ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1226/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1226/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 94/F din 26 martie 2010, Tribunalul Ialomița, în baza art.

11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., l-a

achitat pe inculpatul A.M. pentru infracțiunea de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Totodată, au fost respinse pretențiile

civile materiale formulate în cauză de partea civilă Primăria Slobozia, având ca

obiect cheltuielile cu înmormântarea victimei S.N.

S-a luat act că inculpatul A.M. a fost

reținut 24 ore, începând cu 12 februarie 2009, ora 12, până la 13 februarie 2009,

aceeași oră.

Onorariul pentru avocatul desemnat să-i

asigure inculpatului asistență juridică din oficiu, în sumă de 200 RON, a fost avansat

din fondurile Ministerului Justiției.

Judecătorul fondului și-a argumentat soluția

reținând în fapt următoarele:

La data de 2 noiembrie 2008, orele 22:25,

martorul C.T. a sesizat telefonic organul de poliție despre faptul că pe raza municipiului

Slobozia, în carosabil, în imediata apropiere a bisericii „Sf.I.”, se află cadavrul

unui bărbat. Apelul telefonic a fost preluat de martorul G.D., ce făcea parte, la

acea dată, din echipa de intervenție, fiind, de altfel, și primul polițist care

a ajuns, în acea seară, la locul faptei. Martorul C.T. se aflase în acea zonă a

orașului întâmplător, ocupându-se de lipirea afișelor electorale, iar în momentul

în care începuse deplasarea, cu autoturismul, spre centrul localității Slobozia,

cu scopul de a se întoarce la domiciliu, a fost oprit de o persoană necunoscută

care s-a așezat în fața mașinii sale, rugându-l să sune la salvare, întrucât era

cineva căzut în fața porții sale. Persoana menționată se numește B.S. și a fost,

de asemenea, audiat ca martor în prezenta cauză.

În

aceeași seară a fost identificată și victima, ca fiind S.N.,

de 51 ani, cunoscut ca „boschetar”.

La autopsie s-a constatat că moartea numitului

S.N. a fost violentă, ea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrală consecutivă unui

traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază craniană, leziunile cranio-meningo-cerebrale

cu rol tanato-generator s-au putut produce prin lovire cu corp dur, în legătură

directă, necondiționată cu decesul; s-au mai constatat placarde excoriate și o plagă

contuză facială care s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri-planuri dure,

alcoolemia la momentul decesului fiind de 2,50 g‰.

Cercetarea locului faptei, care s-a efectuat

atât în stradă cât și în curtea martorului B.S. (cadavrul fiind găsit în dreptul

curții sale), a relevat că B.S. locuiește pe strada P., curtea fiind împrejmuită

numai parțial cu gard, pe latura dinspre stradă; accesul în casă se face printr-o

ușă, prevăzută la intrare cu prag, iar premergător acestuia există o scară din beton,

cu două trepte. Pe cele două trepte s-au găsit pete de sânge și fire de păr; în

zona din stânga ușii, privind din exterior, pe o suprafață formată dintr-un amestec

de bitum și pământ, exista o pată de formă neregulată (1,20 m x 1,40), umedă, ce

prezenta urme formă create prin măturare, alăturat observându-se o mătură din nuiele

și o mică grămadă de gunoi, strâns prin măturare.

Din zona corespunzătoare ușii, pe o distanță

de 19,8 m, până la poarta de acces în curte, cât și pe trotuar, s-au găsit două

urme formă create prin târâre, distanța dintre ele fiind de circa 39 cm.

Cadavrul a fost găsit în stradă, într-o

zonă decopertată a carosabilului, cu fața în sus, cămașa și bluza de trening cu

care era îmbrăcat fiind ridicate până la piept; în imediata apropiere a cadavrului

a fost găsită o geantă aparținând victimei, care prezenta pete de sânge ca și pietrele

din acea zonă, provenite de la lucrarea de decopertare a carosabilului.

Victima a fost observată în drum anterior

sosirii ambulanței și poliției de către martorii D.O.M. și C.Z., care constant au

declarat că l-au observat de B.S. împingând ușor cadavrul căzut în stradă, cu piciorul.

Din declarațiile inculpatului A.M., coroborate

cu cele ale martorilor B.S., T.M. și L.I., reiese că, în după-amiaza zilei de 2

noiembrie 2008, în curtea lui B.S. se aflau acesta, victima S.N. și T.M., care locuia

cu chirie la B.S.

T.M. prepara pește, curățat și spălat în

prealabil, pe un grătar improvizat. Toți consumau băuturi alcoolice, consum pe care

îl practicaseră, de altfel, în tot cursul zilei. Aici au venit, la invitația proprietarului,

înainte de a se însera, inculpatul A.M., însoțit de prietenul său, martorul L.I.,

zis „M.”, având asupra lor o sticlă cu vin. S-au consumat, în continuare, băuturi

alcoolice, dar nu s-a putut reține că inculpatul ajunsese în stare de ebrietate,

după cum a reieșit din declarația martorului G.D., chiar și seara târziu, după descoperirea

cadavrului, acesta părând destul de lucid și vorbind coerent.

S-a stabilit cu certitudine că în urma

consumului de alcool, victima a ajuns, în final, în stare avansată de ebrietate,

aspect probat nu numai prin depozițiile persoanelor ascultate ci și prin concluziile

raportului de necropsie.

Și celelalte două persoane, prezente inițial

în curtea în care s-a petrecut incidentul, B.S. și T.M., au ajuns în stare de ebrietate,

dar, potrivit aceleiași declarații a martorului G.D., la momentul intervenirii organelor

de ordine chemate la fața locului, erau încă destul de conștienți de cele întâmplate,

fapt dovedit prin vorbele și gesturile fiecăruia.

În

timp ce toți cei prezenți consumau băuturi alcoolice, între

victimă și inculpat a început o discuție contradictorie, inculpatul reproșându-i

victimei că nu i-a terminat o lucrare la casă, pentru care îi plătise deja o sumă

de bani.

Niciuna dintre persoanele prezente la acest

incident, inclusiv inculpatul, nu au contestat lovitura pe care inculpatul i-a aplicat-o

victimei, aflată în poziția șezut pe treptele de la intrarea în casă, cu piciorul,

în umăr sau în cap, declarațiile fiind contradictorii cu privire la zona anatomică

în care victima a primit lovitura. Inculpatul a susținut că purta încălțăminte tip

„Adidas”, iar depoziția sa a fost confirmată de mărturia lui T.M. din fața instanței.

S-a mai reținut cu certitudine, că niciuna

dintre persoanele prezente, mai puțin martorul B.S. care nu a asistat la acest episod

fiind la toaletă, nu a relatat despre o eventuală dezechilibrare a victimei, în

urma agresiunii, ori despre căderea și lovirea acesteia de treptele din fața ușii

ori de trotuarul din jurul casei.

Temându-se ca scandalul să nu ia amploare,

martorul L.I. i-a cerut inculpatului să părăsească curtea lui B.S., fapt ce s-a

petrecut imediat după incidentul descris și înainte ca proprietarul să se întoarcă

de la toaletă, lăsându-i pe victimă și pe T.M. să consume, în continuare, băuturi

alcoolice.

Despre existența victimei, în viață, ulterior

plecării inculpatului din curtea lui B.S., au relatat și martorii C.V. și G.V.,

persoane cu care A.M. și L.I. s-au întâlnit în cursul aceleiași seri.

În

acest sens, martorul G.V. a susținut că inculpatul, însoțit

de L.I., au ajuns în domiciliul său înainte de a se însera și au rămas până când

s-a întunecat, iar din depozițiile coroborate ale inculpatului și martorului L.I.,

a reieșit același lucru, că după plecarea din domiciliul lui B.S., cei doi nu s-au

despărțit, împreună îndreptându-se spre poarta lui A.M. și, de aici, în curtea lui

G.V., la invitația proprietarului.

Atmosfera din curtea lui G.V. era una de

petrecere: s-a băut, s-a ascultat muzică și s-a dansat.

În

curtea lui G.V. a venit ulterior și martorul C.V., iar la

un moment dat și B.S., după cum el însuși a recunoscut și au susținut și celelalte

persoane prezente. În tot acest interval de timp, cât inculpatul s-a aflat în curtea

martorului G.V., petrecând împreună cu cei prezenți aici, victima a fost observată

în curtea lui B.S., trăia și continua să consume băuturi alcoolice, între locuințele

vecine ale lui G.V. și B.S. neexistând gard și fiind posibilă vizionarea locuinței

lui B.S. din lateralul curții lui G.V.

În

acest sens au fost și depozițiile martorilor oculari C.V.

și G.V., date în fața instanței, în ședință publică, în condiții de contradictorialitate,

martorul G.V. susținând chiar că S.N. a venit, în același interval orar, la locuința

sa, însă a fost gonit de tatăl său, nemulțumit că „boschetarul” refuzase să-l ajute

la unele treburi gospodărești.

Aspectul că victima încă trăia, ulterior

plecării inculpatului din curtea lui B.S., a reieșit tot din declarația martorului

G.V., căruia fiica sa minoră i-ar fi relatat că, în drumul său spre un magazin,

l-ar fi văzut pe acesta consumând băuturi alcoolice împreună cu T.M..

Inculpatul, în declarația din fața instanței,

a susținut aceeași ipoteză în legătură cu afirmațiile fiicei minore a martorului.

Toate aceste depoziții de martori s-au

coroborat între ele și au susținut apărările inculpatului, care s-a declarat, constant,

nevinovat în legătură cu fapta pentru care este acuzat.

La un moment dat, a susținut același martor

G.V., inculpatul a părăsit domiciliul său, dar l-a văzut îndreptându-se spre propriul

domiciliu, și de aici s-a întors repede cu o felie de carne și una de pâine, alimente

pe care le-a consumat L.I., fapt petrecut oricum înainte ca fiica martorului să-l

observe pe boschetar în compania lui T.M.

Plecând din domiciliul lui G.V., după lăsarea

întunericului, inculpatul s-a despărțit de M.(L.I.), îndreptându-se împreună cu

C.V., cu care s-a reîntâlnit pe stradă la jocul de remy, spre un non-stop, pentru

a mai cumpăra băutură. Împreună cu ei a mers și un nepot al lui C.V., martorul D.O.M.,

pe drumul de întoarcere fiind întâmpinați de A.I., fiul inculpatului, care le-a

spus despre cadavrul descoperit în stradă și despre afirmațiile publice ale lui

B.S., în sensul că inculpatul ar fi autorul crimei.

Ajuns la locul unde se afla cadavrul, însoțit

de C.V., inculpatul a fost apostrofat de T.M., în prezența mai multor persoane,

cum că el ar fi autorul faptei.

Atât inculpatul cât și C.V. au constatat

că, într-adevăr, S.N. era căzut pe carosabil.

La fața locului a sosit mai întâi agentul

șef G.D., din cadrul Poliției municipiului Slobozia, dirijat la acea adresă de dispeceratul

unității, apoi ambulanța, asistenta martoră D.A. constatând decesul celui căzut

în stradă și după aceea echipa de cercetare.

În

timpul cercetării la fața locului s-a constatat că martorul

T.M. prezenta pete de sânge pe partea din față a pantalonului tip blue-jeans cu

care era îmbrăcat, mai exact urme dinamice de sânge create prin ștergere, sânge

care conform expertizei ADN dispusă în cauză, provenea de la victimă.

Cei doi, inculpatul și martorul T.M., s-au

certat, s-au jignit reciproc, amândoi l-au jignit pe victimă, numindu-l „boschetar”

și exprimând lipsa oricărui regret pentru moartea acestuia.

Parchetul a apreciat ca nesinceră atitudinea

inculpatului, în contradicție totală cu materialul probator existent, aducând mai

multe argumente, în acest sens, prin actul de inculpare, reluate cu ocazia cuvântului

în dezbateri, astfel:

- conform declarațiilor martorilor, B.S.

și T.M., S.N. se afla în poziția „în șezut”, pe treptele scării, ușii de acces,

în casă, poziție în care se afla și când a fost lovit cu piciorul de către inculpat.

Total nesincer, inculpatul a indicat alt loc, îndepărtat de cel în care s-au descoperit

petele de sânge.

Deosebit de lămuritoare a fost, în opinia

parchetului, completarea la raportul de autopsie, conform căreia dispunerea pe mai

multe planuri a leziunilor traumatice constatate cât și polimorfismul acestora (plăgi

contuze, placarde excoriate) pledează pentru producerea lor prin lovire activă,

urmată de cădere, cu impact cranian al victimei. Rezultă deci că victimei i-a fost

aplicată o singură lovitură, cu o intensitate deosebită, în zona fronto-parieto-temporal

stânga urmată de dezechilibrare și cădere cu consecința lovirii de corpuri dure;

- lipsa leziunilor traumatice la nivelul

umerilor, ceea ce contrazice susținerea în sensul că lovitura ar fi fost aplicată

în zona umărului;

- neconcordanța între locul agresiunii

și cel al descoperirii cadavrului a fost înlăturată de certitudinea oferită de completarea

raportului de expertiză în sensul că gravitatea leziunilor și starea avansată de

ebrietate exclude posibilitatea ca victima să se fi putut mobiliza pentru a se târî,

pe o distanță de 19,8 m;

- martorul L.I. este prieten cu inculpatul

și a oferit organelor de urmărire penală o singură declarație;

- cercetările efectuate în faza urmăririi

penale îl exclude ca autor al faptei pe T.M., persoană pe pantalonii căreia au fost

identificate pete de sânge provenind de la victimă, conform expertizei ADN, martorul

G.D. confirmând susținerea lui T.M. privind modul în care s-a murdărit de sânge

pe pantaloni, în timp ce căuta un act de identitate în geanta victimei;

- inculpatul a exercitat, în exclusivitate,

acte de violență asupra victimei, este singurul care a avut un conflict cu victima,

nu s-a dovedit că și altcineva să fi exercitat acte de violență asupra victimei,

ceea ce dovedește că inculpatul este autorul leziunilor stabilite prin raportul

de autopsie;

- inculpatul și-a dovedit vinovăția prin

atitudinea ulterioară, în sensul că după despărțirea de „M.”, atunci când au plecat

din curtea lui G.V., realizând consecințele faptei, a intrat în panică și a mers

în stradă, pentru a verifica starea victimei, iar înainte de venirea echipei de

intervenție la locul unde se afla cadavrul, a mers la domiciliu pentru a-și schimba

hainele;

- după descoperirea cadavrului, T.M. l-a

acuzat pe inculpat că el l-ar fi omorât pe boschetar, precum și îndemnul soției

inculpatului de a pleca cât mai repede de la locul unde se afla victima și se efectuau

primele cercetări;

- din declarațiile martorului D.O.M., reiese

că inculpatul a plecat însoțit de C.V., la „Non-stop”, tocmai după ce se crease

agitație în jurul celui căzut.

Pe baza acestor argumente, analizate în

rechizitoriu, și a depozițiilor din faza urmăririi penale ale martorilor T.M. și

B.S., procurorul a reținut că autor indubitabil al infracțiunii de loviri cauzatoare

de moarte este inculpatul, care, după lovirea victimei cu piciorul în cap, cu consecința

căderii și lovirii de treptele scării din beton, a constatat starea gravă a lui

S.N. sau, și mai grav, decesul acestuia, și profitând de faptul că acum nu mai era

prezent decât prietenul său „M.”, l-a târât în stradă, îndepărtându-l astfel de

locul faptei, sperând într-o dirijare a anchetei pe o pistă greșită, târârea victimei

având loc până la întoarcerea lui B.S. de la WC, unde în mod sigur a stat mai mult

decât cele 5-6 minute la care face referire.

În

faza urmăririi penale, martorul T.M. a precizat că, imediat

ce victima a fost lovită de inculpat, el a intrat în casă, întrucât suferea de epilepsie

și i se făcuse rău. Nu a observat însă ca victima să se fi dezechilibrat în urma

loviturii primite.

Întorcându-se de la toaletă, după aproximativ

5-6 minute, conform propriei declarații, martorul B.S. a constatat că

în

curte nu mai era nimeni și, intrând în casă, a aflat de la T.M. că inculpatul îl

bătuse pe „amărâtul ăla”, lovindu-l cu piciorul.

Tribunalul

a opinat că declarațiile acestor martori

(ale lui T.M. din faza urmăririi penale și ale lui B.S. din ambele faze ale procesului)

sunt subiective, contradictorii chiar și fără corespondent în realitatea dovedită

de probe.

A mai reținut prima instanță că situația

de fapt, contrară celei din rechizitoriu, este probată de declarațiile mai multor

persoane (L.I., C.V., G.V.), care se coroborează între ele și susțin prezența victimei

S.N. în viață, în curtea lui B.S., ulterior părăsirii de către inculpat a acestui

loc.

Procurorul, prin actul de inculpare, a

poziționat fapta inculpatului de loviri cauzatoare de moarte, exclusiv în timpul

cât inculpatul s-a aflat în curte la B.S. După acest moment nu a mai fost menționată

nicio revenire a inculpatului în aceeași curte.

În atare situație, în raport de materialul

probator existent, Tribunalul nu a putut trece peste declarațiile date în condiții

de publicitate și contradictorialitate, de martorii oculari, cu atât mai mult cu

cât acestea se coroborează referitor la fiecare moment al după-amiezii și serii

de 2 noiembrie 2008, probele din faza urmăririi penale servind, în principal, trimiterii

în judecată, ci nu condamnării exclusive pe baza lor.

Sentința a fost apelată de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Ialomița pentru motive de nelegalitate și netemeinicie ce vizează

greșita achitare a inculpatului A.M. pentru infracțiunea dedusă judecății prin aceea

că prima instanță nu a avut în vedere întregul material probator respectiv: locul

unde a stat victima, urmele de sânge și fire de păr găsite în acel loc - treptele

de la intrarea în locuință - faptul că inculpatul a fost cel care l-a lovit în acel

loc pe victimă, care se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legală

având în vedere leziunile care au condus la decesul victimei.

Oral, procurorul de ședință a solicitat

înlăturarea declarațiilor făcute în fața instanței de apel de martorii G.V., C.V.

și T.M. pe care le consideră mincinoase, în atare condiții urmând ca vinovăția inculpatului

să se stabilească pe baza altor mijloace de probă administrate în cauză (declarația

constantă a martorului B.S. și raportul de expertiză medico-legală).

Curtea a analizat apelul declarat atât

prin prisma motivelor invocate de Parchet cât și din oficiu, sub toate aspectele

de fapt și

de drept, în baza dispozițiilor art. 371

alin. (2) C. proc. pen.

În

virtutea acestor prevederi, instanța de apel trebuie să verifice

felul în care prima instanță a calificat faptele, a stabilit conținutul și trăsăturile

constitutive ale infracțiunii deduse judecății, modul în care s-au aplicat normele

de drept penal și dispozițiile de procedură penală.

Pornind de la aceste premise, Curtea cu

opinie majoritară în complet de divergență, și-a însușit argumentele primei instanțe,

în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă ce au fost administrate în

cauză, inclusiv reaudierea martorilor B.S., L.I., C.V. și G.V., sens în care consideră

corectă soluția de achitare a inculpatului A.M. pentru infracțiunea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Astfel, amplul material probator administrat

a evidențiat existența unui dubiu serios în favoarea inculpatului, dubiu de altfel

prezent încă din faza de urmărire penală și constatat prin respingerea propunerii

de arestare preventivă a inculpatului A.M. de către Curtea de Apel București prin

decizia nr. 66 din 6 martie 2009.

Pentru această concluzie pledează însăși

susținerile făcute cu ocazia dezbaterilor în apel de către reprezentanta Ministerului

Public, care învederează că „în condițiile în care depozițiile martorilor sunt mincinoase,

inclusiv declarațiile inculpatului sunt date pentru a-i oferi acestuia un alibi,

martorul B.S. fiind cel care și-a menținut în mod constant declarațiile”.

Or, tocmai acest martor este persoana care

a lipsit în momentul lovirii victimei S.N. și, deși destul de băut, s-a grăbit să

șteargă urmele de sânge de pe treptele casei sale până la venirea organelor de poliție

care au fost anunțate mult mai târziu, în jurul orelor 22:25. Cu toate acestea,

asupra martorului, cunoscut drept violent și consumator de băuturi alcoolice și

cu declarații contradictorii Parchetul nu a considerat că planează nicio suspiciune.

Curtea a considerat, cu opinie majoritară,

în deplin acord cu instanța fondului, că poziționarea faptei inculpatului exclusiv

în timpul cât acesta s-a aflat în curtea lui B.S., fără a se mai menționa o revenire

a sa în curtea acestuia îl exclude pe inculpat ca autor al infracțiunii pendinte

chiar dacă, așa cum singur a recunoscut, este cel care a lovit cu piciorul o singură

dată pe victimă.

Or, sunt certe următoarele aspecte:

- în după-amiaza zilei de 2 noiembrie 2008

în curtea lui B.S. se aflau pentru a consuma băuturi alcoolice inculpatul A.M.,

martorii T.M., L.I. zis „M.”, victima S.N. și proprietarul B.S.

- înainte de a se însera victima a ajuns

în stare avansată de ebrietate, lucru confirmat ulterior de concluziile raportului

de autopsie care arată că acesta avea alcoolemie de 2,5 gr.‰ ce exclude posibilitatea

ca victima să se poată mobiliza și să se deplaseze singură, fie și prin târâre pe

distanța menționată și de declarațiile celor prezenți;

- în urma unei discuții în contradictoriu

între victimă și inculpat, acesta din urmă i-a aplicat victimei, aflată în poziția

șezut pe treptele de la intrarea în casă, cu piciorul, în umăr sau în cap, declarațiile

fiind contradictorii cu privire la zona anatomică atinsă, fără ca aceasta să aibă

ca efect dezechilibrarea, căderea ori lovirea acesteia;

- după acest incident inculpatul și martorul

L.I. părăsesc, în lipsa proprietarului B.S., curtea acestuia, lăsându-i pe victimă

și pe T.M. acolo;

- inculpatul și L.I. s-au dus în curtea

vecină între care nu exista gard a lui G.V., ulterior alăturându-li-se și martorul

C.V. și la un moment dat și B.S. unde s-au consumat băuturi alcoolice;

- după lăsarea întunericului inculpatul

împreună cu martorul C.V. s-au îndreptat spre un magazin non-stop pentru a cumpăra

băutură, alăturându-li-se și martorul D.O.M., la întoarcere fiind întâmpinați de

fiul inculpatului, A.I. care le-a spus despre cadavrul descoperit în stradă, motiv

pentru care s-au deplasat acolo constatând că, într-adevăr, S.N. era căzut pe carosabil;

- la fața locului era martorul T.M. care

avea pete de sânge pe partea din față a pantalonului tip blue-jeans, care ulterior

s-a confirmat prin expertiza ADN că provenea de la victimă.

Dubiile privesc următoarele aspecte esențiale:

- nu s-a stabilit nici ora lovirii victimei

și nici ora decesului acesteia;

- nimeni nu a văzut, inclusiv agentul de

poliție G.D. pe a cărui declarație și-a întemeiat Parchetul acuzarea, când T.M.

s-a murdărit de sânge pe pantaloni, deoarece l-a văzut pe acesta doar căutând în

geanta victimei „cu oarecare grijă”, nu și ștergându-și mâinile murdărite de sânge

pe pantaloni;

- zona anatomică vizată de inculpat prin

lovirea cu piciorul a victimei nu a fost stabilită cert, inculpatul și martorul

L.I. declarând că aceasta a fost la umăr, în timp ce martorul T.M. nu-și amintește

dacă la umăr sau la cap;

- declarațiile contradictorii ale martorului

B.S., singurul care l-a indicat pe inculpat drept autor al faptei, cu toate că este

cel care a lipsit în momentul lovirii victimei, referitor la momentul descoperirii

victimei și a felului în care T.M. s-a murdărit de sânge pe pantaloni.

Astfel, dacă în declarația dată la urmărirea

penală din 30 ianuarie 2009 arăta că, după discuția cu T.M. care i-a relatat violentarea

victimei de către inculpat, a ieșit imediat în stradă și a descoperit cadavrul,

cu toate că poliția a fost anunțată mult mai târziu, în jurul orei 22:25 (conform

procesului verbal de cercetare la fața locului), în declarația din 11 februarie

2009, susține că a descoperit victima mult mai târziu, respectiv că mai întâi a

mers în curtea lui G.V. unde inculpatul nu era prezent, în contradicție evidentă

cu declarațiile celorlalți martori, aspect învederat și la audierea în fața Curții,

când a declarat că l-a văzut pe „N., după ce l-am vizitat pe nepotul meu, G.V....”.

Nici felul în care s-a murdărit T.M. de

sânge pe pantaloni nu a fost clarificat de martorul B.S. care oferă fie ipoteza

producerii acestuia în încercarea lui T.M. de a găsi un act de identitate în geanta

victimei, fie când a ajutat la scoaterea acesteia din groapă și nici când s-a întâmplat

acest lucru înainte sau după venirea echipei de intervenție.

Pentru prima ipoteză, T.M. a susținut și

el că s-a murdărit de sânge căutând actul de identitate în geanta victimei la solicitarea

asistentei de pe ambulanță, aspect neconfîrmat de aceasta. Or, este evident că victima

a fost târâtă din curtea martorului B.S., conform procesului verbal de cercetare

la fața locului găsindu-se două urme create prin târâre, distanța dintre ele fiind

de circa 39 cm.

Conchizând că există dovezi (declarațiile

martorilor L.I., C.V. și G.V.) care susțin prezența victimei S.N. în viață în curtea

lui B.S. și după ce inculpatul A.M. a părăsit curtea acestuia și faptul că Parchetul

nu se referă la vreo revenire ulterioară a inculpatului în aceeași curte, coroborată

și cu împrejurarea că acesta nu a putut fi cel care a târât cadavrul victimei fiind

tot timpul în compania altor persoane, Curtea a considerat că soluția de achitare

a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de loviri

sau

vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. este corectă și pe deplin

justificată de probele cauzei.

Rechizitoriul este, din acest punct de

vedere, rodul analizării și interpretării neconforme a probatoriului administrat

în cauză, acuzarea inculpatului A.M. nereieșind din probe, ci din raționamentul

interpretativ al procurorului, supozițiile acestuia neavând însă valoare de probe.

În

situație de dubiu, cum este cea din cauza de față, când nu

s-au putut oferi probe sigure, certe și aflate mai presus de orice îndoială, lăsând

loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență

regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio

pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie așadar,

un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului,

consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică

prin măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat

conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în

legătură cu fapta imputată, instanța de judecată neputându-și forma convingerea

care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, trebuie să conchidă în sensul

nevinovăției acuzatului și să-l achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula

aceasta este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii

să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe

certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să

reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).

Chiar dacă în fapt s-au administrat probe

în sprijinul învinuirii, ori nu se întrevăd sau pur și simplu nu există, alte probe

și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția inculpatului, atunci îndoiala

este echivalentă cu o „probă pozitivă de nevinovăție” care impune ca inculpatul

să fie achitat.

Prin urmare, în contextul probator reținut

de instanța de fond și însușit de Curte, apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Ialomița a fost respins ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

În

baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare

au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând hotărârile

atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen., în sensul că cele două instanțe au dat o interpretare eronată probatoriului

administrat în cauză, prin

valorificarea depozițiilor

unor martori care s-au dovedit părtinitoare și contradictorii, inclusiv a declarațiilor

inculpatului, care nu se coroborează cu raportul de expertiză medico-legală efectuat

în cauză, împrejurare ce a condus la pronunțarea unei soluții greșite de achitare

a inculpatului.

În

consecință, a solicitat instanței ca în baza probatoriului

administrat care dovedește fără dubiu vinovăția inculpatului A.M. să se dispună

rejudecarea cauzei și condamnarea acestuia de către instanța de recurs pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 183 C. pen.

Examinând hotărârile recurate prin raportare

la motivul invocat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care

se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen., dar și din oficiu, în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte apreciază că recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 62 C. proc.

pen., în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală și instanța de judecată

sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Totodată, în cuprinsul art. 345 alin.

(2) C. proc. pen. se arată că o soluție de condamnare se pronunță dacă instanța

constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că în cauză nu au fost lămurite aspecte esențiale pentru aflarea

adevărului. Astfel cum au reținut cele două instanțe, există dubii cu privire la

împrejurările lovirii victimei de către inculpat, respectiv zona anatomică vizată,

derularea evenimentelor după plecarea inculpatului A.M. din curtea imobilului martorului

B.S. unde a avut loc altercația, în sensul că potrivit declarațiilor martorilor

victima s-ar fi aflat în viață și ar fi continuat să consume băuturi alcoolice,

momentul și locul decesului victimei precum și modalitatea în care victima a fost

târâtă până în stradă, în fața curții martorului B.S.

Din situația de fapt reținută de cele instanțe

rezultă că, în după-amiaza zilei de 2 noiembrie 2008, inculpatul A.M. se afla în

curtea lui B.S., unde împreună cu acesta și martorii T.M., L.I. zis „M.” au consumat

băuturi alcoolice, la un moment dat a sosit și victima S.N. care s-a alăturat grupului.

Pe fondul consumului de alcool și a unor

discuții în contradictoriu între victimă și inculpat, referitor la neefectuarea

unor

lucrări, acesta din urmă i-a aplicat victimei, aflată în poziția șezut pe treptele

de la intrarea în casă, o lovitură cu piciorul, în umăr sau în cap, declarațiile

martorilor T.M., L.I. zis „M.”, prezenți la incident fiind contradictorii cu privire

la acest aspect (martorul B.S. aflându-se la toaletă), fără ca victima să se dezechilibreze

în urma loviturii primite.

După incident inculpatul și martorul L.I.

au plecat

împreună, în lipsa proprietarului B.S.,

în curtea vecină ce aparținea lui G.V. care nu era delimitată printr-un

gard,

victima și martorul T.M. rămânând la locul incidentului. La domiciliul lui G.V.

a sosit și martorul

C.V. iar după o perioadă de timp și martorul

B.S., toți cei prezenți continuând să consume băuturi alcoolice.

După lăsarea serii inculpatul A.M. împreună

cu

martorul C.V. au plecat la un magazin cu

program

permanent pentru a cumpăra băuturi alcoolice,

pe drum

întâlnindu-se și cu martorul D.O.M.. în

timp ce

reveneau de la magazin, fiul inculpatului,

A.I., le-a

spus celor doi că a fost descoperit în

stradă cadavrul lui S.N., motiv pentru care aceștia s-au deplasat la locul

indicat.

La locul identificării cadavrului se afla

martorul T.M. care avea pete de sânge pe partea din față a pantalonului tip blue-jeans,

ce s-au confirmat prin raportul de expertiză ADN că proveneau de la victimă. Deși,

martorul a explicat prezența acestor pete prin faptul că atunci când a văzut cadavrul

a vrut să-i caute actul de identitate și s-a murdărit de sânge, susținerile sale

nu sunt confirmate agentul de poliție G.D. care a sosit la fața locului și care

a arătat că l-a văzut pe martor doar căutând în geanta victimei.

Această împrejurarea trebuie însă lămurită

având în vedere că, potrivit mențiunilor din procesul-verbal de cercetare a locului

faptei, victima a fost târâtă din curtea martorului B.S. până în stradă iar martorul

T.M. a rămas cu victima după ce inculpatul și martorul L.I. au plecat la domiciliul

lui G.V.

Din declarațiile martorilor audiați în

cauză (C.V., G.D., agent poliție care a sosit la fața locului după anunțarea evenimentului,

D.O.M.) rezultă că martorul B.S. i-a reproșat inculpatului că ar lovit victima și

l-ar

fi omorât, aspect relevat și de martorul

T.M. în discuția cu inculpatul la momentul când acesta a sosit la fața locului.

Contradictorii sunt și declarațiile martorului

B.S. cu privire la momentul descoperirii victimei și a felului în care martorul

T.M. s-a murdărit de sânge pe pantaloni, după cum nu s-a lămurit nici împrejurarea

pe care și-a întemeiat afirmația martorul, cu privire la inculpatul A.M. ca fiind

autor al faptei deși, acesta a lipsit în momentul lovirii victimei.

Declarațiile martorilor G.V., C.V., D.O.M.,

L.I. din faza de urmărire penală și cea a cercetării judecătorești cu privire la

împrejurarea că au văzut victima după incidentul din curtea martorului B.S. sunt

contradictorii și confirmă doar prezența inculpatului A.M. la domiciliul martorului

G.V. unde s-au consumat băuturi alcoolice după momentul agresiunii. Se constată

din probele administrate că doar în declarațiile date la instanța de fond martorii

C.V. și L.I. au susținut că au văzut victima în curtea lui B.S., în intervalul de

timp când petreceau la martorul G.V. împreună cu martorii T.M. și B.S. Or, martorul

B.S. a declarat că atunci când a mers la vecinul său nu se mai afla nimeni la el

în curte, împrejurare susținută și de martorul T.M.

În

cauză s-au efectuat mai multe expertize medico-legale din

care reiese că moartea lui S.N. a fost violentă; s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale

și contuziei cerebrale consecința unui traumatism cranio-cerebral cu fractură boltă

craniană iradiată la baza craniului; leziunile traumatice cranio-cerebrale, descrise

în raportul de autopsie medico-legală și planșele foto de la dosarul cauzei, s-au

putut produce prin lovire unică, activă, cu cauzalitate directă necondiționată în

tanatogeneză; leziunile și decesul pot data din 2 noiembrie 2008; lovitura a fost

de natură să producă leziunile traumatice cranio-cerebrale; lovirea activă s-a putut

produce cu orice corp contondent, posibil și prin lovire cu piciorul la nivelul

craniului, urmată de cădere propulsată și lovire de corp-plan dur.

În

declarațiile date inculpatul A.M. recunoaște, în mod constant,

că a lovit victima cu piciorul însă în zona umărului fără a interveni decesul, la

plecarea sa din curtea imobilului martorului B.S. aceasta era în viață, fiind văzută

ulterior și de alte persoane, aspect asupra căruia martorii audiați în cauză au

avut o poziție oscilantă și contradictorie, astfel cum s-a arătat anterior.

Or, ceea ce trebuie lămurit în prezenta

cauză sunt derularea evenimentelor după aplicarea loviturii victimei de către inculpat,

împrejurările în care a intervenit decesul victimei, intervalul de timp care a trecut

între momentul agresiunii și decesul victimei precum și împrejurarea în care victima

a ajuns pe carosabil în fața locuinței lui B.S., aspecte asupra cărora declarațiile

martorilor audiați sunt contradictorii iar concluziile rapoartelor de expertiză

incomplete.

Se constată astfel că materialul probator

administrat până la acest moment în cauză este contradictoriu și nu stabilește cu

claritate și certitudine împrejurările săvârșirii faptei.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că pentru

lămurirea cauzei sub toate aspectele esențiale, astfel încât din analiza coroborată

a tuturor probelor să poată fi. reținută cu certitudine vinovăția sau nevinovăția

inculpatului A.M. în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., faptă

descrisă în actul de sesizare, este necesar ca instanța de apel să suplimenteze

probatoriul administrat în cauză, impunându-se efectuarea unui nou raport de expertiză

medico-legale de specialitate care să stabilească următoarele:

- dacă între momentul aplicării lovirii

unice, active victimei S.N. cu/de corpuri/planuri dure, astfel cum s-a stabilit

prin concluziile raportului de autopsie medico-legală din 3 noiembrie 2008 al SML

Ialomița, completat prin adresa din 1 februarie 2009 și concluziile raportului de

expertiză medico-legală din  4 ianuarie 2011 al IML Mina Minovici București, aprobat

de Comisia de Avizare și Control prin avizul din 12 ianuarie 2011, și momentul decesului

a trecut un anumit interval de timp, iar în cazul unui răspuns afirmativ care este

acest interval de timp;

- dacă decesul a intervenit imediat după

agresiunea victimei, produsă în modalitatea descrisă în raportul de expertiză medico-legală

din 4 ianuarie 2011 al IML Mina Minovici București, aprobat de Comisia de Avizare

și Control prin avizul din 12 ianuarie 2011.

Pentru stabilirea situației de fapt și

a împrejurărilor concrete ale decesului victimei se impune efectuarea de confruntări

între martorul B.S. și martorii T.M., L.I., C.V. și G.V., între martori menționați

și inculpatul A.M.

Față de aceste considerente, având în vedere

interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale de către Curtea europeană, în

sensul că după o hotărâre de achitare

instanța de recurs nu poate

dispune pentru prima dată condamnarea fără ascultarea inculpatului și fără a i se

da posibilitatea administrării de probe în apărare și, în temeiul dispozițiilor

art. 385

15

pct. 2 lit. c) alin. (4) C. proc. pen., care prevăd că

Înalta Curte nu rejudecă după casare când este necesară administrarea de probe,

se va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

deciziei penale nr. 134/A din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală.

Se va casa decizia penală atacată și se

va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv la Curtea de Apel

București.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea

recursului declarat de Parchet vor rămâne în sarcina statului iar suma de 200 RON,

reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul A.M. se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea

de Apel București împotriva deciziei penale

nr. 134/A din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

privind pe inculpatul A.M.

Casează decizia atacată și trimite cauza

spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A.M., în sumă de 200 RON, se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 19 aprilie 2012.