termen legal, inculpatul M.A.,

care a criticat hotărârea primei

instanțe va fiind nelegală și netemeinică, pentru motivele arătate în scris,

aflate la filele 78 - 84 și susținute de apărătorii aleși cu ocazia dezbaterilor,

solicitându-se admiterea căii de atac, desființarea sentinței, în principal,

achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap la

art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. din 1968, iar în subsidiar,

reindividualizarea pedepsei, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante

prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. din 1969.

În

susținerea apelului, au fost depuse înscrisuri și practică judiciară.

În

conformitate cu dispozițiile art. 378 alin. (1)

1

C. proc. pen. din 1968

și la solicitarea apelantului-inculpat, Curtea a procedat la ascultarea

acestuia, declarația dată fiind consemnată și atașată la dosar.

În

ședința secretă din data de 25 noiembrie 2013, prima instanță de control

judiciar a încuviințat în parte cererea de probatorii formulată de apelantul

inculpat, pentru considerentele menționate în încheierea de ședință de la acea

dată, în sensul reaudierii martorei N.C.D., declarație ce a fost dată de

aceasta în ședința secretă din 15 ianuarie 2014.

Curtea,

examinând sentința în raport de criticile formulate, pe baza materialului

probator administrat în cauză și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) și

art. 378 Cprpen. din 1968,

a

apreciat că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele, iar apelul

declarat de inculpat nu se justifică pentru considerentele ce urmează:

Pe baza

probelor și mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și

al cercetării judecătorești, inclusiv în calea devolutivă a apelului,

respectiv: plângerea formulată de N.C.D. la data de 27 septembrie 2012,

declarațiile date de partea vătămată M.A.D., atât în timpul urmăririi penale

cât și pe parcursul cercetării judecătorești în primă instanță, în prezența

reprezentanților D.G.A.S.P.C Prahova, respectiv, a unui asistent social și a

unui psiholog, raportul de expertiză medico-legală din 27 septembrie 2012

privind pe minora M.A.D., procesul verbal încheiat de organele de poliție la

data de 27 septembrie 2012, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din

31 octombrie 2012, raportul de expertiză medico-legală - examen A.D.N. din 14

noiembrie 2012, raportul de evaluare psihologică a copilului M.A.D.,

declarațiile martorei N.C.D., prima instanță a reținut în mod corect și complet

situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior.

Printr-o

justă evaluare și interpretare a probatoriilor administrate în cauză conform

art. 63 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, în mod temeinic și legal s-a stabilit

că apelantul inculpat M.A. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol

în formă calificată și continuată prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit.

b)

1

și alin. (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. din 1969, constând în aceea că în perioada martie 2011- septembrie 2012,

profitând de imposibilitatea minorei M.A.D. în vârstă de 10 ani, aflată în

grija sa și față de care s-a comportat ca fiind tatăl acesteia, a întreținut

acte sexuale normale, orale și anale cu aceasta, așa încât încadrarea juridică

stabilită este corespunzătoare faptei comise de inculpat și formei de vinovăție

prev. de art. 19 alin. (1) pct. l lit. a) C. pen. din 1969 și, ca atare,

condamnarea acestuia este justă.

Deși

până la momentul judecării apelului, inculpatul M.A. a contestat acuzațiile

aduse prin actul de sesizare și reținute de prima instanță ca temei al

condamnării, în mod pe deplin întemeiat prima instanță a înlăturat apărările

sale, astfel că, neexistând temeiuri care să conducă la achitarea acestuia, așa

cum s-a solicitat prin motivele de apel, s-a concluzionat că fapta, astfel cum

a fost descrisă anterior, a fost comisă de inculpat, în modalitatea reținută de

prima instanță, cu intenție directă, motiv pentru care nu se impune

desființarea sentinței.

Așa cum

rezultă din actele și lucrările cauzei, minora M.A.D., născută din relația

inculpatului M.A. cu numita Ț.C., recunoscută de acesta, conform certificatului

de stare civilă aflat la dosar, s-a aflat în îngrijirea și creșterea

inculpatului de la vârsta de 1 an și 2 luni, când mama sa a părăsit-o.

Din anul

2004, inculpatul a intrat într-o relație specifică căsătoriei cu numita N.C.D.,

în urma căreia, s-a născut M.C.A., toți cei patru membri ai familiei locuind în

satul Poienarii Burchii, sat Cărbunari, județul Prahova, într-un imobil compus

din parter și mansardă.

În seara

zilei de 23 septembrie 2012, în jurul orelor 23,00, martora N.C.D. a mers în

dormitorul aflat la mansardă, în care dormeau inculpatul și cei doi copii și în

momentul în care a intenționat să o învelească pe minora M.A.D., a observat, pe

partea dorsală a pantalonilor de pijama o pată umedă. întrucât a crezut că

fetița a urinat s-a gândit să-i schimbe pantalonii moment în care și-a dat

seama că urmele respective nu sunt de urină, ci de spermă, motiv pentru care a

doua zi a discutat cu minora care i-a povestit, folosind cuvinte potrivit

înțelegerii vârstei sale, că începând

din luna martie 2011,

tatăl său a întreținut raporturi sexuale normale, orale și anale cu aceasta, în

mod repetat și îndeosebi în perioada în care martora se afla în Spania și i-a propus

să întrețină astfel de raporturi sexuale și cu un coleg de-al inculpatului.

În

aceste împrejurări, martora a formulat plângere la procuror, care a procedat la

audierea victimei, context în care minora a precizat că ultimul raport sexual

s-a consumat în seara zilei de 23 septembrie 2012, când inculpatul a trezit-o

din somn și i-a spus să se șteargă cu un body al fratelui său mai mic, acesta

fiind, de altfel, episodul de care a luat cunoștință martora N.C.D.

Raportul

de expertiză medico-legală din 27 septembrie 2012, privind pe minora M.A.D.,

întocmit după examinarea acesteia la patru zile după ultimul incident, a

relevat fără dubiu că partea vătămată prezintă rupturi vechi complete ale

membranei himenale și ale mucoasei anale, care au putut fi produse în urma unui

raport sexual normal și anal, data producerii acestora neputând fi precizată,

concluzii ce se coroborează întru-totul cu declarațiile părții vătămate minore

și ale martorei N.C.D., atât sub aspectul existenței faptei, cât și al

caracterului repetat și de lungă durată al relației.

În

același sens sunt concluziile raportului de expertiză medico-legală - Examen A.D.N.

din 14 noiembrie 2012 întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici - Laboratorul de

Genetică, care la punctul trei menționează că analiza genetică a urmelor de

spermă de pe body-ul victimei minore M.A.D. a pus în evidență un profil genetic

mixt ce provine din amestecul de material biologic de la minim două persoane,

dintre care cel puțin una este de sex masculin. Caracterele genetice din

profilele A.D.N. de referință ale victimei minore M.A.D. și a suspectului M.A.

se regăsesc în totalitate în această mixtură. Totodată, același raport a

evidențiat, pe baza analizei statistice și de probabilitate că ipoteza „sperma

de pe body-ul victimei conține A.D.N. care provine de la victima minoră M.A.D.

și suspectul M.A." este de 2,005 x 10

14

ori mai probabilă decât

ipoteza „spermă de pe body-ul victimei conține A.D.N. care provine de la

victima minoră M.A.D. și un bărbat necunoscut".

De

aceea, apărarea invocată de inculpat în sensul că urmele de spermă descoperite

pe body-ul supus expertizării sunt consecința împrejurării că în seara zilei de

23 septembrie 2012 ar fi avut raporturi sexuale cu martora N.C.D., în mod

corect nu a fost reținută de instanța de fond și nu a constituit nici în opinia

Curții o apărare pertinentă, întrucât această împrejurare a fost contestată de

martoră, dar mai ales față de concluziile raportului de expertiză medico-legală

- Examen A.D.N. prin care s-a stabilit fără echivoc că analiza genetică a

urmelor de spermă a pus în evidență un profil genetic mixt, iar caracterele

genetice din profilele A.D.N. de referință ale victimei minore M.A.D. și

suspectului M.A. se regăsesc în totalitate în această mixtură.

Mențiunea

din același raport, în sensul că urmele de spermă au pus în evidență un profil

genetic mixt, ce provine din amestecul de material biologic de la minim două

persoane dintre care cel puțin una este de sex masculin, nu poate constitui

temei pentru achitarea inculpatului, întrucât chiar și în situația în care

martora ar fi confirmat întreținerea de raporturi sexuale cu inculpatul în

împrejurările arătate de acesta, ceea ce prezintă relevanță pentru cauză este

că sperma conține A.D.N. care provine de la victima minoră și suspect și este

de 2,005 x 10

14

ori mai probabilă decât ipoteza spermă de pe body-ul

victimei conține A.D.N. care provine de la victima minoră M.A.D. și un bărbat

necunoscut, iar această din urmă ipoteză nu a fost nici măcar susținută. Prin

urmare, s-a apreciat că nu se impune nici completarea raportului de expertiză

anterior menționat, constatându-se că toate probatoriile administrate în cauză

și la care s-a

făcut referire anterior se coroborează

întru-totul cu concluziile acestuia, așa încât criticile invocate de inculpat

au fost apreciate ca fiind nefondate.

Nici

apărarea potrivit căreia pierderea virginității minorei s-ar fi datorat actelor

acesteia de masturbare, idee susținută de martorii A.E., A.C. și de minora T.I.D.,

nu poate fi avută în vedere de instanță pentru înlăturarea răspunderii penale a

inculpatului, întrucât raportul de expertiză medico legală din 27 septembrie

2012 stabilește, fără echivoc, că rupturile membranei himenale și ale mucoasei

anale au putut fi produse în urma unui raport sexual normal și anal, iar nu în

altă modalitate, motiv pentru care în mod justificat tribunalul a înlăturat

respectivele depoziții, ca fiind nesincere și subiective, martorii în cauză

fiind părinții inculpatului, respectiv, o nepoată.

Chiar

dacă cu ocazia examinării fizice a minorei, medicul legist nu a constatat

leziuni traumatice pe corpul acesteia, s-a apreciat că fapta comisă de inculpat

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, fiind evident că

față de vârsta acesteia de numai 10 ani și raporturile dintre părți, cunoscute

la acel moment ca fiind tată - fiică, minora s-a aflat în imposibilitatea de a

se apăra sau de a-și exprima voința, așa cum impun dispozițiile art. 197 alin.

(1) C. pen. din 1969.

În ceea

ce privește apărarea potrivit căreia martora N.C.D. ar fi făcut declarații

contradictorii și din acest motiv instanța nu poate stabili vinovăția

inculpatului pe baza lor, s-a constatat că nici aceasta nu a putut fi reținută,

având în vedere că singura declarație ce susține apărarea inculpatului este cea

din 07 martie 2013 (filele 114-116 dosar fond), asupra căreia martora a revenit

prin declarația din 15 aprilie 2013 (filele 140-146), iar explicațiile oferite

de aceasta, constând în amenințări din partea familiei inculpatului, reiterate

și în fața instanței de apel, conferă credibilitate susținerilor sale, cu atât

mai mult cu cât, imediat după arestarea inculpatului, martora a fost nevoită să

părăsească domiciliul comun împreună cu fiul său minor.

Nu în

ultimul rând, la stabilirea vinovăției inculpatului instanța a avut în vedere

raportul de expertiză medico-legală psihiatrică aflat la filele 40-42 d.u.p.,

din care rezultă că acesta prezintă diagnosticul: "Tulburare a relației

sexuale. Tulburare disociativă reactivă remisă. Păstrează capacitatea psihică

de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale", că la

momentul internării în Penitenciar Spital București, cât și în perioada

arestului, pacientul a manifestat un comportament a cărei simptomatologie

sugerează o tulburare disociativă de tip gansserian, afecțiune ce nu este

similară simulării, ci reprezintă o reacție de apărare la stresul detențional,

care sub tratament s-a remis în câteva zile, nefiind nevoie de măsuri medicale

de siguranță.

În

raport de considerentele anterior expuse, s-a concluzionat că situația de fapt,

împrejurările concrete ale comiterii infracțiunii și vinovăția inculpatului au

fost corect stabilite de prima instanță, așa încât nu se impune achitarea

inculpatului, în niciuna din variantele solicitate, constatându-se că fapta

există și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă

calificată prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

și alin.

(3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, atât sub

aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, motiv pentru care apelul declarat

de inculpat a fost privit ca nefondat.

Nici

critica de netemeinicie vizând individualizarea judiciară a pedepsei nu a putut

fi primită, constatându-se că instanța de fond a evaluat în mod corespunzător

criteriile cuprinse în art. 72 C. pen. din 1969, respectiv gradul de pericol

social ridicat al faptei, limitele de pedeapsă, închisoarea de la 10 la 25 ani

și interzicerea unor drepturi, caracterul repetat al faptelor și consecințele asupra

dezvoltării fizice și psihice a victimei, în vârstă de numai 10 ani la data

faptelor, așa încât pedeapsa de 18 ani închisoare, în regim privativ de

libertate, s-a apreciat că este o pedeapsă justă și nu se impune reducerea

cuantumului acesteia, lipsa antecedentelor penale și conduita anterioară bună

nefiind de natură să

justifice o pedeapsă sub minimul

special de 10 ani închisoare, o atare pedeapsă neputând fi de natură să asigure

scopul preventiv-educativ și sancționator impus de art. 52 C. pen. din 1969.

Instanța

de apel a apreciat că și soluționarea laturii civile corespunde exigențelor

impuse de art. 14 alin. (5) C. proc. pen. din 1968, art. 346 din același cod

combinat cu art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., iar suma de 10.000 lei acordată

părții civile cu titlu de daune morale reprezintă o justă evaluare a

prejudiciului personal nepatrimonial încercat de aceasta și nu poate fi

apreciată ca reprezentând o amendă excesivă pentru inculpat, respectiv, o

îmbogățire fără justă cauză a victimei, considerente pentru care și din această

perspectivă s-a constatat că sentința este temeinică și legală.

Pentru

toate considerentele anterior expuse, Curtea de Apel Ploiești, apreciind că

sentința instanței de fond este temeinică și legală sub toate aspectele, prin Decizia

penală nr. 2 din 15 ianuarie 2014, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul M.A. împotriva sentinței penale nr. 220 din 23 mai 2013 pronunțată

de Tribunalul Prahova.

În baza

dispozițiilor art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada reținerii si arestării preventive începând cu data de 27

septembrie 2012 la zi, fiind menținută starea de arest preventiv a

inculpatului.

A fost

obligat apelantul-inculpat M.A. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu parțial

pentru apărătorul desemnat din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondurile

Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Împotriva

Deciziei penale nr. 2 din 15 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs inculpatul M.A..

În

susținerea căii de atac, recurentul inculpat a invocat cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 13 și pct. 17

2

C. proc. pen. din

1968, solicitând să fie avute în vedere caracterizările depuse atât în cursul

urmăririi penale, cât și în fața instanțelor de fond și de apel, din cuprinsul

cărora rezultă că este o persoană tânără, liniștită, fără antecedente penale,

cu domiciliu cunoscut, cu familie organizată.

A

susținut că nu a săvârșit o faptă penală, deoarece nu a întreținut acte sexuale

de orice fel cu minora M.A.D., pe care o creștea și o educa, considerând că

este vorba de o înscenare, realizată din motive de răzbunare de către o

persoană apropiată.

În

concluzie, a solicitat achitarea, conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. din 1968.

Referitor

la la aplicarea legii penale mai favorabile, a apreciat că aceasta este

reprezentată de noul C. pen., fiind aplicabile dispozițiile art. 218 C. pen.,

având în vedere că limitele de pedeapsă sunt mai reduse.

Examinând

cauza în temeiul art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen. din 1968, Înalta

Curte constată că este fondat recursul declarat de inculpatul M.A., pentru

următoarele considerente:

În

cursul soluționării recursului, a intrat în vigoare Noul C. proc. pen., însă

efectul principiului imediatei aplicări a normelor de procedură este înlăturat

de dispozițiile tranzitorii, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr.

255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în

vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse

apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se

judecă potrivit dispozițiilor legii vechi referitoare la recurs.

Față de

data pronunțării deciziei atacate, respectiv 15 ianuarie 2014, în speță sunt

aplicabile prevederile C. proc. pen. din 1968, astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 2/2013.

În ceea

ce privește cazurile de casare invocate, prevăzute de art. 385 pct. 13 și pct.

17

2

C. proc. pen. din 1968, instanța constată că apărările formulate

de recurentul inculpat privesc situația de fapt, solicitându-se achitarea,

deoarece nu a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Ținând

cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului ca o a doua

cale de atac, Înalta Curte constată că nu poate examina această apărare în

cadrul cazurilor de casare anterior menționate, nici prin prisma celorlalte cazuri

de casare care pot fi avute în vedere din oficiu, deoarece analiza sau

reaprecierea situației de fapt nu este posibilă în calea de atac a recursului.

Examinarea

solicitării inculpatului referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile

trebuie precedată de anumite considerații generale:

În

cursul soluționării recursurilor, mai precis la data de 01 februarie 2014, au

intrat în vigoare un nou C. pen. și un nou C. proc. pen. ce conține și

dispoziții de drept substanțial, așa încât sunt incidente prevederile art. 5 C.

pen. în vigoare la data soluționării recursurilor (adoptat prin Legea nr.

286/2009 modificată și completată), potrivit cărora în cazul în care de la

săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit

una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Această

dispoziție corespunde cu prevederile art. 13 C. pen. din 1969 care menționa, de

asemenea, obligativitatea aplicării legii penale mai favorabile în cauzele

aflate în curs de judecată.

Având în

vedere Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în

M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, care este obligatorie, în speță, instanța de

recurs urmează să aibă în vedere și să aplice mecanismul considerat

constituțional, respectiv cel al aprecierii globale.

Este

adevărat că decizia Curții Constituționale nu stabilește criterii precise de

aplicare a acestui mecanism însă, pe baza argumentelor expuse în considerentele

deciziei nr. 265/2014, a jurisprudenței și doctrinei anterioare, se ajunge la

concluzia că legea mai blândă va fi aleasă după evaluarea comparativă a

soluției pronunțată potrivit legii vechi cu soluția ce ar putea fi pronunțată

potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluționării

cauzei în conformitate cu noile dispoziții de drept substanțial, în vigoare la

data soluționării recursului. în ambele cazuri, dispozițiile trebuie avute în

vedere ca un tot unitar, în întregime.

În

speță, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului a fost comisă sub imperiul

vechii legi penale.

Cât

privește incidența principiului legii penale mai favorabile, Înalta Curte

constată că sfera sa de acțiune nu este limitată la aplicarea pedepsei, ci

implică multe alte instituții de drept substanțial, ceea ce exclude analiza mitior

lex doar din perspectiva legalității sancțiunii aplicate prin hotărârile

recurate, în conformitate cu cazul de casare prev. de art. 385 pct. 14 C. proc.

pen. sau din perspectiva altui caz de casare.

Aplicarea

legii penale mai favorabile are un fundament constituțional (art. 15 alin. (2))

și reprezintă o chestiune de ordine publică, iar legea nouă a intrat în vigoare

în cursul soluționării recursului, fără ca inculpatul să aibă posibilitatea să

mai invoce aplicarea legii mai blânde pe o altă cale procedurală, așa încât, în

temeiul principiului legalității și al echității procedurii penale, acest

examen se impune a fi realizat chiar în absența unei solicitări exprese din

partea inculpatului.

Este

vorba, astfel, despre o situație excepțională, care generează pentru instanța

de recurs obligația de examinare din oficiu a aplicării legii penale mai

favorabile, fără limita impusă de cazurile de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen., însă cu respectarea tuturor celorlalte reguli de soluționare a

recursului.

Pe cale

de consecință, în speță, în cadrul analizei aplicării legii penale mai

favorabile, instanța de recurs va avea în vedere situația de fapt și încadrarea

juridică

stabilite prin hotărârile recurate și

nu va putea proceda la o nouă individualizare a pedepsei, ci va stabili

pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi, fără a face o nouă

apreciere asupra criteriilor de individualizare.

Se

constată că inculpatul M.A. a fost condamnat la pedeapsa de 18 (optsprezece)

ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b) și e) C. pen. din 1969, cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă

complementară pentru infracțiunea de viol calificat în formă continuată (faptă

din perioada martie 2011 -septembrie 2012, parte vătămată M.A.D.), prevăzută de

art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

, alin. (3) C. pen. din 1969

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Fapta

pentru care inculpatul a fost condamnat nu a fost dezincriminată.

În

reglementarea anterioară, infracțiunea de viol era reglementată de art. 197 C.

pen. din 1969:

„(1) Actul

sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin

constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de

a-și exprima voința, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și

interzicerea unor drepturi.

(2) Pedeapsa

este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi, dacă: (...)

victima este membru al familiei; (...).

(3)

Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi,

dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare

moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de

ani și interzicerea unor drepturi. (...)".

În

actuala reglementare, infracțiunea de viol se regăsește în dispozițiile art.

218 C. pen., care prevăd că:

„(1)

Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin

constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința

sau profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani

și interzicerea exercitării unor drepturi. (...).

(3)

Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor

drepturi atunci când:

a)

victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul

făptuitorului; (...).

c)

victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;

Înalta

Curte reține că fapta inculpatului M.A., constând în aceea că în perioada

martie 2011 - septembrie 2012, profitând de imposibilitatea de a se apăra ori

de a-și exprima voința a minorei M.A.D., în vârstă de 10 ani (față de care s-a

comportat ca fiind copilul său, îngrijindu-se de creșterea și educarea sa,

copil care îi poartă numele și este recunoscut atât de familie, cât și în

societate ca fiind fiica sa), a întreținut acte sexuale normale, orale și anale

cu aceasta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. a) și c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin.

(1) C. pen.

În

continuare, se observă că pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1)

C. pen. din 1969 era prevăzută sancțiunea închisorii de la 3 la 10 ani, pentru alin.

(2) lit. b) era prevăzută pedeapsa închisorii de la 5 la 18 ani și pentru alin.

(3) pedeapsa de la 10 la 25 de ani închisoare.

Pentru infracțiunea

prev. de art. 218 alin. (1) C. pen. sancțiunea este închisoarea de la 3 la 10

ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar pentru alin. (3) lit. a) și

c) este prevăzută pedeapsa de la 5 la 12 ani închisoare și interzicerea

exercitării unor drepturi.

Dispozițiile

referitoare la forma continuată a infracțiunii prev. de art. 41 alin. (2) C.

pen. din 1969 au corespondent în prevederile art. 35 C. pen. în vigoare, care

prevăd însă

o condiție suplimentară, respectiv

unicitatea subiectului pasiv, condiție care este îndeplinită în cauză.

Drept

urmare, fără a realiza o nouă individualizare a pedepsei, instanța de recurs

constată că sancțiunea ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi ar fi

pedeapsa închisorii de 12 ani și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și f) C. pen. pe o durată de 2 ani

după executarea pedepsei principale.

În plus,

se constată că pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a), b) și e) C. pen. din 1969 își găsește corespondent în dispozițiile

art. 65 cu referire la art. 66 lit. a), b) și f) C. pen. în vigoare, așa încât,

și potrivit legii noi s-ar aplica pe lângă pedeapsa principală, iar la final,

pe lângă pedeapsa dată spre executare.

Având în

vedere că sancțiunea ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi este mai blândă

decât cea aplicată potrivit legii vechi, în mod evident legea nouă este mai

favorabilă.

În ceea

ce privește susținerea reprezentantului Ministerului Public, în sensul că,

potrivit legii noi, nu poate fi avută în vedere agravanta prevăzută de art. 218

alin. (3) lit. a) C. pen., deoarece nu a fost reținută de către instanța de

fond forma agravată prev. la lit. b) a art. 197 alin. (2) C. pen. din 1969, Înalta

Curte constată următoarele:

În

considerentele hotărârii primei instanței s-a menționat că inculpatul a

întreținut acte sexuale normale, orale și anale cu minora M.A.D., în vârstă de

10 ani, față de care s-a comportat ca fiind copilul său, îngrijindu-se de

creșterea și educarea sa, copil care îi poartă numele și este recunoscut atât

de familie cât și în societate ca fiind fiica sa.

Cum

aplicarea legii noi se realizează prin raportare la situația de fapt reținută

de instanța de fond, a cărei reapreciere nu este posibilă în calea de atac a

recursului, înalta Curte constată că prin reținerea dispozițiilor art. 218

alin. (3) lit. a) C. pen. în recurs nu se încalcă principiul non reformatio în

peius prevăzut de art. 385

8

alin. (1) C. proc. pen. din 1968, cu

atât mai mult cu cât nu influențează limitele de pedeapsă, în condițiile în

care se rețin și dispozițiile art. 218 alin. (3) lit. c) C. pen. în vigoare,

care vizează forma agravată referitoare la situația în care victima nu a

împlinit vârsta de 16 ani.

Față de

considerentele expuse, instanța constată că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 218 alin. (3) lit. a) C. pen., respectiv victima se află în

îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului.

Drept

urmare, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpat și va casa

hotărârile în sensul celor mai sus menționate, în conformitate cu dispozițiile

art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. dini968.

Rejudecând,

în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a

faptei din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

,

alin. (3) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în

infracțiunea prevăzută de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. a) și c) C. pen.

cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și va dispune

condamnarea inculpatului M.A. la pedeapsa de 12 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. f) C.

pen.

Va face

aplicarea art. 65 raportat la art. 66 lit. a), lit. b) și lit. f) C. pen.

Vor fi

menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Se va

deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării

preventive de la 27 septembrie 2012 la 24 iunie 2014.

Cheltuielile

judiciare determinate de soluționarea recursului declarat de inculpat vor

rămâne în sarcina statului, iar onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu

a recurentului inculpat, în sumă de 300 lei și onorariul de avocat pentru

apărarea din oficiu a intimatei parte civilă, în sumă de 150 lei, se vor

suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 2 din 15

ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Casează

decizia penală recurată și, în parte, sentința penală nr. 220 din data de 23

mai 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova și, rejudecând:

În baza art.

386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea

prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

, alin. (3) C.

pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în infracțiunea

prevăzută de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. a) și c) C. pen. cu aplicarea

art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și condamnă pe inculpatul M.A. la

pedeapsa de 12 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 66 lit. a), lit. b) și lit. f) C. pen.

Face aplicarea

art. 65 raportat la art. 66 lit. a), lit. b) și lit. f) C. pen.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la

27 septembrie 2012 la 24 iunie 2014.

Cheltuielile

judiciare determinate de soluționarea recursului declarat de inculpat rămân în

sarcina statului.

Onorariul de

avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 300 lei,

se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul de

avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei parte civilă, în sumă de 150 lei,

se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 24 iunie 2014.