ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 385/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara, secția comercială. și contencios administrativ și fiscal reclamanta C.D. a chemat în judecată pârâtele SC V. SA, G.L., P.L.N. și O.A. și a solicitat: să se constate că predarea spațiilor comerciale către acționari, spații ce au reprezentat aport în natură la constituirea societății, proporțional cu numărul de acțiuni deținute de fiecare acționar și ieșirea acestor bunuri imobile din patrimoniul societății reprezintă o valorificare a dreptului de creanță al acționarilor proprietari de spații față de SC V. SA; să se stabilească care este efectul valorificării dreptului de creanță asupra valorii și numărului acțiunilor deținute; să fie obligate, în solidar, pârâtele G.L., P.L.N.

și O.A. la plata unor despăgubiri în valoare de 10.176 RON, reprezentând prejudiciul suportat de reclamanta în calitate de acționar real, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor legale de către pârâte, cu mențiunea că reclamanta își rezervă dreptul de a-și modifica această sumă în raport de concluziile expertizei contabile și, constatând încetarea calității de acționar odată cu cumpărarea spațiilor, să se constate nulitatea absolută și inopozabilitatea tuturor hotărârilor luate în numele și pe seama SC V. SA începând cu data încheierii ultimei vânzări de spații. Prin sentința nr. 251/CA/2011, Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei C.D., reținând că, prin decizia nr. 3403 din 1 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, s-a constatat că Hotărârea A.G.A.

a SC V. SA prin care s-a decis vânzarea către acționari a spațiilor comerciale deținute la valoarea contabilă, a fost adoptată în condițiile legii. A mai reținut prima instanță că în calitate de acționar și reclamanta era îndreptățită la cumpărarea de spații comerciale însă vânzarea nu s-a perfectat din motive neimputabile pârâtelor. Totodată s-a constatat că închirierea spațiilor comerciale respective s-a efectuat cu respectarea hotărârilor adunării generale ale acționarilor, iar chiria încasată a revenit de drept proprietarului spațiilor, respectiv SC V. SA Deva și că așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă întocmit la cererea reclamantei.

Acționarii care au cumpărat spațiile comerciale, proporțional cu numărul de acțiuni deținute, nu și-au pierdut calitatea de acționari având în vedere că aceste spații -au fost dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare, numărul acțiunilor deținute de fiecare acționar constituind doar criteriul de repartizare a suprafețelor spațiilor comerciale. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta C.D. care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii deduse judecății. Prin decizia nr. 94/2011 Curtea de Apel Alba lulia, secția a II-a civilă, a respins apelul înaintat de reclamanta C.D. reținând în principal că vânzarea către acționari a spațiilor comerciale s-a făcut in conformitate cu cele aprooate în adunarea generală a acționarilor și cu prevederile legale aplicabile și că vânzarea spațiilor comerciale către reclamantă nu s-a realizat din motive neimputabile pârâtelor.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta C.D. invocând ca și motiv de nelegalitate prevederile art. 304. pct. 9 C. proc. civ.. Recurenta a criticat decizia curții de apel arătând in esență că aceasta a reținut o stare de fapt contrară celor rezultate din probele administrate în cauză și în special a opiniei separate a expertului propus de aceasta, probe din care rezultă că vânzarea a avut loc fără a se obține vreun venit și deci în realitate a avut loc o restituire în natură a aporturilor către acționarii cumpărători.

A susținut recurenta că a fost discriminată întrucât condițiile vânzării către aceasta a spațiilor comerciale au fost altele decât condițiile in care s-a realizat vânzarea către ceilalți acționari și că in mod greșit instanța de apel a decis că eventualul prejudiciu produs nu poate fi recuperat prin solicitarea contravalorii chiriei încasate pentru spațiile rămase in patrimoniul SC V. SA ca urmare a neperfectării contractelor de vânzare-cumpărare. Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ.. Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unui din motivele limitativ și expres prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.. În speță, din observarea criticilor formulate de recurentă se constată că motivele indicate în susținerea recursului său nu se circumscriu nici unuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., toate criticile invocate vizând situația de fapt și modalitatea de apreciere a probelor de către instanța de apel. Astfel, deși recurenta a indicat drept motiv de recurs alin. (9) al art. 304 C. proc.

civ., aceasta iși exprimă de fapt nemulțumirea față de modul de administrare sau interpretare a probelor ori față de modul de soluționare a apelului în raport cu situația de fapt. Or, simola indicare a textului de lege prin care se reglementează motivele de recurs în baza cărora poate fi modificată sau casată o hotărâre, și nemulțumirea părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta in concret în ce constau greșelile de interpretare săvârșite de instanță și legea încălcată pentru a se putea astfel verifica încadrarea acestuia în cazurile prevăzute de motivele de recurs indicate limitativ, nu este suficientă, lipsa acestora fiind sancționată de lege cu nulitatea cererii. Dezvoltarea criticilor nu face deci posibilă încadrarea, lor in motivele de recurs invocate și nici in restul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea probelor administrate și a situației de fapt. Din aceste considerente Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale mai sus evocate și pe cale de consecință a admite excepția nulității și a constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta C.D. împotriva deciziei nr. 94/2011 din 14 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2013.