Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 56/2012

HOTĂRÂRE
16.01.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 56/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului penal de față; Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 7 decembrie 2010, petiționara B.E. a solicitat efectuarea de cercetări față de magistratul M.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. Plângerea a fost declinată spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș unde a format obiectul dosarului nr. 333/P/2010 și a fost soluționată prin rezoluția cu același număr din 22 decembrie 2010 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul M.C.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen., pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. Plângerea formulată de petiționară, în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva soluției procurorului a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 21/II/2/2011 din 18 ianuarie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș. Nemulțumită de modul de rezolvare a plângerilor sale, petiționara a formulat o nouă plângere, întemeiată pe dispozițiile art. 278 C. proc. pen., pe care a adresat-o Curții de Apel Tg. Mureș. Prin sentința penală nr. 7 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara B.E.

împotriva rezoluției nr. 333/P/2010 din 22 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș, menținându-se rezoluția atacată. La data de 11 iulie 2011, petiționara B.E. a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 7 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 44/43/2011. La termenul fixat pentru soluționarea recursului, 16 ianuarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 385 15 pct. l teza a Il-a C. proc. pen., raportat la art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționară.

Analizând recursul declarat de petiționara B.E., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. l, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală. Astfel, corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 au modificat prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., în sensul că hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit alineatului 8 al aceluiași text de lege, este definitivă. Prin urmare, se constată că sentința penală nr. 7 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată sub imperiul modificărilor legislative instituite de Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu face parte din categoria hotărârilor supuse recursului. În consecință, recursul declarat de petiționara B.E. împotriva unei hotărâri care nu intră în categoria hotărârilor prevăzute de art. 385 C. proc. pen., ce pot fi recurate, este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei.

MOTIVE

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara B.E. împotriva sentinței penale nr. 7 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 806/2012
pen. Plângerea formulată de petiționarii P.G. și P.M. împotriva soluției procurorului, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 531/II/2/2011 din 07 iulie 2011 a Procurorului Gene
ÎCCJ 2012-05-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4019/2012
când a avut loc dezbaterea succesorală ar fi putut fi prezenții dacă ar fi fost anunțată. Prin Rezoluția nr. 34/P/2012 din 17 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș s-a dispus, neînceperea urmăririi penale față
ÎCCJ 2010-09-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 170/2012
Tg. Mureș, secția penală, a declarat în termen legal recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș criticând hotărârea amintită pentru nelegalitate și netemeinicie în considerarea viciilor de procedură și erorilor de judecată cons
ÎCCJ 2011-01-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 262/2011
tul C.V., cu motivarea că soluția dispusă în cauză este legală și temeinică și că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi intimați. Împotriva sentinței sus-menționate, petiționarul C.V. declarat recurs. Tribuna
ÎCCJ 2009-04-30
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1608/2009
Asupra recursurilor de față ; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 9 din 2 martie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă