ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 834/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta B.F. a chemat în judecată C.J.P.B.,

solicitând Instanței ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea Hotărârii

nr. 10212 in 17 mai 2007, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască

calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000 astfel cum a fost

modificată și completată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma

ocupației maghiare din 1940, familia sa fiind în imposibilitate de a

supraviețui condițiilor de ocupație, împreună cu alte familii, s-au refugiat în

martie 1941 în localitatea Zece Hotare, localitate care făcea parte din

teritoriul României.

Curtea de Apel

Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 151/CSA/2007 - P.I. din 24 septembrie 2007, a respins ca

nefondată acțiunea formulată de reclamantă, reținând că în cauză nu s-a făcut

dovada unei persecuții etnice în sensul art. 1 din Legea nr. 189/2000. Astfel, dosarul

reclamantei a făcut obiectul cauzei penale nr. 9971/P/2004 înregistrată la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor cu nr. 582/P/2004, martorii M.M. și B.F.

declarând în mod nereal în dosarele depuse în baza Legii nr. 189/2000, printre

care se află și dosarul reclamantei, că au știință că persoanele respective au

fost refugiate cât și de perioada refugiului, conturându-se elementele

infracțiunii de tentativă de înșelăciune și fals în declarații.

Împotriva acestei sentințe

considerată netemeinică și nelegală a declarat recurs reclamanta B.F., care a

susținut, în esență, că în mod greșit Instanța a considerat că nu îndeplinește

condițiile pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000, întrucât în

dosarul său, martorii M.M. și B.F. nu au dat declarații false, dovadă că,

ceilalți membri ai familiei sale sunt beneficiari ai sus - menționatului act

normativ.

A mai susținut că Instanța nu

trebuia să-i respingă acțiunea ci să fi dispus ascultarea nemijlocită a

martorilor M.M. și B.F.

Recursul este fondat și urmează

să fie admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Legea nr. 189/2000 acordă

anumite drepturi numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile

instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit domiciliul, mutându-se în

altă localitate unde să nu mai fie persecutate din același motiv, cu condiția

dovedirii acestei situații (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu

actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002.

Acest act normativ (Legea nr.

189/2000) are un profund caracter reparatoriu, legiuitorul urmărind repararea

pe cale patrimonială a suferințelor pricinuite persoanelor care au fost persecutate

etnic și care și-au părăsit domiciliu, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat.

În cauză, deși prin Ordonanța

emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd numiții Ș.G., M.M. și B.F. au

fost scoși de sub urmărire penală și li s-a aplicat o sancțiune cu caracter

administrativ, totuși, declarațiile martorilor M.M. și B.F., nu sunt suficiente

pentru justa soluționare a cauzei, atâta timp cât înscrisurile depuse la filele

20 și respectiv 24 din dosar conțin date contradictorii. Astfel, din Extrasul emis

de D.J.B. a A.N. rezultă că numitul B.N., tatăl reclamantei, figurează în

Registrul de evidență a refugiaților în timp ce din adresa din 29 august 2006

emisă de A.N. către I.P.J.B. rezultă că dimpotrivă numitul B.N. nu figurează în

fișă.

Or, potrivit art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în

toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării

corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Cum în speță materialul

probator administrat este insuficient pentru a conduce la concluzia unei

împrejurări de fapt deplin stabilite, se impune completarea probatoriului cu

înscrisuri și declarații autentificate ale martorilor și audierea acestora în Instanță,

care să facă dovada deplină a persecuției etnice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul

declarat de B.F. împotriva sentinței civile nr. 151/CA/2007 - P.I. din 24

septembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași Instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 29 februarie 2008.