ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 201/2013

Asupra cauzei penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 42 din 27 august 2012 pronunțată în Dosarul nr. 419/43/2012, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.R. împotriva rezoluției procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș emisă la data de 19 iunie 2012, în Dosarul nr. 235/P/2012, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul D.D.P., sub aspectul comiterii infracțiunilor de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

De asemenea, Curtea a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul M.R. împotriva rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș emisă la data de 10 iulie 2012, de respingere a plângerii introduse împotriva rezoluției din 19 iunie 2012. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că, prin plângerea penală înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș din 25 iulie 2012, petiționarul M.R. s-a îndreptat împotriva: - rezoluției procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș emisă la data de 19 iunie 2012 în Dosarul nr. 235/P/2012, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul D.D.P.

sub aspectul comiterii infracțiunilor de represiune nedreaptă, prev. de art. 268 C. pen. și fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen.

și a - rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș emisă la data de 10 iulie 2012, de respingere a plângerii introduse împotriva rezoluției din 19 iunie 2012. Petiționarul a contestat legalitatea și temeinicia celor două dispoziții și a invocat faptul că referirea greșită făcută în considerentele sentinței penale nr. 312/A din 29 martie 2012 a Judecătoriei Târgu-Mureș, la o pedeapsă de 5 ani închisoare care i-ar fi fost aplicată prin sentința penală nr. 255 din 2 martie 2010, constituie un fals material în înscrisuri oficiale comis de judecătorul D.P.D., arătând că indicarea greșită și cu intenție a acestei pedepse a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri de respingere, ca inadmisibilă, a contestației sale la executare și i-a adus grave prejudicii de imagine, astfel încât rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 19 iunie 2012 este netemeinică și nelegală.

în același sens, petiționarul a susținut netemeinicia rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș, de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluției inițiale de neîncepere a urmăririi penale. Curtea a reținut că, deși cele două rezoluții vizează și situația procurorului C.A.R. și a grefierului T.D.S., petiționarul a precizat că înțelege să conteste doar modul de rezolvare al plângerii privind pe judecătorul D.D.P. Examinând materialul dosarului, instanța de fond a constatat următoarele: a) Prin rezoluția emisă în Dosarul nr. 235/P/2012, la data de 19 iunie 2012, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș a dispus neînceperea urmăririi penale, între alții, față de intimatul D.D.P., sub aspectul comiterii infracțiunilor de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen.

și fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. În motivarea acestei rezoluții, a arătat că, în considerentele sentinței penale nr. 312/A din 29 martie 2012 a Judecătoriei Târgu-Mureș, s-a reținut că M.R. se află în executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prin sentința penală nr. 255 din 2 martie 2010 a Judecătoriei Bistrița, dar că, în realitate, această hotărâre viza alți făptuitori. Totodată, sentința penală nr. 312/A/2012 era una de declinare a competenței și a fost redactată și tehnoredactată de judecătorul D.P.D. Prin rezoluția arătată s-a stabilit că, în cauză, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, dată fiind lipsa de relevanță juridică a acestei mențiuni, raportat la obiectul cauzei și soluția de desesizare adoptată de Judecătoria Târgu-Mureș.

De asemenea, în speță nu există niciuna dintre modalitățile alternative avute în vedere de legiuitor în textul incriminator al faptei de represiune nedreaptă. b) Plângerea formulată de petiționar împotriva primei rezoluții a fost respinsă prin rezoluția emisă la data de 10 iulie 2012 a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș, pe motiv că susținerile persoanei vătămate sunt neîntemeiate. Plângerea formulată împotriva rezoluției din 19 iunie 2012 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș a fost respinsă ca nefondată, în temeiul ari. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., fiind menținută soluția de neîncepere a urmăririi penale dispuse în cauză.

Instanța a constatat că indicarea greșită de către judecătorul cauzei, în considerentele sentinței penale nr. 312/A din 29 martie 2012 a Judecătoriei Târgu-Mureș, a pedepsei de 5 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 255 din 2 martie 2010 a Judecătoriei Bistrița este o simplă eroare de tehnoredactare, care nu este aptă să producă vreo consecință juridică, având în vedere că judecătoria s-a desesizat, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Bistrița. în plus, Judecătoria Bistrița, examinând contestația la executare a petiționarului, nu a fost sub nicio formă legată de această mențiune eronată din sentința de declinare a competenței, ci a cercetat incidența cazurilor prevăzute de art. 461 C. proc.

pen. la executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicate petiționarului M.R. prin sentința penală nr. 309/2010 a Judecătoriei Reghin. Instanța a mai observat că nimic din datele dosarului nu susține teza avansată de petiționar, după care referirea la pedeapsa de 5 ani închisoare este un act intenționat al d-lui judecător D.P.D. În consecință, Curtea a stabilit că faptei de fals intelectual pentru care s-a solicitat cercetarea magistratului D.P.D. îi lipsește latura subiectivă specifică, fiind astfel corectă soluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror.

Totodată, întrucât datele inexacte asupra pedepsei pe care petentul o execută au fost trecute în partea descriptivă a sentinței nr. 312/A/2012, cu prilejul întocmirii actului oficial, în cauză nu se pune problema contrafacerii scrierii sau a subscrierii ori a alterării în orice fel a actului, fapta imputată prin plângerea penală fiind cercetată în raport de elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual și nu ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Cât privește infracțiunea de represiune nedreaptă, Curtea a stabilit că magistratul nu a pus în mișcare acțiunea penală, nu a dispus arestarea preventivă, ori trimiterea în judecată sau condamnarea petiționarului, știind că este nevinovat, așa cum cere textul art. 268 C. pen., ci a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Bistrița, astfel încât instanța a concluzionat că fapta nu există și, în mod temeinic și legal, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.P.D. Plângerea formulată împotriva rezoluției din 10 iulie 2012 a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș a fost respinsă, ca inadmisibilă, în conformitate cu art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., instanța considerând că plângerea adresată instanței nu poate viza rezoluția, ordonanța sau partea din rechizitoriu prin care procurorul ierarhic superior a soluționat o plângere formulată potrivit art. 275-278 C. proc. pen. Împotriva sentinței penale nr. 42 din 27 august 2012, pronunțată în Dosarul nr. 419/43/2012 al Curții de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs petiționarul, solicitând, în esență, casarea acestei hotărâri, admiterea plângerii formulate și desființarea rezoluției procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tărgu-Mureș emisă la data de 19 iunie 2012 în Dosarul nr. 235/P/2012, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul D.D.P., sub aspectul comiterii infracțiunilor de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen.

și fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., precum și a rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș emisă la data de 10 iulie 2012, de respingere a plângerii introduse împotriva rezoluției din 19 iunie 2012. A arătat că în realitate, înscrisul redactat și tehnoredactat de D.D.P. a fost un act intenționat, un abuz care a produs efecte juridice, constând în respingerea contestației sale la executare de către Judecătoria Bistrița, dar și un prejudicu grav de imagine precum și efecte grave asupra psihicului său și al familiei sale. A mai arătat că este nemulțumit de obligarea sa la cheltuielile judiciare menționate în sentința arătată. Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul M.R.

este inadmisibil, pentru considerentele care urmează: Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea, pronunță una din următoarele soluții: „a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă, ori după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată." În conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit art. 278 1 alin. (8) este definitivă." Prin urmare, în privința sentinței penale atacate, pronunțată în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. și definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice. Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege. Limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia.

În cauză, se constată că, petiționarul a formulat cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, recursul declarat neîntrunind cerințele textului de lege menționat, încălcând principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nefiind admisibil. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, petiționarul a formulat recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității căii de atac, invocată din oficiu și, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., va respinge recursul, ca inadmisibil. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul M.R. împotriva sentinței penale nr. 42 din 27 august 2012 a Curții de Apel Targu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă petiționarul la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2013.