ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1246/2012

Asupra contestației în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 292/F din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție de schimbare a încadrării juridice a faptei deduse judecății. În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului R.D.C. din infracțiunea prev.de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen.

rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, texte în baza cărora a condamnat inculpatul R.D.C. la pedeapsa închisorii de 3 ani. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. A interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani drepturile prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la 300 RON, cheltuieli judiciare statului. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut ,în esență, că inculpatul R.D.C., subcomisar de poliție din Serviciul Dezvoltarea Informațiilor al M.A.I. - Direcția Generală Anticorupție, la data de 20 decembrie 2007 a pretins bani de la M.G.C.

în mod direct, în scopul de a nu-și îndeplini îndatoririle sale de serviciu, respectiv culegerea, dezvoltarea, gestionarea și direcționarea către structurile competente a datelor și informațiilor obținute, invocând existența unei lucrări la M.A.I. -Direcția Generală Anticorupție privind fapte săvârșite de acesta în calitate de manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof.Dr. A.O.", lucrare ce ar fi urmat să-i fie soluționată favorabil (prin nesesizarea Direcției Naționale Anticorupție), iar în data de 18 februarie 2008 i-a comunicat mituitorului cuantumul sumei pretinse în scopul arătat mai sus, respectiv 10.000 de euro. Prin decizia penală nr. 1681 din 27 aprilie 11, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul R.D.C.

împotriva sentinței penale nr. 292 F din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, însușindu-și argumentația instanței de fond. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul R.D.C., invocând disp. art. 386 lit. c) C. proc. pen.. În acest sens, a arătat că, deși a primit o soluție de neîncepere a urmăririi penale, aceasta nu a fost avută în vedere de instanță la soluționarea recursului, aspect în raport de care a solicitat admiterea contestației și în rap.de disp. art. 392 C. proc. pen. casarea hotărârii și acordarea unui termen pentru rejudecarea cauzei. Analizându-se contestația în anulare, se constată că motivele invocate de contestator nu se încadrează în nici unul din cazurile prev. expres și limitativ de art. 386 C. proc.

pen. . Mai mult, conform disp. art. 387 alin. (2) din C. proc. pen., în cererea de contestație în anulare pentru motivele prev. de art. 386 lit. a)-c) trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acesteia. În cauză, se constată că , contestatorul nu a depus în scris motivarea contestației în care să arate toate cazurile de contestație invocate și motivele aduse în sprijinul acesteia, ci nu a făcut altceva decât sa reitereze motivele invocate și pe parcursul desfășurării procesului penal, astfel încât instanțele, în cele doua grade de jurisdicție au analizat și cenzurat susținerile sale, coroborându-le cu restul materialului probator administrat în cauză.

În acest context juridic, Înalta Curte constată că prin decizia nr. 377 din 02 februarie 2010, instanța supremă a tranșat definitiv problema ridicata de invocarea disp. art. 10 lit. f) C. proc. pen., în raport de care recurentul inculpat a solicitat achitarea pe motiv că deși a primit inițial o soluție de neînceperea urmăririi penale, ulterior a fost condamnat pentru aceeași faptă. Astfel, s-a statuat că soluțiile de netrimitere în judecată (dispuse, după caz, prin rezoluții ori ordonanțe ale procurorului) nu se bucură de „autoritatea de lucru judecat", aceasta fiind un atribut recunoscut exclusiv hotărârilor judecătorești În cauză, s-au invocat dispozițiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, din Titlul III „Ministerul Public", iar cu privire la infirmarea actelor de urmărire penală, s-au avut în vedere prevederile art. 220 C. proc.

pen., precum cele ale art. 62, art. 64 și art. 65 din Legea nr. 304/2004 referitoare la principiul controlului ierarhic în cadrul Ministerului Public. Că soluțiile de netrimitere în judecată emise de procuror (prin rezoluții sau ordonanțe) nu au caracter irevocabil, definitiv, că nu se bucură de autoritate de lucru judecat, rezultă și din observarea dispozițiilor privind „reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale" cuprinse în art. 273 alin. (1), alin. (1 1 ) și alin. (2) C. proc. pen. Un alt argument, în același sens, este cel oferit de dispozițiile art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen. care au în vedere chiar și situația în care judecătorul s-a pronunțat prin hotărâre definitivă, hotărâre prin care a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală.

Nu în ultimul rând, se constată că instanța supremă a tranșat definitiv, prin aceeași decizie și motivul de contestație invocat oral de contestator potrivit căruia deși a primit o soluție de neînceperea urmăririi penale a fost condamnat, instanța fără a ține seama de aceasta, în sensul că s-a stabilit că nu se pune problema unei suprapuneri a faptelor cât privește soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de înșelăciune prev.de art. 215 C. pen. reținută în sarcina inculpatului și infracțiunea de luare de mită, prev.de art. 254 C. pen. pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. În consecință, contestația în anulare formulată de contestator este nefondată și urmează a se respinge ca atare.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul R.D.C. împotriva deciziei penale nr. 1681 din 27 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2012.