ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 161/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 161/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 23 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a

ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. 3927/120/2011,

reclamanta K.T.G.K.M. - București, în contradictoriu cu pârâta SC E.A. SRL, a

solicitat obligarea acesteia: la plata sumei de 422.278,87 RON (echivalentul

sumei de 99.045,12 euro, calculată la cursul valutar Băncii Naționale a României

din data de 21 iunie 2011 - 1 euro = 4,2635 RON), reprezentând contravaloarea

scrisorii de garanție pe care a constituit-o în favoarea pârâtei în

conformitate cu documentația de atribuire nr. 100/12/04/2011 a Contractului

(„Documentația"), executată abuziv de către SC E.A. SRL; la plata de daune

interese în valoare de 1.012,31 RON, reprezentând dobânda calculată conform O.G.

nr. 9/2000, privind nivelul dobânzii legale, începând din data debitării

contului reclamantei, respectiv 08 iunie 2011 până la data introducerii cererii

de chemare în judecată; la plata de daune-interese de la data introducerii

cererii până la data plății efective a debitului principal; la plata

cheltuielilor de judecată efectuate.

Prin sentința

nr. 3423 din 12 decembrie 2012, Tribunalul Dâmbovița, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității cererii invocată de

pârâtă și a respins cererea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a reținut în esență incidența în cauză a dispozițiilor

art. 109 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 720

1

C. proc.

civ., și în raport de faptul că cererea introductivă a fost depusă de reclamantă

în data de 23 iunie 2011, iar invitația la conciliere pe care aceasta a adresat-o

pârâtei a fost făcută prin somația femisă de Biroul Executorului Judecătoresc D.A.

din 3 august 2011, deci ulterior promovării cererii de chemare în judecată, a apreciat

ca nefiind parcursă procedura prealabilă a concilierii directe și în consecință

a admis excepția inadmisibilității acțiunii, recalificând astfel excepția prematurității

introducerii acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Împotriva hotărârii

tribunalului a declarat apel reclamanta K.T.G.K.M., solicitând desființarea acesteia

și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia

nr. 34 din 26 martie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a admis

apelul formulat de creditoarea K.T.G.K.M. împotriva sentinței nr. 3423 din 12 decembrie

2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovita, în contradictoriu cu intimata-debitoare

SC E.A. SRL și în consecință a anulat în tot sentința atacată și a trimis cauza

aceleiași instanțe în vederea soluționării fondului cauzei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a apreciat ca fiind eronată soluția primei instanțe,

în raport de următoarele:

Procedura concilierii

a fost reglementată de legiuitor în scopul degrevării instanțelor de judecată de

o parte a litigiilor comerciale evaluabile în bani, oferind părților posibilitatea

soluționării amiabile, nemaifiind astfel necesară sesizarea instanței de judecată.

În speță, Curtea

a reținut că prima instanță a fost sesizată la data de 23 iunie 2011, moment la

care părțile luaseră la cunoștință despre pretențiile reciproce, situație susținută

de probatoriul administrat, din care a rezultat faptul că pârâta, la data sesizării

instanței de judecată, își exprimase deja punctul de vedere cu privire la pretențiile

reclamantei, dovadă fiind adresa din 14 iunie 2011, astfel că a apreciat ca fiind

atins scopul procedurii prealabile a concilierii fusese atins, în raport de care

a reținut ca fiind îndeplinită în cauză procedura concilierii prevăzută de art.

720

1

C. proc. civ..

Totodată a avut

în vedere îndeplinirea procedurii prealabile de către reclamantă și din punct de

vedere formalist (cu îndeplinirea strictă a condițiilor reglementate de dispozițiile

precizate anterior), după sesizarea instanței de judecată, însă anterior primului

termen de judecată, fără ca pârâta să fi invocat și dovedit vreo vătămare cauzată

de modalitatea de îndeplinire a concilierii, de natură să atragă nulitatea acesteia.

Împotriva deciziei

nr. 34 din 26 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, în termen legal, a declarat recurs pârâta

SC E.A. SRL Titu criticând-o pentru nelegalitate, fără să-și circumscrie susținerile

vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.și solicitând

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului

reclamantei și menținerii hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

Criticile dezvoltate

de pârâtă vizează soluția de respingere a excepțiilor inadmisibilității căii de

atac a apelui și tardivității recursului ca și consecință a încălcării dispozițiilor

art. 287

16

alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, precum și a excepției inadmisibilității

acțiunii introductive în raport de neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii

directe prin încălcarea prevederilor art. 720

1

C. proc. civ..

Astfel, referitor

la excepțiile inadmisibiiității căii de atac a apelui și tardivității recursului,

pârâta a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 287

16

alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, în raport de care, hotărârea primei instanțe este

atacabilă cu recurs în 5 zile de la comunicare, competența soluționării căii de

atac revenind secției comerciale a curții de apel, având în vedere obiectul litigiului

constând în restituirea unei garanții de participare la o licitație de achiziție

publică, constituită conform cerințelor O.U.G. nr. 34/2006 „privind achizițiile

publice" și a faptului că, în opinia pârâtei, reclamanta a cunoscut că procedura

la care a participat este guvernată de menționatul act normativ, întrucât în înscrisul

aflat la dosarul denumit „instrucțiuni de achiziție" s-a stipulat că instanța

competentă să soluționeze orice litigiu născut din procedura de atribuire era instanța

de contencios administrativ de la sediul achizitorului - Tribunalul Dambovița.

Cu privire la

excepția prematurității sau inadmisibiiității acțiunii, corect soluționată de tribunal,

în opinia pârâtei, aceasta a apreciat soluția instanței de apel ca fiind o interpretare

complet eronată a înțelesului dispozițiilor art .720

1

C. proc. civ.,

reținând că, deși procedura de conciliere prealabilă nu a fost realizată anterior

înregistrării cererii de chemare în judecată, ci ulterior, a considerat acest incident

ca fiind lesne de acoperit și fără o importanță juridică deosebită, prioritate având

doar simpla invitație a concilierii.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Preliminar, având

în vedere că pârâta nu și-a subsumat criticile formulate niciunuia dintre motivele

de nelegalitate, expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9

C. proc. civ., Înalta Curte, apreciază, în baza art. 306 alin. (3) din același cod,

că acestea pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii

și va examina hotărârea recurată exclusiv din perspectiva acestuia.

Înalta Curte,

apreciază că criticile formulate de pârâtă vizează teza a doua a art. menționat

care privește aplicarea greșită sau încălcarea legii, respectiv a art. 720

1

C. proc. civ., în raport de care se susține că în mod greșit s-a apreciat că fiind

nerelevantă neparcurgerea procedurii prealabile a concilierii directe în cauză,

precum și încălcarea art. 287

16

alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, situație

în raport de care au fost în mod eronat soluționate excepțiile inadmisibiiității

apelului și tardivității declarării apelului, pe care Ie-a invocat prin întâmpinarea

depusă.

Referitor la pretinsa

încălcare a art. 287

16

alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, Înalta

Curte o apreciază ca fiind nefondată, având în vedere următoarele:

Potrivit normei

legale evocate: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu

recurs, în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se judecă de secția comercială

a curții de apel."

Conform art. 3

alin. (1) lit. f) - noțiunea de contract de achiziție publică este definită ca fiind

"contractul comercial care include și categoria contractului sectorial, astfel

cum este definit la art. 229 alin. (2), cu titlu oneros, încheiat în scris între

una sau mai multe autorități contractante, pe de o parte, și unul sau mai mulți

operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de lucrări, furnizarea

de produse sau prestarea de servicii, în sensul prezentei ordonanțe de urgență;

Art. 8 din același

act normativ prevede că: Este autoritate contractantă în sensul prezentei ordonanțe

de urgență:

a) oricare organism

al statului - autoritate publică sau instituție publică - care acționează la nivel

central ori la nivel regional sau local;

b) oricare organism,

altul decât unul dintre cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care

a fost înființat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial

sau industrial și care se află cel puțin în una dintre următoarele situații:

- este finanțat,

în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la

lit. a), sau de către un alt organism de drept public;

- se află în subordinea

sau este supusă controlului unei autorități contractante, astfel cum este definită

la lit. a), sau unui alt organism de drept public;

- în componența

consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare mai mult

de jumătate din numărul membrilor acestuia sunt numiți de către o autoritate contractantă,

astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public;"

În raport de conținutul

normelor legale precitate rezultă că, pârâta, societate comercială cu capital integral

privat, nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute ca putând avea

calitatea de autoritate contractantă, iar contractul prin care urma a se finaliza

procedura în derularea căreia au fost implicate părțile litigante, nu poate fi apreciat

ca fiind contract de achiziție publică.

În ceea ce privește,

soluția instanței de apel, care a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 287

16

alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, în considerarea faptului

că procedurii de achiziție organizate de pârâtă nu îi sunt aplicabile dispozițiile

acestei ordonanțe, având în vedere că actul normativ nu este menționat în documentația

de atribuire, la capitolul legislație aplicabilă, precum și faptului că pârâta însăși,

ca și Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor au apreciat acest lucru,

în cadrul întâmpinării depuse în fața primei instanțe, Înalta Curte apreciază că

este corectă și judicioasă.

De asemenea,

Înalta Curte va înlătura ca nefondată critica asupra pretinsei cunoașteri, în opinia

pârâtei, de către reclamantă a faptului că procedura de achiziție ar fi fost guvernată

de O.U.G. nr. 34/2006, întrucât pe una dintre filele documentației s-a menționat

competența soluționării litigiilor născute din și/sau în legătură cu derularea procedurii

de achiziție ca aparținând Tribunalului Dâmbovița, secția contencios administrativ

în primă instanță, această stipulație, nefiind de natură prin ea însăși să conducă

la concluzia că întreaga procedură este guvernată de reglementării actului normativ

precitat, cu atât mai mult cu cât litigiul dedus judecății are ca obiect pretenții

între profesioniști.

Aceleași argumente

mai sus expuse sunt de natură să înlăture și critica vizând soluția de respingere

a excepției tardivității recursului.

Înalta Curte,

apreciază ca nefondată și critica formulată în legătură cu soluția dată de instanța

de apel excepției neîndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe, motivat

de următoarele argumente:

Din interpretarea

teleologică 3 prevederilor art. 720

1

C. proc. civ., introduse prin

art. l pct. 224 din O.U.G. nr. 138/2008, rezultă scopul normei legale, respectiv

acela de a degreva instanțele de judecată prin încercarea soluționării amiabile

a diferendelor dintre comercianți anterior sesizării instanței și cel de a asigura

celeritatea soluționării litigiilor ce nu au putut fi evitate, prin cunoașterea

de către pârâți, anterior sesizării instanței, a pretențiilor reclamanților, „temeiul

lor legal și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea".

În speță, se reține

că scopul urmărit de legiuitor, prin edictarea prevederilor art. 720

1

C. proc. civ.este realizat prin amendamentele propuse de reclamantă în vederea încheierii

contractului de achiziție, de condiționarea încheierii acestui contract de acceptarea

amendamentelor de către pârâtă, cât și de solicitarea de a nu se executa și a se

restitui scrisoarea de garanție, cu ocazia procedurii de achiziție desfășurate de

pârâtă și a corespondenței purtate ulterior acesteia, având în vedere în acest sens

adresele comunicate de reclamantă pârâtei la 2 iunie 2011 și la 10 iunie 2011, precum

și din cuprinsul contestației depuse de aceasta din urmă la data de 10 iunie 2011,

deci anterior sesizării instanței, prin care se solicitase anularea raportului de

evaluare a procedurii de atribuire și restituirea garanției de participare în valoare

de 99.045,12 euro - care constituie obiectul acțiunii deduse judecății.

De altfel, se

reține că în mod corect a reținut instanța de apel că scopul procedurii prealabile

a fost atins și prin aceea că pârâta și-a exprimat punctul de vedere referitor la

pretențiile reclamantei prin adresa din 14 iunie 2011.

Totodată,

Înalta Curte constată că, în speță, pârâta se prevalează de neîndeplinirea de către

reclamantă a procedurii prealabile prevăzute de art. 720

1

C. proc.

civ.anterior promovării acțiunii, în condițiile în care aceasta a îndeplinit procedura

cu respectarea tuturor apectelor formale prevăzute de norma precitată, prin somație

emisă de executorul judecătoresc, înaintea primului termen de judecată, fără a dovedi

vreo vătămare și fără a-și manifesta voința de a rezolva litigiul pe cale amiabilă,

în intenția evidentă de a paraliza demersul în justiție al recurentei-reclamante.

Pentru toate argumentele

ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.A. SRL Titu împotriva

deciziei nr. 34 din 26 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținând hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC E.A. SRL Titu împotriva deciziei nr. 34 din 26 martie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.