ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.04.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1246/2012

HOTĂRÂRE
19.04.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1246/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației în

anulare de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 292/F din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a admis cererea Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție de schimbare

a încadrării juridice a faptei deduse judecății.

În temeiul art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului

R.D.C. din infracțiunea prev.de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea

faptelor de corupție, în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la

art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, texte în baza cărora a condamnat inculpatul

R.D.C. la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului drepturile prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b)

și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A interzis inculpatului

pe o perioadă de 3 ani drepturile prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c)

În temeiul art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la 300 RON, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut ,în esență, că inculpatul R.D.C., subcomisar de poliție

din Serviciul Dezvoltarea Informațiilor al M.A.I. - Direcția Generală Anticorupție,

la data de 20 decembrie 2007 a pretins bani de la M.G.C. în mod direct, în scopul

de a nu-și îndeplini îndatoririle sale de serviciu, respectiv culegerea, dezvoltarea,

gestionarea și direcționarea către structurile competente a datelor și informațiilor

obținute, invocând existența unei lucrări la M.A.I. -Direcția Generală Anticorupție

privind fapte săvârșite de acesta în calitate de manager al Spitalului Clinic de

Psihiatrie „Prof.Dr. A.O.", lucrare ce ar fi urmat să-i fie soluționată favorabil

(prin nesesizarea Direcției Naționale Anticorupție), iar în data de 18

februarie 2008 i-a comunicat mituitorului cuantumul sumei pretinse în scopul arătat

mai sus, respectiv 10.000 de euro.

Prin decizia penală

nr. 1681 din 27 aprilie 11, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul R.D.C.

împotriva sentinței penale nr. 292 F din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, însușindu-și argumentația

instanței de fond.

Împotriva acestei decizii

a formulat contestație în anulare contestatorul R.D.C., invocând disp. art. 386

lit. c) C. proc. pen..

În acest sens, a arătat

că, deși a primit o soluție de neîncepere a urmăririi penale, aceasta nu a fost

avută în vedere de instanță la soluționarea recursului, aspect în raport de care

a solicitat admiterea contestației și în rap.de disp. art. 392 C. proc. pen. casarea

hotărârii și acordarea unui termen pentru rejudecarea cauzei.

Analizându-se contestația

în anulare, se constată că motivele invocate de contestator nu se încadrează în

nici unul din cazurile prev. expres și limitativ de art. 386 C. proc. pen. .

Mai mult, conform disp.

art. 387 alin. (2) din C. proc. pen., în cererea de contestație în anulare pentru

motivele prev. de art. 386 lit. a)-c) trebuie să se arate toate cazurile de contestație

pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acesteia.

În cauză, se constată

că , contestatorul nu a depus în scris motivarea contestației în care să arate toate

cazurile de contestație invocate și motivele aduse în sprijinul acesteia, ci nu

a făcut altceva decât sa reitereze motivele invocate și pe parcursul desfășurării

procesului penal, astfel încât instanțele, în cele doua grade de jurisdicție au

analizat și cenzurat susținerile sale, coroborându-le cu restul materialului probator

administrat în cauză.

În acest context juridic,

Înalta Curte constată că prin decizia nr. 377 din 02 februarie 2010, instanța supremă

a tranșat definitiv problema ridicata de invocarea disp. art. 10 lit. f) C.

proc. pen., în raport de care recurentul inculpat a solicitat achitarea pe motiv

că deși a primit inițial o soluție de neînceperea urmăririi penale, ulterior a fost

condamnat pentru aceeași faptă.

Astfel, s-a statuat că

soluțiile de netrimitere în judecată (dispuse, după caz, prin rezoluții ori ordonanțe

ale procurorului) nu se bucură de „autoritatea de lucru judecat", aceasta fiind

un atribut recunoscut exclusiv hotărârilor judecătorești

În cauză, s-au invocat

dispozițiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, din Titlul III „Ministerul

Public", iar cu privire la infirmarea actelor de urmărire penală, s-au avut

în vedere prevederile art. 220 C. proc. pen., precum cele ale art. 62, art. 64 și

art. 65 din Legea nr. 304/2004 referitoare la principiul controlului ierarhic în

cadrul Ministerului Public.

Că soluțiile de netrimitere

în judecată emise de procuror (prin rezoluții sau ordonanțe) nu au caracter irevocabil,

definitiv, că nu se bucură de autoritate de lucru judecat, rezultă și din observarea

dispozițiilor privind „reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale"

cuprinse în art. 273 alin. (1), alin. (1

1

) și alin. (2) C. proc. pen.

Un alt argument, în același

sens, este cel oferit de dispozițiile art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen.

care au în vedere chiar și situația în care judecătorul s-a pronunțat prin hotărâre

definitivă, hotărâre prin care a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se

redeschidă urmărirea penală.

Nu în ultimul rând, se

constată că instanța supremă a tranșat definitiv, prin aceeași decizie și motivul

de contestație invocat oral de contestator potrivit căruia deși a primit o soluție

de neînceperea urmăririi penale a fost condamnat, instanța fără a ține seama de

aceasta, în sensul că s-a stabilit că nu se pune problema unei suprapuneri a faptelor

cât privește soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de înșelăciune

prev.de art. 215 C. pen. reținută în sarcina inculpatului și infracțiunea de luare

de mită, prev.de art. 254 C. pen. pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

În consecință, contestația

în anulare formulată de contestator este nefondată și urmează a se respinge ca atare.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen..

Respinge, ca nefondată,

contestația în anulare formulată de contestatorul R.D.C. împotriva deciziei penale

nr. 1681 din 27 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă contestatorul la

plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 19 aprilie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1426/2012
ul să se afle sub supravegherea și controlul organelor judiciare pentru a se realiza exigențele prev. de art. 52 C. pen., privind scopul educativ și preventiv al pedepsei. Totodată, aplicarea disp. art. 81 alin. (2) C. pen., privind suspend
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 860/2014
ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1053 din 21 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3266 din 26 septembrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, urmâ
ÎCCJ 2013-06-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2131/2013
împrejurărilor în care acesta a săvârșit-o, respectiv astfel cum a reținut situația de fapt, textul incriminator prevăzând un minim de 3 ani, iar inculpatul, anterior, nu a avut un comportament neconform domeniului său de activitate. Ca ata
ÎCCJ 2012-04-12
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1136/2012
385 alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. (1) lit. b)
ÎCCJ 2012-10-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3118/2012
. (1) C. pen. În concluzie, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat inculpatul P.I., este neîntemeiat, întrucât cuantumul pedepsei nu se impune a fi redus față de gravitatea faptelor comise, consecințele acestora, rezonanța în co
Sursă