ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1283/2012

Deliberând asupra recursului de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 299 din 27 mai 2011 Tribunalul Maramureș, secția penală, a dispus următoarele:

1) a respins cererile de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu pentru inculpatul F.O.A.C.

2) a condamnat pe inculpatul F.O.A.C., fiul lui C. și M., la 13 ani închisoare și interzicerea pe o perioadă de 4 ani a drepturilor prev.de art. 64 lit. a),b C. pen. pentru infracțiunea de omor calificat prev.de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. și a art. 76 lit. a) C. pen. după schimbarea încadrării juridice a faptei, conf. art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor prev.de art. 71, 64 lit. a),b C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și a arestului preventiv (31 dec 2009 la zi).

În temeiul art. 14 C. proc. pen. și a art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părților civile K.Z. , F.G.  și F.E. suma de 12.400 RON și contravaloarea in lei de la data plății a 150 euro - despăgubiri pentru daune materiale și suma de câte 15.000 RON pentru fiecare parte civilă menționată - despăgubiri pentru daune morale.

A fost obligat inculpatul să achite Spitalului Municipal Sighetu Marmației suma de 776,06 lei cu dobânda legală aferentă calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la plata integrală a debitului - cheltuielile de spitalizare ale victimei F.P.

A mai fost obligat inculpatul să plătească Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș suma de 363,59 lei cu dobânda legală aferentă calculată de la data rămânerii def. a sentinței și până la plata în totalitate a debitului - cheltuielile de asistență medicală ale aceleiași victime.

În baza art. 193 C. proc. pen.,a fost obligat inculpatul să plătească părților civile K.Z., F.G. și F.E. suma de 3.500 RON - cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să achite statului suma de 1.100 RON cu același titlu.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din 29 ianuarie 2010, în Dosarul nr. 586/P/2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.O.A.C. pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.. S-a reținut, în esență, că în data de 30/ 31 decembrie 2009 acesta i-a aplicat victimei F.P. multiple lovituri, cauzându-i leziuni ale organelor interne și o hemoragie abdominală masivă în urma cărora a decedat.

Inculpatul a recunoscut doar parțial comiterea faptei (că a lovit-o cu pumnul în față pe victimă, aceasta a căzut și a ținut-o apoi apăsată la pământ cu genunchiul, dar la nivelul pieptului timp de circa 2 minute).

În termen legal, numiții F.E., F.G. și K.Z. s-au constituit părți civile cu suma de 30.000 RON - despăgubiri pentru daune materiale și cu suma de 20.000 RON - despăgubiri pentru daune morale. Ulterior, acestea au pretins suma de 31.270 RON - despăgubiri pentru daune materiale și 70.000 RON - despăgubiri pentru daune morale.

În urma coroborării probelor, instanța de fond a reținut că în noaptea de 30/ 31 decembrie 2009 inculpatul F.O.A.C. s-a aflat la domiciliul tatălui său - martorul F.O.C., împreună cu soția sa - martora F.O.A.M. La un moment dat, victima F.P., care se afla în mod vizibil sub influența băuturilor alcoolice (având o alcoolemie de 2,30 gr. %o), a intrat în curtea martorului, solicitându-i lumânări. Victima a fost refuzată, însă aceasta a continuat că insiste în a cere lumânări - context în care inculpatul a încercat să o scoată din curte, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față, aceasta a căzut în stradă și, pentru că încerca să se ridice, inculpatul a apăsat-o în mod constant cu piciorul la nivelul abdomenului, victima decedând a doua zi urmare a unei hemoragii abdominale interne masive cu rupturi hepatice, splenice, pancreatice și ale pediculilor renali cu masive hematoame retroperitoneale.

Potrivit raportului de expertiză Medico - Legală din 12 ianuarie 2010 întocmit de Cabinetul Medico - Legal Sighetu Marmației, moartea victimei a fost violentă și a fost cauzată de o hemoragie internă masivă - hemiperitoneu post-traumatism abdominal cu rupturi hepatice, splenice, pancreatice și ale pediculilor renali cu masive hematoame retroperitoneale. Acestea s-au produs prin lovirea victimei cu un corp dur (posibil pumn), proiectare ulterioară la sol și loviri cu și de corp dur (posibil picior încălțat). Leziunile tanatogeneratoare au fost cele de la nivelul cavității abdominale (filele 87-89 dosar urmărire penală).

Conform raportului de nouă expertiză Medico - Legală nr. 99 din 6 aprilie 2011 întocmit de S.M.L. Baia Mare, leziunile traumatice s-au putut produce prin loviri active repetate cu corp dur, cădere și comprimare între corp dur și sol, leziunile tanatogeneratoare s-au putut produce prin apăsarea victimei cu piciorul la sol, urmele traumatice externe corespund leziunilor interne constatate la necropsie (infiltrat perete abdominal și regiune renală, rupturi hepatice, splenice, de pancreas, infiltrat mezenteric). Există posibilitatea ca la necropsie să se găsească infiltrate interne și leziuni ale organelor interne fără ca la examenul extern să existe urme traumatice corespunzătoare. Supraviețuirea victimei în perioada orelor 0,15 - 5,30 a fost posibilă datorită măsurilor de resuscitare, a administrării de soluții perfuzabile de reechilibrare hidroelectrolitică și acido-bazică și transfuziilor de sânge. Conduita medicală a fost aplicată în mod corect și la timp, iar o intervenție chirurgicală nu s-a putut realiza din cauza stării victimei. Supraviețuirea acesteia timp de 5 ore a fost posibilă exclusiv datorită măsurilor medicale de urgență aplicate victimei și nu lipsei leziunilor interne (filele 408-420 dosar tribunal vol. II).

Expertul propus de inculpat să participe la efectuarea expertizei - prof. dr. P.D.D. a concluzionat în „nota expertală”, existentă la filele 359-365 vol. II dosar instanță de fond, în sensul că moartea victimei a fost violentă, a fost cauzată de o hemoragie internă abdominală cu consecința unor rupturi vasculare și parenchimatoase, că între producerea traumatismelor abdominale care au dus la ruptura pediculilor renali și deces a existat un interval de cel mult 5-7 minute. în cuprinsul acestei note s-a reținut faptul că autopsia a evidențiat leziuni abdominale majore incompatibile cu o supraviețuire pe o perioadă mai mare de 5 minute (ruptură de ficat, splină, capul pancreasului, a ambilor pediculi renali, ruptură de mezenter) și că ceva s-a petrecut cu victima între orele 00:26 (când a fost predată de cadrele de pe ambulanță) și ora 00:50 (posibil un traumatism intens la nivelul lojelor renale care a dus la ruptura pediculilor renali).

A apreciat instanța de fond că, și dacă expertul-parte a concluzionat în sensul celor de mai sus, întrucât cele două expertize sunt concordante sub aspectul cauzelor decesului victimei, nefiind evidențiată existența vreunei conduite medicale neadecvate (expertul participant la efectuarea expertizei a indicat ca și cauză a decesului violența și faptul că ceva s-a întâmplat la spital între orele 00:26 - 00:50), „nota expertală” trebuie înlăturată ca probă, urmând a se avea în vederea la stabilirea situației reale de fapt cele două expertize Medico - Legale.

A reținut instanța de fond că apărările inculpatului, în sensul că alte persoane i-au aplicat anterior victimei lovituri în urma cărora aceasta a decedat, nu au fost probate. Chiar dacă s-a dovedit faptul că, înainte de a ajunge la locuința martorului F.O.C., victima s-a deplasat și la locuințele altor vecini ai acestuia (ale martorului M.I., ale numitei Ulici Varvara și ale martorilor M.D., D.D.), nu s-a probat faptul că ar fi fost agresată de alte persoane, că ar fi avut urme de lovituri sau că ar fi acuzat dureri. Martora M.D. a arătat că fiul său M.V. (pe care inculpatul îl acuză de comiterea faptei) nu s-a întâlnit cu victima (pentru că dormea în altă cameră) - fapt confirmat și de martorul M.V. Același martor a arătat că martora U.E. (pe care, de asemenea, inculpatul a acuzat-o de comiterea faptei) nu s-a aflat acasă, fiind plecată din localitate. De asemenea, susținerile martorilor S.N. și S.O. (potrivit cărora martora Ulici Eleonora a afirmat că poate „să îl ajute pe inculpat pentru că știe ce s-a întâmplat”) sunt infirmate de această din urmă martoră.

În concluzie, s-a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev.de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și nu pe cele ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. având în vedere intensitatea cu care a fost apăsată victima (astfel încât i-a cauzat leziuni ce i-au provocat decesul) și zona vitală asupra căreia a acționat (abdomenul acesteia) - elemente specifice intenției de a-i suprima viața. întrucât acțiunea de apăsare a acesteia (și care i-a cauzat leziunile tanatogeneratoare) s-a comis în stradă, sunt aplicabile față de inculpat dispozițiile prev. art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Prevederile art. 37 lit. b) C. pen. nu sunt aplicabile față de acesta în condițiile în care, la data comiterii faptei, a fost reabilitat de drept (prin sentința penală nr. 580/2003 a Judecătoriei Sighetu Marmației rămasă definitivă la data de 6 ianuarie 2004 acesta a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat pe o perioadă de 2 ani 8 luni). în consecință, s-a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în cea de omor calificat prev.de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen..

Întrucât fapta inculpatului a fost comisă într-un loc public și nefiind recidivist, au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a acesteia în infracțiunea de omor prev.de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și de omor prev.de art. 174 C. pen. De asemenea, nefiind recidivist, nu se poate reține în privința sa aplicabilitatea prev. art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Faptul că victima s-a aflat într-o stare avansată de ebrietate nu echivalează cu o stare de neputință a acesteia de a se apăra, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev.de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. d) și lit. i) C. pen., cererea formulată de a se schimba încadrarea juridică în acest sens fiind respinsă. întrucât, pentru motivele anterior expuse, fapta inculpatului constituie infracțiunea de omor calificat și nu de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, a fost respinsă și cererea de schimbare a încadrării juridice în art. 183 C. pen. (prin înlăturarea art. 37 lit. b) C. pen.).

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei comise (dat de modalitatea de săvârșire a ei și de contextul în care a fost realizată - apăsarea constantă cu piciorul, a victimei la nivelul unei zone vitale cu toate că victima i-a solicitat doar niște lumânări și fiind și sub o puternică influență a băuturilor alcoolice, era evidentă lipsa intenției acesteia de a sustrage bunuri; acest pericol social ridicat al faptei este dat și de urmarea produsă - decesul victimei).

De asemenea, s-au avut în vedere și datele legate de inculpat (acesta și-a recunoscut doar parțial fapta, are antecedente penale - i s-a aplicat măsura educativă a mustrării pentru infracțiunea de furt calificat prin sentința penală nr. 440/1998 a Judecătoriei Sighetu Marmației, iar prin sentința penală nr. 580/2003 a aceleiași judecătorii a fost condamnat pentru o infracțiune la legea circulației la pedeapsa de 8 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat; inculpatul face parte dintr-o familie armonioasă, este o persoană responsabilă, și-a sprijinit financiar familia, este apreciat în comunitatea din care face parte).

În final, instanța de fond a reținut aceste ultime elemente ce caracterizează persoana inculpatului (evidențiate în cuprinsul referatului de evaluare) pentru a-i aplica circumstanțele atenuante prev.de art. 74 alin. (2) C. pen. S-a apreciat că nu se poate reține în favoarea acestuia circumstanța atenuantă a scuzei provocării în condițiile în care față de atitudinea victimei (care i-a solicitat lumânări și era în mod vizibil sub influența băuturilor alcoolice, fiind clară lipsa intenției acestuia de a sustrage bunuri), fapta inculpatului este vădit disproporționată.

În ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut faptul că, înainte de citirea actului de sesizare, părțile vătămate K.Z., F.G. și F.E. s-au constituit părți civile cu suma de 30.000 RON - despăgubiri pentru daune materiale și suma de 20.000 RON - despăgubiri pentru daune morale, iar ulterior au solicitat suma de 31.270 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și suma de 70.000 RON - despăgubiri pentru daune morale.

Cu privire la despăgubirile pentru daune materiale, instanța de fond a apreciat că părților civile li se pot acorda doar acele despăgubiri care au fost solicitate până la citirea rechizitoriului, iar din cele pretinse ulterior doar cele pe care inculpatul a fost de acord să le achite. Cu chitanțele de la filele 13, 14 vol. II dosar tribunal s-a dovedit plata locului de mormânt, respectiv a sumelor de 200 RON și de 150 euro. Nu s-a solicitat inițial suma de 200 RON - contribuția la biserică, neputând fi deci acordată. Chitanța de la fila 11 din același dosar atestă plata unei taxe de înmormântare de 150 RON. Taxa pentru eliberarea certificatului de deces nu a fost pretinsă inițial, neputând fi acordată. înscrisul de la fila 8 din același dosar confirmă plata sumei de 1.500 RON - contravaloarea sicriului, iar cu cel de la fila 9 s-a făcut dovada plății sumei de 350 RON pentru coroane. Suma de 1.350 RON (pentru păioară, cruce, lumânări, haine, îmbrăcatul victimei) nu a fost cerută inițial (și nici nu a fost, de altfel, probată). Martora G.F. a apreciat că s-a cheltuit cu masa pregătită după înmormântare și apoi la un interval de câteva zile suma de 7.000 - 7.800 RON, însă întrucât s-a solicitat cu acest titlu doar suma de 4.500 RON, părților civile li se va acorda doar această din urmă sumă. De asemenea, întrucât toate aceste activități presupun și cheltuieli de transport, li se va stabili cu acest titlu o sumă rezonabilă de 300 RON.

Datoriile victimei nu au fost cerute inițial, neputând fi deci acordate. Pentru monumentul funerar (a cărui contravaloare s-a cerut în faza de urmărire penală) părților civile li se cuvine în echitate o sumă rezonabilă de 5.000 RON. Prin urmare, inculpatul va fi obligat la plata către cele trei părți civile a sumei de 12.400 RON și a contravalorii în lei de la data plății a sumei de 150 euro - despăgubiri pentru daune materiale (200 RON + 150 RON + 1.500 RON + 350 RON + 400 RON + 4.500 RON + 300 RON + 5.000 RON + contravaloarea în lei a 150 euro).

Inculpatul a fost obligat și la plata cu titlu de despăgubiri pentru daune morale a sumei de câte 15.000 RON pentru fiecare parte civilă - sumă care este în măsură să asigure o reparare a prejudiciului moral suferit urmare a decesului fiului și respectiv a fratelui acestora. Instanța de fond a apreciat că chiar dacă inițial s-a solicitat cu acest titlu doar suma totală de 20.000 RON, majorarea sumei - ulterioară citirii rechizitoriului - este admisibilă, existând, în aceste condiții, doar o majorare a câtimii obiectului cererii și nu un petit nou formulat.

De asemenea, inculpatul a fost obligat să achite Spitalului Municipal Sighetu Marmației suma de 776,06 lei cu dobânda legală aferentă calculată de la data rămânerii definitive a sentinței până la plata integrală a debitului (cheltuielile de spitalizare ale victimei) și Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș suma de 363,59 lei cu dobânda legală calculată în același mod (cheltuielile de asistență medicală ale aceleiași victime) - acestea s-au constituit părți civile cu aceste sume (f.58, 48 vol. I dosar tribunal).

În temeiul art. 193 C. proc. pen., s-a dispus ca inculpatul să plătească părților civile K.Z., F.G. și F.E. suma de 3.500 RON - cheltuieli judiciare reprezentând onorariul de avocat (1.400 RON), contravaloarea transportului și venitul nerealizat urmare a prezenței la instanță la 17 termene de judecată a părții civile K.Z. și la 13 termene a părții civile F.G. (20 RON/ termen - transportul și 50 RON - venitul nerealizat/ termen, în total 1.190 RON + 910 RON).

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul F.O.A.C.

În motivarea apelului s-a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței Tribunalului Maramureș și, rejudecând în fond cauza, a se face aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă în favoarea sa. S-a susținut că sunt pe deplin aplicabile prev. art. XI din O.U.G. nr. 121/2011 în sensul că el recunoaște sincer existența acestei fapte de lovire asupra victimei F.P., la 30 decembrie 2009, în urma căreia aceasta a decedat, ceea ce constituie infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C. pen. A susținut apărarea că, pentru a beneficia de aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., el trebuie să recunoască fapta, iar nu încadrarea juridică făcută prin rechizitoriu.

De asemenea, apelantul-inculpat a susținut că fapta a fost săvârșită în stare de provocare, conform art. 73 lit. b) C. pen., întrucât victima a pătruns fără drept în domiciliul tatălui său, pe timp de noapte, era în stare avansată de ebrietate, l-a insultat, încercând chiar să-l lovească, condiții în care a ripostat și l-a agresat la ieșirea din curte. în acest sens, a apreciat ca elocventă declarația soției sale care afirmă că „inculpatul era nervos și agitat” în momentul revenirii în locuință. Inculpatul a arătat, pe de altă parte, că nu pot fi înlăturate circumstanțele atenuante prev.de art. 74 alin. (2) C. pen. deja recunoscute în favoarea sa de către instanța de fond, pentru că i s-ar înrăutăți situația în propria cale de atac, principiu incompatibil cu cerințele art. 372 C. proc. pen., astfel că solicită menținerea acestora, cu diminuarea corespunzătoare a pedepsei. Sub aspectul laturii civile, a susținut că s-a realizat o greșită interpretare a prev. art. 15 alin. (2) C. proc. pen., deoarece părțile vătămate K.Z., F.G. și F.E., la 3 martie 2010, înainte de citirea actului de sesizare al instanței, s-au constituit părți civile cu suma de 50.000 RON (30.000 RON daune materiale și 20.000 RON daune morale), iar ulterior și-au precizat pretențiile pretinzând suma de 31.270 RON pentru daune materiale și suma de 70.000 RON pentru daune morale. S-a mai subliniat că, în faza de urmărire penală, persoanele respective au arătat că se constituie părți civile, fără precizarea vreunui cuantum. în consecință, s-a susținut că prin obligarea inculpatului, în favoarea părților civile, la plata sumelor de 12.400 RON și 150 euro cu titlu de daune materiale și a câte 15.000 RON pentru fiecare moștenitor, ca daune morale, se încalcă prevederile art. 15 alin. (2) C. proc. pen. instanța de fond trebuind să constate că pretențiile emise la 6 octombrie 2010 erau formulate tardiv. în final, apelantul inculpat a mai susținut și că prima instanță în mod greșit a apreciat că agresiunea s-a realizat pe trotuarul din fața casei tatălui inculpatului, ceea ce a atras o încadrare juridică eronată în art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. - „omor comis în public”.

Prin decizia penală nr. 22/ A din 2 februarie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția penală, a dispus următoarele:

A admis apelul declarat de inculpatul F.O.A.C., deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 299 din 27 mai 2011 a Tribunalului Maramureș, pe care a desființat-o în latura penală a cauzei, cu privire la neaplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și la individualizarea judiciară a pedepsei și, rejudecând în aceste limite:

A condamnat pe inculpatul F.O.A.C.,  aflat la Penitenciarul Gherla la pedeapsa de 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. pentru infracțiunea de omor calificat prev.de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. menținând schimbarea încadrării juridice a faptei dispusă de instanța de fond, conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și a arestului preventiv (31 decembrie 2009 la zi).

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Conform art. 1 C. proc. pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept a persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii. Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului. Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal, obligație respectată în prezenta cauză conform speței (cauza Dănilă contra României). Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.

Având în vedere apărările formulate de inculpatul F.O.A.C. în cursul urmăririi penale și a judecății, instanța de apel a reținut că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că „principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și că dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu” (hotărârea nr. 6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue și Jabordo versus Spania).

Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești. Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului. în prezentul dosar, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp. art. 5 și 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului.

Prealabil examinării pe fond a apelului inculpatului, curtea de apel a reținut următoarele:

În primă instanță, în fața Tribunalului Maramureș, inculpatul a fost de acord să dea declarație, prin care a arătat că intenția sa a fost de a scoate victima din curtea și locuința tatălui său, unde aceasta pătrunsese fără drept, pe timp de noapte, insultându-i, cerându-le lumânări. Ținând cont că victima era în stare avansată de ebrietate, având o alcoolemie de 2,30 gr. %o, iar inculpatul se afla și el sub influența alcoolului (fila 60 dosar tribunal) și făcându-i impresia că aceasta vrea să-l atace, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față, iar după ce a căzut la sol, a ținut-o apăsată cu genunchiul în zona pieptului, la pământ, până la sosirea organelor de poliție. Aceeași poziție de recunoaștere a infracțiunii, în circumstanțele evidențiate în fața instanței de fond, inculpatul a avut-o și în fața procurorului.

În apel, (fila 37) inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 70 C. proc. pen. în fața curții de apel, inculpatul prin apărătorii săi a propus administrarea de probe științifice, o nouă expertiză Medico - Legală - cu participarea unui specialist propus de el, pentru a se stabili fără echivoc mecanismul de producere al tuturor leziunilor constatate cu ocazia autopsiei victimei, pe corpul acesteia.

S-a constatat că motivele de apel ale inculpatului sunt aceleași cu cele invocate în fața instanței de fond, cu titlu de apărări, mai puțin reținerea incidenței art. 320

1

C. proc. pen., raportat la data pronunțării sentinței, ziua de 27 mai 2011.

Pentru respectarea dreptului la apărare al inculpatului, instanța de apel a încuviințat la 30 iunie 2011 efectuarea unei noi expertize Medico - Legale la I.M.L. Cluj, ale cărei concluzii, împreună cu cele ale expertului parte dr. D.P.D. atașate la filele 71 și 116 dosar apel, vor fi apreciate prin coroborare cu celelalte probe, conform art. 63 și 64 C. proc. pen.

Având în vedere criticile aduse de inculpat hotărârii primei instanțe, ținând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, curtea de apel a realizat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat, precum și prin prisma noii expertize Medico - Legale depuse.

S-a arătat că prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanța de apel i-a oferit inculpatului F.O.A.C. ocazia potrivită și suficientă pentru a-și valorifica în mod util dreptul său de apărare (Vaturi împotriva Franței - Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franței - Hotărârea din 18 mai 2004) și a asigurat echilibrul și egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare și apărare. Noțiunea de proces echitabil cere ca instanța internă de judecată să examineze problemele esențiale ale cauzei și să nu se mulțumească să confirme pur și simplu rechizitoriul, trebuind să-și motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României - Hotărârea din 15 decembrie 2007). Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezența acuzatului la ședința de judecată are o importanță esențială pentru o bună soluționare a cauzei, în sensul că instanța trebuie să examineze nu numai personalitatea acestuia și starea sa de spirit la momentul comiterii infracțiunii pentru care este trimis în judecată, ci și mobilurile activității sale infracționale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanțial în soluția ce urmează a fi pronunțată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezența acuzatului cât și a celorlalte părți vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanță, alături de apărătorii lor”, (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

Față de motivele de apel formulate de inculpat, s-a apreciat că acestea comportă o analiză sub aspectul reținerii incidenței disp. art. 320

1

C. proc. pen. și art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, a încadrării juridice corecte a faptei comise de inculpat a circumstanțelor săvârșirii ei, sancțiunea ce trebuie aplicată acestuia și modul de executare, individualizarea pedepsei trebuind realizată în așa fel încât apelantul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor, săvârșirea de noi infracțiuni. Sub aspectul laturii civile, curtea de apel a constatat că înainte de judecarea pe fond a căii de atac promovate, inculpatul a achiesat la pretențiile părților civile în sumă de 50.000 RON, formulate la 3 martie 2010, apreciindu-le ca tardive pe cele precizate la 6 octombrie 2010.

În privința cererii inculpatului de aplicare a art. 320

1

C. proc. pen., curtea de apel a reținut următoarele:

Inculpatul F.O.A.C. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art. 183 C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen. Acesta a recunoscut lovirea victimei încă din primul moment al cercetărilor penale în acest dosar. La momentul în care a avut loc trimiterea în judecată 29 ianuarie 2010, nu existau dispozițiile din actualul art. 320

1

C. proc. pen., astfel încât soluționarea procesului și-a urmat cursul firesc al administrării probațiunii. Ulterior, când au intrat în vigoare dispozițiile din Legea 202/2010 care introduceau art. 320

1

în C. proc. pen., era depășit cu mult momentul limită prevăzut în cuprinsul articolului, ca termen până la care se putea solicita aplicarea lui. A intervenit sentința instanței de fond, a început judecarea apelului cu administrarea probelor, iar la data de 29 decembrie 2011 a apărut O.U.G. nr. 121/2011 care, pe lângă modificările aduse acestui art. 320

1

C. proc. pen., prevede în dispozițiile finale, respectiv art. 11 că textul art. 320

1

C. proc. pen. va fi aplicabil tuturor cauzelor în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii 202/2010, aplicare care poate fi solicitată la primul termen cu procedură completă, imediat următor, intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011. Având în vedere aceste dispoziții și faptul că termenul din 26 ianuarie 2012 a fost primul după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011, Curtea apreciază admisibilă solicitarea inculpatului în sensul aplicării disp. art. 320

1

C. proc. pen. Față de împrejurarea că inculpatul a recunoscut constant fapta de lovire a victimei, în urma căreia aceasta și-a pierdut viața, este justificată aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. XI din O.U.G. nr. 121/2011.

Referitor la încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, curtea de apel a reținut următoarele:

Omorul se săvârșește cu intenția de a suprima viața unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenția generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane”, utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific, constând în moartea victimei. Doctrina mai folosește noțiunea de „doi special”, definit ca voința de a suprima viața persoanei, sau „intenție precisă”, prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracțiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat. Intenția are două forme: directă și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei infracțiuni” (art. 19 pct. l lit. a) C. pen.), iar cu intenție indirectă când „prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui” (art. 19 pct. l lit. b) C. pen.). Ceea ce deosebește deci, intenția directă de cea indirectă, este elementul volitiv. în timp ce la intenția directă, făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.

În practica judiciară, confirmându-se opiniile exprimate în doctrină, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului („dolus ex re”) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat.

Demonstrează astfel intenția de ucidere: perseverența cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu piciorul și pumnii, care au cauzat leziuni interne grave; multitudinea loviturilor și locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului (cord, rinichi, ficat); intensitatea cu care loviturile au fost aplicate și repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur (pumni, picioare).

Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției făptuitorului față de rezultat, sunt împrejurările în care s-a produs manifestarea de violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenția de ucidere.

Anumite stări ale infractorului (stare de ebrietate avansată) ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului, nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.

Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului.

Practica judiciară este unanimă atunci când reliefează că „pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce privește consecința mai gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracțiunea de omor”.

Intensitatea loviturilor, zonele vitale unde au fost aplicate și gravitatea numeroaselor leziuni produse, în raport și cu vârsta tânără a victimei, conduc la concluzia că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, cu toate că nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, săvârșind astfel infracțiunea de omor calificat cu intenție indirectă și nu infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, astfel cum a susținut, în mod nefondat, acesta. Spre deosebire de infracțiunea de omor, care nu poate fi săvârșită decât cu intenție, în una din cele două modalități la care se referă art. 19 alin. (2) pct. 2 lit. a) și lit. b) C. pen., infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte previn art. 183 C. pen. se săvârșește cu intenție depășită, caracterizată prin intenție în ceea ce privește acțiunea de lovire și prin culpă referitor la rezultatul produs, moartea victimei.

S-a mai arătat că, din examinarea comparativă a dispozițiilor art. 183 C. pen. și art. 174 C. pen., rezultă că, spre deosebire de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracțiunea de omor este condiționată de existența intenției de a ucide dedusă, între altele, din lovirea prin mijloace apte de a produce acest rezultat, regiunea corporală lezată și intensitatea loviturilor aplicate. Ori, în speță, moartea victimei nu s-a produs doar datorită unei acțiuni praeterintenționate, care caracterizează infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Aplicând numeroase lovituri cu pumnii, picioarele în majoritate asupra cavității abdominale, cu o intensitate deosebită, încât au determinat, în final, moartea victimei, care nu a mai putut fi salvată, inculpatul și-a reprezentat, fără echivoc, producerea rezultatului letal, pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, astfel că a acționat cu intenția specifică de a ucide. în cazul infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, vătămarea este comisă cu intenție, iar rezultatul, moartea victimei, se produce din culpa inculpatului, care nu prevede urmările deși, în raport cu situația concretă, trebuia și putea să le prevadă, ori, dacă le prevede, nu le acceptă, socotind fără temei că ele nu se vor produce.

Or, în prezenta cauză, din raportul de autopsie rezultă că victima a suferit ca urmare a agresiunii din 30 decembrie 2009 o hemoragie internă masivă - hemoperitoneu post-traumatic abdominal cu rupturi hepatice, splenice, pancreatice și ale pediculilor renali cu masive hematoame retroperitoneale. Leziunile s-au produs prin lovire cu un corp dur (posibil pumni), proiectare ulterioară la sol și loviri cu și de un corp dur, posibil picior încălțat. Leziunile care au avut rol tanatogenerator au fost cele de la nivelul organelor cavității abdominale. Lovirea repetată a victimei, în vârstă de 45 de ani, cu pumnii și cu picioarele, cu mare intensitate, cu consecința unor leziuni deosebit de grave în regiuni vitale ale corpului, impun concluzia că, inculpatul a avut reprezentarea rezultatului agresiunii sale, pe care l-a acceptat. Așadar, inculpatul a acționat cu intenție indirectă de a ucide, fapta constituind infracțiunea de omor calificat și nu aceea de lovituri cauzatoare de moarte, cum eronat a cerut inculpatul a se schimba încadrarea juridică și cum greșit a fost trimis în judecată de către procuror.

În stabilirea poziției psihice pe care inculpatul F.O.A.C. a avut-o în momentul comiterii infracțiunii, trebuie pornit de la premisa că tocmai faptul că s-au aplicat loviturile repetat, cu o anumită intensitate și la întâmplare, este de natură să conducă la ideea că apelantul a prevăzut și acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potențial mortal ridicat (cap, torace, abdomen). Este adevărat că orientarea expresă a loviturilor către aceste regiuni reliefează mai puternic intenția de a ucide (care este directă), însă lipsa acestei orientări concretizată în loviri întâmplătoare a unor atari regiuni, nu poate constitui o prezumție de înlăturare a intenției indirecte. Intensitatea loviturilor aplicate și rezultatul letal, confirmă intenția de a ucide. Ca atare, ansamblul împrejurărilor în care a avut loc agresiunea și rezultatul acesteia infirmă apărarea inculpatului că el nu a urmărit și nici nu a acceptat producerea unui asemenea rezultat, care ar fi depășit intenția sa de a aplica o corecție victimei.

În consecință, a menționat instanța de apel că se impune concluzia că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale și a acceptat posibilitatea producerii acestuia, chiar dacă, eventual, nu l-a urmărit în mod direct. Faptul de a fi aplicat victimei, în toate zonele corpului cu regiuni anatomice vitale, cum este cea a toracelui și abdomenului, mai multe lovituri cu pumnii, picioarele, apte a produce moartea, provocându-i o hemoragie internă masivă - hemoperitoneu post-traumatic abdominal cu rupturi hepatice, splenice, pancreatice și ale pediculilor renali cu masive hematoame retroperitoneale, care i-au determinat decesul constituie infracțiunea de omor calificat, iar nu aceea de lovituri cauzatoare de moarte; procedând în modul arătat, aplicându-i multiple lovituri, în condițiile în care asemenea acte de violență produc, de regulă, urmări dintre cele mai grave, inculpatul a prevăzut, neîndoielnic, rezultatul posibil al acțiunii sale și chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui, astfel că el a acționat cu intenția de a ucide și nu de a produce numai vătămări corporale, cărora decesul le-ar fi urmat ca un rezultat praeterintentionat, așa cum se susține prin apelul promovat.

De asemenea, s-a apreciat că în mod judicios, Tribunalul Maramureș a stabilit că fapta inculpatului F.O.A.C. constituie omor calificat prev.de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. fiind comisă în public, pe trotuarul din fața casei tatălui apelantului. Curtea de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă ce au fost administrate în cauză, a stabilit că fapta a fost săvârșită de inculpat în public, ceea ce va conduce la menținerea agravantei prev. în art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., evidențiind că locul unde a fost comisă fapta este, prin natura și destinația lui, accesibil publicului, chiar dacă la momentul respectiv nu se afla nicio altă persoană înafara inculpatului și a victimei, și se circumscrie accepțiunii noțiunii „în public” prevăzute în art. 152 lit. a) C. pen.

Probele administrate, și chiar declarațiile inculpatului date în fața procurorului și a Tribunalului Maramureș, coroborate cu declarațiile martorilor P.V. și C.S. din fața instanței de fond, fotografiile judiciare realizate la cercetarea la fața locului au ilustrat din punct de vedere topografic trotuarul, respectiv strada, ca loc de comitere al faptei, de unde a rezultat natura și destinația acesteia, ca fiind un spațiu de trecere, deschis, ceea ce permite accesul oricărei persoane. Locul unde a fost agresată victima F.P. de către inculpatul F., strada, trotuarul din fața locuinței tatălui acestuia, chiar prin definiția ei, evidențiază accesibilitatea publicului, care nu poate fi restrânsă numai la persoanele ce locuiesc în zonă, atâta timp cât locul respectiv este deschis, existând permanent posibilitatea trecerii oricărei persoane, deci a unei publicități virtuale, strada având tocmai această destinație de trecere dintr-o zonă în alta, nefiind necesară dovada prezenței efective a unor persoane la momentul săvârșirii faptei de către inculpat.

Astfel, se conchide că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că fapta inculpatului F.O.A.C. a fost săvârșită în public, în accepțiunea dispozițiilor art. 152 lit. a) C. pen., ceea ce atrage incidența agravantei prevăzute în art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., încadrarea juridică sub acest aspect fiind corect stabilită.

Pe de altă parte, s-a constatat că susținerea inculpatului că i-ar fi aplicat victimei o singură lovitură de pumn în față, în urma căreia s-a dezechilibrat, iar după ce a căzut la sol, l-a apăsat cu piciorul pe piept, până la sosirea organelor de poliție, este combătută cu claritate prin concluziile tuturor probelor științifice atașate dosarului. Astfel, din raportul de expertiză Medico - Legală din 12 ianuarie 2010 efectuat de Cabinetul Medico - Legal Sighetu Marmației rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unei hemoragii interne masive - hemoperitoneu post-traumatic abdominal cu rupturi hepatice, splenice, pancreatice și ale pediculilor renali, cu masive hematoame retroperitoneale. Leziunile s-au produs prin lovirea victimei cu un corp dur, posibil pumn, proiectare ulterioară la sol și loviri cu și de corp dur, posibil picior încălțat. Leziunile care au avut rol tanatogenerator au fost de la nivelul organelor cavității abdominale. Și în concluziile provizorii ale medicului legist de la Cabinetul Medico - Legal Sighetu Marmației, din 31 decembrie  2009, se atestă că moartea victimei s-a datorat unei hemoragii interne masive - hemoperitoneu în cantitate de aproximativ 3500 ml, post-traumatism abdominal și ale lojelor renale, cu rupturi hepatice, splenice, pancreatice și ale pediculilor renali. Ca mod de producere al leziunilor, s-a arătat că acestea s-au realizat prin: lovire activă cu pumnul și proiectare la sol, iar ulterior au existat loviri repetate în regiunea abdominală și a lojelor renale cu corp dur, posibil picior încălțat. De asemenea, în declarația dată la 9 septembrie 2010 la Tribunalul Maramureș, martorul P.V - medic chirurg la Spitalul Sighetu Marmației învederează la fila 275 că „victima avea tensiunea 0 era în stare de șoc traumatic și raportat la hemoragia mare pe care a avut-o, aceasta nu a mai putut fi salvată; nu a mai putut fi operată din cauza tensiunii pe care o avea”. Și din raportul de nouă expertiză Medico - Legală din 1 noiembrie 2010 al Serviciului Medico - Legal Județean Maramureș rezultă că victima a fost în șoc traumatic și hemoragie, i s-a făcut puncție abdominală, dar care nu a mai putut fi constatată cu ocazia autopsiei victimei, datorită diminuării capacității de coagulare a sângelui.

De asemenea, nota expertală întocmită la 11 martie 2011 de către dr. D.P.D. confirmă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne abdominale, consecință a rupturilor vasculare și parenchimatoase, iar între producerea traumatismelor abdominale care au dus la ruptura pedicolilor renali și deces există un interval de maximum 5-7 minute. Și prin raportul de nouă expertiză Medico - Legală din 6 aprilie 2011 a Serviciului Medico - Legal Județean Maramureș (fila 420 dosar tribunal) se atestă că „leziunile traumatice s-au produs prin loviri active repetate cu corp dur, cădere și comprimare între corp dur și sol. Ele s-au produs în noaptea de 30/ 31 decembrie 2009.

Leziunile tanatogeneratoare s-au produs prin apăsarea victimei cu piciorul la sol, comprimare între corp dur și sol. Urmele traumatice externe respectiv echimoze în flancurile abdominale și regiunea lojelor renale, corespund leziunilor interne constatate la necropsie (infiltrat perete abdominal și regiunea renală, rupturi hepatice, splenice, pancreas, infiltrat mezenteric).

Există posibilitatea ca la necropsie să se găsească infiltrate interne și leziuni ale organelor interne, fără ca la examenul extern să existe urme traumatice corespunzătoare. Medicii legiști învederează că procedura de autopsie a fost respectată în cazul de față. Mai mult, supraviețuirea victimei în intervalul 0,15 - 5,30 a fost posibilă datorită măsurilor de resuscitare, a administrării de soluții perfuzabile de reechilibrare hidro-electrolitică și acidobazică și transfuziilor de sânge. Conduita medicală a fost corect și la timp aplicată, în concordanță cu starea pacientului, aplicându-se toate măsurile de urgență pentru salvarea vieții victimei, o intervenție chirurgicală fiind imposibilă în condițiile unei tensiuni arteriale de valoare 0 (zero). S-a specificat, în final, că supraviețuirea victimei timp de 5 ore s-a datorat exclusiv măsurilor medicale de urgență aplicate victimei și nu lipsei leziunilor interne”.

S-a constatat că în același sens, sunt și concluziile raportului de nouă expertiză Medico - Legală efectuat la 27 octombrie 2011 de către I.M.L. Cluj, în care se precizează că moartea victimei F.P. este violentă; ea se datorează hemoragiei interne consecutivă rupturilor de organe abdominale (mezenter, ficat, splină, pancreas). Ele s-au realizat după cum urmează: leziunea de la nivelul jumătății stângi a buzei superioare s-a putut produce prin lovire cu corp dur, posibil pumn, iar leziunile traumatice interne abdominale tanatogeneratoare s-au putut produce prin lovirea activă cu corp dur, posibil picior încălțat și comprimare între două planuri dure - picior - sol. Ruptura organelor interne abdominale, învederează medicii, că poate să aibă loc și în condițiile absenței leziunilor traumatice externe, întrucât zona este bogată în țesut gras; în acest caz, din cauza amplorii mari a hemoragiei interne echimozele pot să nu mai apară. Diagnosticul de ruptură a pediculilor renali nu este susținut de examenul histopatologic, iar supraviețuirea victimei de la ora 0,15 și până la ora 5,30 a fost posibilă în exclusivitate datorită tratamentului medical ATI susținut și corect efectuat. Mai mult, chiar și expertul parte, propus de inculpat - prof. dr. D.P.D. în „opinia expertală” din 24 ianuarie 2012 de la fila 116 dosar apel afirmă că „mecanismul de producere a leziunilor constatate cu ocazia autopsiei victimei este cel de lovire cu și de corpuri dure, precum și comprimare. De asemenea, leziunile constatate cu ocazia autopsiei victimei au ca și dată de producere noaptea de 30-31 decembrie 2009. Leziunile tanatogeneratoare nu puteau fi produse doar prin apăsarea victimei cu piciorul la sol, ci acestea s-au realizat atât prin lovire cu și de corpuri dure, cât și prin comprimare între corpuri dure și sol. Viața victimei nu putea fi salvată printr-o intervenție chirurgicală la Spitalul Sighetu Marmației, datorită tensiunii zero a victimei, corect făcându-se puncția abdominală.

Astfel, curtea de apel a reținut, în sinteză, că topografia și morfologia leziunilor traumatice pledează pentru producerea lor prin loviri active, repetate, cu și de corpuri dure și prin comprimare între acestea și sol. Contrar susținerilor inculpatului, loviturile aplicate de acesta au produs victimei leziuni majore, care au condus la deces. Eventualele contradicții dintre probele științifice de la dosar, privind cea mai adecvată conduită terapeutică și timpul optim de intervenție pentru a salva viața victimei, nu fac obiectul de analiză al prezentei cauze; ceea ce interesează în speță, este raportul de cauzalitate dintre agresiunea exercitată de inculpat asupra victimei și decesul acesteia, lucru dovedit fără echivoc, atât prin propria recunoaștere a apelantului, cât și prin actele Medico - Legale atașate dosarului. Mai mult, rezultatul, moartea victimei, nu a survenit pe calea unei evoluții naturale a vreunei boli preexistente de care să sufere aceasta, la o dată imprevizibilă, ci la scurt timp, după lovirea ei de către inculpat, ca urmare a hemoragiei interne masive - hemoperitoneu post-traumatic abdominal, cu rupturi hepatice, splenice, pancreatice. în altă ordine de idei, lovirea victimei este cauza rezultatului produs, întrucât a precedat-o și în lipsa ei, moartea victimei nu ar fi survenit.

În raport de toate acestea, curtea de apel a apreciat că fapta inculpatului constituie infracțiunea de omor calificat prev.de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cum judicios a încadrat-o și Tribuna