ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 201/2013

Asupra cauzei

penale de față:

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 42 din

27 august 2012 pronunțată în Dosarul nr. 419/43/2012, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul M.R. împotriva rezoluției procurorului de la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș emisă la data de 19 iunie

2012, în Dosarul nr. 235/P/2012, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de făptuitorul D.D.P., sub aspectul comiterii infracțiunilor de

represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen. și fals intelectual,

prevăzută de art. 289 C. pen.

De asemenea,

Curtea a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul M.R. împotriva

rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Târgu-Mureș emisă la data de 10 iulie 2012, de respingere a plângerii introduse

împotriva rezoluției din 19 iunie 2012.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că, prin plângerea penală

înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș din 25 iulie 2012, petiționarul

M.R. s-a îndreptat împotriva:

- rezoluției procurorului

de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș emisă la data de 19 iunie

2012 în Dosarul nr. 235/P/2012, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de făptuitorul D.D.P. sub aspectul comiterii infracțiunilor de represiune nedreaptă,

prev. de art. 268 C. pen. și fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. și a

- rezoluției procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș emisă la data de 10

iulie 2012, de respingere a plângerii introduse împotriva rezoluției din 19 iunie

2012.

Petiționarul a

contestat legalitatea și temeinicia celor două dispoziții și a invocat faptul că

referirea greșită făcută în considerentele sentinței penale nr. 312/A din 29 martie

2012 a Judecătoriei Târgu-Mureș, la o pedeapsă de 5 ani închisoare care i-ar fi

fost aplicată prin sentința penală nr. 255 din 2 martie 2010, constituie un fals

material în înscrisuri oficiale comis de judecătorul D.P.D., arătând că indicarea

greșită și cu intenție a acestei pedepse a avut drept consecință pronunțarea unei

hotărâri de respingere, ca inadmisibilă, a contestației sale la executare și i-a

adus grave prejudicii de imagine, astfel încât rezoluția de neîncepere a urmăririi

penale din 19 iunie 2012 este netemeinică și nelegală. în același sens, petiționarul

a susținut netemeinicia rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Târgu-Mureș, de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluției

inițiale de neîncepere a urmăririi penale.

Curtea a reținut

că, deși cele două rezoluții vizează și situația procurorului C.A.R. și a grefierului

T.D.S., petiționarul a precizat că înțelege să conteste doar modul de rezolvare

al plângerii privind pe judecătorul D.D.P.

Examinând materialul

dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:

a) Prin rezoluția

emisă în Dosarul nr. 235/P/2012, la data de 19 iunie 2012, procurorul de la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș a dispus neînceperea urmăririi penale, între

alții, față de intimatul D.D.P., sub aspectul comiterii infracțiunilor de represiune

nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art.

289 C. pen. În motivarea acestei rezoluții, a arătat că, în considerentele sentinței

penale nr. 312/A din 29 martie 2012 a Judecătoriei Târgu-Mureș, s-a reținut că M.R.

se află în executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prin sentința penală nr. 255 din 2 martie 2010 a Judecătoriei

Bistrița, dar că, în realitate, această hotărâre viza alți făptuitori. Totodată,

sentința penală nr. 312/A/2012 era una de declinare a competenței și a fost redactată

și tehnoredactată de judecătorul D.P.D.

Prin rezoluția

arătată s-a stabilit că, în cauză, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale

infracțiunii de fals intelectual, dată fiind lipsa de relevanță juridică a acestei

mențiuni, raportat la obiectul cauzei și soluția de desesizare adoptată de Judecătoria

Târgu-Mureș. De asemenea, în speță nu există niciuna dintre modalitățile alternative

avute în vedere de legiuitor în textul incriminator al faptei de represiune nedreaptă.

b) Plângerea formulată

de petiționar împotriva primei rezoluții a fost respinsă prin rezoluția emisă la

data de 10 iulie 2012 a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Târgu-Mureș, pe motiv că susținerile persoanei vătămate sunt neîntemeiate.

Plângerea formulată

împotriva rezoluției din 19 iunie 2012 a procurorului de la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Târgu-Mureș a fost respinsă ca nefondată, în temeiul ari. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., fiind menținută soluția de neîncepere a urmăririi

penale dispuse în cauză.

Instanța a constatat

că indicarea greșită de către judecătorul cauzei, în considerentele sentinței penale

nr. 312/A din 29 martie 2012 a Judecătoriei Târgu-Mureș, a pedepsei de 5 ani închisoare

aplicate prin sentința penală nr. 255 din 2 martie 2010 a Judecătoriei Bistrița

este o simplă eroare de tehnoredactare, care nu este aptă să producă vreo consecință

juridică, având în vedere că judecătoria s-a desesizat, declinându-și competența

în favoarea Judecătoriei Bistrița. în plus, Judecătoria Bistrița, examinând contestația

la executare a petiționarului, nu a fost sub nicio formă legată de această mențiune

eronată din sentința de declinare a competenței, ci a cercetat incidența cazurilor

prevăzute de art. 461 C. proc. pen. la executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicate

petiționarului M.R. prin sentința penală nr. 309/2010 a Judecătoriei Reghin. Instanța

a mai observat că nimic din datele dosarului nu susține teza avansată de petiționar,

după care referirea la pedeapsa de 5 ani închisoare este un act intenționat al d-lui

judecător D.P.D.

În consecință,

Curtea a stabilit că faptei de fals intelectual pentru care s-a solicitat cercetarea

magistratului D.P.D. îi lipsește latura subiectivă specifică, fiind astfel corectă

soluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror. Totodată, întrucât

datele inexacte asupra pedepsei pe care petentul o execută au fost trecute în partea

descriptivă a sentinței nr. 312/A/2012, cu prilejul întocmirii actului oficial,

în cauză nu se pune problema contrafacerii scrierii sau a subscrierii ori a alterării

în orice fel a actului, fapta imputată prin plângerea penală fiind cercetată în

raport de elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual și nu ale

infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Cât privește infracțiunea

de represiune nedreaptă, Curtea a stabilit că magistratul nu a pus în mișcare acțiunea

penală, nu a dispus arestarea preventivă, ori trimiterea în judecată sau condamnarea

petiționarului, știind că este nevinovat, așa cum cere textul art. 268 C. pen.,

ci a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Bistrița, astfel încât

instanța a concluzionat că fapta nu există și, în mod temeinic și legal, procurorul

a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.P.D.

Plângerea formulată

împotriva rezoluției din 10 iulie 2012 a procurorului general de la Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș a fost respinsă, ca inadmisibilă, în conformitate

cu art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., instanța considerând că

plângerea adresată instanței nu poate viza rezoluția, ordonanța sau partea din rechizitoriu

prin care procurorul ierarhic superior a soluționat o plângere formulată potrivit

art. 275-278 C. proc. pen.

Împotriva sentinței

penale nr. 42 din 27 august 2012, pronunțată în Dosarul nr. 419/43/2012 al Curții

de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat

recurs petiționarul, solicitând, în esență, casarea acestei hotărâri, admiterea

plângerii formulate și desființarea rezoluției procurorului de la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Tărgu-Mureș emisă la data de 19 iunie 2012 în Dosarul nr. 235/P/2012,

prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul D.D.P., sub

aspectul comiterii infracțiunilor de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268

C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., precum și a rezoluției

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș emisă

la data de 10 iulie 2012, de respingere a plângerii introduse împotriva rezoluției

din 19 iunie 2012.

A arătat că în

realitate, înscrisul redactat și tehnoredactat de D.D.P. a fost un act intenționat,

un abuz care a produs efecte juridice, constând în respingerea contestației sale

la executare de către Judecătoria Bistrița, dar și un prejudicu grav de imagine

precum și efecte grave asupra psihicului său și al familiei sale.

A mai arătat că

este nemulțumit de obligarea sa la cheltuielile judiciare menționate în sentința

arătată.

Înalta Curte constată

că recursul declarat de petiționarul M.R. este inadmisibil, pentru considerentele

care urmează:

Potrivit dispozițiilor

art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea,

pronunță una din următoarele soluții:

„a) respinge plângerea,

prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă, ori după caz, ca nefondată, menținând

rezoluția sau ordonanța atacată."

În conformitate

cu prevederile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., „hotărârea judecătorului

pronunțată potrivit art. 278

1

alin. (8) este definitivă."

Prin urmare, în

privința sentinței penale atacate, pronunțată în baza art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen. și definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării

vreunei căi ordinare de atac.

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea

căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul

acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor

determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac,

același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar,

părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii

procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar

al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor

din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen.,

admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit

dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile

susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele

de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit

art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului,

exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Limitând calea

de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul

de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia.

În cauză, se constată

că, petiționarul a formulat cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile

de reformare prin promovarea acestei căi de atac, recursul declarat neîntrunind

cerințele textului de lege menționat, încălcând principiul unicității acestei căi

de atac și, ca atare, nefiind admisibil.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală

constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele

ce preced, constatându-se că, în cauză, petiționarul a formulat recurs împotriva

unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac,

Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității căii de atac, invocată din oficiu

și, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul,

ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petiționarul M.R. împotriva sentinței penale nr. 42 din 27

august 2012 a Curții de Apel Targu Mureș, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 21 ianuarie 2013.