ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3737/2013

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Ialomița, prin sentința penală nr. 83/F din data de 21 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3226/98/2011, în temeiul art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.D.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru furtul din noaptea de 16 din 17 septembrie 2010. În temeiul art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru furtul din nopțile de 23 din 24 ianuarie 2011 și 18 din 19 februarie 2011. În temeiul art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen.

a condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru furtul din noaptea de 12 din 13 iunie 2011. În temeiul art. 269 alin. (1) C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de evadare. În temeiul art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul S.D.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În temeiul art. 86 1 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni prevăzut de art. 86 2 C. pen. Pe durata termenului de încercare a obligat inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) C. pen.

după cum urmează: a) să se prezinte a dată la 3 luni la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență, date ce urmează a fi comunicate aceluiași serviciu. A pus în vedere inculpatului potrivit art. 359 C. proc. pen. dispozițiile art. 83, art. 84 și art. 86 4 C. pen. a căror nerespectare atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 350 C. proc. pen. a dispus revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 88 C. pen. a computat din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii din datele de 30 iunie din 1 iulie 2011 și 26 iulie din 27 iulie 2011 precum și perioada arestării preventive de la data de 27 iulie 2011 la zi. În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen. a obligat inculpatul la 1.500 RON către partea civilă N.V., 300 RON către partea civilă N.A., 250 RON către partea civilă R.A., 1.500 RON către partea civilă B.G., 2.000 RON către partea civilă S.D.

și 700 RON către partea civilă Z.M., sume ce reprezintă despăgubiri civile. A obligat inculpatul la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 337/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul S.D.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen., art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) Iit. e), lit. g), lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 208 alin. (1) raportat Ia art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen., art. 269 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin același rechizitoriu a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen. (furtul celor patru roți de la autoturismul F.) și art. 269 C. pen. (evadare). S-a reținut în actul de sesizare că inculpatul S.D.I. în noaptea de 16 din 17 septembrie 2010 a sustras cantitatea de 400 litri motorină, prin efracție, din rezervoarele a două autotiruri parcate în loc public, în nopțile din 23 din 24 ianuarie 2011 și 18 din 19 februarie 2011, prin efracție a pătruns în interiorul a trei autoturisme, în noaptea de 12 din 13 iunie 2011 a sustras prin efracție patru roți de la un autoturism F., parcat pe o stradă din municipiul Slobozia și la data de 27 iulie 2011, în timp ce era transportat spre o autospecială, fiind sub puterea unui mandat de arestare preventivă, a fugit de sub escortă.

La urmărirea penală au fost administrate probe constând în plângerile formulate, declarațiile părților vătămate, cercetarea la fața locului, planșe foto, rapoarte tehnico-științifice dactiloscopice, declarații inculpat. Cu ocazia cercetării judecătorești au fost administrate aceleași probe în plus fiind audiați martori propuși de inculpat și martorul S.D.D., jandarmul care l-a imobilizat pe inculpat după ce acesta a evadat. De asemenea au fost audiați martorii asistenți la cercetare. Inculpatul a fost audiat atât la urmărirea penală cât și cu ocazia cercetării judecătorești și nu a recunoscut comiterea faptelor. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut următoarele inculpatul S.D.I.

locuiește în comuna D., județul Călărași și uneori vine în municipiul Slobozia. La data de 17 septembrie 2010, organele de poliție au fost sesizate că în noaptea de 16 din 17 septembrie 2010, din rezervoarele a două tiruri (X1 și X2), s-a sustras prin efracție cantitatea de 400 litri motorină. Tirurile erau parcate în loc public, respectiv în zona Complexului K. din municipiul Slobozia. Cu ocazia cercetării la fața locului s-au ridicat urme dactiloscopice de pe lampa de semnalizare dreapta spate a autotrenului X1. Comparate cu impresiunile digitopalmare ale inculpatului S.D.I., s-a constatat că urma papilară ridicată de pe suprafața lămpii de semnalizare a autotrenului X1 a fost creată de impresiunea zonei hipotenare de Ia mâna dreaptă a inculpatului S.D.I.

Prin sustragerea a 400 litri motorină s-a creat un prejudiciu de 2.200 RON. În noaptea de 18 din 19 februarie 2011 autoturismul O. cu numărul de înmatriculare X3 a fost spart, sustrăgându-se un extinctor și o lampă de semnalizare. S-a ridicat cu ocazia cercetării la fața locului o urmă papilară de pe un suport metalic aflat pe scaunul din dreapta față. În urma comparării cu impresiunile inculpatului s-a constatat că urma găsită a fost creată de impresiunea degetului inelar de la mâna stângă a inculpatului S.D.I. Autoturismul aparținea numitului B.G. La data de 24 ianuarie 2011, două autoturisme X4 și X5 au prezentat geamul din față dreapta spart, urme de scotocire în interior, fără a se sustrage vreun obiect.

În interiorul autoturismului X4 a fost găsită o hartă turistică de pe care s-a ridicat o urmă digitală care comparată cu impresiunile inculpatului a dus Ia concluzia că a fost creată de degetul mare de la mâna dreaptă a inculpatului S.D.I. La data de 13 iunie 2011, partea vătămată S.D. a sesizat Poliția Slobozia că în noaptea de 12 din 13 iunie 2011, persoane necunoscute i-au sustras cele patru roți de la autoturismul F. cu numărul de înmatriculare X6, parcat pe strada M.S. din municipiul Slobozia. Cu ocazia cercetării Ia fața locului au fost ridicate trei fragmente de urme papilare de pe autoturismul F. Prin raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică se concluzionează în sensul urmele palmare ridicate de pe suprafața exterioară a autoturismului X6 au fost create de numitul S.D.I.

De menționat este faptul că numitul S.D. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 RON. În această cauză inculpatul a fost reținut de la data de 30 iunie 2011 orele 17:00 până la 1 iulie 2011, orele 17:00. Inculpatul S.D.I. a fost reținut în cauza privind comiterea unor furturi (mai puțin furtul roților de la autoturismul F.) de la 26 iulie 2011, orele 15:30 până la 27 iulie 2011, orele 15:30. La data de 27 iulie 2011 dimineața inculpatul a fost dus la Judecătoria Slobozia pentru judecarea cererii formulate de procuror privind arestarea preventivă a acestuia. După judecarea cererii ce a fost admisă prin încheierea pronunțată în Dosarul nr. 3773/312/2011 și a emiterii mandatului de arestare pe o perioadă de 29 de zile inculpatul S.D.I.

a fost dus de escortă spre autospeciala de poliție pentru a fi transportat la arest, inculpatul având cătușe la mâini. Când s-a apropiat de ușa autospecialei, inculpatul a luât-o Ia fugă, parcurgând în jur de 10 metri, însă spre el s-a îndreptat un jandarm ce se afla în curtea Judecătoriei Slobozia. lnculpatul a încercat să îl evite pe jandarm luând-o în partea stângă, însă acesta I-a alergat și l-a imobilizat trântindu-l la pământ. Jandarmul care l-a imobilizat este S.D.D., fiind audiat ca martor în fața instanței. Martorul a descris în detaliu, modul cum inculpatul a evadat din stare legală de deținere și cum a procedat la imobilizarea acestuia. Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor de furt, nici evadarea, solicitând achitarea.

Tribunalul a apreciat ca nesincere declarațiile inculpatului precum și ale martorilor propuși de acesta inclusiv soția sa privind prezența inculpatului la data comiterii faptelor în localitatea D. sau altele. Inculpatul nu a prezentat nici o explicație plauzibilă referitor la existența amprentelor sale digitale pe autovehiculele care au fost efractate. Tribunalul având în vedere cele ce preced a constatat cu inculpatul a comis cu intenție toate faptele așa cum au fost descrise în situația de fapt. În drept, fapta inculpatului S.D.I. care în noaptea de 16 din 17 septembrie 2010 a sustras cantitatea de 400 litri motorină, prin efracție, din rezervoarele a două autotiruri parcate în loc public, constituie infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat care în nopțile din 23 din 24 ianuarie 2011 și 18 din 19 februarie 2011, prin efracție a pătruns în interiorul a trei autoturisme, dintr-unul sustrăgând bunuri, constituie infracțiunea de furt calificat prevăzut de art. art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Cu privire la aceste fapte, de intervalul dintre comiterea lor, tribunalul a reținut că inculpatul a acționat în baza unei singure rezoluții astfel că se va aplica art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune continuată. Fapta inculpatului S.D.I. în noaptea de 12 din 13 iunie 2011 a sustras prin efracție patru roți de Ia un autoturism F., parcat pe o stradă din municipiul Slobozia, constituie infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen.

Fapta inculpatului S.D.I. care la data de 27 iulie 2011, în timp ce era transportat spre o autospecială, fiind sub puterea unui mandat de arestare preventivă, a fugit de sub escortă, constituie infracțiunea de evadare, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. Întrucât inculpatul a comis infracțiunile înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele, acestea sunt în concurs real astfel că se vor aplica art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. Textele de lege au fost enunțate în ședință publică, iar în baza lor inculpatul urmează a fi condamnat. La individualizarea pedepsei inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

și anume gradul de pericol social concret al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, împrejurările comiterii faptei, urmările grave ale acesteia, precum și persoana inculpatului, încât să se realizeze eficient și scopul pedepsei, așa cum este circumscris la art. 52 C. pen. S-a constatat că inculpatul deși nu a recunoscut comiterea faptelor, acesta a avut o conduită generală bună, este căsătorit, are un copil minor, nu a mai fost condamnat astfel că urmează a-i aplica minimul de pedeapsă prevăzut de lege. Sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate tribunalul a apreciat că, ținând seama de persoana inculpatului și de comportamentul său, sunt întrunite în cauză în mod cumulativ condițiile de admisibilitate ale acordării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Totodată, a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârși alte infracțiuni. În baza art. 86 3 inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere stabilite de instanță și anume: să se prezinte, o dată Ia 3 luni la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul lalomița;să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. Conform art. 86 3 alin. (2) C. pen. datele de mai sus comunicându-se Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița.

În baza art. 359 C. proc. pen. a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 4 alin. (1) C. pen. atrăgându-i-se atenția că dacă în cursul termenului de încercare săvârșește din nou o infracțiune suspendarea acordată se va revoca iar pedeapsa se va executa în întregime. Totodată a atras atenția inculpatului asupra consecințelor legale în cazul săvârșirii altei fapte penale în cursul termenului de încercare, la fel și în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege, potrivit art. 359 C. proc. pen. și art. 86 4 C. pen. Tribunalul a dispus în temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

A luat act că inculpatul a fost reținut în datele de 30 iunie-1 iulie 2011 și 26 iulie-27 iulie 2011, arestat preventiv în perioada 27 iulie 2011 la zi și a computat din pedeapsă această perioadă. În ceea ce privește pedeapsa accesorie; Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza art. 71 și art. 64 C. pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor OmuIui, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței C.E.D.O. care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, raportat la cauzele Calmanovici c.României (hotărârea din 1 iulie 2008) și Hirst c.Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), instanța nu a aplicat în mod automat, ope Iegis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului. În plus, față de jurisprudența Curții în materie, instanța a avut în vedere și decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că dispozițiile art. 71 C. pen.

referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-lit. c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. Astfel, natura faptei săvârșite determină instanța a aprecia că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată, motiv pentru care, în baza art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., instanța a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. Cât privește acțiunea civilă a constatat că persoanele vătămate s-au constituit părți civile cu contravaloarea bunurilor sustrase astfel că tribunalul a admis acțiunea civilă, în temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ. În consecință inculpatul a fost obligat la 1.500 RON către partea civilă N.V., 300 RON către partea civilă N.A., 250 RON către partea civilă R.A., 1.500 RON către partea civilă B.G., 2.000 RON către partea civilă S.D. și 700 RON către partea civilă Z.M.,sume ce reprezintă despăgubiri civile. Față de soluția de condamnare instanța a obligat inculpatul în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și inculpatul S.D.I. Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița a criticat hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, apreciind că în cauză se impunea aplicarea unei pedepse în cuantum mai ridicat și cu executare în regim de detenție, întrucât faptele săvârșite de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, în condițiile în care au fost comise în public, pe timpul nopții, prin efracție, inculpatul nerecunoscând săvârșirea infracțiunii, deși pe autoturismele părților vătămate au fost găsite amprentele aparținând inculpatului, acesta neoferind vreo explicație plauzibilă în ceea ce privește existența amprentelor sale.

În raport de circumstanțele reale și personale ale inculpatului care a săvârșit un concurs de infracțiuni, a solicitat aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat, cu executare în regim de detenție. Cu ocazia dezbaterilor, procurorul de ședință a extins motivele de recurs, arătând că un alt motiv se referă la greșita soluționare a laturii civile, respectiv greșita obligare la despăgubiri către partea civilă N.A., în condițiile în care în cursul cercetării judecătorești a declarat că nu se constituie parte civilă, solicitând totodată înlăturarea obligării inculpatului la plata despăgubirilor către partea civilă Z.M., posesor al autoturismului X2, în raport de care apreciază că nu s-a dovedit fără putință de tăgadă săvârșirea infracțiunii de către inculpat în dauna acestei părți civile.

Inculpatul S.D.I. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și achitarea sa pentru infracțiunile de furt calificat în temeiul art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar pentru săvârșirea infracțiunii de evadare în temeiul art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., arătând că din probele administrate nu rezultă comiterea infracțiunilor de furt calificat, iar acuzația se bazează exclusiv pe amprentele ridicate, că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a dispus numai audierea unor martori asistenți, că deși a fost admisă audierea tuturor martorilor asistenți de la fața locului, a audiat alți martori în cauză ce nu au fost propuși nici de inculpat, nici de procuror și fără a pune în discuție părților această probă; că a audiat în calitate de martori doi polițiști care au efectuat cercetarea penală în dosar și i-a respins întrebările prin care intenționa să dovedească că martorii asistenți-polițiști nu au participat efectiv la cercetarea la fața Iocului, fiind în timpul programului; că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins cererea de constatare a nulității unor acte de urmărire penală în temeiul art. 197 alin. (4) teza ultimă C. proc.

pen. și anume procesul-verbal de cercetare la fața locului din 17 septembrie 2010 (a fost folosit un singur martor asistent, iar numele și datele acestuia au fost inserate în procesul verbal cu alt scris), procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 24 ianuarie 2011 (în raport de declarația unuia dintre martorii asistenți B.M.), procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 20 februarie 2011 (fără a se folosi martor asistenți). În ceea ce privește infracțiunea de evadare, a arătat că față de poziția sa psihologică, respectiv se afla în stare de detenție, soția sa născuse în perioada în care acesta era arestat preventiv și a cerut voie să meargă către gard pentru a-și vedea copilul însă nu i s-a dat voie, astfel încât a încercat să alerge către gard să-și vadă copilul, nu a dorit să evadeze întrucât era imposibil din punct de vedere practic și era conștient că nu avea unde să se ducă.

Analizând actele și lucrările dosarului și sentința penală apelată, în conformitate cu dispozițiile art. 361 și urm. C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile formulate sunt fondate pentru următoarele considerente: Soluția de condamnare a inculpatului S.D.I. adoptată de instanța de fond este justificată, fiind pe deplin susținută, în opinia Curții, de materialul probator existent la dosarul cauzei. Din probele administrate, respectiv plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto anexă, rapoartele de constatare tehnico-științifică, notele raport întocmite de lucrătorii de poliție, raportul privind folosirea forței și a mijloacelor din dotare și declarațiile martorilor P.M., N.T., S.D.D., B.M., B.D.G.

rezultând, fără dubiu, că inculpatul S.D.I., în noaptea de 16 din 17 septembrie 2010, a sustras cantitatea de 250 litri motorină, prin efracție, din rezervorul autotirului cu nr. de înmatriculare X1 parcat în loc public, că în nopțile din 23 din 24 ianuarie 2011 și 18 din 19 februarie 2011, prin efracție, a pătruns în interiorul a trei autoturisme(X3, X4 și X5), dintr-unul sustrăgând bunuri, că în noaptea de 12 din 13 iunie 2011 a sustras prin efracție patru roți de la un autoturism F. cu nr. de înmatriculare X6, parcat pe o stradă din municipiul Slobozia și că la data de 27 iulie 2011, în timp ce era transportat spre o autospecială, fiind sub puterea unui mandat de arestare preventivă, a fugit de sub escortă.

Audiat fiind în legătură cu faptele deduse judecății, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond, inculpatul S.D.I. nu a recunoscut faptele de furt calificat reținute în sarcina sa, arătând că nu a sustras nici unul dintre bunurile menționate în actul de sesizare, iar în legătură cu infracțiunea de evadare a precizat că nu a fugit de sub escortă, ci s-a deplasat spre locul unde se afla soția și copilul său pe care dorea să-i ia în brațe. Însă, din raportul de constatare tehnico-științifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a rezultat că urma papilară ridicată de pe suprafața suportului metalic descoperit pe scaunul din dreapta față cu ocazia cercetării la fața locului în cazul furtului din autovehiculul X3 a fost creată de impresiunea degetului inelar de la mâna stângă a numitului S.D.I.

Din raportul de constatare tehnico-științifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a rezultat că urma digitală ridicată de pe harta turistică descoperită cu ocazia efectuării cercetării la fața locului în interiorul autoturismului X4 a fost creat de impresiunea degetului mare de la mâna dreaptă a numitului S.D.I. Din raportul de constatare tehnico-științifică din 25 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a rezultat că urma papilară ridicată de pe CD-ul examinat cu ocazia cercetării la fața locului în cazul tentativei de furt din autoturismul X5 din noaptea de 23 din 24 ianuarie 2011 a fost creată de impresiunea degetului inelar de la mâna stângă a numitului S.D.I.

Din raportul de constatare tehnico-științifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a rezultat că urma papilară ridicată de pe suprafața lămpii de semnalizare dreapta spate de la autoturismul X1 cu ocazia cercetării la fața locului în cauza privind furtul a 400 litrii de motorină din rezervoarele autoturismului X1 și X2 comis în noaptea de 16 din 17 septembrie 3022 a fost creată de impresiunea zonei hipotenare de la mâna dreaptă a numitului S.D.I. De asemenea, din raportul de constatare tehnico-științifică din data de 29 iunie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a rezultat că urmele palmare ridicate cu ocazia cercetării la fața locului de pe suprafața exterioară a autoturismului X6 au fost create de numitul S.D.I.

Prin urmare, în contextul celor arătate, având în vedere constatările și concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică susmenționate, ce reprezintă probe științifice și care se coroborează cu plângerile și declarațiile părților vătămate, cu procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto anexă și cu declarațiile martorilor P.M. și B.D.G., Curtea a constatat că în mod justificat s-a reținut în sarcina inculpatului S.D.I.

că, în noaptea de 16 din 17 septembrie 2010, a sustras cantitatea de 250 litri motorină, prin efracție, din rezervorul autotirului cu nr. de înmatriculare X1 parcat în loc public, că în nopțile din 23 din 24 ianuarie 2011 și 18 din 19 februarie 2011, prin efracție, a pătruns în interiorul a trei autoturisme (X3, X4 și X5), dintr-unul sustrăgând bunuri, că în noaptea de 12 din 13 iunie 2011 a sustras prin efracție patru roți de la un autoturism F. cu nr. de înmatriculare X6, parcat pe o stradă din municipiul Slobozia, vinovăția acestuia fiind pe deplin dovedită. De altfel, inculpatul S.D.I., deși a negat comiterea tuturor acestor fapte, nu a fost în măsură să ofere o explicație plauzibilă cu privire la identificarea în toate aceste cazuri la fața locului a urmelor sale papilare sau palmare.

De asemenea, martorii propuși de inculpat, B.F. și N.P., nu au confirmat prezența inculpatului într-o altă locație decât la locul săvârșirii faptelor. În ceea ce o privește pe martora S.G., s-a reținut că este adevărat că aceasta a declarat că inculpatul nu a lipsit noaptea de acasă în perioadele în care se susține că ar fi furat diferite bunuri, însă Curtea a apreciat ca fiind subiectivă declarația sa și că aceasta nu poate fi luată în considerare, dat fiind calitatea sa de soție a inculpatului S.D.I. și materialul probator anterior menționat, din care a rezultat cu certitudine comiterea faptelor de furt calificat anterior menționate de către apelantul inculpat.

Referitor la criticile ce vizează procesele-verbale de cercetare Ia fața locului, din actele dosarului nu a rezultat niciun indiciu care să creeze dubii instanței de judecată cu privire la veridicitatea aspectelor consemnate în acestea de către organele de urmărire penală sau cu privire Ia corectitudinea sau obiectivitatea lucrătorilor de poliție sau legalitatea activităților desfășurate. De asemenea, potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. pen., organul de urmărire penală efectuează cercetarea la fața locului în prezența martorilor asistenți, afară de cazul când aceasta nu este posibil, iar conform art. 131 alin. (1) C. proc. pen. despre efectuarea cercetărilor la fața locului se încheie proces-verbal care printre altele trebuie să cuprindă mențiunile arătate în art. 91. Potrivit art. 91 alin. lit. c) C. proc.

pen., procesul-verbal trebuie să cuprindă numele, prenumele, ocupația și adresa martorilor asistenți, când există. Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale sus menționate, cercetarea la fața locului se realizează în prezența martorilor asistenți numai când acest lucru este posibil, prezența unui singur martor, asistent sau a nici unuia nefiind în măsură, să conducă la constatarea nulității proceselor-verbale de cercetare la fața locului, în prezenta cauză procesele-verbale de cercetare la fața locului fiind întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materie. În ceea ce privește audierea martorilor asistenți în calitate de martori, instanța de judecată este cea care apreciază dacă, în raport de actele dosarului, o astfel de probă este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, ca de altfel și în situația întrebărilor adresate de părți martorilor.

De altfel, în fața instanței de apel inculpatul S.D.I. nu a solicitat administrarea unei astfel de probe. Referitor Ia fapta de furt calificat în dauna părții vătămate Z.M. ,din noaptea de 16 din 17 septembrie 2010, Curtea nu va reține în sarcina inculpatului S.D.I. și comiterea acestei fapte, în condițiile în care inculpatul a avut o poziție de nerecunoașterejar în ceea ce privește autoturismul cu nr. de înmatriculare X2 condus de partea vătămată Z.M. nu a fost identificată nicio urmă papilară sau palmară care să aparțină inculpatului, neexistând la dosarul cauzei nici o probă care să formeze convingerea fermă că inculpatul a săvârșit această faptă.

Având în vedere că în ceea ce privește faptele de furt calificat din noaptea de 16 din 17 septembrie 2010 nu au fost aplicate, nici prin actul de sesizare a instanței, nici de către instanța de fond, dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., deși se impunea, dat fiind reținerea a două acte materiale de furt calificat în dauna două părți vătămate, nu se impunea în contextul celor arătate, punerea în discuție a unei schimbări de încadrare juridică, inculpatul fiind condamnat pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen. pentru furtul din noaptea de 16 din 17 septembrie 2010. În ceea ce privește infracțiunea de evadare, Curtea a constatat că încadrarea juridică corectă este în dispozițiile art. 20 C. pen.

raportat la art. 269 alin. (1) C. pen., fapta comisă de inculpat fiind în faza de tentativă. Potrivit art. 269 alin. (1) C. pen. evadarea din starea legală de reținere sau de deținere se pedepsește cu închisoarea de 6 luni la 2 ani, în alin. (4) al aceluiași articol se arată că tentativa se pedepsește. Din examinarea acestui text de lege a rezultat că elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni îmbracă forma unei acțiuni de părăsire a locului în care făptuitorul este legal reținut sau deținut fără a avea încuviințarea obținută în condițiile legii. Evadarea se consumă în momentul în care părăsirea stării legale de reținere sau deținere a devenit efectivă, consumarea faptei având loc când persoana a reușit să dobândească, urmare a evadării, starea de libertate.

Tentativa constă în săvârșirea de acte care duc efectiv la îndeplinire rezoluțiunea infracțională, deci, din efectuarea de acte de executare, executare care se desfășoară între ultimul moment al fazei actelor de pregătire și momentul consumării. Tentativa reprezintă o parte din desfășurarea activității infracționale și se găsește material într-un raport de antecedență cauzală, de legătură de la cauză la efect față de rezultatul final, care s-ar fi produs dacă fapta nu ar fi rămas în forma imperfectă a unei executări neterminate sau fără rezultat. Fapta consumată este forma perfectă, tipică a infracțiunii, se realizează în momentul final al executării, al desfășurării activității infracționale și reprezintă înfăptuirea integrală atât a conținutului material al infracțiunii, deci realizarea laturii obiective, respectiv acțiunea sau inacțiunea, cât și urmarea păgubitoare sau primejdioasă.

În prezenta cauză, din declarația martorului S.D.D. a rezultat că inculpatul S.D.I., aflându-se sub escortă, a fugit pe la ieșirea de acces auto unde se afla mașina poliției spre gardul instanței, având cătușele la mâini, fiind prins de martor la aproximativ 7-10 metrii de grad, acesta desfășurându-și activitatea de jandarm în cadrul Judecătoriei Slobozia. De asemenea, din declarațiile martorilor N.T. și P.M. și notele raport întocmite de lucrătorii de poliție a reieșit că după ce s-a dispus de către Judecătoria Slobozia arestarea preventivă a inculpatului, în momentul în care trebuia să urce în mașina poliției, acesta fiind încătușat, a fugit pe lângă mașină în direcția porții de acces auto de la Judecătoria Slobozia, fiind prins și imobilizat după cca.

10 metri de un jandarm. În contextul celor arătate, Curtea a apreciat că fapta comisă de inculpatul S.D.I. a rămas în faza tentativei, părăsirea stării legale de deținere nefiind efectivă, nefiind produsă urmarea imediată, respectiv dobândirea stării de libertate, inculpatul fiind prins și imobilizat după câțiva metri în incinta Judecătoriei Slobozia, acesta cu cătușele la mâini nereușind să părăsească curtea Judecătoriei Slobozia, noțiunea de evadare cuprinzând în ea atât acțiunea de evadare, cât și rezultatul acesteia. În ceea ce privește susținerile apelantului inculpat cu privire la comiterea acestei fapte, s-a apreciat că acestea nu sunt confirmate de probele administrate în cauză, din declarațiile martorilor P.M., N.T.

și S.D.D. nerezultând aspectele învederate de inculpat, martorul S.D.D. precizând în fața instanței că nu era nicio persoană în afara incintei Judecătoriei Slobozia, întrucât dacă era ar fi văzut-o. Prin urmare, Curtea a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu privire la această faptă, care a fost comisă de inculpatul S.D.I. cu forma de vinovăție cerută de Iege, fiind dovedită pe deplin prin probele anterior menționate, inculpatul cunoscând foarte bine că a fost arestat preventiv și cu toate acestea, având cătușe la mâini a fugit de sub escorta poliției cu intenția de a părăsi curtea Judecătoriei Slobozia. Referitor la pedepsele aplicate de instanța de fond, Curtea a apreciat că au fost corect individualizate, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) C. pen., Curtea l-a condamnat pe inculpatul S.D.I. la pedeapsa de 3 luni închisoare. Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul, definite de legiuitor în art. 52 C. pen. trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale (privativă sau neprivativă de libertate, executabilă sau nu) gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real, îl prezintă persoana infractorului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Pedeapsa nu-și poate îndeplini integral funcțiile, nu-și poate realiza scopul decât dacă este adaptată cazului individual concret, adică gradului de pericol social al faptei și al făptuitorului și necesităților reale de îndreptare și reeducare a acestuia. Pedeapsa este o măsură de constrângere cu caracter strict personal și se aplică persoanei infractorului cu scopul de a împiedica comiterea de noi infracțiuni din partea acestuia, persoana infractorului fiind aceea asupra căruia trebuie să acționeze pedeapsa prin funcțiile sale.

Aptitudinea funcțională a pedepsei depinde de măsura în care aceasta corespunde persoanei infractorului, Ia stabilirea ei trebuind să se țină seama de periculozitatea socială a acestuia, exprimat de gradul de înapoiere a conștiinței sale, de măsura în care sunt înrădăcinate în conștiința sa mentalitatea și deprinderile antisociale și deci de probabilitatea că în viitor el să săvârșească fapte socialmente periculoasele trăsăturile specifice de temperament și de caracter ale infractorului, care determină un anumit mod de a reacționa sub influența pedepsei, iar o pedeapsă necorespunzătoare acestor particularități ale persoanei infractorului pierde din aptitudinea ei funcțională, putând duce la rezultate contrare celor urmărite prin aplicarea și executarea ei.

În prezenta cauză, Curtea a apreciat că, menținând pedepsele aplicate de instanța de fond pentru infracțiunile de furt calificat și aplicând inculpatului o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru infracțiunea de tentativă de evadare și dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni, în condițiile art. 86 1 și urm. C. pen., se realizează o justă individualizare a sancțiunilor, în raport cu gravitatea în concret a fiecărei fapte comise și periculozitatea autorului acestora, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.

La stabilirea și aprecierea acestor pedepse, atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, natura și gravitatea în concret a fiecărei faptei comise, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acestora, astfel cum au fost arătate și urmările produse sau care s-ar fi putut produce, respectiv prejudiciile modice cauzate. Pe de altă parte, Curtea a ținut cont de împrejurarea că inculpatul S.D.I. este căsătorit și are un copil minor. De asemenea, Curtea a apreciat, în special la alegerea modalității de executare, că nu trebuie ignorat că, în prezenta cauză, apelantul intimat inculpat, a fost reținut și arestat preventiv din data de 26 iulie 2011 până la data de 21 martie 2012, fiind în măsură să conștientizeze pe deplin care sunt consecințele comiterii unor fapte prevăzute de legea penală, cele aproximativ 8 luni petrecute în stare de arest preventiv constituind un serios avertisment pentru inculpat.

Prin urmare, în prezenta cauză, Curtea a apreciat că împrejurările de fapt amintite, cert rezultate din actele dosarului, justifică atât necesitatea aplicării unor pedepse orientate la minimul special și stabilirii unei modalități de executare neprivative de libertate în condițiile art. 86 1 și urm. C. pen., fiind în măsură să-și realizeze funcțiile și scopul prevăzute în art. 52 C. pen. De asemenea, și pedeapsa accesorie a fost corect stabilită de instanța de fond în raport de natura faptelor comise, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la Protocoalele Adiționale și la jurisprudența C.E.D.O.

în materie (ex.cauzele Hirst c.Marii Brltanu, Sabău și Pîrcălab c.României s-a) care în conformitate cu art. 11 alin. (2) și Ia art. 20 din Constituție fac parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România prin Legea nr. 30/1994, dar și la decizia nr. 74/2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casare și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii. Cât privește latura civilă a cauzei, Curtea a luat act că partea civilă N.A. a renunțat la despăgubiri. În acest sens, Curtea a avut în vedere că la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2011 partea vătămată N.A. a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză și că nu are nicio pretenție de la inculpat.

Referitor la partea vătămată Z.M., având în vedere considerentele anterior expuse, s-a înlăturat obligarea inculpatului la plata către această parte a sumei de 700 RON. În ceea ce privește pe partea civilă R.A. acesta s-a constituit parte civilă cu suma de 250 RON, reprezentând degradările autoturismului, respectiv geamurile, portiera dreapta față, spate. Având în vedere că din actele dosarului nu a rezultat că inculpatul S.D.I. a sustras vreun bun din autoturismul acestei părți vătămate, reținându-se tentativă la furt calificat, Curtea, de asemenea, a înlăturat obligarea inculpatului la plata sumei de 250 RON, despăgubiri civile, către partea civilă R.A. Ca atare, pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și inculpatul S.D.I. împotriva sentinței penale nr. 83F din data de 21 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița. A desfiintat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond: A descontopit pedeapsa rezultantă și a repus în individualitatea lor pedepsele componente. În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din art. 269 alin. (1) C. pen. în art. 20 raportat la art. 269 alin. (1) C. pen. și a condamnat pe inculpatul S.D.I. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de evadare. În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul S.D.I.

va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. A luat act că partea civilă N.A. a renunțat la despăgubiri. A înlăturat obligarea inculpatului la plata sumei de 250 RON, despăgubiri civile, către partea civilă R.A. și la plata sumei de 700 RON, despăgubiri civile, către partea civilă Z.M. A menținut celelalte dispoziții. În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsă perioada reținerii din datele de 30 iunie din 1 iulie 2011 și 26 iulie din 27 iulie 2011 precum și perioada arestării preventive de la 27 iulie 2011 la 21 martie 2012. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului. Împotriva deciziei penale mai sus menționate, au declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul S.D.I.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 17 2 C. proc. pen. Prin motivele de recurs, parchetul a solicitat în esență următoarele: - aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat, cu executare în regim de detenție, apreciind că în cauză se impune aplicarea unei pedepse în cuantum mai ridicat și cu executare în regim de detenție, în raport de circumstanțele reale și personale ale inculpatului care a săvârșit un concurs de infracțiuni, faptele săvârșite de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, în condițiile în care au fost comise în public, pe timpul nopții, prin efracție, inculpatul a încercat să se sustragă de sub escortă, a avut mai multe incidente cu legea penală, apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului nu este justificată.

Inculpatul S.D.I. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18, pct. 12 și pct. 14 C. proc. pen. - Prin motivele de recurs, susținute oral de apărătorul desemnat din oficu pentru inculpat, s-au solicitat în esență următoarele: - achitarea inculpatului pentru infracțiunile de furt calificat în temeiul art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. apreciind că faptele nu au fost săvârșite de acesta; - achitarea inculpatului pentru tantativa la infracțiunea de evadare în temeiul art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa laturii subiective; - în subsidiar, să se dea eficiență sporită dispozițiilor art. 74 Iit. a) și lit. c) C. pen., având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale iar, valoarea laturii civile este redusă.

Examinând decizia atacată, în temeiul art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen. în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 2/2013. Din această perspectivă, trebuie reținut că deși inculpatul nu a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., a invocat și cazul de casare de la pct. 14 ce poate fi luate în considerare din oficiu, așa încât, instanța de recurs îl va analiza, cazurile de casare prevăzute la pct. 12 și pct. 18 ale art. 385 9 C. proc. pen. nu pot fi analizate, întrucât, potrivit: dispozițiilor art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen.: „Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată”, termen stabilit în prezenta cauză la data de 27 noiembrie 2013, or, inculpatul nu s-a conformat acestor dispoziții legale imperative, astfel încât recursul inculpatului se va analiza în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Pe de altă parte, se constată că toate aspectele invocate în recursurile declarate de parchet și inculpat, au fost puse în discuție atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel, fiind examinate în mod temeinic de către acestea.

Cu privire Ia recursul parchetului se constată că nu este fondat raportat la critica întemeiată pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. privind cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, cât și modul de individualizare a executării pedepsei, întrucât aceste aspecte au fost, analizate cu temeinicie de ambele instanțe. Astfel în mod corect instanța de apel a apreciat, menținând pedepsele aplicate de instanța de fond pentru infracțiunile de furt calificat și aplicând inculpatului o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru infracțiunea de tentativă de evadare și dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni, în condițiile art. 86 1 și urm. C. pen., că s-a realizat o justă individualizare a sancțiunilor în raport cu gravitatea în concret a fiecărei fapte comise și cu periculozitatea autorului acestora, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.

Conform art. 72 C. pen., criteriile generale de individualizare a pedepsei sunt dispozițiile părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Modul de redactare al art. 72 C. pen. determină concluzia că gradul de pericol social concret al faptei și persoana inculpatului îndeplinesc roluri deosebite în cadrul operației de individualizare. Infracțiunea cauzează o tulburare în mediul social, o stare de pericol pentru relațiile sociale, a căror ocrotire este asigurată prin incriminare și reparație, măsura reparației fiind dată de pericolul social concret.

Pe de altă parte, nu se poate omite că pedeapsa, ca și măsură de reparație, se aplică făptuitorului și urmărește reeducarea sa. Aceasta impune ca la stabilirea pedepsei să se țină seama și de persoana infractorului și de aptitudinea sa de a fi reeducat. În speță, la stabilirea și aprecierea pedepselor aplicate inculpatului, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, s-au avut în vedere, pe de o parte, natura și gravitatea în concret a fiecărei faptei comise, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acestora, astfel cum au fost arătate și urmările produse sau care s-ar fi putut produce, respectiv prejudiciile modice cauzate părților civile. Pe de altă parte, corect s-a apreciat că trebuie avută în vedere împrejurarea că inculpatul S.D.I.

este căsătorit și are un copil minor, nu are antecedente penale, precum și faptul că inculpatul, în prezenta cauză, a fost reținut și arestat preventiv din data de 26 iulie 2011 până la data de 21 martie 2012, perioadă de timp suficientă pentru a conștientiza pe deplin care sunt consecințele comiterii unor fapte prevăzute de legea penală, cele aproximativ 8 luni petrecute în stare de arest preventiv constituind un serios avertisment pentru inculpat, ceea ce, și în opinia instanței de recurs, conduce la concluzia că nu este necesară executarea pedepsei în regim de detenție. Toate aceste aspecte justifică aprecierea instanței de apel în sensul că scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

se poate realiza și prin stabilirea unor pedepse orientate la minimul special și a unei modalități de executare neprivative de libertate, respectiv în condițiile art. 86 1 și urm. C. pen., precum și faptul că, pronunțarea condamnării constituie un avertisment serios pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârși alte infracțiuni. În recursul inculpatului, cât privește criticile subsumate pct. 18 și pct. 12 ale art. 385 9 C. proc.

pen., și în raport de care inculpatul a solicitat achitarea, se constată că aceste critici sunt nefondate, întrucât: Din raportul de constatare tehnico-științifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a rezultat că urma papilară ridicată de pe suprafața suportului metalic descoperit pe scaunul din dreapta față cu ocazia cercetării la fața locului în cazul furtului din autovehiculul X3 a fost creată de impresiunea degetului inelar de la mâna stângă a numitului S.D.I.; din raportul de constatare tehnico-științifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a rezultat că urma digitală ridicată de pe harta turistică descoperită cu ocazia efectuării cercetării la fața locului în interiorul autoturismului X4 a fost creat de impresiunea degetului mare de la mâna dreaptă a numitului S.D.I.; din raportul de constatare tehnico-științifică din 25 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a rezultat că urma papilară ridicată de pe CD-ul examinat cu ocazia cercetării la fața locului în cazul tentativei de furt din autoturismul X5 din noaptea de 23 din 24 ianuarie 2011 a fost creată de impresiunea degetului inelar de la mâna stângă a numitului S.D.I.;

din raportul de constatare tehnico-științifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a rezultat că urma papilară, ridicată de pe suprafața lămpii de semnalizare dreapta spate de la autoturismul X1 cu ocazia cercetării la fața locului în cauza privind furtul a 400 litrii de motorină din rezervoarele autoturismului X1 și X2 comis în noaptea de 16 din 17 septembrie 2011 a fost creată de impresiunea zonei hipot