ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 151/2013

Deliberând asupra recursului, din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința civilă nr. 2969 din

25 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 7671/325/2009, Tribunalul Timiș, a

respins acțiunea civilă promovată de reclamantul R.M. în contradictoriu cu pârâții

D.L.V., M.N. și Primarul Comunei Sînandrei.

În motivarea soluției pronunțate,

tribunalul a reținut că reclamantul a învestit instanța cu o cerere în anularea

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 16 octombrie 2007 la B.N.P. S.C.

din Timișoara încheiat între fratele său R.I. prin pârâtul M.N. și soția

acestuia din urmă M.D. și a contractului intervenit între pârâtul M.N. și soția

sa în calitate de vânzători și Comuna Sânandrei în calitate de cumpărătoare,

ambele contracte având ca obiect suprafața de 863 mp teren înscris in CF

Sânandrei, fără a motiva în drept acțiunea sa și fără să indice motivele de

nulitate incidente

Totodată, tribunalul a reținut că

reclamantul nu a invocat nici un motiv de nulitate care să conducă la

desființarea celor două contracte fată de care este terț și că nu este

îndreptățit la restituirea imobilului teren în litigiu pe cale administrativă,

prin acțiunea cu care a învestit instanța urmărind în realitate aducerea în

patrimonial său a unui teren pe care fratele său R.I. l-a vândut pârâtului M.N.

în anul 1992.

II. împotriva sentinței civile nr. 2969

din 25 mai 2011 pronunțate de Tribunalul Timiș a declarat apel reclamantul R.M.,

calea ordinară de atac fiind soluționată de Curtea de Apel Timișoara, secția I

civilă prin decizia nr. nr. 53 din 1 martie 2012, în sensul respingerii apelului

ca nefondat și obligarea reclamantului în favoarea pârâtului M.N. la plata sumei

de 3.600 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de control a reținut că terenul în litigiu, în suprafață de 863 mp teren a făcut,

obiectul unor ficțiuni juridice, determinate de împrejurarea că titularul dreptului

nu mai era cetățean român în anul 1992, iar autoritățile locale făcând aplicarea

art. 47 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, au trecut terenul în proprietatea statului,

având în vedere că nu a fost înstrăinat de cetățeanul străin în termen de un an

de la data dobândirii.

Ulterior, a fost emisă dispoziția din

11 ianuarie 2002 în temeiul Legii nr. 10/2001, o altă ficțiune juridică, în scopul

valorificării dreptului real al fratelui reclamantului, pe nume R.I., în viață la

data emiterii dispoziției amintite și la data întocmirii procurii de vânzare către

pârâtul M.N..

Scopul acestor operațiuni juridice a fost

acela de a asigura transmiterea proprietății întregului teren către pârâtul M.N.,

cumpărătorul unei parcele din teren în anul 1992 și al construcțiilor aflate pe

acesta.

În raport de cele anterior expuse, tribunalul

a apreciat că la data de 11 august 1992 s-a realizat transferul dreptului de proprietate

asupra imobilului teren în litigiu din patrimoniul fratelui reclamantului și al

reclamantului către pârâtul M.N., astfel că a reținut ca fiind corecte considerentele

hotărârii atacate potrivit cărora reclamantul nu este îndreptățit la reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenului, în condițiile în care, la data decesului

fratelui său R.I., imobilul nu se mai afla în patrimoniul acestuia și că reclamantul

încearcă printr-o speculație juridică, uzând de calitatea de moștenitor, după fratele

său R.I., să redobândească dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de

863 mp, pe care împreună cu fratele său au vândut-o în anul 1992 pârâtului M.N.,

încasând prețul corespunzător acelei perioade.

III. împotriva deciziei civile nr. 53 din

1 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în termen

legal, a declarat recurs reclamantul R.M. fără să indice în memoriul depus la dosar

motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea extraordinară de atac, formulând

exclusiv critici asupra temeiniciei soluției.

La data de 16 ianuarie 2013, intimatul-pârât

M.N. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității

recursului întemeiată pe dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ.

.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările

dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit

cărora instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură

care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite

excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de pârâtul M.N., în baza

art. 306 alin. (1) raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., în considerarea următoarelor argumente:

În cuprinsul declarației de recurs, reclamantul

nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., dezvoltând referitor la hotărârea atacată exclusiv

critici lapidare asupra elementelor de temeinicie a soluției, referitoare la stabilirea

situației de fapt, fără să formuleze nicio critică care să poată fi circumscrisă

motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 304

C. proc. civ..

Dispozițiile art. 303 alin. (1) C.

proc. civ. prevăd că, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau în

termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, dacă legea nu dispune

altfel, iar alin. (2) al aceluiași text legal statuează că: "Termenul pentru

depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul

s-a făcut mai înainte".

Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor

menționate la alin. (2), respectiv: „motivele de ordine publică pot fi invocate

și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere

părților. Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului

dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute

de art. 304".

Dispozițiile art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ., sancționează recursul cu nulitatea pentru nerespectarea

condițiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la lit. c) a aceleiași

norme, fiind reținute expres: "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat".

Astfel, Înalta Curte constată că, în speță,

deși reclamantul, în memoriul de recurs a formulat critici referitoare la hotărârea

atacată, nu Ie-a structurat și nu Ie-a dezvoltat subsumat motivelor de nelegalitate

expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., limitându-se să reitereze

aspecte vizând fondul cauzei, fără a preciza relevanța față de decizia atacată și

de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului

recursului.

Așa fiind, cum casarea sau modificarea

deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute expres și limitativ de

art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ. iar, conform alin. (1) al art. 302

1

C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se sprijină și dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând

că recurentul-reclamant nu s-a conformat acestor dispoziții legaie și având în vedere,

deopotrivă, inexistența în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidența

prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 137

alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepția nulității recursului,

urmează să facă aplicarea prevederilor art. 306 alin. (1) raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și să constate nulitatea recursului declarat de

reclamantul R.M. împotriva deciziei civile nr. 53 din 1 martie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat

de reclamantul R.M. împotriva deciziei civile nr. 53 din 1 martie 2012 pronunțată

de Curtea de Acel Timișoara, secția I civilă.

Obligă pe recurent să-i achite intimatului

M.N. suma de 500 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

22 ianuarie 2013.