ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2137/2014

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 220 din data de 23 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza dispozițiilor art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) 1 , alin. (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, infracțiunea de viol calificat în formă continuată, faptă din perioada martie 2011 - septembrie 2012, parte vătămată M.A.D., a fost condamnat inculpatul M.A., la pedeapsa de 18 (optsprezece ) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. din 1969, cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară. În baza dispozițiilor art. 71 C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

din 1969, cu excepția dreptului de a alege. Pedeapsa complementară aplicată inculpatului s-a dispus a se executa în condițiile prev. de art. 66 C. pen. din 1969. Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. din 1968, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului M.A. dispusă prin încheierea de ședință din Camera de consiliu nr. 41 din data de 28 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 226/U/2012 din 28 septembrie 2012. Conform art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 27 septembrie 2012, la zi. Potrivit art. 14 raportat la art. 346 C. proc.

pen. din 1968 și art. 998 și urm. C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă M.A.D., prin reprezentant legal Ț.C. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei către partea civilă, cu titlul de daune morale. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele: Prin rechizitoriul nr. 969/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.A., pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b) 1 și (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

din 1969. În fapt, s-a reținut în actul de acuzare că, în perioada martie 2011 - septembrie 2012, inculpatul, profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința a minorei M.A.D., în vârstă de 10 ani (față de care s-a comportat ca fiind copilul său, îngrijindu-se de creșterea și educarea sa, copil care îi poartă numele și este recunoscut atât de familie, cât și în societate ca fiind fiica sa), a întreținut acte sexuale normale, orale și anale cu aceasta. Instanța de judecată a procedat la readministrarea probelor din faza de urmărire penală, în mod nemijlocit și direct, iar cu ocazia cercetării judecătorești a procedat la audierea părții vătămate, a inculpatului cât și a martorilor.

În urma analizării actelor și lucrărilor cauzei, atât a celor din faza de urmărire penală, cât și a celor administrate nemijlocit în fața instanței de judecată cu ocazia cercetării judecătorești, potrivit principiului libertății de apreciere a probelor în scopul aflării adevărului, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Din relația inculpatului M.A. cu numita Ț.C. a rezultat minora M.A.D., inculpatul fiind cel care s-a îngrijit de creșterea și educarea fetiței, întrucât mama sa a părăsit-o când avea vârsta de 1 an și 2 luni. Din anul 2004, inculpatul M.A. trăia în concubinaj cu N.C.D. și aveau împreună pe minorul M.C.A., toți patru locuind în satul Poienarii Burchii, județul Prahova, într-un imobil compus din parter și o mansardă.

La data de 23 septembrie 2012, în jurul orelor 23:00, N.C.D. a mers în dormitorul aflat la mansardă, unde dormea inculpatul împreună cu cei doi copii și, în momentul în care a vrut s-o învelească pe minora M.A.D., a observat pe partea dorsală a pantalonilor de pijama o pată umedă. Crezând că fetița urinase, a intenționat să-i schimbe pantalonii, moment în care a observat că, de fapt, nu sunt urme de urină, ci de spermă. N.C.D. nu a reacționat în nici un fel în acel moment, iar a doua zi când a discutat cu minora, aceasta i-a spus că tatăl său „i-a băgat aia acolo", lucru care s-a întâmplat frecvent, începând cu luna martie 2011, înainte de plecarea acesteia în Spania. Totodată, A. i-a povestit că tatăl său „îi băga aia în păsărică și în guriță" în fiecare zi, cât timp a fost plecată în Spania, iar ulterior o făcea mai rar, propunându-i să aducă și un coleg de serviciu „să-i facă prostii", coleg care „o are mai groasă și mai mare cu 2 cm" decât a sa.

În faza de urmărire penală s-a procedat la audierea pe formular, cât și în format audio și video a părții vătămate M.A.D., în prezența reprezentanților D.G.A.S.P.C. Prahova, aceasta declarând că după plecarea numitei N.C.D. în Spania și până în data de 23 septembrie 2012, tatăl său, inculpatul M.A., a întreținut în mod repetat cu aceasta raporturi sexuale normale, orale și anale, în imobilul în care locuiesc împreună, lucru care s-a întâmplat mai rar după reîntoarcerea în țară a numitei N.C.D. De asemenea, fetița a arătat că tatăl său i-a spus în timpul unui raport sexual că „nu o să o mai doară pentru că a intrat de tot", precum și faptul că o durea foarte tare și chiar se zbătea, însă tatăl său o ținea cu forța, menționând că i-a propus să întrețină astfel de raporturi sexuale și cu un coleg de-al lui.

Minora a precizat că ultima dată s-a întâmplat în seara zilei de 23 septembrie 2012, când inculpatul a trezit-o din somn și i-a spus să se șteargă cu un body al fratelui său mai mic, acesta fiind și momentul în care N.C.D. a descoperit ceea ce se petrecea. Fiind întrebată de ce nu a spus nimic până în prezent despre cele întâmplate, M.A.D. a arătat că nu a fâcut-o de frică, pentru că tatăl său a amenințat-o că dacă va face acest lucru, i se va întâmpla ceva rău atât ei, cât și lui. În cauză s-a dispus examinarea medico-legală a minorei M.A.D., iar potrivit Raportului de Expertiză Medico - Legală 27 septembrie 2012 a rezultat că „la examenul genito-anal s-au constatat rupturi vechi ale membranei himenale și mucoasei anale care au putut fi produse în urma unui raport sexual și a căror dată de producere nu poate fi precizată". Totodată, minora M.A.D.

a fost inclusă într-un program de consiliere psihologică în cadrul D.G.A.S.P.C. Prahova, concluziile Raportului de Evaluare Psihologică din 10 octombrie 2012 fiind în sensul că aceasta prezintă o insuficiență a dezvoltării intelectuale, care îi dă posibilitatea să ajungă la autonomie socială fără a-și asuma total responsabilitatea faptelor sale. Prezintă lipsă de preocupare și concentrare, dificultăți de înțelegere a informațiilor noi, gândire concretă bazată pe clișee verbale și pe imitarea mecanică a acțiunilor și limbajului celor din jur, spirit de observație și capacitate selectivă redusă. Este un copil introvertit, apatic, lipsit de încredere și cu o schimbare rapidă a direcției gândirii, lipsit de unitate, încordare psihică, acțiuni instinctive impulsive și pulsionate în care domină afectul (tensiuni și temeri, nesiguranță).

Prezintă un nivel ridicat de acceptare și supunere față de realitate, ceea ce prezintă o bună adaptare la mediul real. Este un copil cooperant, derutat, simte nevoia de afecțiune și are nevoie de suport emoțional, psihoterapie și consiliere. De asemenea, din caracterizarea realizată de către învățătoarea minorei a rezultat că în ultima vreme fetița a devenit neatentă, distantă, agitată și neglijentă în efectuarea temelor, căutând adeseori compania băieților cu care intra în conflict. În timpul cercetărilor efectuate, martora N.C.D. a predat organelor de poliție două obiecte de vestimentație folosite de minora M.A.D. pentru a se șterge în zona organelor genitale, după ce inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu ea, respectiv o fostă din material textil de culoare roz și un body textil de culoare albă cu inscripția «S.» și imaginea unui câine, ce au fost ambalate separat în plicuri de hârtie și ulterior sigilate.

De asemenea, au fost recoltate probe biologice de referință de la minora M.A.D. și de la inculpatul M.A. Față de acestea, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize biocriminalistice de genotipare de către specialiștii din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici" București - Laboratorul A.D.N. Potrivit raportului de expertiză medico-legală - examen A.D.N. din 2012 al I.N.M.L. „Mina Minovici" București - Laboratorul A.D.N., în urma comparării probelor biologice puse la dispoziție, s-a concluzionat că: 1. Analiza prin teste de identificare rapidă a microundelor biologice a pus în evidență prezența spermei la nivelul body-ului victimei M.A.D., rezultatul testării fiind negativ pentru fosta victimei; 2. Analiza comparativă a profîlelor A.D.N.

de referință aparținând victimei M.A.D. și suspectului M.A. indică faptul că cele două persoane nu au nici un caracter genetic în comun. În consecință, suspectul M.A. nu este tatăl biologic al minorei M.A.D. Analiza genetică a urmelor de spermă de pe bobody-ul victimei minore M.A.D. a pus în evidență un profil genetic mixt ce provine din amestecul de material biologic de la minim două persoane, dintre care cel puțin una este de sex masculin. Caracterele genetice din profilele A.D.N. de referință ale victimei minore M.A.D. și suspectului M.A. se regăsesc în totalitate în această mixtură. Din analiza statistică și de probabilitate a rezultat că ipoteza „sperma de pe body-ul victimei conține A.D.N.

care provine de la victima minoră M.A.D. și suspectul M.A." este de 2,005 x 1.014 ori mai probabilă decât ipoteza „sperma de pe body-ul victimei conține A.D.N. care provine de la victima minoră M.A.D. și un bărbat necunoscut". De asemenea, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice pentru a stabili dacă inculpatul M.A. suferă de afecțiuni care ar fi putut să-i afecteze discernământul, iar prin Raportul de expertiză din 2012, medicii legiști din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici" au concluzionat că M.A. prezintă diagnosticul: Tulburare a relației sexuale. Tulburare disociativă reactivă remisă. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale.

Are discernământul păstrat în raport cu faptele pentru care este cercetat. În urma examinării subiectului medicii legiști au observat faptul că acesta prezintă valori accentuate pentru tendințe impulsive, antisociale și valori conturate pentru tendințe depresive/hipocondrice și pentru tendințe la instabilitate psihoemoțională. Are teamă, reținere în a se autorevela, nesinceritate, tendința de a se ascunde, preocupare pentru control mental, anxietate legată de controlul pulsiunilor sexuale, culpabilitate. Astfel, coroborând concluziile rapoartelor de expertiza efectuate în cauză de către medicii specialiști cu declarația martorei N.C.D., instanța de fond a reținut că inculpatul M.A. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol prev de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) 1 , alin. (3) C. pen.

din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în formă continuată - parte vătămată minora M.A.D. - în cauză fiind îndeplinite și condițiile prev. de alin. (2) lit. b) 1 - agravantă - întrucât minora M.A.D. era din punct de vedere legal fiica inculpatului. S-a reținut că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a încercat să spună că s-a șters pe acel body textil, mai sus menționat, după ce a avut raporturi sexuale cu concubina lui, N.C.D., martor în cauză, dar această susținere a fost infirmată de martoră, care a fost audiată în faza de cercetare judecătorească la data de 15 aprilie 2013, declarație de martor care s-a coroborat cu toate celelalte probatorii administrate în cauză, atât în faza de cercetare penală, cât și în faza de cercetare judecătorească.

Situația de fapt, așa cum a fost menționată mai sus, a fost reținută de tribunal pe baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată, respectiv: plângere penală, rezoluția de începere a urmăririi penale și confirmare începere urmărire penală, ordonanța de reținere, proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, declarație parte vătămată, înregistrare audio-video de consemnare a declarației minorei audiată în faza de cercetare penală în prezența reprezentanților D.G.A.S.P.C. Prahova, iar în faza de cercetare judecătorească audiată în prezența unui asistent social cât și a unui psiholog din cadrul D.G.A.S.P.C. Prahova, declarațiile inculpatului, delegație asistență juridică, fișa de cazier a inculpatului, proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, raport de expertiză medico-legală din 27 septembrie 2012 al S.M.L.

Prahova, raport de expertiză medico-legală - examen A.D.N. din 2012 al LN.M.L. „Mina Minovici", raportul de expertiză psihiatrică din 2012 al LN.M.L. „Mina Minovici", caracterizare învățător, declarații martori. În raport de situația de fapt expusă, prima instanță a stabilit că, în drept, fapta comisă de inculpat, care în perioada martie 2011 - septembrie 2012, a întreținut, profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința, acte sexuale normale, orale și anale cu minora M.A.D., în vârstă de 10 ani, față de care s-a comportat ca fiind copilul său, îngrijindu-se de creșterea și educarea sa, copil care îi poartă numele și este recunoscut atât de familie cât și în societate ca fiind fiica sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b) 1 și (3) C. pen.

din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, atât sub aspect obiectiv cât și sub aspect subiectiv. Drept urmare, tribunalul l-a condamnat pe inculpatul M.A., în baza textului de lege menționat, la pedeapsa de 18 (optsprezece) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. din 1969, cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară. A aplicat dispozițiile art. 71 C. pen. din 1969 raportat la art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. din 1969, cu excepția dreptului de a alege. Pedeapsa complementară aplicată inculpatului s-a dispus a se executa în condițiile prev. de art. 66 C. pen. din 1969. În baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. din 1968, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului M.A. dispusă prin încheierea de ședință din Camera de consiliu nr. 41 din data de 28 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 226/U/2012 din 28 septembrie 2012. În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 27 septembrie 2012, lăzi. Așadar, raportat la probele administrate în cauză, instanța a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunile cu vinovăția cerută de lege, că prin săvârșirea infracțiunilor i s-a creat un prejudiciu moral părții vătămate și, totodată, că există legătură de cauzalitate între prejudiciul creat și infracțiunea săvârșită de inculpat, fiind astfel îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

În consecință, conform dispozițiilor art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. din 1968, art. 998 și urm. C. civ., tribunalul a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă M.A.D., prin reprezentant legal Ț.C. și a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei către partea civilă, cu titlu de daune morale. Împotriva sentinței penale nr. 220 din data de 23 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, a declarat apel, în termen legal, inculpatul M.A., care a criticat hotărârea primei instanțe va fiind nelegală și netemeinică, pentru motivele arătate în scris, aflate la filele 78 - 84 și susținute de apărătorii aleși cu ocazia dezbaterilor, solicitându-se admiterea căii de atac, desființarea sentinței, în principal, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. a) sau d) C. proc.

pen. din 1968, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. din 1969. În susținerea apelului, au fost depuse înscrisuri și practică judiciară. În conformitate cu dispozițiile art. 378 alin. (1) 1 C. proc. pen. din 1968 și la solicitarea apelantului-inculpat, Curtea a procedat la ascultarea acestuia, declarația dată fiind consemnată și atașată la dosar. În ședința secretă din data de 25 noiembrie 2013, prima instanță de control judiciar a încuviințat în parte cererea de probatorii formulată de apelantul inculpat, pentru considerentele menționate în încheierea de ședință de la acea dată, în sensul reaudierii martorei N.C.D., declarație ce a fost dată de aceasta în ședința secretă din 15 ianuarie 2014. Curtea, examinând sentința în raport de criticile formulate, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) și art. 378 Cprpen.

din 1968, a apreciat că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele, iar apelul declarat de inculpat nu se justifică pentru considerentele ce urmează: Pe baza probelor și mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, inclusiv în calea devolutivă a apelului, respectiv: plângerea formulată de N.C.D. la data de 27 septembrie 2012, declarațiile date de partea vătămată M.A.D., atât în timpul urmăririi penale cât și pe parcursul cercetării judecătorești în primă instanță, în prezența reprezentanților D.G.A.S.P.C Prahova, respectiv, a unui asistent social și a unui psiholog, raportul de expertiză medico-legală din 27 septembrie 2012 privind pe minora M.A.D., procesul verbal încheiat de organele de poliție la data de 27 septembrie 2012, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 31 octombrie 2012, raportul de expertiză medico-legală - examen A.D.N.

din 14 noiembrie 2012, raportul de evaluare psihologică a copilului M.A.D., declarațiile martorei N.C.D., prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior. Printr-o justă evaluare și interpretare a probatoriilor administrate în cauză conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, în mod temeinic și legal s-a stabilit că apelantul inculpat M.A. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol în formă calificată și continuată prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, constând în aceea că în perioada martie 2011- septembrie 2012, profitând de imposibilitatea minorei M.A.D.

în vârstă de 10 ani, aflată în grija sa și față de care s-a comportat ca fiind tatăl acesteia, a întreținut acte sexuale normale, orale și anale cu aceasta, așa încât încadrarea juridică stabilită este corespunzătoare faptei comise de inculpat și formei de vinovăție prev. de art. 19 alin. (1) pct. l lit. a) C. pen. din 1969 și, ca atare, condamnarea acestuia este justă. Deși până la momentul judecării apelului, inculpatul M.A. a contestat acuzațiile aduse prin actul de sesizare și reținute de prima instanță ca temei al condamnării, în mod pe deplin întemeiat prima instanță a înlăturat apărările sale, astfel că, neexistând temeiuri care să conducă la achitarea acestuia, așa cum s-a solicitat prin motivele de apel, s-a concluzionat că fapta, astfel cum a fost descrisă anterior, a fost comisă de inculpat, în modalitatea reținută de prima instanță, cu intenție directă, motiv pentru care nu se impune desființarea sentinței.

Așa cum rezultă din actele și lucrările cauzei, minora M.A.D., născută din relația inculpatului M.A. cu numita Ț.C., recunoscută de acesta, conform certificatului de stare civilă aflat la dosar, s-a aflat în îngrijirea și creșterea inculpatului de la vârsta de 1 an și 2 luni, când mama sa a părăsit-o. Din anul 2004, inculpatul a intrat într-o relație specifică căsătoriei cu numita N.C.D., în urma căreia, s-a născut M.C.A., toți cei patru membri ai familiei locuind în satul Poienarii Burchii, sat Cărbunari, județul Prahova, într-un imobil compus din parter și mansardă. În seara zilei de 23 septembrie 2012, în jurul orelor 23,00, martora N.C.D. a mers în dormitorul aflat la mansardă, în care dormeau inculpatul și cei doi copii și în momentul în care a intenționat să o învelească pe minora M.A.D., a observat, pe partea dorsală a pantalonilor de pijama o pată umedă.

întrucât a crezut că fetița a urinat s-a gândit să-i schimbe pantalonii moment în care și-a dat seama că urmele respective nu sunt de urină, ci de spermă, motiv pentru care a doua zi a discutat cu minora care i-a povestit, folosind cuvinte potrivit înțelegerii vârstei sale, că începând din luna martie 2011, tatăl său a întreținut raporturi sexuale normale, orale și anale cu aceasta, în mod repetat și îndeosebi în perioada în care martora se afla în Spania și i-a propus să întrețină astfel de raporturi sexuale și cu un coleg de-al inculpatului. În aceste împrejurări, martora a formulat plângere la procuror, care a procedat la audierea victimei, context în care minora a precizat că ultimul raport sexual s-a consumat în seara zilei de 23 septembrie 2012, când inculpatul a trezit-o din somn și i-a spus să se șteargă cu un body al fratelui său mai mic, acesta fiind, de altfel, episodul de care a luat cunoștință martora N.C.D.

Raportul de expertiză medico-legală din 27 septembrie 2012, privind pe minora M.A.D., întocmit după examinarea acesteia la patru zile după ultimul incident, a relevat fără dubiu că partea vătămată prezintă rupturi vechi complete ale membranei himenale și ale mucoasei anale, care au putut fi produse în urma unui raport sexual normal și anal, data producerii acestora neputând fi precizată, concluzii ce se coroborează întru-totul cu declarațiile părții vătămate minore și ale martorei N.C.D., atât sub aspectul existenței faptei, cât și al caracterului repetat și de lungă durată al relației. În același sens sunt concluziile raportului de expertiză medico-legală - Examen A.D.N. din 14 noiembrie 2012 întocmit de I.N.M.L.

Mina Minovici - Laboratorul de Genetică, care la punctul trei menționează că analiza genetică a urmelor de spermă de pe body-ul victimei minore M.A.D. a pus în evidență un profil genetic mixt ce provine din amestecul de material biologic de la minim două persoane, dintre care cel puțin una este de sex masculin. Caracterele genetice din profilele A.D.N. de referință ale victimei minore M.A.D. și a suspectului M.A. se regăsesc în totalitate în această mixtură. Totodată, același raport a evidențiat, pe baza analizei statistice și de probabilitate că ipoteza „sperma de pe body-ul victimei conține A.D.N. care provine de la victima minoră M.A.D. și suspectul M.A." este de 2,005 x 10 14 ori mai probabilă decât ipoteza „spermă de pe body-ul victimei conține A.D.N.

care provine de la victima minoră M.A.D. și un bărbat necunoscut". De aceea, apărarea invocată de inculpat în sensul că urmele de spermă descoperite pe body-ul supus expertizării sunt consecința împrejurării că în seara zilei de 23 septembrie 2012 ar fi avut raporturi sexuale cu martora N.C.D., în mod corect nu a fost reținută de instanța de fond și nu a constituit nici în opinia Curții o apărare pertinentă, întrucât această împrejurare a fost contestată de martoră, dar mai ales față de concluziile raportului de expertiză medico-legală - Examen A.D.N. prin care s-a stabilit fără echivoc că analiza genetică a urmelor de spermă a pus în evidență un profil genetic mixt, iar caracterele genetice din profilele A.D.N.

de referință ale victimei minore M.A.D. și suspectului M.A. se regăsesc în totalitate în această mixtură. Mențiunea din același raport, în sensul că urmele de spermă au pus în evidență un profil genetic mixt, ce provine din amestecul de material biologic de la minim două persoane dintre care cel puțin una este de sex masculin, nu poate constitui temei pentru achitarea inculpatului, întrucât chiar și în situația în care martora ar fi confirmat întreținerea de raporturi sexuale cu inculpatul în împrejurările arătate de acesta, ceea ce prezintă relevanță pentru cauză este că sperma conține A.D.N. care provine de la victima minoră și suspect și este de 2,005 x 10 14 ori mai probabilă decât ipoteza spermă de pe body-ul victimei conține A.D.N.

care provine de la victima minoră M.A.D. și un bărbat necunoscut, iar această din urmă ipoteză nu a fost nici măcar susținută. Prin urmare, s-a apreciat că nu se impune nici completarea raportului de expertiză anterior menționat, constatându-se că toate probatoriile administrate în cauză și la care s-a făcut referire anterior se coroborează întru-totul cu concluziile acestuia, așa încât criticile invocate de inculpat au fost apreciate ca fiind nefondate. Nici apărarea potrivit căreia pierderea virginității minorei s-ar fi datorat actelor acesteia de masturbare, idee susținută de martorii A.E., A.C.

și de minora T.I.D., nu poate fi avută în vedere de instanță pentru înlăturarea răspunderii penale a inculpatului, întrucât raportul de expertiză medico legală din 27 septembrie 2012 stabilește, fără echivoc, că rupturile membranei himenale și ale mucoasei anale au putut fi produse în urma unui raport sexual normal și anal, iar nu în altă modalitate, motiv pentru care în mod justificat tribunalul a înlăturat respectivele depoziții, ca fiind nesincere și subiective, martorii în cauză fiind părinții inculpatului, respectiv, o nepoată.

Chiar dacă cu ocazia examinării fizice a minorei, medicul legist nu a constatat leziuni traumatice pe corpul acesteia, s-a apreciat că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, fiind evident că față de vârsta acesteia de numai 10 ani și raporturile dintre părți, cunoscute la acel moment ca fiind tată - fiică, minora s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința, așa cum impun dispozițiile art. 197 alin. (1) C. pen. din 1969. În ceea ce privește apărarea potrivit căreia martora N.C.D.

ar fi făcut declarații contradictorii și din acest motiv instanța nu poate stabili vinovăția inculpatului pe baza lor, s-a constatat că nici aceasta nu a putut fi reținută, având în vedere că singura declarație ce susține apărarea inculpatului este cea din 07 martie 2013 (filele 114-116 dosar fond), asupra căreia martora a revenit prin declarația din 15 aprilie 2013 (filele 140-146), iar explicațiile oferite de aceasta, constând în amenințări din partea familiei inculpatului, reiterate și în fața instanței de apel, conferă credibilitate susținerilor sale, cu atât mai mult cu cât, imediat după arestarea inculpatului, martora a fost nevoită să părăsească domiciliul comun împreună cu fiul său minor.

Nu în ultimul rând, la stabilirea vinovăției inculpatului instanța a avut în vedere raportul de expertiză medico-legală psihiatrică aflat la filele 40-42 d.u.p., din care rezultă că acesta prezintă diagnosticul: "Tulburare a relației sexuale. Tulburare disociativă reactivă remisă. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale", că la momentul internării în Penitenciar Spital București, cât și în perioada arestului, pacientul a manifestat un comportament a cărei simptomatologie sugerează o tulburare disociativă de tip gansserian, afecțiune ce nu este similară simulării, ci reprezintă o reacție de apărare la stresul detențional, care sub tratament s-a remis în câteva zile, nefiind nevoie de măsuri medicale de siguranță.

În raport de considerentele anterior expuse, s-a concluzionat că situația de fapt, împrejurările concrete ale comiterii infracțiunii și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de prima instanță, așa încât nu se impune achitarea inculpatului, în niciuna din variantele solicitate, constatându-se că fapta există și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă calificată prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, motiv pentru care apelul declarat de inculpat a fost privit ca nefondat. Nici critica de netemeinicie vizând individualizarea judiciară a pedepsei nu a putut fi primită, constatându-se că instanța de fond a evaluat în mod corespunzător criteriile cuprinse în art. 72 C. pen.

din 1969, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei, limitele de pedeapsă, închisoarea de la 10 la 25 ani și interzicerea unor drepturi, caracterul repetat al faptelor și consecințele asupra dezvoltării fizice și psihice a victimei, în vârstă de numai 10 ani la data faptelor, așa încât pedeapsa de 18 ani închisoare, în regim privativ de libertate, s-a apreciat că este o pedeapsă justă și nu se impune reducerea cuantumului acesteia, lipsa antecedentelor penale și conduita anterioară bună nefiind de natură să justifice o pedeapsă sub minimul special de 10 ani închisoare, o atare pedeapsă neputând fi de natură să asigure scopul preventiv-educativ și sancționator impus de art. 52 C. pen.

din 1969. Instanța de apel a apreciat că și soluționarea laturii civile corespunde exigențelor impuse de art. 14 alin. (5) C. proc. pen. din 1968, art. 346 din același cod combinat cu art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., iar suma de 10.000 lei acordată părții civile cu titlu de daune morale reprezintă o justă evaluare a prejudiciului personal nepatrimonial încercat de aceasta și nu poate fi apreciată ca reprezentând o amendă excesivă pentru inculpat, respectiv, o îmbogățire fără justă cauză a victimei, considerente pentru care și din această perspectivă s-a constatat că sentința este temeinică și legală. Pentru toate considerentele anterior expuse, Curtea de Apel Ploiești, apreciind că sentința instanței de fond este temeinică și legală sub toate aspectele, prin Decizia penală nr. 2 din 15 ianuarie 2014, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.A.

împotriva sentinței penale nr. 220 din 23 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova. În baza dispozițiilor art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii si arestării preventive începând cu data de 27 septembrie 2012 la zi, fiind menținută starea de arest preventiv a inculpatului. A fost obligat apelantul-inculpat M.A. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova. Împotriva Deciziei penale nr. 2 din 15 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs inculpatul M.A..

În susținerea căii de atac, recurentul inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 13 și pct. 17 2 C. proc. pen. din 1968, solicitând să fie avute în vedere caracterizările depuse atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanțelor de fond și de apel, din cuprinsul cărora rezultă că este o persoană tânără, liniștită, fără antecedente penale, cu domiciliu cunoscut, cu familie organizată. A susținut că nu a săvârșit o faptă penală, deoarece nu a întreținut acte sexuale de orice fel cu minora M.A.D., pe care o creștea și o educa, considerând că este vorba de o înscenare, realizată din motive de răzbunare de către o persoană apropiată. În concluzie, a solicitat achitarea, conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. din 1968. Referitor la la aplicarea legii penale mai favorabile, a apreciat că aceasta este reprezentată de noul C. pen., fiind aplicabile dispozițiile art. 218 C. pen., având în vedere că limitele de pedeapsă sunt mai reduse. Examinând cauza în temeiul art. 385 6 alin. (1) și (2) C. proc. pen. din 1968, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat de inculpatul M.A., pentru următoarele considerente: În cursul soluționării recursului, a intrat în vigoare Noul C. proc. pen., însă efectul principiului imediatei aplicări a normelor de procedură este înlăturat de dispozițiile tranzitorii, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi referitoare la recurs.

Față de data pronunțării deciziei atacate, respectiv 15 ianuarie 2014, în speță sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. din 1968, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. În ceea ce privește cazurile de casare invocate, prevăzute de art. 385 pct. 13 și pct. 17 2 C. proc. pen. din 1968, instanța constată că apărările formulate de recurentul inculpat privesc situația de fapt, solicitându-se achitarea, deoarece nu a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului ca o a doua cale de atac, Înalta Curte constată că nu poate examina această apărare în cadrul cazurilor de casare anterior menționate, nici prin prisma celorlalte cazuri de casare care pot fi avute în vedere din oficiu, deoarece analiza sau reaprecierea situației de fapt nu este posibilă în calea de atac a recursului.

Examinarea solicitării inculpatului referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile trebuie precedată de anumite considerații generale: În cursul soluționării recursurilor, mai precis la data de 01 februarie 2014, au intrat în vigoare un nou C. pen. și un nou C. proc. pen. ce conține și dispoziții de drept substanțial, așa încât sunt incidente prevederile art. 5 C. pen. în vigoare la data soluționării recursurilor (adoptat prin Legea nr. 286/2009 modificată și completată), potrivit cărora în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Această dispoziție corespunde cu prevederile art. 13 C. pen.

din 1969 care menționa, de asemenea, obligativitatea aplicării legii penale mai favorabile în cauzele aflate în curs de judecată. Având în vedere Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, care este obligatorie, în speță, instanța de recurs urmează să aibă în vedere și să aplice mecanismul considerat constituțional, respectiv cel al aprecierii globale.

Este adevărat că decizia Curții Constituționale nu stabilește criterii precise de aplicare a acestui mecanism însă, pe baza argumentelor expuse în considerentele deciziei nr. 265/2014, a jurisprudenței și doctrinei anterioare, se ajunge la concluzia că legea mai blândă va fi aleasă după evaluarea comparativă a soluției pronunțată potrivit legii vechi cu soluția ce ar putea fi pronunțată potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluționării cauzei în conformitate cu noile dispoziții de drept substanțial, în vigoare la data soluționării recursului. în ambele cazuri, dispozițiile trebuie avute în vedere ca un tot unitar, în întregime. În speță, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului a fost comisă sub imperiul vechii legi penale.

Cât privește incidența principiului legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sfera sa de acțiune nu este limitată la aplicarea pedepsei, ci implică multe alte instituții de drept substanțial, ceea ce exclude analiza mitior lex doar din perspectiva legalității sancțiunii aplicate prin hotărârile recurate, în conformitate cu cazul de casare prev. de art. 385 pct. 14 C. proc. pen. sau din perspectiva altui caz de casare. Aplicarea legii penale mai favorabile are un fundament constituțional (art. 15 alin. (2)) și reprezintă o chestiune de ordine publică, iar legea nouă a intrat în vigoare în cursul soluționării recursului, fără ca inculpatul să aibă posibilitatea să mai invoce aplicarea legii mai blânde pe o altă cale procedurală, așa încât, în temeiul principiului legalității și al echității procedurii penale, acest examen se impune a fi realizat chiar în absența unei solicitări exprese din partea inculpatului.

Este vorba, astfel, despre o situație excepțională, care generează pentru instanța de recurs obligația de examinare din oficiu a aplicării legii penale mai favorabile, fără limita impusă de cazurile de casare prev. de art. 385 9 C. proc. pen., însă cu respectarea tuturor celorlalte reguli de soluționare a recursului. Pe cale de consecință, în speță, în cadrul analizei aplicării legii penale mai favorabile, instanța de recurs va avea în vedere situația de fapt și încadrarea juridică stabilite prin hotărârile recurate și nu va putea proceda la o nouă individualizare a pedepsei, ci va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi, fără a face o nouă apreciere asupra criteriilor de individualizare.

Se constată că inculpatul M.A. a fost condamnat la pedeapsa de 18 (optsprezece) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. din 1969, cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară pentru infracțiunea de viol calificat în formă continuată (faptă din perioada martie 2011 -septembrie 2012, parte vătămată M.A.D.), prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) 1 , alin. (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969. Fapta pentru care inculpatul a fost condamnat nu a fost dezincriminată. În reglementarea anterioară, infracțiunea de viol era reglementată de art. 197 C. pen. din 1969: „(1) Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi, dacă: (...) victima este membru al familiei; (...). (3) Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi. (...)". În actuala reglementare, infracțiunea de viol se regăsește în dispozițiile art. 218 C. pen., care prevăd că: „(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(...). (3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; (...). c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani; Înalta Curte reține că fapta inculpatului M.A., constând în aceea că în perioada martie 2011 - septembrie 2012, profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința a minorei M.A.D., în vârstă de 10 ani (față de care s-a comportat ca fiind copilul său, îngrijindu-se de creșterea și educarea sa, copil care îi poartă numele și este recunoscut atât de familie, cât și în societate ca fiind fiica sa), a întreținut acte sexuale normale, orale și anale cu aceasta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. a) și c) C. pen.

cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. În continuare, se observă că pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. din 1969 era prevăzută sancțiunea închisorii de la 3 la 10 ani, pentru alin. (2) lit. b) era prevăzută pedeapsa închisorii de la 5 la 18 ani și pentru alin. (3) pedeapsa de la 10 la 25 de ani închisoare. Pentru infracțiunea prev. de art. 218 alin. (1) C. pen. sancțiunea este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar pentru alin. (3) lit. a) și c) este prevăzută pedeapsa de la 5 la 12 ani închisoare și interzicerea exercitării unor drepturi. Dispozițiile referitoare la forma continuată a infracțiunii prev. de art. 41 alin. (2) C. pen.

din 1969 au corespondent în prevederile art. 35 C. pen. în vigoare, care prevăd însă o condiție suplimentară, respectiv unicitatea subiectului pasiv, condiție care este îndeplinită în cauză. Drept urmare, fără a realiza o nouă individualizare a pedepsei, instanța de recurs constată că sancțiunea ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi ar fi pedeapsa închisorii de 12 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și f) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În plus, se constată că pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen. din 1969 își găsește corespondent în dispozițiile art. 65 cu referire la art. 66 lit. a), b) și f) C. pen.

în vigoare, așa încât, și potrivit legii noi s-ar aplica pe lângă pedeapsa principală, iar la final, pe lângă pedeapsa dată spre executare. Având în vedere că sancțiunea ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi este mai blândă decât cea aplicată potrivit legii vechi, în mod evident legea nouă este mai favorabilă. În ceea ce privește susținerea reprezentantului Ministerului Public, în sensul că, potrivit legii noi, nu poate fi avută în vedere agravanta prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. a) C. pen., deoarece nu a fost reținută de către instanța de fond forma agravată prev. la lit. b) a art. 197 alin. (2) C. pen.

din 1969, Înalta Curte constată următoarele: În considerentele hotărârii primei instanței s-a menționat că inculpatul a întreținut acte sexuale normale, orale și anale cu minora M.A.D., în vârstă de 10 ani, față de care s-a comportat ca fiind copilul său, îngrijindu-se de creșterea și educarea sa, copil care îi poartă numele și este recunoscut atât de familie cât și în societate ca fiind fiica sa. Cum aplicarea legii noi se realizează prin raportare la situația de fapt reținută de instanța de fond, a cărei reapreciere nu este posibilă în calea de atac a recursului, înalta Curte constată că prin reținerea dispozițiilor art. 218 alin. (3) lit. a) C. pen. în recurs nu se încalcă principiul non reformatio în peius prevăzut de art. 385 8 alin. (1) C. proc.

pen. din 1968, cu atât mai mult cu cât nu influențează limitele de pedeapsă, în condițiile în care se rețin și dispozițiile art. 218 alin. (3) lit. c) C. pen. în vigoare, care vizează forma agravată referitoare la situația în care victima nu a împlinit vârsta de 16 ani. Față de considerentele expuse, instanța constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 218 alin. (3) lit. a) C. pen., respectiv victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului. Drept urmare, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpat și va casa hotărârile în sensul celor mai sus menționate, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. dini968.

Rejudecând, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) 1 , alin. (3) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în infracțiunea prevăzută de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. a) și c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și va dispune condamnarea inculpatului M.A. la pedeapsa de 12 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. f) C. pen. Va face aplicarea art. 65 raportat la art. 66 lit. a), lit. b) și lit. f) C. pen. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 27 septembrie 2012 la 24 iunie 2014. Cheltuielile judiciare determinate de soluționarea recursului declarat de inculpat vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 300 lei și onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei parte civilă, în sumă de 150 lei, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 2 din 15 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală recurată și, în parte, sentința penală nr. 220 din data de 23 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova și, rejudecând: În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) 1 , alin. (3) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în infracțiunea prevăzută de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. a) și c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

și art. 5 C. pen. și condamnă pe inculpatul M.A. la pedeapsa de 12 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. f) C. pen. Face aplicarea art. 65 raportat la art. 66 lit. a), lit. b) și lit. f) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 27 septembrie 2012 la 24 iunie 2014. Cheltuielile judiciare determinate de soluționarea recursului declarat de inculpat rămân în sarcina statului. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 300 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei parte civilă, în sumă de 150 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2014.