ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 152/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1679/PI/COM din 14 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 29348/325/2009, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara - reprezentată prin Primar, în contradictoriu cu pârâta SC B.C. SRL, dispunând obligarea pârâtei la plata sumei de 28.203 RON contravaloare folosință mobilier stradal și a sumei de 350 RON cheltuieli de judecată. Totodată, a obligat reclamanții să plătească în contul Biroului Local de Expertize al Tribunalului Timiș suma de 1.200 RON contravaloare a onorariului de expert.

În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut că în perioada 23 septembrie 2007-30 iunie 2009, pârâta a folosit 3 panouri publicitare, proprietatea reclamanților; că raporturile inițiale dintre părți au fost reglementate prin Protocolul din 19 noiembrie 2001, în temeiul căruia a fost încheiat Contractul de închiriere din 23 septembrie 2002; că prin Protocol s-a prevăzut că spațiul publicitar via fi atribuit pârâtei pentru o perioadă de 4 ani, iar la sfârșitul acestei perioade va fi atribuit direct, fără licitație publică, cu plata taxelor de publicitate, pentru o perioadă de 1 an acesteia.

Tribunalul a constatat că, deși la sfârșitul perioadei stabilite de părți prin protocol și contractul de închiriere, pârâta a rămas cu folosința bunurilor, formalitățile pentru atribuirea acestora nu s-au efectuat, iar pârâta nu a plătit reclamanților contravaloarea folosinței bunurilor, astfel că aceștia s-au adresat instanței solicitând obligarea pârâtei la despăgubiri determinate potrivit Hotărârii Consiliului Local din 22 aprilie 2008 - privind stabilirea imbozitelor și taxelor pentrjjj anul 2009, Hotărârea Consiliului Local din 29 mai 2007 - privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2008, din 19 decembrie 2006 - privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2007. Prima instanță a considerat că hotărârile de consiliu local invocate de reclamanți nu sunt incidente în speță, în raport de obiectul acțiunii deduse judecății constând în repararea prejudiciului cauzat prin exercitarea de către pârâtă a unuil atribut al dreptului de proprietate, astfel încât a apreciat că nu pot fi acceptate criteriile propuse pentru evaluarea acestuia, prejudiciul fiind determinat prin expertiza tehnică administrată în cauză, ca fiind în valoare de 28.203 RON.

Întrucât nu s-a dovedit faptul că taxa ce a stat la baza stabilirii prejudiciului suferit de reclamanți ar fi fost prevăzută într-o hotărâre de Consiliu Local și nici că părțile ar fi stabilit un acord referitor la evaluarea convențională a prejudiciului, s-a apreciat că nu poate fi primită cererea de obligare a pârâților la plata unor majorări sau penalități. Împotriva sentinței civile nr. 1679/PI/COM din 14 octombrie 2011 pronunțate de Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal au declarat apel reclamanții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar, calea ordinară de atac fiind soluționată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă prin decizia civilă nr. 41 din 14 februarie 2012, în sensul respingerii ca nefondat a apelului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de control a reținut că în mod legal prima instanță a stabilit valoarea prejudiciului în cauză, interpretând judicios probatoriul administrat, dând eficiență concluziilor raportului de expertiză tehnică în raport de inexistența unui criteriu special aplicabil în cauză și de faptul că prejudiciul suferit de reclamanți nu constă în lipsa de folosință a suprafeței din domeniul public pe care sunt amplasate panourile publicitare, ci de lipsa de folosință a spațiului publicitar furnizat de panouri. Împotriva deciziei civile nr. 41 din 14 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, în termen legal, în termen legal, au declarat recurs reclamanții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar indicând în memoriul depus la dosar motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe în sensul admiterii în tot a cererii introductive. La data de 17 ianuarie 2013, intimata-pârâtă SC B.C. SRL București a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului întemeiată pe dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.. ' Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de pârâta SC B.C.

SRL București în baza art. 306 alin. (1) raportat la art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente: Deși în cuprinsul declarației de recurs, reclamanții au indicat încadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ., a dezvoltat referitor la decizia recurată exclusiv critici vizând elemente de temeinicie a soluției, privind stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriilor, respectiv a criteriilor de cuantificare a prejudiciului, fără să formuleze nicio critică care să poată fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile att.304 C. proc.

civ.. Dispozițiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau în termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, dacă legea nu dispune altfel, iar alin. (2) al aceluiași text legal statuează că: "Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte". Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor menționate la alin. (2), respectiv: „motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților. Indicarea greșită a motivelor de 'recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivfele prevăzute de art. 304". Dispozițiile art. 302 1 alin. (1) C. proc.

civ., sancționează recursul cu nulitatea pentru nerespectarea condițiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la lit. c) a aceleiași norma, fiind reținute expres: "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Astfel, Înalta Curte constată că, în speță, deși reclamanții, în memoriul de recurs au formulat o serie de critici referitoare la hotărârea atacată și au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., nu au structurat și nu au dezvoltat aceste critici subsumat textelor legale indicate, limitându-se să reitereze aspecte vizând fondul cauzei, respectiv derularea relațiilor contractuale dintre părți și stabilirea criteriilor de cuantificare a prejudiciului, fără a preciza relevanța acestora față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., care statuează asupra obiectului recursului. Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ. iar, conform alin. (1) al art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină și dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând că recurenții-reciamanți nu s-au conformat acestor dispoziții legale și având în vedere, deopotrivă, inexistenta în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidența prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepția nulității recursului, urmează să facă aplicarea prevederilor art. 306 alin. (1) raportat la art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. și să constate nulitatea recursului declarat de reclamanții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar împotriva deciziei civile nr. 41 din 14 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de reclamanții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar împotriva deciziei civile nr. 41 din 14 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.