ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1226/2012

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 94/F din 26 martie 2010, Tribunalul Ialomița, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A.M. pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. Totodată, au fost respinse pretențiile civile materiale formulate în cauză de partea civilă Primăria Slobozia, având ca obiect cheltuielile cu înmormântarea victimei S.N. S-a luat act că inculpatul A.M. a fost reținut 24 ore, începând cu 12 februarie 2009, ora 12, până la 13 februarie 2009, aceeași oră. Onorariul pentru avocatul desemnat să-i asigure inculpatului asistență juridică din oficiu, în sumă de 200 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Judecătorul fondului și-a argumentat soluția reținând în fapt următoarele: La data de 2 noiembrie 2008, orele 22:25, martorul C.T. a sesizat telefonic organul de poliție despre faptul că pe raza municipiului Slobozia, în carosabil, în imediata apropiere a bisericii „Sf.I.”, se află cadavrul unui bărbat. Apelul telefonic a fost preluat de martorul G.D., ce făcea parte, la acea dată, din echipa de intervenție, fiind, de altfel, și primul polițist care a ajuns, în acea seară, la locul faptei. Martorul C.T. se aflase în acea zonă a orașului întâmplător, ocupându-se de lipirea afișelor electorale, iar în momentul în care începuse deplasarea, cu autoturismul, spre centrul localității Slobozia, cu scopul de a se întoarce la domiciliu, a fost oprit de o persoană necunoscută care s-a așezat în fața mașinii sale, rugându-l să sune la salvare, întrucât era cineva căzut în fața porții sale.

Persoana menționată se numește B.S. și a fost, de asemenea, audiat ca martor în prezenta cauză. În aceeași seară a fost identificată și victima, ca fiind S.N., de 51 ani, cunoscut ca „boschetar”. La autopsie s-a constatat că moartea numitului S.N. a fost violentă, ea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază craniană, leziunile cranio-meningo-cerebrale cu rol tanato-generator s-au putut produce prin lovire cu corp dur, în legătură directă, necondiționată cu decesul; s-au mai constatat placarde excoriate și o plagă contuză facială care s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri-planuri dure, alcoolemia la momentul decesului fiind de 2,50 g‰.

Cercetarea locului faptei, care s-a efectuat atât în stradă cât și în curtea martorului B.S. (cadavrul fiind găsit în dreptul curții sale), a relevat că B.S. locuiește pe strada P., curtea fiind împrejmuită numai parțial cu gard, pe latura dinspre stradă; accesul în casă se face printr-o ușă, prevăzută la intrare cu prag, iar premergător acestuia există o scară din beton, cu două trepte. Pe cele două trepte s-au găsit pete de sânge și fire de păr; în zona din stânga ușii, privind din exterior, pe o suprafață formată dintr-un amestec de bitum și pământ, exista o pată de formă neregulată (1,20 m x 1,40), umedă, ce prezenta urme formă create prin măturare, alăturat observându-se o mătură din nuiele și o mică grămadă de gunoi, strâns prin măturare.

Din zona corespunzătoare ușii, pe o distanță de 19,8 m, până la poarta de acces în curte, cât și pe trotuar, s-au găsit două urme formă create prin târâre, distanța dintre ele fiind de circa 39 cm. Cadavrul a fost găsit în stradă, într-o zonă decopertată a carosabilului, cu fața în sus, cămașa și bluza de trening cu care era îmbrăcat fiind ridicate până la piept; în imediata apropiere a cadavrului a fost găsită o geantă aparținând victimei, care prezenta pete de sânge ca și pietrele din acea zonă, provenite de la lucrarea de decopertare a carosabilului. Victima a fost observată în drum anterior sosirii ambulanței și poliției de către martorii D.O.M. și C.Z., care constant au declarat că l-au observat de B.S.

împingând ușor cadavrul căzut în stradă, cu piciorul. Din declarațiile inculpatului A.M., coroborate cu cele ale martorilor B.S., T.M. și L.I., reiese că, în după-amiaza zilei de 2 noiembrie 2008, în curtea lui B.S. se aflau acesta, victima S.N. și T.M., care locuia cu chirie la B.S. T.M. prepara pește, curățat și spălat în prealabil, pe un grătar improvizat. Toți consumau băuturi alcoolice, consum pe care îl practicaseră, de altfel, în tot cursul zilei. Aici au venit, la invitația proprietarului, înainte de a se însera, inculpatul A.M., însoțit de prietenul său, martorul L.I., zis „M.”, având asupra lor o sticlă cu vin. S-au consumat, în continuare, băuturi alcoolice, dar nu s-a putut reține că inculpatul ajunsese în stare de ebrietate, după cum a reieșit din declarația martorului G.D., chiar și seara târziu, după descoperirea cadavrului, acesta părând destul de lucid și vorbind coerent.

S-a stabilit cu certitudine că în urma consumului de alcool, victima a ajuns, în final, în stare avansată de ebrietate, aspect probat nu numai prin depozițiile persoanelor ascultate ci și prin concluziile raportului de necropsie. Și celelalte două persoane, prezente inițial în curtea în care s-a petrecut incidentul, B.S. și T.M., au ajuns în stare de ebrietate, dar, potrivit aceleiași declarații a martorului G.D., la momentul intervenirii organelor de ordine chemate la fața locului, erau încă destul de conștienți de cele întâmplate, fapt dovedit prin vorbele și gesturile fiecăruia. În timp ce toți cei prezenți consumau băuturi alcoolice, între victimă și inculpat a început o discuție contradictorie, inculpatul reproșându-i victimei că nu i-a terminat o lucrare la casă, pentru care îi plătise deja o sumă de bani.

Niciuna dintre persoanele prezente la acest incident, inclusiv inculpatul, nu au contestat lovitura pe care inculpatul i-a aplicat-o victimei, aflată în poziția șezut pe treptele de la intrarea în casă, cu piciorul, în umăr sau în cap, declarațiile fiind contradictorii cu privire la zona anatomică în care victima a primit lovitura. Inculpatul a susținut că purta încălțăminte tip „Adidas”, iar depoziția sa a fost confirmată de mărturia lui T.M. din fața instanței. S-a mai reținut cu certitudine, că niciuna dintre persoanele prezente, mai puțin martorul B.S. care nu a asistat la acest episod fiind la toaletă, nu a relatat despre o eventuală dezechilibrare a victimei, în urma agresiunii, ori despre căderea și lovirea acesteia de treptele din fața ușii ori de trotuarul din jurul casei.

Temându-se ca scandalul să nu ia amploare, martorul L.I. i-a cerut inculpatului să părăsească curtea lui B.S., fapt ce s-a petrecut imediat după incidentul descris și înainte ca proprietarul să se întoarcă de la toaletă, lăsându-i pe victimă și pe T.M. să consume, în continuare, băuturi alcoolice. Despre existența victimei, în viață, ulterior plecării inculpatului din curtea lui B.S., au relatat și martorii C.V. și G.V., persoane cu care A.M. și L.I. s-au întâlnit în cursul aceleiași seri. În acest sens, martorul G.V. a susținut că inculpatul, însoțit de L.I., au ajuns în domiciliul său înainte de a se însera și au rămas până când s-a întunecat, iar din depozițiile coroborate ale inculpatului și martorului L.I., a reieșit același lucru, că după plecarea din domiciliul lui B.S., cei doi nu s-au despărțit, împreună îndreptându-se spre poarta lui A.M.

și, de aici, în curtea lui G.V., la invitația proprietarului. Atmosfera din curtea lui G.V. era una de petrecere: s-a băut, s-a ascultat muzică și s-a dansat. În curtea lui G.V. a venit ulterior și martorul C.V., iar la un moment dat și B.S., după cum el însuși a recunoscut și au susținut și celelalte persoane prezente. În tot acest interval de timp, cât inculpatul s-a aflat în curtea martorului G.V., petrecând împreună cu cei prezenți aici, victima a fost observată în curtea lui B.S., trăia și continua să consume băuturi alcoolice, între locuințele vecine ale lui G.V. și B.S. neexistând gard și fiind posibilă vizionarea locuinței lui B.S. din lateralul curții lui G.V. În acest sens au fost și depozițiile martorilor oculari C.V.

și G.V., date în fața instanței, în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, martorul G.V. susținând chiar că S.N. a venit, în același interval orar, la locuința sa, însă a fost gonit de tatăl său, nemulțumit că „boschetarul” refuzase să-l ajute la unele treburi gospodărești. Aspectul că victima încă trăia, ulterior plecării inculpatului din curtea lui B.S., a reieșit tot din declarația martorului G.V., căruia fiica sa minoră i-ar fi relatat că, în drumul său spre un magazin, l-ar fi văzut pe acesta consumând băuturi alcoolice împreună cu T.M.. Inculpatul, în declarația din fața instanței, a susținut aceeași ipoteză în legătură cu afirmațiile fiicei minore a martorului. Toate aceste depoziții de martori s-au coroborat între ele și au susținut apărările inculpatului, care s-a declarat, constant, nevinovat în legătură cu fapta pentru care este acuzat.

La un moment dat, a susținut același martor G.V., inculpatul a părăsit domiciliul său, dar l-a văzut îndreptându-se spre propriul domiciliu, și de aici s-a întors repede cu o felie de carne și una de pâine, alimente pe care le-a consumat L.I., fapt petrecut oricum înainte ca fiica martorului să-l observe pe boschetar în compania lui T.M. Plecând din domiciliul lui G.V., după lăsarea întunericului, inculpatul s-a despărțit de M.(L.I.), îndreptându-se împreună cu C.V., cu care s-a reîntâlnit pe stradă la jocul de remy, spre un non-stop, pentru a mai cumpăra băutură. Împreună cu ei a mers și un nepot al lui C.V., martorul D.O.M., pe drumul de întoarcere fiind întâmpinați de A.I., fiul inculpatului, care le-a spus despre cadavrul descoperit în stradă și despre afirmațiile publice ale lui B.S., în sensul că inculpatul ar fi autorul crimei.

Ajuns la locul unde se afla cadavrul, însoțit de C.V., inculpatul a fost apostrofat de T.M., în prezența mai multor persoane, cum că el ar fi autorul faptei. Atât inculpatul cât și C.V. au constatat că, într-adevăr, S.N. era căzut pe carosabil. La fața locului a sosit mai întâi agentul șef G.D., din cadrul Poliției municipiului Slobozia, dirijat la acea adresă de dispeceratul unității, apoi ambulanța, asistenta martoră D.A. constatând decesul celui căzut în stradă și după aceea echipa de cercetare. În timpul cercetării la fața locului s-a constatat că martorul T.M. prezenta pete de sânge pe partea din față a pantalonului tip blue-jeans cu care era îmbrăcat, mai exact urme dinamice de sânge create prin ștergere, sânge care conform expertizei ADN dispusă în cauză, provenea de la victimă.

Cei doi, inculpatul și martorul T.M., s-au certat, s-au jignit reciproc, amândoi l-au jignit pe victimă, numindu-l „boschetar” și exprimând lipsa oricărui regret pentru moartea acestuia. Parchetul a apreciat ca nesinceră atitudinea inculpatului, în contradicție totală cu materialul probator existent, aducând mai multe argumente, în acest sens, prin actul de inculpare, reluate cu ocazia cuvântului în dezbateri, astfel: - conform declarațiilor martorilor, B.S. și T.M., S.N. se afla în poziția „în șezut”, pe treptele scării, ușii de acces, în casă, poziție în care se afla și când a fost lovit cu piciorul de către inculpat. Total nesincer, inculpatul a indicat alt loc, îndepărtat de cel în care s-au descoperit petele de sânge.

Deosebit de lămuritoare a fost, în opinia parchetului, completarea la raportul de autopsie, conform căreia dispunerea pe mai multe planuri a leziunilor traumatice constatate cât și polimorfismul acestora (plăgi contuze, placarde excoriate) pledează pentru producerea lor prin lovire activă, urmată de cădere, cu impact cranian al victimei.

Rezultă deci că victimei i-a fost aplicată o singură lovitură, cu o intensitate deosebită, în zona fronto-parieto-temporal stânga urmată de dezechilibrare și cădere cu consecința lovirii de corpuri dure; - lipsa leziunilor traumatice la nivelul umerilor, ceea ce contrazice susținerea în sensul că lovitura ar fi fost aplicată în zona umărului; - neconcordanța între locul agresiunii și cel al descoperirii cadavrului a fost înlăturată de certitudinea oferită de completarea raportului de expertiză în sensul că gravitatea leziunilor și starea avansată de ebrietate exclude posibilitatea ca victima să se fi putut mobiliza pentru a se târî, pe o distanță de 19,8 m; - martorul L.I.

este prieten cu inculpatul și a oferit organelor de urmărire penală o singură declarație; - cercetările efectuate în faza urmăririi penale îl exclude ca autor al faptei pe T.M., persoană pe pantalonii căreia au fost identificate pete de sânge provenind de la victimă, conform expertizei ADN, martorul G.D. confirmând susținerea lui T.M.

privind modul în care s-a murdărit de sânge pe pantaloni, în timp ce căuta un act de identitate în geanta victimei; - inculpatul a exercitat, în exclusivitate, acte de violență asupra victimei, este singurul care a avut un conflict cu victima, nu s-a dovedit că și altcineva să fi exercitat acte de violență asupra victimei, ceea ce dovedește că inculpatul este autorul leziunilor stabilite prin raportul de autopsie; - inculpatul și-a dovedit vinovăția prin atitudinea ulterioară, în sensul că după despărțirea de „M.”, atunci când au plecat din curtea lui G.V., realizând consecințele faptei, a intrat în panică și a mers în stradă, pentru a verifica starea victimei, iar înainte de venirea echipei de intervenție la locul unde se afla cadavrul, a mers la domiciliu pentru a-și schimba hainele; - după descoperirea cadavrului, T.M.

l-a acuzat pe inculpat că el l-ar fi omorât pe boschetar, precum și îndemnul soției inculpatului de a pleca cât mai repede de la locul unde se afla victima și se efectuau primele cercetări; - din declarațiile martorului D.O.M., reiese că inculpatul a plecat însoțit de C.V., la „Non-stop”, tocmai după ce se crease agitație în jurul celui căzut. Pe baza acestor argumente, analizate în rechizitoriu, și a depozițiilor din faza urmăririi penale ale martorilor T.M. și B.S., procurorul a reținut că autor indubitabil al infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte este inculpatul, care, după lovirea victimei cu piciorul în cap, cu consecința căderii și lovirii de treptele scării din beton, a constatat starea gravă a lui S.N.

sau, și mai grav, decesul acestuia, și profitând de faptul că acum nu mai era prezent decât prietenul său „M.”, l-a târât în stradă, îndepărtându-l astfel de locul faptei, sperând într-o dirijare a anchetei pe o pistă greșită, târârea victimei având loc până la întoarcerea lui B.S. de la WC, unde în mod sigur a stat mai mult decât cele 5-6 minute la care face referire. În faza urmăririi penale, martorul T.M. a precizat că, imediat ce victima a fost lovită de inculpat, el a intrat în casă, întrucât suferea de epilepsie și i se făcuse rău. Nu a observat însă ca victima să se fi dezechilibrat în urma loviturii primite. Întorcându-se de la toaletă, după aproximativ 5-6 minute, conform propriei declarații, martorul B.S.

a constatat că în curte nu mai era nimeni și, intrând în casă, a aflat de la T.M. că inculpatul îl bătuse pe „amărâtul ăla”, lovindu-l cu piciorul. Tribunalul a opinat că declarațiile acestor martori (ale lui T.M. din faza urmăririi penale și ale lui B.S. din ambele faze ale procesului) sunt subiective, contradictorii chiar și fără corespondent în realitatea dovedită de probe. A mai reținut prima instanță că situația de fapt, contrară celei din rechizitoriu, este probată de declarațiile mai multor persoane (L.I., C.V., G.V.), care se coroborează între ele și susțin prezența victimei S.N. în viață, în curtea lui B.S., ulterior părăsirii de către inculpat a acestui loc. Procurorul, prin actul de inculpare, a poziționat fapta inculpatului de loviri cauzatoare de moarte, exclusiv în timpul cât inculpatul s-a aflat în curte la B.S.

După acest moment nu a mai fost menționată nicio revenire a inculpatului în aceeași curte. În atare situație, în raport de materialul probator existent, Tribunalul nu a putut trece peste declarațiile date în condiții de publicitate și contradictorialitate, de martorii oculari, cu atât mai mult cu cât acestea se coroborează referitor la fiecare moment al după-amiezii și serii de 2 noiembrie 2008, probele din faza urmăririi penale servind, în principal, trimiterii în judecată, ci nu condamnării exclusive pe baza lor. Sentința a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița pentru motive de nelegalitate și netemeinicie ce vizează greșita achitare a inculpatului A.M.

pentru infracțiunea dedusă judecății prin aceea că prima instanță nu a avut în vedere întregul material probator respectiv: locul unde a stat victima, urmele de sânge și fire de păr găsite în acel loc - treptele de la intrarea în locuință - faptul că inculpatul a fost cel care l-a lovit în acel loc pe victimă, care se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legală având în vedere leziunile care au condus la decesul victimei. Oral, procurorul de ședință a solicitat înlăturarea declarațiilor făcute în fața instanței de apel de martorii G.V., C.V. și T.M. pe care le consideră mincinoase, în atare condiții urmând ca vinovăția inculpatului să se stabilească pe baza altor mijloace de probă administrate în cauză (declarația constantă a martorului B.S.

și raportul de expertiză medico-legală). Curtea a analizat apelul declarat atât prin prisma motivelor invocate de Parchet cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen. În virtutea acestor prevederi, instanța de apel trebuie să verifice felul în care prima instanță a calificat faptele, a stabilit conținutul și trăsăturile constitutive ale infracțiunii deduse judecății, modul în care s-au aplicat normele de drept penal și dispozițiile de procedură penală. Pornind de la aceste premise, Curtea cu opinie majoritară în complet de divergență, și-a însușit argumentele primei instanțe, în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă ce au fost administrate în cauză, inclusiv reaudierea martorilor B.S., L.I., C.V.

și G.V., sens în care consideră corectă soluția de achitare a inculpatului A.M. pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. Astfel, amplul material probator administrat a evidențiat existența unui dubiu serios în favoarea inculpatului, dubiu de altfel prezent încă din faza de urmărire penală și constatat prin respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului A.M. de către Curtea de Apel București prin decizia nr. 66 din 6 martie 2009. Pentru această concluzie pledează însăși susținerile făcute cu ocazia dezbaterilor în apel de către reprezentanta Ministerului Public, care învederează că „în condițiile în care depozițiile martorilor sunt mincinoase, inclusiv declarațiile inculpatului sunt date pentru a-i oferi acestuia un alibi, martorul B.S.

fiind cel care și-a menținut în mod constant declarațiile”. Or, tocmai acest martor este persoana care a lipsit în momentul lovirii victimei S.N. și, deși destul de băut, s-a grăbit să șteargă urmele de sânge de pe treptele casei sale până la venirea organelor de poliție care au fost anunțate mult mai târziu, în jurul orelor 22:25. Cu toate acestea, asupra martorului, cunoscut drept violent și consumator de băuturi alcoolice și cu declarații contradictorii Parchetul nu a considerat că planează nicio suspiciune. Curtea a considerat, cu opinie majoritară, în deplin acord cu instanța fondului, că poziționarea faptei inculpatului exclusiv în timpul cât acesta s-a aflat în curtea lui B.S., fără a se mai menționa o revenire a sa în curtea acestuia îl exclude pe inculpat ca autor al infracțiunii pendinte chiar dacă, așa cum singur a recunoscut, este cel care a lovit cu piciorul o singură dată pe victimă.

Or, sunt certe următoarele aspecte: - în după-amiaza zilei de 2 noiembrie 2008 în curtea lui B.S. se aflau pentru a consuma băuturi alcoolice inculpatul A.M., martorii T.M., L.I. zis „M.”, victima S.N. și proprietarul B.S. - înainte de a se însera victima a ajuns în stare avansată de ebrietate, lucru confirmat ulterior de concluziile raportului de autopsie care arată că acesta avea alcoolemie de 2,5 gr.‰ ce exclude posibilitatea ca victima să se poată mobiliza și să se deplaseze singură, fie și prin târâre pe distanța menționată și de declarațiile celor prezenți; - în urma unei discuții în contradictoriu între victimă și inculpat, acesta din urmă i-a aplicat victimei, aflată în poziția șezut pe treptele de la intrarea în casă, cu piciorul, în umăr sau în cap, declarațiile fiind contradictorii cu privire la zona anatomică atinsă, fără ca aceasta să aibă ca efect dezechilibrarea, căderea ori lovirea acesteia; - după acest incident inculpatul și martorul L.I.

părăsesc, în lipsa proprietarului B.S., curtea acestuia, lăsându-i pe victimă și pe T.M. acolo; - inculpatul și L.I. s-au dus în curtea vecină între care nu exista gard a lui G.V., ulterior alăturându-li-se și martorul C.V. și la un moment dat și B.S. unde s-au consumat băuturi alcoolice; - după lăsarea întunericului inculpatul împreună cu martorul C.V. s-au îndreptat spre un magazin non-stop pentru a cumpăra băutură, alăturându-li-se și martorul D.O.M., la întoarcere fiind întâmpinați de fiul inculpatului, A.I. care le-a spus despre cadavrul descoperit în stradă, motiv pentru care s-au deplasat acolo constatând că, într-adevăr, S.N. era căzut pe carosabil; - la fața locului era martorul T.M.

care avea pete de sânge pe partea din față a pantalonului tip blue-jeans, care ulterior s-a confirmat prin expertiza ADN că provenea de la victimă. Dubiile privesc următoarele aspecte esențiale: - nu s-a stabilit nici ora lovirii victimei și nici ora decesului acesteia; - nimeni nu a văzut, inclusiv agentul de poliție G.D. pe a cărui declarație și-a întemeiat Parchetul acuzarea, când T.M. s-a murdărit de sânge pe pantaloni, deoarece l-a văzut pe acesta doar căutând în geanta victimei „cu oarecare grijă”, nu și ștergându-și mâinile murdărite de sânge pe pantaloni; - zona anatomică vizată de inculpat prin lovirea cu piciorul a victimei nu a fost stabilită cert, inculpatul și martorul L.I. declarând că aceasta a fost la umăr, în timp ce martorul T.M.

nu-și amintește dacă la umăr sau la cap; - declarațiile contradictorii ale martorului B.S., singurul care l-a indicat pe inculpat drept autor al faptei, cu toate că este cel care a lipsit în momentul lovirii victimei, referitor la momentul descoperirii victimei și a felului în care T.M. s-a murdărit de sânge pe pantaloni. Astfel, dacă în declarația dată la urmărirea penală din 30 ianuarie 2009 arăta că, după discuția cu T.M. care i-a relatat violentarea victimei de către inculpat, a ieșit imediat în stradă și a descoperit cadavrul, cu toate că poliția a fost anunțată mult mai târziu, în jurul orei 22:25 (conform procesului verbal de cercetare la fața locului), în declarația din 11 februarie 2009, susține că a descoperit victima mult mai târziu, respectiv că mai întâi a mers în curtea lui G.V.

unde inculpatul nu era prezent, în contradicție evidentă cu declarațiile celorlalți martori, aspect învederat și la audierea în fața Curții, când a declarat că l-a văzut pe „N., după ce l-am vizitat pe nepotul meu, G.V… ”. Nici felul în care s-a murdărit T.M. de sânge pe pantaloni nu a fost clarificat de martorul B.S. care oferă fie ipoteza producerii acestuia în încercarea lui T.M. de a găsi un act de identitate în geanta victimei, fie când a ajutat la scoaterea acesteia din groapă și nici când s-a întâmplat acest lucru înainte sau după venirea echipei de intervenție. Pentru prima ipoteză, T.M. a susținut și el că s-a murdărit de sânge căutând actul de identitate în geanta victimei la solicitarea asistentei de pe ambulanță, aspect neconfîrmat de aceasta.

Or, este evident că victima a fost târâtă din curtea martorului B.S., conform procesului verbal de cercetare la fața locului găsindu-se două urme create prin târâre, distanța dintre ele fiind de circa 39 cm. Conchizând că există dovezi (declarațiile martorilor L.I., C.V. și G.V.) care susțin prezența victimei S.N. în viață în curtea lui B.S. și după ce inculpatul A.M. a părăsit curtea acestuia și faptul că Parchetul nu se referă la vreo revenire ulterioară a inculpatului în aceeași curte, coroborată și cu împrejurarea că acesta nu a putut fi cel care a târât cadavrul victimei fiind tot timpul în compania altor persoane, Curtea a considerat că soluția de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

este corectă și pe deplin justificată de probele cauzei. Rechizitoriul este, din acest punct de vedere, rodul analizării și interpretării neconforme a probatoriului administrat în cauză, acuzarea inculpatului A.M. nereieșind din probe, ci din raționamentul interpretativ al procurorului, supozițiile acestuia neavând însă valoare de probe. În situație de dubiu, cum este cea din cauza de față, când nu s-au putut oferi probe sigure, certe și aflate mai presus de orice îndoială, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo). Regula in dubio pro reo constituie așadar, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc.

pen., se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, instanța de judecată neputându-și forma convingerea care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, trebuie să conchidă în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite. Înainte de a fi o problemă de drept, regula aceasta este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).

Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, ori nu se întrevăd sau pur și simplu nu există, alte probe și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția inculpatului, atunci îndoiala este echivalentă cu o „probă pozitivă de nevinovăție” care impune ca inculpatul să fie achitat. Prin urmare, în contextul probator reținut de instanța de fond și însușit de Curte, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița a fost respins ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând hotărârile atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., în sensul că cele două instanțe au dat o interpretare eronată probatoriului administrat în cauză, prin valorificarea depozițiilor unor martori care s-au dovedit părtinitoare și contradictorii, inclusiv a declarațiilor inculpatului, care nu se coroborează cu raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, împrejurare ce a condus la pronunțarea unei soluții greșite de achitare a inculpatului. În consecință, a solicitat instanței ca în baza probatoriului administrat care dovedește fără dubiu vinovăția inculpatului A.M. să se dispună rejudecarea cauzei și condamnarea acestuia de către instanța de recurs pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen. Examinând hotărârile recurate prin raportare la motivul invocat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., dar și din oficiu, în condițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe. Totodată, în cuprinsul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. se arată că o soluție de condamnare se pronunță dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost lămurite aspecte esențiale pentru aflarea adevărului. Astfel cum au reținut cele două instanțe, există dubii cu privire la împrejurările lovirii victimei de către inculpat, respectiv zona anatomică vizată, derularea evenimentelor după plecarea inculpatului A.M.

din curtea imobilului martorului B.S. unde a avut loc altercația, în sensul că potrivit declarațiilor martorilor victima s-ar fi aflat în viață și ar fi continuat să consume băuturi alcoolice, momentul și locul decesului victimei precum și modalitatea în care victima a fost târâtă până în stradă, în fața curții martorului B.S. Din situația de fapt reținută de cele instanțe rezultă că, în după-amiaza zilei de 2 noiembrie 2008, inculpatul A.M. se afla în curtea lui B.S., unde împreună cu acesta și martorii T.M., L.I. zis „M.” au consumat băuturi alcoolice, la un moment dat a sosit și victima S.N. care s-a alăturat grupului. Pe fondul consumului de alcool și a unor discuții în contradictoriu între victimă și inculpat, referitor la neefectuarea unor lucrări, acesta din urmă i-a aplicat victimei, aflată în poziția șezut pe treptele de la intrarea în casă, o lovitură cu piciorul, în umăr sau în cap, declarațiile martorilor T.M., L.I.

zis „M.”, prezenți la incident fiind contradictorii cu privire la acest aspect (martorul B.S. aflându-se la toaletă), fără ca victima să se dezechilibreze în urma loviturii primite. După incident inculpatul și martorul L.I. au plecat împreună, în lipsa proprietarului B.S., în curtea vecină ce aparținea lui G.V. care nu era delimitată printr-un gard, victima și martorul T.M. rămânând la locul incidentului. La domiciliul lui G.V. a sosit și martorul C.V. iar după o perioadă de timp și martorul B.S., toți cei prezenți continuând să consume băuturi alcoolice. După lăsarea serii inculpatul A.M. împreună cu martorul C.V. au plecat la un magazin cu program permanent pentru a cumpăra băuturi alcoolice, pe drum întâlnindu-se și cu martorul D.O.M..

în timp ce reveneau de la magazin, fiul inculpatului, A.I., le-a spus celor doi că a fost descoperit în stradă cadavrul lui S.N., motiv pentru care aceștia s-au deplasat la locul indicat. La locul identificării cadavrului se afla martorul T.M. care avea pete de sânge pe partea din față a pantalonului tip blue-jeans, ce s-au confirmat prin raportul de expertiză ADN că proveneau de la victimă. Deși, martorul a explicat prezența acestor pete prin faptul că atunci când a văzut cadavrul a vrut să-i caute actul de identitate și s-a murdărit de sânge, susținerile sale nu sunt confirmate agentul de poliție G.D. care a sosit la fața locului și care a arătat că l-a văzut pe martor doar căutând în geanta victimei.

Această împrejurarea trebuie însă lămurită având în vedere că, potrivit mențiunilor din procesul-verbal de cercetare a locului faptei, victima a fost târâtă din curtea martorului B.S. până în stradă iar martorul T.M. a rămas cu victima după ce inculpatul și martorul L.I. au plecat la domiciliul lui G.V. Din declarațiile martorilor audiați în cauză (C.V., G.D., agent poliție care a sosit la fața locului după anunțarea evenimentului, D.O.M.) rezultă că martorul B.S. i-a reproșat inculpatului că ar lovit victima și l-ar fi omorât, aspect relevat și de martorul T.M. în discuția cu inculpatul la momentul când acesta a sosit la fața locului. Contradictorii sunt și declarațiile martorului B.S. cu privire la momentul descoperirii victimei și a felului în care martorul T.M.

s-a murdărit de sânge pe pantaloni, după cum nu s-a lămurit nici împrejurarea pe care și-a întemeiat afirmația martorul, cu privire la inculpatul A.M. ca fiind autor al faptei deși, acesta a lipsit în momentul lovirii victimei. Declarațiile martorilor G.V., C.V., D.O.M., L.I. din faza de urmărire penală și cea a cercetării judecătorești cu privire la împrejurarea că au văzut victima după incidentul din curtea martorului B.S. sunt contradictorii și confirmă doar prezența inculpatului A.M. la domiciliul martorului G.V. unde s-au consumat băuturi alcoolice după momentul agresiunii. Se constată din probele administrate că doar în declarațiile date la instanța de fond martorii C.V. și L.I. au susținut că au văzut victima în curtea lui B.S., în intervalul de timp când petreceau la martorul G.V.

împreună cu martorii T.M. și B.S. Or, martorul B.S. a declarat că atunci când a mers la vecinul său nu se mai afla nimeni la el în curte, împrejurare susținută și de martorul T.M. În cauză s-au efectuat mai multe expertize medico-legale din care reiese că moartea lui S.N. a fost violentă; s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale și contuziei cerebrale consecința unui traumatism cranio-cerebral cu fractură boltă craniană iradiată la baza craniului; leziunile traumatice cranio-cerebrale, descrise în raportul de autopsie medico-legală și planșele foto de la dosarul cauzei, s-au putut produce prin lovire unică, activă, cu cauzalitate directă necondiționată în tanatogeneză; leziunile și decesul pot data din 2 noiembrie 2008; lovitura a fost de natură să producă leziunile traumatice cranio-cerebrale; lovirea activă s-a putut produce cu orice corp contondent, posibil și prin lovire cu piciorul la nivelul craniului, urmată de cădere propulsată și lovire de corp-plan dur.

În declarațiile date inculpatul A.M. recunoaște, în mod constant, că a lovit victima cu piciorul însă în zona umărului fără a interveni decesul, la plecarea sa din curtea imobilului martorului B.S. aceasta era în viață, fiind văzută ulterior și de alte persoane, aspect asupra căruia martorii audiați în cauză au avut o poziție oscilantă și contradictorie, astfel cum s-a arătat anterior. Or, ceea ce trebuie lămurit în prezenta cauză sunt derularea evenimentelor după aplicarea loviturii victimei de către inculpat, împrejurările în care a intervenit decesul victimei, intervalul de timp care a trecut între momentul agresiunii și decesul victimei precum și împrejurarea în care victima a ajuns pe carosabil în fața locuinței lui B.S., aspecte asupra cărora declarațiile martorilor audiați sunt contradictorii iar concluziile rapoartelor de expertiză incomplete.

Se constată astfel că materialul probator administrat până la acest moment în cauză este contradictoriu și nu stabilește cu claritate și certitudine împrejurările săvârșirii faptei. Ca atare, Înalta Curte apreciază că pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele esențiale, astfel încât din analiza coroborată a tuturor probelor să poată fi. reținută cu certitudine vinovăția sau nevinovăția inculpatului A.M. în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., faptă descrisă în actul de sesizare, este necesar ca instanța de apel să suplimenteze probatoriul administrat în cauză, impunându-se efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legale de specialitate care să stabilească următoarele: - dacă între momentul aplicării lovirii unice, active victimei S.N.

cu/de corpuri/planuri dure, astfel cum s-a stabilit prin concluziile raportului de autopsie medico-legală din 3 noiembrie 2008 al SML Ialomița, completat prin adresa din 1 februarie 2009 și concluziile raportului de expertiză medico-legală din 4 ianuarie 2011 al IML Mina Minovici București, aprobat de Comisia de Avizare și Control prin avizul din 12 ianuarie 2011, și momentul decesului a trecut un anumit interval de timp, iar în cazul unui răspuns afirmativ care este acest interval de timp; - dacă decesul a intervenit imediat după agresiunea victimei, produsă în modalitatea descrisă în raportul de expertiză medico-legală din 4 ianuarie 2011 al IML Mina Minovici București, aprobat de Comisia de Avizare și Control prin avizul din 12 ianuarie 2011. Pentru stabilirea situației de fapt și a împrejurărilor concrete ale decesului victimei se impune efectuarea de confruntări între martorul B.S.

și martorii T.M., L.I., C.V. și G.V., între martori menționați și inculpatul A.M. Față de aceste considerente, având în vedere interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de către Curtea europeană, în sensul că după o hotărâre de achitare instanța de recurs nu poate dispune pentru prima dată condamnarea fără ascultarea inculpatului și fără a i se da posibilitatea administrării de probe în apărare și, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) alin. (4) C. proc. pen., care prevăd că Înalta Curte nu rejudecă după casare când este necesară administrarea de probe, se va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 134/A din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Se va casa decizia penală atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv la Curtea de Apel București. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchet vor rămâne în sarcina statului iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul A.M. se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 134/A din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul A.M. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A.M., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2012.