ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 152/2013

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 1679/PI/COM din 14 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr.

29348/325/2009, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte cererea formulată de reclamanții Consiliul Local al Municipiului

Timișoara și Municipiul Timișoara - reprezentată prin Primar, în contradictoriu

cu pârâta SC B.C. SRL, dispunând obligarea pârâtei la plata sumei de 28.203 RON

contravaloare folosință mobilier stradal și a sumei de 350 RON cheltuieli de

judecată. Totodată, a obligat reclamanții să plătească în contul Biroului Local

de Expertize al Tribunalului Timiș suma de 1.200 RON contravaloare a

onorariului de expert.

În motivarea soluției

pronunțate, tribunalul a reținut că în perioada 23 septembrie 2007-30 iunie 2009,

pârâta a folosit 3 panouri publicitare, proprietatea reclamanților; că raporturile

inițiale dintre părți au fost reglementate prin Protocolul din 19 noiembrie 2001,

în temeiul căruia a fost încheiat Contractul de închiriere din 23 septembrie 2002;

că prin Protocol s-a prevăzut că spațiul publicitar via fi atribuit pârâtei pentru

o perioadă de 4 ani, iar la sfârșitul acestei perioade va fi atribuit direct, fără

licitație publică, cu plata taxelor de publicitate, pentru o perioadă de 1 an acesteia.

Tribunalul a constatat

că, deși la sfârșitul perioadei stabilite de părți prin protocol și contractul de

închiriere, pârâta a rămas cu folosința bunurilor, formalitățile pentru atribuirea

acestora nu s-au efectuat, iar pârâta nu a plătit reclamanților contravaloarea folosinței

bunurilor, astfel că aceștia s-au adresat instanței solicitând obligarea pârâtei

la despăgubiri determinate potrivit Hotărârii Consiliului Local din 22 aprilie 2008

- privind stabilirea imbozitelor și taxelor pentrjjj anul 2009, Hotărârea Consiliului

Local din 29 mai 2007 - privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru

anul 2008, din 19 decembrie 2006 - privind stabilirea impozitelor și taxelor locale

pentru anul 2007.

Prima instanță

a considerat că hotărârile de consiliu local invocate de reclamanți nu sunt incidente

în speță, în raport de obiectul acțiunii deduse judecății constând în repararea

prejudiciului cauzat prin exercitarea de către pârâtă a unuil atribut al dreptului

de proprietate, astfel încât a apreciat că nu pot fi acceptate criteriile propuse

pentru evaluarea acestuia, prejudiciul fiind determinat prin expertiza tehnică administrată

în cauză, ca fiind în valoare de 28.203 RON.

Întrucât nu s-a

dovedit faptul că taxa ce a stat la baza stabilirii prejudiciului suferit de reclamanți

ar fi fost prevăzută într-o hotărâre de Consiliu Local și nici că părțile ar fi

stabilit un acord referitor la evaluarea convențională a prejudiciului, s-a apreciat

că nu poate fi primită cererea de obligare a pârâților la plata unor majorări sau

penalități.

Împotriva sentinței

civile nr. 1679/PI/COM din 14 octombrie 2011 pronunțate de Tribunalul Timiș, secția

de contencios administrativ și fiscal au declarat apel reclamanții Consiliul Local

al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar, calea

ordinară de atac fiind soluționată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă

prin decizia civilă nr. 41 din 14 februarie 2012, în sensul respingerii ca nefondat

a apelului.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de control a reținut că în mod legal prima instanță a

stabilit valoarea prejudiciului în cauză, interpretând judicios probatoriul administrat,

dând eficiență concluziilor raportului de expertiză tehnică în raport de inexistența

unui criteriu special aplicabil în cauză și de faptul că prejudiciul suferit de

reclamanți nu constă în lipsa de folosință a suprafeței din domeniul public pe care

sunt amplasate panourile publicitare, ci de lipsa de folosință a spațiului publicitar

furnizat de panouri.

Împotriva deciziei

civile nr. 41 din 14 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

a ll-a civilă, în termen legal, în termen legal, au declarat recurs reclamanții

Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara reprezentat prin

Primar indicând în memoriul depus la dosar motivele de nelegalitate prevăzute de

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului cu consecința schimbării

hotărârii primei instanțe în sensul admiterii în tot a cererii introductive.

La data de 17

ianuarie 2013, intimata-pârâtă SC B.C. SRL București a depus la dosarul cauzei întâmpinare,

prin care a invocat excepția nulității recursului întemeiată pe dispozițiile

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.. '

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 137

alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar asupra

excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea

în fond a pricinii, va admite excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată

de pârâta SC B.C. SRL București în baza art. 306 alin. (1) raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente:

Deși în cuprinsul

declarației de recurs, reclamanții au indicat încadrarea criticilor formulate în

motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 punctele 8 și 9 C.

proc. civ., a dezvoltat referitor la decizia recurată exclusiv critici vizând elemente

de temeinicie a soluției, privind stabilirea situației de fapt și interpretarea

probatoriilor, respectiv a criteriilor de cuantificare a prejudiciului, fără să

formuleze nicio critică care să poată fi circumscrisă motivelor de nelegalitate

prevăzute expres și limitativ de dispozițiile att.304 C. proc. civ..

Dispozițiile

art. 303 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, recursul se motivează prin însăși cererea

de recurs sau în termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, dacă

legea nu dispune altfel, iar alin. (2) al aceluiași text legal statuează că: "Termenul

pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă

recursul s-a făcut mai înainte".

Potrivit art.

306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul

legal, cu excepția cazurilor menționate la alin. (2), respectiv: „motivele de ordine

publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată

să le pună în dezbatere părților. Indicarea greșită a motivelor de 'recurs nu atrage

nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui

din motivfele prevăzute de art. 304".

Dispozițiile

art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ., sancționează recursul cu nulitatea

pentru nerespectarea condițiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea,

la lit. c) a aceleiași norma, fiind reținute expres: "motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele

vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Astfel,

Înalta Curte constată că, în speță, deși reclamanții, în memoriul de recurs au formulat

o serie de critici referitoare la hotărârea atacată și au indicat motivele de nelegalitate

prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., nu au structurat și

nu au dezvoltat aceste critici subsumat textelor legale indicate, limitându-se să

reitereze aspecte vizând fondul cauzei, respectiv derularea relațiilor contractuale

dintre părți și stabilirea criteriilor de cuantificare a prejudiciului, fără a preciza

relevanța acestora față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin.

(1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Așa fiind, cum

casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute

expres și limitativ de art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ. iar, conform alin. (1) al

art. 302

1

C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină și dezvoltarea lor, Înalta

Curte, constatând că recurenții-reciamanți nu s-au conformat acestor dispoziții

legale și având în vedere, deopotrivă, inexistenta în cauză a motivelor de ordine

publică care să atragă incidența prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.,

în baza dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate

excepția nulității recursului, urmează să facă aplicarea prevederilor art. 306

alin. (1) raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și să

constate nulitatea recursului declarat de reclamanții Consiliul Local al Municipiului

Timișoara și Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar împotriva deciziei civile

nr. 41 din 14 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a

civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

recursului declarat de reclamanții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și

Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar împotriva deciziei civile nr. 41 din

14 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.