ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1377/2008

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Oradea,

secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, reclamanta B.

A. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta C.J.

P. Bihor, anularea Hotărârii

nr. 10272 din 25 mai 2007 emisă de

pârâtă, contestând temeinicia și

legalitatea acesteia în ceea ce privește stabilirea calității de refugiat.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că în perioada

ocupației

hortiste: septembrie 1943 - martie 1945, părinții săi și-au părăsit domiciliul

lor din localitatea Munteni, au trecut frontiera în

România, prin zona Vârfuri de Beiuș, iar Centrul

de primire a refugiaților din cadrul Prefecturii Județului Bihor i-a repartizat

în

zona Zece Hotare.

Prin

sentința civilă nr. 204/CA-P.I. din 19 octombrie 2007,

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta

B.A., a anulat Hotărârea nr. 10272 din 25 mai

2007 emisă de

pârâta C.J.P. Bihor și a obligat-o să-i recunoască

reclamantei calitatea de beneficiară a O.G. nr.

105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările și

completările

ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, Instanța

de Fond a reținut, în baza

probelor

administrate în cauză, că reclamanta a dovedit faptul

refugierii sale, împreună cu părinții, din cauza

persecuțiilor etnice

exercitate de regimul hortist și a apreciat că

declarațiile autentificate ale martorilor, precum și cele date în fața

instanței

sunt edificatoare, dovedind

afirmațiile reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâta C.

J.P. Bihor, criticând-o

pentru nelegalitate, arătând că Instanța de Fond a interpretat în mod greșit

dispozițiile legale și

probatoriul

administrat în cauză. Se susține în esență că Instanța de

Fond a interpretat greșit probele administrate în

cauză, având în

vedere că

informațiile obținute de la Arhivele Naționale contrazic declarațiile

martorilor, în sensul că deși este menționat ca refugiat

numitul T.T.,

acesta avea vârsta de 19 ani și în fișa familiei nu se regăsește și reclamanta.

Recursul

este nefondat.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile formulate de recurentă,

precum și cu

dispozițiile legale incidente

în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ.

, Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie

1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act

normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus

menționată, a avut de suferit persecuții etnice,

în sensul că a fost

refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

De

asemenea, potrivit art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr.

105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate

face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în

lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)).

Or, din

declarațiile martorilor V.I., F.V. și

B.T. date în fața notarului public și,

ulterior, ale lui V.I. și B.T. date în fața Instanței

de

Fond, rezultă cu certitudine că

reclamanta

s-a născut la 10 iunie

1943 în localitatea Remeți, județul Bihor, de

unde împreună cu familia sa, din motive etnice, s-a refugiat în anul

1943

în localitatea Zece Hotare din același județ, unde a rămas

până în anul 1945, când s-a întors în localitatea

natală.

Totodată,

în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană

care a fost strămutată în altă localitate, în

sensul ordonanței, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care

a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive

etnice".

Esențial în cauză

este, așadar, faptul că, din cauza

persecuțiilor

etnice la care au fost supuși, reclamanta și familia sa

au fost obligați

să își părăsească domiciliul, refugiindu-se într-o altă localitate, iar vârsta

fragedă a reclamantei (câteva luni)

presupune

împărtășirea aceleiași situații cu a părinților săi. Că

schimbarea domiciliului de către reclamantă și

familia sa a fost determinată de persecuțiile etnice suferite de aceștia rezultă

și din

împrejurarea că refugiul

acestora s-a întins pe întreaga perioadă

prevăzută de O.G. nr. 105/1999,

la sfârșitul

căreia reclamanta s-a reîntors

în localitatea de domiciliu, în martie

1945.

În

cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar,

conform legii, Instanța de Fond

în mod corect admițând acțiunea și

obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei

calitatea de

beneficiară

a prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i

acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru

considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

, recursul va fi

respins ca nefondat,

menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

C.J.P.

Bihor, împotriva sentinței nr.

204/CA - P.I. din 19 noiembrie 2007

a Curții de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.