ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1608/2009

Asupra recursurilor de față ; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 9 din 2 martie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii F.P. și B.D. împotriva ordonanței din 27 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș dată în dosarul nr. 73/P/2007 confirmată prin rezoluția din 05 decembrie 2008 nr. 327/II/2/2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin ordonanța din 27 octombrie 2008 a Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Tg.

Mureș dată în dosarul nr. 73/P/2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penală față de B.L.R., avocat în cadrul Baroului Mureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., reclamată de petiționarii B.D. și F.P. Totodată s-a disjuns cauza și s-a declinat competența de soluționare sub aspectul infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., față de B.R., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.Mureș. Prin rezoluția din 5 decembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș a fost respinsă cererea petiționarilor împotriva ordonanței din 27 octombrie 2008. S-a reținut că petiționarii B.D. și F.P.

au formulat o plângere penală, solicitând efectuarea cercetărilor față de B.L.R. și B.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. În plângerea formulată, petiționarii au arătat că la data de 18 august 2003 s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un autoturism marca Tico cu nr. de înmatriculare, calitatea de cumpărător avându-o B.D. și cea de vânzător M.(B.)E. și M.M., achitându-se la data încheierii contractului suma de 45.000.000 lei, urmând ca diferența de preț, de 10.000.000 lei, să fie achitată la perfectarea actelor de vânzare-cumpărare ce presupunea în prealabil achitarea unei rate societății de leasing și radierea autoturismului de pe SC F.T.I. SRL. Mașina aparținea SCF.T.I.

SRL ai cărei reprezentanți nu era familia M. ci B.R. Ulterior, petiționarii le-au relatat soților B. toate aspectele de dobândire a mașinii și faptul că autoturismul a fost implicat într-un accident de circulație urmare căruia a suferit avarii. Soții B., în raport de relatările persoanelor vătămate, le-au solicitat să le achite diferența de 10.000.000 lei, pentru a-și exprima acordul întocmirii dosarului de daune la SC A.A. SA și au ridicat prima de asigurare acordată pentru avarierea autoturismului în accidentul de circulație, asigurându-i că vor semna și ștampila actele necesare acestui demers. Au mai susținut că, deși a fost trimisă „on-line" suma de 10.000.000 lei lui B.R. și a fost întocmit dosarul de daune, stabilindu-se prima de asigurare la 69.000.000 lei, B.R.

a solicitat la SC A.A. SA, transferarea dosarului de daune de la Timișoara la Tg. Mureș, ridicând suma de bani. Petiționarii au susținut că activitatea infracțională a intimatei B.L.R. ar fi constat în aceea că Ie-a determinat să achite 10.000.000 lei cu asigurarea fermă că le va remite actele necesare ridicării sumei ce se va stabili cu titlul de daune datorată acestora. Analizând actele dosarului, instanța de fond a constatat că, la data de 28 august 2003, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare indicat de petiționari, în contract prevăzându-se calitatea de coproprietar al vânzătorului M.M. și în același timp de împuternicit al SC F.T.I. SRL Tg.Mureș. Prin urmare, la data încheierii contractului autoturismul constituia proprietatea SC F.T.I.

SRL. Ulterior dobândirii autoturismului de către petiționari, acesta a fost implicat într-un accident de circulație, astfel că petiționarii s-au deplasat la Tg.Mureș, respectiv la sediul societății, unde au fost îndrumați la cabinetul de avocatură a intimatei B.L.R.. La cabinet s-au întâlnit cu B.L.R. și B.R., petiționarii primind cu acea ocazie un formular tipizat prin care SC F.T.I. SRL o împuternicea pe B.D. să o reprezinte în relația cu SC A., petiționarilor fiindu-le solicitat să achite suma de 10.000.000 lei, restantă din prețul contractului, fiind indicat și un număr de cont deschis la BRD. Suma obținută de petiționari pentru reparația mașinii a fost de 69-70 milioane lei, înțelegerea a fost ca diferența de 10.000.000 lei să fie achită din banii obținuți prin asigurător.

Petiționarii trebuiau să achite rata pentru autoturism la societatea de leasing și apoi să procedeze la radierea autoturismului și la achitarea diferenței de preț de 10.000.000 lei. Analizând plângerea petiționarilor, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., pentru existența infracțiunii de înșelăciune trebuie ca inducerea sau menținerea în eroare a persoanei să se realizeze cu prilejul încheierii sau executării unui contract și să se fi săvârșit în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.

Din analiza textului de lege indicat mai sus, prin coroborare cu probele aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a apreciat că în mod corect s-a constatat de către parchet că nu se impune începerea urmăririi penale față de B.L.R., în cauză nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective. Instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză rezultă că petiționarii nu au fost induși în eroare de către B.L.R., nici cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului și nici mai apoi, cu ocazia discuției la cabinetul de avocatură, suma de 10.000.000 lei fiind depusă la A. în vederea achitării integrale a ratei mașinii.

Această sumă de bani a fost folosită, de fapt, pentru rezolvarea problemei autoturismului, care la data cumpărării de către petiționari se afla în sistem de leasing. Împotriva hotărârii primei instanțe, în termen legal, petiționarii F.P. și B.D. au declarat recurs, solicitând casarea sentinței, infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea dosarului la parchet pentru reluarea cercetărilor față de intimată, susținând, în esență, că aceasta se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Examinând hotărârea instanței de fond sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Ordonanța din 27 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș dată în dosarul nr. 73/P/2007 este legală și temeinică, întrucât, actele premergătoare efectuate în cauză nu relevă indicii cu privire la săvârșirea de către intimata B.L.R.

a infracțiunii de înșelăciune în convenții, nerezultând că petiționarii F.P. și B.D. au fost induși în eroare de aceasta, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, care să le creeze petiționarilor o falsă reprezentare a realității, plângerea penală formulată neavând niciun suport probator. În consecință, soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatei B.L.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. este corectă, astfel că, respingând plângerea petiționarilor și menținând ordonanța atacată, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii F.P. și B.D. împotriva sentinței penale nr. 9 din 2 martie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii F.P. și B.D. împotriva sentinței penale nr. 9 din 2 martie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2009.