ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3737/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3737/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față;

În baza actelor

și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Ialomița, prin sentința

penală nr. 83/F din data de 21 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3226/98/2011,

în temeiul art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g),

lit. i) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.D.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare

pentru furtul din noaptea de 16 din 17 septembrie 2010.

În temeiul

art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa

de 3 ani închisoare pentru furtul din nopțile de 23 din 24 ianuarie 2011 și 18

din 19 februarie 2011.

În temeiul

art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C.

pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru furtul

din noaptea de 12 din 13 iunie 2011.

În temeiul

art. 269 alin. (1) C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare

pentru comiterea infracțiunii de evadare.

În temeiul

art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul S.D.I. să execute pedeapsa

cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul

art. 86

1

C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni prevăzut

de art. 86

2

C. pen.

Pe durata termenului

de încercare a obligat inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute

de art. 86

3

alin. (1) C. pen. după cum urmează:

a) să se prezinte

a dată la 3 luni la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița;

b) să anunțe,

în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare

care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice

și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență, date ce

urmează a fi comunicate aceluiași serviciu.

A pus în vedere

inculpatului potrivit art. 359 C. proc. pen. dispozițiile art. 83, art. 84 și art.

86

4

C. pen. a căror nerespectare atrag revocarea suspendării executării

pedepsei sub supraveghere.

În temeiul

art. 350 C. proc. pen. a dispus revocarea măsurii arestării preventive și punerea

de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

În temeiul

art. 88 C. pen. a computat din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii

din datele de 30 iunie din 1 iulie 2011 și 26 iulie din 27 iulie 2011 precum și

perioada arestării preventive de la data de 27 iulie 2011 la zi.

În temeiul

art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii a aplicat inculpatului

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea

executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul

art. 14 și 346 C. proc. pen. a obligat inculpatul la 1.500 RON către partea civilă

N.V., 300 RON către partea civilă N.A., 250 RON către partea civilă R.A., 1.500

RON către partea civilă B.G., 2.000 RON către partea civilă S.D. și 700 RON către

partea civilă Z.M., sume ce reprezintă despăgubiri civile.

A obligat inculpatul

la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 337/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a fost trimis în judecată

în stare de arest preventiv inculpatul S.D.I., pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de: art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g),

lit. i) C. pen., art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) Iit. e),

lit. g), lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 208 alin.

(1) raportat Ia art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen., art. 269

C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin același rechizitoriu

a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C.

pen. (furtul celor patru roți de la autoturismul F.) și art. 269 C. pen. (evadare).

S-a reținut în

actul de sesizare că inculpatul S.D.I. în noaptea de 16 din 17 septembrie 2010 a

sustras cantitatea de 400 litri motorină, prin efracție, din rezervoarele a două

autotiruri parcate în loc public, în nopțile din 23 din 24 ianuarie 2011 și 18

din 19 februarie 2011, prin efracție a pătruns în interiorul a trei autoturisme,

în noaptea de 12 din 13 iunie 2011 a sustras prin efracție patru roți de la un autoturism

F., parcat pe o stradă din municipiul Slobozia și la data de 27 iulie 2011, în timp

ce era transportat spre o autospecială, fiind sub puterea unui mandat de arestare

preventivă, a fugit de sub escortă.

La urmărirea penală

au fost administrate probe constând în plângerile formulate, declarațiile părților

vătămate, cercetarea la fața locului, planșe foto, rapoarte tehnico-științifice

dactiloscopice, declarații inculpat.

Cu ocazia cercetării

judecătorești au fost administrate aceleași probe în plus fiind audiați martori

propuși de inculpat și martorul S.D.D., jandarmul care l-a imobilizat pe inculpat

după ce acesta a evadat.

De asemenea au

fost audiați martorii asistenți la cercetare.

Inculpatul a fost

audiat atât la urmărirea penală cât și cu ocazia cercetării judecătorești și nu

a recunoscut comiterea faptelor.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut următoarele inculpatul S.D.I.

locuiește în comuna D., județul Călărași și uneori vine în municipiul Slobozia.

La data de 17 septembrie 2010, organele de poliție au fost sesizate că în noaptea

de 16 din 17 septembrie 2010, din rezervoarele a două tiruri (X1 și X2), s-a sustras

prin efracție cantitatea de 400 litri motorină. Tirurile erau parcate în loc public,

respectiv în zona Complexului K. din municipiul Slobozia. Cu ocazia cercetării la

fața locului s-au ridicat urme dactiloscopice de pe lampa de semnalizare dreapta

spate a autotrenului X1. Comparate cu impresiunile digitopalmare ale inculpatului

S.D.I., s-a constatat că urma papilară ridicată de pe suprafața lămpii de semnalizare

a autotrenului X1 a fost creată de impresiunea zonei hipotenare de Ia mâna dreaptă

a inculpatului S.D.I. Prin sustragerea a 400 litri motorină s-a creat un prejudiciu

de 2.200 RON.

În noaptea de

18 din 19 februarie 2011 autoturismul O. cu numărul de înmatriculare X3 a fost spart,

sustrăgându-se un extinctor și o lampă de semnalizare. S-a ridicat cu ocazia cercetării

la fața locului o urmă papilară de pe un suport metalic aflat pe scaunul din dreapta

față. În urma comparării cu impresiunile inculpatului s-a constatat că urma găsită

a fost creată de impresiunea degetului inelar de la mâna stângă a inculpatului S.D.I.

Autoturismul aparținea numitului B.G.

La data de 24

ianuarie 2011, două autoturisme X4 și X5 au prezentat geamul din față dreapta spart,

urme de scotocire în interior, fără a se sustrage vreun obiect. În interiorul autoturismului

X4 a fost găsită o hartă turistică de pe care s-a ridicat o urmă digitală care comparată

cu impresiunile inculpatului a dus Ia concluzia că a fost creată de degetul mare

de la mâna dreaptă a inculpatului S.D.I.

La data de 13

iunie 2011, partea vătămată S.D. a sesizat Poliția Slobozia că în noaptea de 12

din 13 iunie 2011, persoane necunoscute i-au sustras cele patru roți de la autoturismul

F. cu numărul de înmatriculare X6, parcat pe strada M.S. din municipiul Slobozia.

Cu ocazia cercetării Ia fața locului au fost ridicate trei fragmente de urme papilare

de pe autoturismul F. Prin raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică

se concluzionează în sensul urmele palmare ridicate de pe suprafața exterioară a

autoturismului X6 au fost create de numitul S.D.I. De menționat este faptul că numitul

S.D. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 RON. În această cauză inculpatul

a fost reținut de la data de 30 iunie 2011 orele 17:00 până la 1 iulie 2011, orele

17:00.

Inculpatul S.D.I.

a fost reținut în cauza privind comiterea unor furturi (mai puțin furtul roților

de la autoturismul F.) de la 26 iulie 2011, orele 15:30 până la 27 iulie 2011, orele

15:30.

La data de 27

iulie 2011 dimineața inculpatul a fost dus la Judecătoria Slobozia pentru judecarea

cererii formulate de procuror privind arestarea preventivă a acestuia. După judecarea

cererii ce a fost admisă prin încheierea pronunțată în Dosarul nr. 3773/312/2011

și a emiterii mandatului de arestare pe o perioadă de 29 de zile inculpatul S.D.I.

a fost dus de escortă spre autospeciala de poliție pentru a fi transportat la arest,

inculpatul având cătușe la mâini. Când s-a apropiat de ușa autospecialei, inculpatul

a luât-o Ia fugă, parcurgând în jur de 10 metri, însă spre el s-a îndreptat un jandarm

ce se afla în curtea Judecătoriei Slobozia. lnculpatul a încercat să îl evite pe

jandarm luând-o în partea stângă, însă acesta I-a alergat și l-a imobilizat trântindu-l

la pământ. Jandarmul care l-a imobilizat este S.D.D., fiind audiat ca martor în

fața instanței.

Martorul a descris

în detaliu, modul cum inculpatul a evadat din stare legală de deținere și cum a

procedat la imobilizarea acestuia.

Inculpatul nu

a recunoscut comiterea faptelor de furt, nici evadarea, solicitând achitarea.

Tribunalul a apreciat

ca nesincere declarațiile inculpatului precum și ale martorilor propuși de acesta

inclusiv soția sa privind prezența inculpatului la data comiterii faptelor în localitatea

D. sau altele.

Inculpatul nu

a prezentat nici o explicație plauzibilă referitor la existența amprentelor sale

digitale pe autovehiculele care au fost efractate.

Tribunalul având

în vedere cele ce preced a constatat cu inculpatul a comis cu intenție toate faptele

așa cum au fost descrise în situația de fapt.

În drept, fapta

inculpatului S.D.I. care în noaptea de 16 din 17 septembrie 2010 a sustras cantitatea

de 400 litri motorină, prin efracție, din rezervoarele a două autotiruri parcate

în loc public, constituie infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. art.

208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen.

Fapta aceluiași

inculpat care în nopțile din 23 din 24 ianuarie 2011 și 18 din 19 februarie 2011,

prin efracție a pătruns în interiorul a trei autoturisme, dintr-unul sustrăgând

bunuri, constituie infracțiunea de furt calificat prevăzut de art. art. 208

alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la

aceste fapte, de intervalul dintre comiterea lor, tribunalul a reținut că inculpatul

a acționat în baza unei singure rezoluții astfel că se va aplica art. 41 alin.

(2) C. pen., infracțiune continuată.

Fapta inculpatului

S.D.I. în noaptea de 12 din 13 iunie 2011 a sustras prin efracție patru roți de

Ia un autoturism F., parcat pe o stradă din municipiul Slobozia, constituie infracțiunea

de furt calificat prevăzută de art. art. 208 alin. (1) raportat la art. 209

alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen.

Fapta inculpatului

S.D.I. care la data de 27 iulie 2011, în timp ce era transportat spre o autospecială,

fiind sub puterea unui mandat de arestare preventivă, a fugit de sub escortă, constituie

infracțiunea de evadare, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

Întrucât inculpatul

a comis infracțiunile înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din

ele, acestea sunt în concurs real astfel că se vor aplica art. 33 lit. a) și 34

lit. b) C. pen.

Textele de lege

au fost enunțate în ședință publică, iar în baza lor inculpatul urmează a fi condamnat.

La individualizarea

pedepsei inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social concret al faptei,

limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, împrejurările comiterii faptei,

urmările grave ale acesteia, precum și persoana inculpatului, încât să se realizeze

eficient și scopul pedepsei, așa cum este circumscris la art. 52 C. pen.

S-a constatat

că inculpatul deși nu a recunoscut comiterea faptelor, acesta a avut o conduită

generală bună, este căsătorit, are un copil minor, nu a mai fost condamnat astfel

că urmează a-i aplica minimul de pedeapsă prevăzut de lege.

Sub aspectul modalității

de executare a pedepsei aplicate tribunalul a apreciat că, ținând seama de persoana

inculpatului și de comportamentul său, sunt întrunite în cauză în mod cumulativ

condițiile de admisibilitate ale acordării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Totodată, a apreciat

că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat și, chiar fără

executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârși alte infracțiuni.

În baza art. 86

3

inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere stabilite de instanță

și anume: să se prezinte, o dată Ia 3 luni la Serviciul de Probațiune de pe lângă

Tribunalul lalomița;să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință

sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să

comunice și justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură

a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Conform art. 86

3

alin. (2) C. pen. datele de mai sus comunicându-se Serviciului de Probațiune

de pe lângă Tribunalul Ialomița.

În baza art. 359

C. proc. pen. a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86

4

alin. (1) C. pen. atrăgându-i-se atenția că dacă în cursul termenului de încercare

săvârșește din nou o infracțiune suspendarea acordată se va revoca iar pedeapsa

se va executa în întregime. Totodată a atras atenția inculpatului asupra consecințelor

legale în cazul săvârșirii altei fapte penale în cursul termenului de încercare,

la fel și în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute

de lege, potrivit art. 359 C. proc. pen. și art. 86

4

C. pen.

Tribunalul a dispus

în temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. punerea de îndată în libertate

a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

A luat act că

inculpatul a fost reținut în datele de 30 iunie-1 iulie 2011 și 26 iulie-27

iulie 2011, arestat preventiv în perioada 27 iulie 2011 la zi și a computat din

pedeapsă această perioadă.

În ceea ce privește

pedeapsa accesorie;

Aplicarea pedepselor

accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza art. 71 și art. 64 C.

pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor OmuIui, a Protocoalelor

adiționale și a jurisprudenței C.E.D.O. care, în conformitate cu dispozițiile

art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern

ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, raportat

la cauzele Calmanovici c.României (hotărârea din 1 iulie 2008) și Hirst c.Marii

Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), instanța nu a aplicat în mod automat, ope

Iegis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în

ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura infracțiunii săvârșite

sau comportamentul inculpatului.

În plus, față

de jurisprudența Curții în materie, instanța a avut în vedere și decizia nr. 74

din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis

recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că dispozițiile art. 71

C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-lit. c) C. pen. nu se va face în

mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție

de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Astfel, natura

faptei săvârșite determină instanța a aprecia că aplicarea pedepsei accesorii a

interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate

democratică, nu ar fi proporțională și justificată, motiv pentru care, în baza

art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen.

În baza art. 71

alin. (5) C. pen., instanța a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata

suspendării condiționate a executării pedepsei.

Cât privește acțiunea

civilă a constatat că persoanele vătămate s-au constituit părți civile cu contravaloarea

bunurilor sustrase astfel că tribunalul a admis acțiunea civilă, în temeiul

art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ.

În consecință

inculpatul a fost obligat la 1.500 RON către partea civilă N.V., 300 RON către partea

civilă N.A., 250 RON către partea civilă R.A., 1.500 RON către partea civilă B.G.,

2.000 RON către partea civilă S.D. și 700 RON către partea civilă Z.M.,sume ce reprezintă

despăgubiri civile.

Față de soluția

de condamnare instanța a obligat inculpatul în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița

și inculpatul S.D.I.

Parchetul de pe

lângă Tribunalul Ialomița a criticat hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie,

sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, atât sub aspectul cuantumului

cât și a modalității de executare, apreciind că în cauză se impunea aplicarea unei

pedepse în cuantum mai ridicat și cu executare în regim de detenție, întrucât faptele

săvârșite de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, în condițiile

în care au fost comise în public, pe timpul nopții, prin efracție, inculpatul nerecunoscând

săvârșirea infracțiunii, deși pe autoturismele părților vătămate au fost găsite

amprentele aparținând inculpatului, acesta neoferind vreo explicație plauzibilă

în ceea ce privește existența amprentelor sale.

În raport de circumstanțele

reale și personale ale inculpatului care a săvârșit un concurs de infracțiuni, a

solicitat aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat, cu executare în regim

de detenție.

Cu ocazia dezbaterilor,

procurorul de ședință a extins motivele de recurs, arătând că un alt motiv se referă

la greșita soluționare a laturii civile, respectiv greșita obligare la despăgubiri

către partea civilă N.A., în condițiile în care în cursul cercetării judecătorești

a declarat că nu se constituie parte civilă, solicitând totodată înlăturarea obligării

inculpatului la plata despăgubirilor către partea civilă Z.M., posesor al autoturismului

X2, în raport de care apreciază că nu s-a dovedit fără putință de tăgadă săvârșirea

infracțiunii de către inculpat în dauna acestei părți civile.

Inculpatul S.D.I.

a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și achitarea

sa pentru infracțiunile de furt calificat în temeiul art. 11 pct. 2 raportat la

art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar pentru săvârșirea infracțiunii de evadare în

temeiul art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că din

probele administrate nu rezultă comiterea infracțiunilor de furt calificat, iar

acuzația se bazează exclusiv pe amprentele ridicate, că instanța de fond, în mod

netemeinic și nelegal, a dispus numai audierea unor martori asistenți, că deși a

fost admisă audierea tuturor martorilor asistenți de la fața locului, a audiat alți

martori în cauză ce nu au fost propuși nici de inculpat, nici de procuror și fără

a pune în discuție părților această probă; că a audiat în calitate de martori doi

polițiști care au efectuat cercetarea penală în dosar și i-a respins întrebările

prin care intenționa să dovedească că martorii asistenți-polițiști nu au participat

efectiv la cercetarea la fața Iocului, fiind în timpul programului; că instanța

de fond în mod netemeinic și nelegal a respins cererea de constatare a nulității

unor acte de urmărire penală în temeiul art. 197 alin. (4) teza ultimă C. proc.

pen. și anume procesul-verbal de cercetare la fața locului din 17 septembrie 2010

(a fost folosit un singur martor asistent, iar numele și datele acestuia au fost

inserate în procesul verbal cu alt scris), procesul-verbal de cercetare la fața

locului din data de 24 ianuarie 2011 (în raport de declarația unuia dintre martorii

asistenți B.M.), procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 20

februarie 2011 (fără a se folosi martor asistenți).

În ceea ce privește

infracțiunea de evadare, a arătat că față de poziția sa psihologică, respectiv se

afla în stare de detenție, soția sa născuse în perioada în care acesta era arestat

preventiv și a cerut voie să meargă către gard pentru a-și vedea copilul însă nu

i s-a dat voie, astfel încât a încercat să alerge către gard să-și vadă copilul,

nu a dorit să evadeze întrucât era imposibil din punct de vedere practic și era

conștient că nu avea unde să se ducă.

Analizând actele

și lucrările dosarului și sentința penală apelată, în conformitate cu dispozițiile

art. 361 și urm. C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile formulate sunt fondate

pentru următoarele considerente:

Soluția de condamnare

a inculpatului S.D.I. adoptată de instanța de fond este justificată, fiind pe deplin

susținută, în opinia Curții, de materialul probator existent la dosarul cauzei.

Din probele administrate,

respectiv plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele-verbale de cercetare

la fața locului și planșele foto anexă, rapoartele de constatare tehnico-științifică,

notele raport întocmite de lucrătorii de poliție, raportul privind folosirea forței

și a mijloacelor din dotare și declarațiile martorilor P.M., N.T., S.D.D., B.M.,

B.D.G. rezultând, fără dubiu, că inculpatul S.D.I., în noaptea de 16 din 17

septembrie 2010, a sustras cantitatea de 250 litri motorină, prin efracție, din

rezervorul autotirului cu nr. de înmatriculare X1 parcat în loc public, că în nopțile

din 23 din 24 ianuarie 2011 și 18 din 19 februarie 2011, prin efracție, a pătruns

în interiorul a trei autoturisme(X3, X4 și X5), dintr-unul sustrăgând bunuri, că

în noaptea de 12 din 13 iunie 2011 a sustras prin efracție patru roți de la un autoturism

F. cu nr. de înmatriculare X6, parcat pe o stradă din municipiul Slobozia și că

la data de 27 iulie 2011, în timp ce era transportat spre o autospecială, fiind

sub puterea unui mandat de arestare preventivă, a fugit de sub escortă.

Audiat fiind în

legătură cu faptele deduse judecății, atât în faza de urmărire penală, cât și în

fața instanței de fond, inculpatul S.D.I. nu a recunoscut faptele de furt calificat

reținute în sarcina sa, arătând că nu a sustras nici unul dintre bunurile menționate

în actul de sesizare, iar în legătură cu infracțiunea de evadare a precizat că nu

a fugit de sub escortă, ci s-a deplasat spre locul unde se afla soția și copilul

său pe care dorea să-i ia în brațe.

Însă, din raportul

de constatare tehnico-științifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic

din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a rezultat că urma papilară

ridicată de pe suprafața suportului metalic descoperit pe scaunul din dreapta față

cu ocazia cercetării la fața locului în cazul furtului din autovehiculul X3 a fost

creată de impresiunea degetului inelar de la mâna stângă a numitului S.D.I.

Din raportul de

constatare tehnico-științifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic

din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a rezultat că urma digitală

ridicată de pe harta turistică descoperită cu ocazia efectuării cercetării la fața

locului în interiorul autoturismului X4 a fost creat de impresiunea degetului mare

de la mâna dreaptă a numitului S.D.I.

Din raportul de

constatare tehnico-științifică din 25 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic

din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a rezultat că urma papilară

ridicată de pe CD-ul examinat cu ocazia cercetării la fața locului în cazul tentativei

de furt din autoturismul X5 din noaptea de 23 din 24 ianuarie 2011 a fost creată

de impresiunea degetului inelar de la mâna stângă a numitului S.D.I.

Din raportul de

constatare tehnico-științifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic

din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a rezultat că urma papilară

ridicată de pe suprafața lămpii de semnalizare dreapta spate de la autoturismul

X1 cu ocazia cercetării la fața locului în cauza privind furtul a 400 litrii de

motorină din rezervoarele autoturismului X1 și X2 comis în noaptea de 16 din 17

septembrie 3022 a fost creată de impresiunea zonei hipotenare de la mâna dreaptă

a numitului S.D.I.

De asemenea, din

raportul de constatare tehnico-științifică din data de 29 iunie 2011 întocmit de

Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița

a rezultat că urmele palmare ridicate cu ocazia cercetării la fața locului de pe

suprafața exterioară a autoturismului X6 au fost create de numitul S.D.I.

Prin urmare, în

contextul celor arătate, având în vedere constatările și concluziile rapoartelor

de constatare tehnico-științifică susmenționate, ce reprezintă probe științifice

și care se coroborează cu plângerile și declarațiile părților vătămate, cu

procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto anexă și cu declarațiile

martorilor P.M. și B.D.G., Curtea a constatat că în mod justificat s-a reținut în

sarcina inculpatului S.D.I. că, în noaptea de 16 din 17 septembrie 2010, a sustras

cantitatea de 250 litri motorină, prin efracție, din rezervorul autotirului cu

nr. de înmatriculare X1 parcat în loc public, că în nopțile din 23 din 24

ianuarie 2011 și 18 din 19 februarie 2011, prin efracție, a pătruns în interiorul

a trei autoturisme (X3, X4 și X5), dintr-unul sustrăgând bunuri, că în noaptea de

12 din 13 iunie 2011 a sustras prin efracție patru roți de la un autoturism F. cu

nr. de înmatriculare X6, parcat pe o stradă din municipiul Slobozia, vinovăția acestuia

fiind pe deplin dovedită.

De altfel, inculpatul

S.D.I., deși a negat comiterea tuturor acestor fapte, nu a fost în măsură să ofere

o explicație plauzibilă cu privire la identificarea în toate aceste cazuri la fața

locului a urmelor sale papilare sau palmare.

De asemenea, martorii

propuși de inculpat, B.F. și N.P., nu au confirmat prezența inculpatului într-o

altă locație decât la locul săvârșirii faptelor.

În ceea ce o privește

pe martora S.G., s-a reținut că este adevărat că aceasta a declarat că inculpatul

nu a lipsit noaptea de acasă în perioadele în care se susține că ar fi furat diferite

bunuri, însă Curtea a apreciat ca fiind subiectivă declarația sa și că aceasta nu

poate fi luată în considerare, dat fiind calitatea sa de soție a inculpatului S.D.I.

și materialul probator anterior menționat, din care a rezultat cu certitudine comiterea

faptelor de furt calificat anterior menționate de către apelantul inculpat.

Referitor la criticile

ce vizează procesele-verbale de cercetare Ia fața locului, din actele dosarului

nu a rezultat niciun indiciu care să creeze dubii instanței de judecată cu privire

la veridicitatea aspectelor consemnate în acestea de către organele de urmărire

penală sau cu privire Ia corectitudinea sau obiectivitatea lucrătorilor de poliție

sau legalitatea activităților desfășurate.

De asemenea, potrivit

art. 129 alin. (2) C. proc. pen., organul de urmărire penală efectuează cercetarea

la fața locului în prezența martorilor asistenți, afară de cazul când aceasta nu

este posibil, iar conform art. 131 alin. (1) C. proc. pen. despre efectuarea cercetărilor

la fața locului se încheie proces-verbal care printre altele trebuie să cuprindă

mențiunile arătate în art. 91.

Potrivit art.

91 alin. lit. c) C. proc. pen., procesul-verbal trebuie să cuprindă numele, prenumele,

ocupația și adresa martorilor asistenți, când există.

Prin urmare, potrivit

dispozițiilor legale sus menționate, cercetarea la fața locului se realizează în

prezența martorilor asistenți numai când acest lucru este posibil, prezența unui

singur martor, asistent sau a nici unuia nefiind în măsură, să conducă la constatarea

nulității proceselor-verbale de cercetare la fața locului, în prezenta cauză

procesele-verbale de cercetare la fața locului fiind întocmite cu respectarea dispozițiilor

legale în materie.

În ceea ce privește

audierea martorilor asistenți în calitate de martori, instanța de judecată este

cea care apreciază dacă, în raport de actele dosarului, o astfel de probă este utilă,

pertinentă și concludentă soluționării cauzei, ca de altfel și în situația întrebărilor

adresate de părți martorilor.

De altfel, în

fața instanței de apel inculpatul S.D.I. nu a solicitat administrarea unei astfel

de probe.

Referitor Ia fapta

de furt calificat în dauna părții vătămate Z.M. ,din noaptea de 16 din 17

septembrie 2010, Curtea nu va reține în sarcina inculpatului S.D.I. și comiterea

acestei fapte, în condițiile în care inculpatul a avut o poziție de nerecunoașterejar

în ceea ce privește autoturismul cu nr. de înmatriculare X2 condus de partea vătămată

Z.M. nu a fost identificată nicio urmă papilară sau palmară care să aparțină inculpatului,

neexistând la dosarul cauzei nici o probă care să formeze convingerea fermă că inculpatul

a săvârșit această faptă.

Având în vedere

că în ceea ce privește faptele de furt calificat din noaptea de 16 din 17

septembrie 2010 nu au fost aplicate, nici prin actul de sesizare a instanței, nici

de către instanța de fond, dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., deși se impunea,

dat fiind reținerea a două acte materiale de furt calificat în dauna două părți

vătămate, nu se impunea în contextul celor arătate, punerea în discuție a unei schimbări

de încadrare juridică, inculpatul fiind condamnat pentru infracțiunea de furt calificat

prevăzută de art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C.

pen. pentru furtul din noaptea de 16 din 17 septembrie 2010.

În ceea ce privește

infracțiunea de evadare, Curtea a constatat că încadrarea juridică corectă este

în dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) C. pen., fapta comisă

de inculpat fiind în faza de tentativă.

Potrivit art.

269 alin. (1) C. pen. evadarea din starea legală de reținere sau de deținere se

pedepsește cu închisoarea de 6 luni la 2 ani, în alin. (4) al aceluiași articol

se arată că tentativa se pedepsește.

Din examinarea

acestui text de lege a rezultat că elementul material al laturii obiective a acestei

infracțiuni îmbracă forma unei acțiuni de părăsire a locului în care făptuitorul

este legal reținut sau deținut fără a avea încuviințarea obținută în condițiile

legii.

Evadarea se consumă

în momentul în care părăsirea stării legale de reținere sau deținere a devenit efectivă,

consumarea faptei având loc când persoana a reușit să dobândească, urmare a evadării,

starea de libertate.

Tentativa constă

în săvârșirea de acte care duc efectiv la îndeplinire rezoluțiunea infracțională,

deci, din efectuarea de acte de executare, executare care se desfășoară între ultimul

moment al fazei actelor de pregătire și momentul consumării.

Tentativa reprezintă

o parte din desfășurarea activității infracționale și se găsește material într-un

raport de antecedență cauzală, de legătură de la cauză la efect față de rezultatul

final, care s-ar fi produs dacă fapta nu ar fi rămas în forma imperfectă a unei

executări neterminate sau fără rezultat.

Fapta consumată

este forma perfectă, tipică a infracțiunii, se realizează în momentul final al executării,

al desfășurării activității infracționale și reprezintă înfăptuirea integrală atât

a conținutului material al infracțiunii, deci realizarea laturii obiective, respectiv

acțiunea sau inacțiunea, cât și urmarea păgubitoare sau primejdioasă.

În prezenta cauză,

din declarația martorului S.D.D. a rezultat că inculpatul S.D.I., aflându-se sub

escortă, a fugit pe la ieșirea de acces auto unde se afla mașina poliției spre gardul

instanței, având cătușele la mâini, fiind prins de martor la aproximativ 7-10 metrii

de grad, acesta desfășurându-și activitatea de jandarm în cadrul Judecătoriei Slobozia.

De asemenea, din

declarațiile martorilor N.T. și P.M. și notele raport întocmite de lucrătorii de

poliție a reieșit că după ce s-a dispus de către Judecătoria Slobozia arestarea

preventivă a inculpatului, în momentul în care trebuia să urce în mașina poliției,

acesta fiind încătușat, a fugit pe lângă mașină în direcția porții de acces auto

de la Judecătoria Slobozia, fiind prins și imobilizat după cca. 10 metri de un jandarm.

În contextul celor

arătate, Curtea a apreciat că fapta comisă de inculpatul S.D.I. a rămas în faza

tentativei, părăsirea stării legale de deținere nefiind efectivă, nefiind produsă

urmarea imediată, respectiv dobândirea stării de libertate, inculpatul fiind prins

și imobilizat după câțiva metri în incinta Judecătoriei Slobozia, acesta cu cătușele

la mâini nereușind să părăsească curtea Judecătoriei Slobozia, noțiunea de evadare

cuprinzând în ea atât acțiunea de evadare, cât și rezultatul acesteia.

În ceea ce privește

susținerile apelantului inculpat cu privire la comiterea acestei fapte, s-a apreciat

că acestea nu sunt confirmate de probele administrate în cauză, din declarațiile

martorilor P.M., N.T. și S.D.D. nerezultând aspectele învederate de inculpat, martorul

S.D.D. precizând în fața instanței că nu era nicio persoană în afara incintei Judecătoriei

Slobozia, întrucât dacă era ar fi văzut-o.

Prin urmare, Curtea

a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu privire

la această faptă, care a fost comisă de inculpatul S.D.I. cu forma de vinovăție

cerută de Iege, fiind dovedită pe deplin prin probele anterior menționate, inculpatul

cunoscând foarte bine că a fost arestat preventiv și cu toate acestea, având cătușe

la mâini a fugit de sub escorta poliției cu intenția de a părăsi curtea Judecătoriei

Slobozia.

Referitor la pedepsele

aplicate de instanța de fond, Curtea a apreciat că au fost corect individualizate,

atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare.

În ceea ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) C.

pen., Curtea l-a condamnat pe inculpatul S.D.I. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

Potrivit art.

72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul

de pericol al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pentru ca pedeapsa

să-și realizeze funcțiile și scopul, definite de legiuitor în art. 52 C. pen. trebuie

să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale (privativă sau neprivativă de

libertate, executabilă sau nu) gravității faptei comise, potențialului de pericol

social pe care în mod real, îl prezintă persoana infractorului, dar și aptitudinii

acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Pedeapsa nu-și

poate îndeplini integral funcțiile, nu-și poate realiza scopul decât dacă este adaptată

cazului individual concret, adică gradului de pericol social al faptei și al făptuitorului

și necesităților reale de îndreptare și reeducare a acestuia.

Pedeapsa este

o măsură de constrângere cu caracter strict personal și se aplică persoanei infractorului

cu scopul de a împiedica comiterea de noi infracțiuni din partea acestuia, persoana

infractorului fiind aceea asupra căruia trebuie să acționeze pedeapsa prin funcțiile

sale.

Aptitudinea funcțională

a pedepsei depinde de măsura în care aceasta corespunde persoanei infractorului,

Ia stabilirea ei trebuind să se țină seama de periculozitatea socială a acestuia,

exprimat de gradul de înapoiere a conștiinței sale, de măsura în care sunt înrădăcinate

în conștiința sa mentalitatea și deprinderile antisociale și deci de probabilitatea

că în viitor el să săvârșească fapte socialmente periculoasele trăsăturile specifice

de temperament și de caracter ale infractorului, care determină un anumit mod de

a reacționa sub influența pedepsei, iar o pedeapsă necorespunzătoare acestor particularități

ale persoanei infractorului pierde din aptitudinea ei funcțională, putând duce la

rezultate contrare celor urmărite prin aplicarea și executarea ei.

În prezenta cauză,

Curtea a apreciat că, menținând pedepsele aplicate de instanța de fond pentru infracțiunile

de furt calificat și aplicând inculpatului o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru

infracțiunea de tentativă de evadare și dispunând suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare

de 5 ani și 6 luni, în condițiile art. 86

1

și urm. C. pen., se realizează

o justă individualizare a sancțiunilor, în raport cu gravitatea în concret a fiecărei

fapte comise și periculozitatea autorului acestora, ambele în suficientă măsură

relevate de probele dosarului.

La stabilirea

și aprecierea acestor pedepse, atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea

de executare, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, natura și gravitatea în concret

a fiecărei faptei comise, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acestora,

astfel cum au fost arătate și urmările produse sau care s-ar fi putut produce, respectiv

prejudiciile modice cauzate.

Pe de altă parte,

Curtea a ținut cont de împrejurarea că inculpatul S.D.I. este căsătorit și are un

copil minor.

De asemenea, Curtea

a apreciat, în special la alegerea modalității de executare, că nu trebuie ignorat

că, în prezenta cauză, apelantul intimat inculpat, a fost reținut și arestat preventiv

din data de 26 iulie 2011 până la data de 21 martie 2012, fiind în măsură să conștientizeze

pe deplin care sunt consecințele comiterii unor fapte prevăzute de legea penală,

cele aproximativ 8 luni petrecute în stare de arest preventiv constituind un serios

avertisment pentru inculpat.

Prin urmare,

în prezenta cauză, Curtea a apreciat că împrejurările de fapt amintite, cert rezultate

din actele dosarului, justifică atât necesitatea aplicării unor pedepse orientate

la minimul special și stabilirii unei modalități de executare neprivative de libertate

în condițiile art. 86

1

și urm. C. pen., fiind în măsură să-și realizeze

funcțiile și scopul prevăzute în art. 52 C. pen.

De asemenea, și

pedeapsa accesorie a fost corect stabilită de instanța de fond în raport de natura

faptelor comise, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la Protocoalele Adiționale

și la jurisprudența C.E.D.O. în materie (ex.cauzele Hirst c.Marii Brltanu, Sabău

și Pîrcălab c.României s-a) care în conformitate cu art. 11 alin. (2) și Ia

art. 20 din Constituție fac parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției

de către România prin Legea nr. 30/1994, dar și la decizia nr. 74/2007 pronunțată

de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casare și Justiție în soluționarea recursului

în interesul legii.

Cât privește latura

civilă a cauzei, Curtea a luat act că partea civilă N.A. a renunțat la despăgubiri.

În acest sens,

Curtea a avut în vedere că la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2011

partea vătămată N.A. a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză și că

nu are nicio pretenție de la inculpat.

Referitor la partea

vătămată Z.M., având în vedere considerentele anterior expuse, s-a înlăturat obligarea

inculpatului la plata către această parte a sumei de 700 RON.

În ceea ce privește

pe partea civilă R.A. acesta s-a constituit parte civilă cu suma de 250 RON, reprezentând

degradările autoturismului, respectiv geamurile, portiera dreapta față, spate.

Având în vedere

că din actele dosarului nu a rezultat că inculpatul S.D.I. a sustras vreun bun din

autoturismul acestei părți vătămate, reținându-se tentativă la furt calificat, Curtea,

de asemenea, a înlăturat obligarea inculpatului la plata sumei de 250 RON, despăgubiri

civile, către partea civilă R.A.

Ca atare, pentru

considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și inculpatul

S.D.I. împotriva sentinței penale nr. 83F din data de 21 martie 2012 pronunțată

de Tribunalul Ialomița.

A desfiintat,

în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond:

A descontopit

pedeapsa rezultantă și a repus în individualitatea lor pedepsele componente.

În temeiul

art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din art. 269 alin. (1) C.

pen. în art. 20 raportat la art. 269 alin. (1) C. pen. și a condamnat pe inculpatul

S.D.I. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă

de evadare.

În temeiul

art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul S.D.I. va executa pedeapsa cea

mai grea, de 3 ani închisoare.

A luat act că

partea civilă N.A. a renunțat la despăgubiri.

A înlăturat obligarea

inculpatului la plata sumei de 250 RON, despăgubiri civile, către partea civilă

R.A. și la plata sumei de 700 RON, despăgubiri civile, către partea civilă Z.M.

A menținut celelalte dispoziții.

În temeiul

art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsă perioada reținerii din datele

de 30 iunie din 1 iulie 2011 și 26 iulie din 27 iulie 2011 precum și perioada arestării

preventive de la 27 iulie 2011 la 21 martie 2012.

În temeiul

art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas

în sarcina statului.

Împotriva deciziei

penale mai sus menționate, au declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și inculpatul S.D.I.

Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 17

2

C. proc. pen.

Prin motivele

de recurs, parchetul a solicitat în esență următoarele:

- aplicarea unei

pedepse într-un cuantum mai ridicat, cu executare în regim de detenție, apreciind

că în cauză se impune aplicarea unei pedepse în cuantum mai ridicat și cu executare

în regim de detenție, în raport de circumstanțele reale și personale ale inculpatului

care a săvârșit un concurs de infracțiuni, faptele săvârșite de inculpat prezintă

un grad de pericol social ridicat, în condițiile în care au fost comise în public,

pe timpul nopții, prin efracție, inculpatul a încercat să se sustragă de sub escortă,

a avut mai multe incidente cu legea penală, apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului

nu este justificată.

Inculpatul S.D.I.

a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18, pct. 12

și pct. 14 C. proc. pen.

- Prin motivele

de recurs, susținute oral de apărătorul desemnat din oficu pentru inculpat, s-au

solicitat în esență următoarele:

- achitarea inculpatului

pentru infracțiunile de furt calificat în temeiul art. 11 pct. 2 raportat la

art. 10 lit. c) C. proc. pen. apreciind că faptele nu au fost săvârșite de acesta;

- achitarea inculpatului

pentru tantativa la infracțiunea de evadare în temeiul art. 11 pct. 2 raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa laturii subiective;

- în subsidiar,

să se dea eficiență sporită dispozițiilor art. 74 Iit. a) și lit. c) C. pen., având

în vedere că inculpatul nu are antecedente penale iar, valoarea laturii civile este

redusă.

Examinând decizia

atacată, în temeiul art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Se constată că

în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen. în vigoare anterior modificării

prin Legea nr. 2/2013.

Din această perspectivă,

trebuie reținut că deși inculpatul nu a motivat recursul în termenul prevăzut de

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., a invocat și cazul de casare de la

pct. 14 ce poate fi luate în considerare din oficiu, așa încât, instanța de recurs

îl va analiza, cazurile de casare prevăzute la pct. 12 și pct. 18 ale art. 385

9

C. proc. pen. nu pot fi analizate, întrucât, potrivit: dispozițiilor art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.: „Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea

de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs

cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată”, termen stabilit în prezenta

cauză la data de 27 noiembrie 2013, or, inculpatul nu s-a conformat acestor dispoziții

legale imperative, astfel încât recursul inculpatului se va analiza în conformitate

cu dispozițiile prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Pe de altă parte,

se constată că toate aspectele invocate în recursurile declarate de parchet și inculpat,

au fost puse în discuție atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței

de apel, fiind examinate în mod temeinic de către acestea.

Cu privire Ia

recursul parchetului se constată că nu este fondat raportat la critica întemeiată

pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. privind cuantumul pedepselor

aplicate inculpatului, cât și modul de individualizare a executării pedepsei, întrucât

aceste aspecte au fost, analizate cu temeinicie de ambele instanțe. Astfel în mod

corect instanța de apel a apreciat, menținând pedepsele aplicate de instanța de

fond pentru infracțiunile de furt calificat și aplicând inculpatului o pedeapsă

de 3 luni închisoare pentru infracțiunea de tentativă de evadare și dispunând suspendarea

sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe durata

unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni, în condițiile art. 86

1

și

urm. C. pen., că s-a realizat o justă individualizare a sancțiunilor în raport cu

gravitatea în concret a fiecărei fapte comise și cu periculozitatea autorului acestora,

ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.

Conform art. 72

C. pen., criteriile generale de individualizare a pedepsei sunt dispozițiile părții

generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol

social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

Modul de redactare

al art. 72 C. pen. determină concluzia că gradul de pericol social concret al faptei

și persoana inculpatului îndeplinesc roluri deosebite în cadrul operației de individualizare.

Infracțiunea cauzează o tulburare în mediul social, o stare de pericol pentru relațiile

sociale, a căror ocrotire este asigurată prin incriminare și reparație, măsura reparației

fiind dată de pericolul social concret.

Pe de altă parte,

nu se poate omite că pedeapsa, ca și măsură de reparație, se aplică făptuitorului

și urmărește reeducarea sa. Aceasta impune ca la stabilirea pedepsei să se țină

seama și de persoana infractorului și de aptitudinea sa de a fi reeducat.

În speță, la stabilirea

și aprecierea pedepselor aplicate inculpatului, atât în ceea ce privește cuantumul,

cât și modalitatea de executare, s-au avut în vedere, pe de o parte, natura și gravitatea

în concret a fiecărei faptei comise, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire

a acestora, astfel cum au fost arătate și urmările produse sau care s-ar fi putut

produce, respectiv prejudiciile modice cauzate părților civile.

Pe de altă parte,

corect s-a apreciat că trebuie avută în vedere împrejurarea că inculpatul S.D.I.

este căsătorit și are un copil minor, nu are antecedente penale, precum și faptul

că inculpatul, în prezenta cauză, a fost reținut și arestat preventiv din data de

26 iulie 2011 până la data de 21 martie 2012, perioadă de timp suficientă pentru

a conștientiza pe deplin care sunt consecințele comiterii unor fapte prevăzute de

legea penală, cele aproximativ 8 luni petrecute în stare de arest preventiv constituind

un serios avertisment pentru inculpat, ceea ce, și în opinia instanței de recurs,

conduce la concluzia că nu este necesară executarea pedepsei în regim de detenție.

Toate aceste aspecte

justifică aprecierea instanței de apel în sensul că scopul prevăzut de art. 52 C.

pen. se poate realiza și prin stabilirea unor pedepse orientate la minimul special

și a unei modalități de executare neprivative de libertate, respectiv în condițiile

art. 86

1

și urm. C. pen., precum și faptul că, pronunțarea condamnării

constituie un avertisment serios pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei,

acesta nu va mai săvârși alte infracțiuni.

În recursul inculpatului,

cât privește criticile subsumate pct. 18 și pct. 12 ale art. 385

9

C.

proc. pen., și în raport de care inculpatul a solicitat achitarea, se constată că

aceste critici sunt nefondate, întrucât:

Din raportul de

constatare tehnico-științifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic

din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a rezultat că urma papilară

ridicată de pe suprafața suportului metalic descoperit pe scaunul din dreapta față

cu ocazia cercetării la fața locului în cazul furtului din autovehiculul X3 a fost

creată de impresiunea degetului inelar de la mâna stângă a numitului S.D.I.; din

raportul de constatare tehnico-științifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul

Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a rezultat

că urma digitală ridicată de pe harta turistică descoperită cu ocazia efectuării

cercetării la fața locului în interiorul autoturismului X4 a fost creat de impresiunea

degetului mare de la mâna dreaptă a numitului S.D.I.; din raportul de constatare

tehnico-științifică din 25 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul

Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a rezultat că urma papilară ridicată

de pe CD-ul examinat cu ocazia cercetării la fața locului în cazul tentativei de

furt din autoturismul X5 din noaptea de 23 din 24 ianuarie 2011 a fost creată de

impresiunea degetului inelar de la mâna stângă a numitului S.D.I.; din raportul

de constatare tehnico-științifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic

din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a rezultat că urma papilară,

ridicată de pe suprafața lămpii de semnalizare dreapta spate de la autoturismul

X1 cu ocazia cercetării la fața locului în cauza privind furtul a 400 litrii de

motorină din rezervoarele autoturismului X1 și X2 comis în noaptea de 16 din 17

septembrie 2011 a fost creată de impresiunea zonei hipot