ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 721/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 721/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față:

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

cauzei.

Hotărârile Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii atacate cu recurs

Prin

Hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1009 din 01 noiembrie 2012 a fost

respinsă contestația formulată de G.C.A., judecător la Curtea de Apel Craiova,

împotriva Hotărârii nr. 703 din 27 septembrie 2012 a Secției pentru Judecători

a Consiliului Superior al Magistraturii (în continuare C.S.M.).

Prin

Hotărârea

Plenului C.S.M. nr. 1010 din 01 noiembrie 2012 a fost respinsă contestația

formulată de C.S.C., judecător la Curtea de Apel București, împotriva

Hotărârii nr. 732 din 27 septembrie 2012 a Secției pentru Judecători a C.S.M.

În considerentele

Hotărârilor C.S.M. nr. 1009, respectiv nr. 1010 din 01 noiembrie 2012, se

reține că în soluționarea celor două cereri de transfer formulate,

Secția pentru Judecători, a avut în vedere atât motivele în sprijinul

solicitării, cât și criteriile prevăzute de dispozițiile art. 3 din

Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor,

delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții

de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a

procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 193/2006, cu modificările și completările

ulterioare, (în continuare Regulament), respectiv: lipsa posturilor de

judecător efectiv vacante disponibile la Curtea de Apel București; faptul

că încărcătura medie/judecător și pe încărcătura medie/ schemă

înregistrate la Curtea de Apel Pitești în anul 2011 și în primul

semestru al anului 2012 se situează cu mult sub media națională calculată

pentru aceeași perioadă; faptul că încărcătura medie/ judecător și pe

încărcătura medie/ schemă înregistrată la Curtea de Apel Craiova în anul 2011

și în primul semestru al anului 2012 sunt situate semnificativ peste media

națională calculată pentru aceleași perioade;, aspecte în raport cu

care, Plenul a apreciat, că în mod justificat, s-a concluzionat că aprobarea

transferului ar conduce la perturbarea activității instanțelor de la

care s-a solicitat transferul.

Referitor la

existența unor avize favorabile, respectiv nefavorabile, exprimate de

instanțele implicate, Plenul a reținut că aceste avize sunt analizate

în raport și de celelalte criterii prevăzute de Regulament, criterii ce

trebuie analizate cumulativ, constituie un indicator relevant în cazul în care

toate instanțele implicate transmit avize favorabile, cerință neîndeplinită

în ceea ce-i privește pe contestatori.

În ceea ce

privește susținerea referitoare la transferul la schimb, s-a

reținut că în mod corect, Secția pentru Judecători a apreciat că

aceasta nu poate fi primit, ținând seama de faptul că o astfel de

procedură nu este prevăzută în Regulament iar pe de altă parte, de faptul că

atât recurentul G.C.A. cât și recurenta C.S.C., au optat pentru

instanțele la care își desfășoară activitatea de doar câteva

luni de la data susținerii concursului de promovare efectivă în

funcție de execuție a judecătorilor și procurorilor.

În

ceea ce o privește pe recurenta C.S.C., Plenul C.S.M. a reținut

și faptul că în mod corect Secția pentru Judecători a avut în vedere,

alături de motive de ordin personal din cuprinsul cererii de transfer, și împrejurarea

că doamna judecător are o vechime de numai 3 luni la instanța de la care

solicită transferul și în gradul aferent instanței de la care

solicită transferul, aspecte în raport de care, a apreciat că este necesară

asigurarea unei stabilități a personalului pentru buna funcționare a

instanțelor judecătorești implicate.

de recurenții C.S.C. și G.C.A.

Împotriva Hotărârilor

nr. 1009 și nr. 1010 din 9 martie 2012 a Plenului C.S.M. au declarat

recurs comun C.S.C. și G.C.A., solicitând în temeiul art. 29 alin. (7) din

Legea nr. 317/2004, republicată anularea hotărârilor contestate și

obligarea intimatului la emiterea unor noi hotărâri prin care să dispună

admiterea cererilor de transfer formulate.

Recurenții au  susținut,

în esență, următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie în ceea ce

privește actele atacate: respingerea cererilor de transfer, cu ignorarea

practicii constante a Secției pentru Judecători, în sensul admiterii unor

cereri reciproce de transfer (ex. Hotărârile Secției pentru Judecători nr.

13, nr. 89, nr. 176/2008, nr. 556 și nr. 586/2012); faptul că lipsa unei

prevederi exprese în Regulament cu privire la modalitatea de transfer

solicitată( la schimb) nu poate constitui prin ea însăși motiv de

respingere a cererilor; soluționarea cererilor fără a fi luate în

considerare aspectele de ordin personal expuse în motivarea cererilor de

transfer referitoare la viața privată a fiecărui solicitant( părinți

bolnavi, soțul și copilul la distanță de 250 KM, contactarea

unor credite bancare) afectată de desfășurarea activității la o

distanță de 250 KM de domiciliul unde se găsește și familia

fiecăruia; faptul că nu au fost luate în considerare toate criteriile legale

pentru soluționarea cererii de transfer prevăzute în art. 3 din

Regulament,( specializarea judecătorului solicitant, domiciliul acestuia,

distanța între sediul instanței și domiciliul judecătorului

și timpul afectat parcurgerii acesteia); aprecierea, fără temei legal, a

intimatului în sensul că se impune luarea în considerare doar a criteriilor

relevante, ceea ce a dat loc arbitrariului în soluționarea celor două

cereri de transfer; împrejurarea că la data de 03 septembrie 2012 pe sit-ul CSM

a fost publicat un post vacant la Curtea de Apel București; faptul că

avizul negativ al Curții de Apel București de la care s-a solicitat

transferul nu poate susține motivarea respingerii cererii, având în vedere

că respectivul aviz nu a fost motivat dar și că un astfel de aviz este

facultativ și nu este prevăzut între condițiile de admitere a

cererii; inconsecvența intimatei în aprecierea criteriilor în

condițiile în care prin Hotărârea nr. 575 din 18 iulie 2012 Secția

pentru Judecători a admis cererea de transfer a recurentei de transfer la

Curtea de Apel Craiova.

Superior al Magistraturii.

Intimatul

CSM la data de 11 februarie 2013 a depus întâmpinare conform art. 308 alin. (2)

C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

formulând în acest sens apărări față de susținerile recurenților care

vizează soluționarea cererilor de transfer.

Astfel,

intimatul susține, în esență, că hotărârile recurate sunt temeinice

și legale deoarece la adoptarea acestora au fost avute în vedere motivele

invocate în cererile de transfer, criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament

dar și faptul că dispozițiile regulamentare nu permit secției să

facă un schimb de posturi între doi judecători, postul fiecăruia dintre

aceștia, în cazul în care s-ar admite vreuna din cererile de transfer,

devenind vacant, urmează a fi alocat unor eventuale, cereri de transfer

formulate ulterior.

4.Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului.

Examinând hotărârile

atacate emise de Plenul C.S.M., prin prisma criticilor ce le-au fost adus, a

apărărilor intimatului și față de  prevederile legale incidente din materia supusă

verificării, Înalta Curte apreciază că recursul este  fondat în sensul și

pentru considerentele în continuare arătate.

Cu titlu prealabil,

Înalta Curte arată că deși printr-un recurs comun sunt atacate două

hotărâri distincte ale Plenului C.S.M., dată fiind similitudinea criticilor și

a motivelor de recurs înfățișate de cei doi recurenți, urmează a le analiza

grupat, răspunzând acestora, în principal, prin argumente comune. Totodată,

legalitatea actelor administrative contestate va fi analizată, în limitele

recursului declarat în cauză, respectiv fără a se avea în vedere considerentele

referitoare la Tribunalul Dolj, (recurenta C.S.C. solicitase transferul de la

Curtea de Apel București la Curtea de Apel Craiova sau la Tribunalul Dolj)

respectiv la Curtea de Apel Pitești (recurentul G. solicitase transferul

la Curtea de Apel București sau la Curtea de Apel Pitești).

În acest context,

Înalta Curte constată că a fost investită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea

nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, cu un recurs comun ce are ca obiect

Hotărârea nr. 1009 din 01 noiembrie 2012 prin care Plenul CSM a respins

contestația formulată de G.C.A., judecător la Curtea de Apel Craiova, împotriva

Hotărârii nr. 703 din 27 septembrie 2012 a Secției pentru Judecători a C.S.M.,

precum și Hotărârea nr. 1010 din 01 noiembrie 2012 prin care Plenul C.S.M.

a respins contestația formulată de C.S.C., judecător la Curtea de Apel

București, împotriva Hotărârii nr. 732 din 27 septembrie 2012 a Secției

pentru Judecători a C.S.M.

În primul rând,

Înalta Curte, fără a nega, prin prisma Hotărârilor Secției pentru

Judecători nr. 89 din 27 martie 2008, nr. 176 din 05 iunie 2008, nr. 556 din 18

iulie 2012, nr. 586 din 18 iulie 2012, faptul că intimatul a consacrat, pe cale

administrativă, noțiunea de cereri reciproce de transfer( transferuri la

schimb), pe care le-a considerat admisibile în considerarea unor posturi astfel,

vacantate la instanțele implicate, constată că atâta timp cât o astfel de

procedură nu-și găsește corespondent într-o normă de drept,

recurenții nu pot pretinde și justifica, în cadrul unei acțiuni

în contencios administrativ, un drept vătămat în sensul art. 2 alin. (1) lit. o)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin urmare, sunt

lipsite de temei și vor fi înlăturate ca atare, criticile referitoare la

nelegalitatea hotărârilor recurate sub aspectul nerespectării, în

soluționarea cererilor de transfer ale recurenților, a practicii

Secției pentru Judecători a C.S.M. referitoare la agrearea unor

transferuri reciproce, Înalta Curte considerând, în acest context, că

respectivele hotărâri ale Secției pentru Judecători, nu pot reprezenta, în

cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, mai mult decât un reper a

modului în care intimatul a interpretat și aplicat, în situații

concrete, dispozițiile regulamentare referitoare la criteriile și

procedura de soluționare a unor cereri de transfer.

Înalta Curte,

consideră, însă, ca fiind întemeiate  motivele de recurs înfățișate și

dezvoltate de recurenți, subsumate criticilor privind motivarea deficitară

și neconvingătoare a hotărârilor atacate, cu consecința generării

excesului de putere din partea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În acest context,

Înalta Curte, reamintește, în acord cu jurisprudența sa constantă, că

analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 3 din

Regulament, nu trebuie să fie formală ci trebuie să asigure luarea unei decizii

obiective, în condiții de transparență, legalitate și

oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de

transfer, cu menținerea unui echilibru între

interesul public pe

care C.S.M. are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant

al independenței justiției și interesului legitim privat al persoanei care a

formulat o cerere de transfer.

Însă, examinând

întregul probatoriu administrat, respectiv înscrisurile depuse la dosar, Înalta

Curte reține că în cazul recurenților, intimatul C.S.M. nu a examinat în

mod efectiv și concret toate criteriile invocate de recurenți în motivarea

cererilor de transfer formulate, prin prisma dispozițiilor legale în

materie, ceea ce echivalează cu o motivare deficitară, aspect ce va fi

reținută ca prim motiv de nelegalitate în cauza de față.

Astfel, analizând

hotărârile atacate, în limitele criticilor aduse prin cererea de recurs, Înalta

Curte constată că intimatul în motivarea ambelor hotărâri, s-a rezumat în mare

parte l-a expunerea detaliată a dispozițiile legale incidente precum

și l-a redarea unor date statistice referitoare la instanțele

implicate în cele două proceduri de transfer (posturi ocupate/vacante,

încărcătură medie/ judecător, încărcătura medie/ schemă) fără a analiza și

motivele de ordin personal, invocate de fiecare recurent, de altfel,

circumscrise criteriilor prevăzute în art. 3 din Regulament, menite a contura o

situație juridică individuală și subiectivă, specifică fiecărei cereri de

transfer.

Așadar, motivele

pentru care s-a apreciat, în concret, că se impune respingerea

contestației și implicit a cererii recurentei C.S.C. de transfer de

la Curtea de Apel București la Curtea de Apel Craiova, se rezumă, practic

la două aspecte respectiv vechimea de numai 3 luni la instanța de la care

se solicită transferul și în gradul aferent instanței la care se

solicită transferul precum și existența unor avize

favorabile/nefavorabile exprimate de instanțele implicate.

Aceeași

abordare formală se observă și în cazul recurentului G.C.A., în

condițiile în care respingerea cererii de transfer de la Curtea de Apel

Craiova la Curtea de Apel București, a fost justificată în esență,

prin prisma lipsei posturilor de judecător efectiv vacante disponibile la

Curtea de Apel București și la avizele exprimate de instanțele

implicate.

Așadar, din

lecturarea hotărârilor contestate rezultă că intimatul C.S.M., trecând, în mod

discreționar, peste analiza motivelor de ordin personal invocate de

fiecare recurent în motivarea cererii de transfer formulate, circumscrise unor

criterii prevăzute de art. 3 din Regulament, (domiciliul solicitantului; locul

de muncă al soțului sau soției; distanța dintre domiciliul și sediul instanței

sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și

posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de

sănătate și situația familială) a soluționat

cele două cereri de transfer, doar, prin

prisma unor criterii referitoare la volumul de activitate al instanțelor

implicate în procedurile de transfer analizate, la numărul posturilor vacante

la respectivele instanțe, precum și la vechimea efectivă în funcția

de judecător/ vechimea la instanța de la care se solicită transferul, fără a

ține cont de faptul că, în raport de dispozițiile art. 3 din

Regulament, respectivele criterii nu au un caracter absolut și nu

justifică excluderea de plano a criteriile de ordin personal, care de altfel,

particularizează fiecare cerere de transfer în parte.

Totodată, astfel cum Înalta

Curte a statuat deja în practica sa în această materie împrejurarea că

intimatul C.S.M. beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel

de acte cum sunt cele atacate în cauză nu poate conduce la concluzia că puterea

decizională a instituției se poate manifesta independent de  criteriile

obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar

avea un caracter arbitrar.

Așadar, un motiv

comun de nelegalitate al celor două hotărâri contestate, îl reprezintă încălcare

dispozițiilor art. 3 din Regulament sub aspectul soluționării celor

două cereri de transfer prin raportarea selectivă doar la o parte dintre

criteriile reglementate în condițiile în care respectiva normă juridică

impune fără echivoc, în analiza unei cereri de transfer, prin sintagma vor fi

avute în vedere următoarele criterii, menținerea unui just echilibru între

criteriile de ordin obiectiv referitoare la situația

instanțelor/parchetelor implicate într-o procedură de transfer ci

criteriile de ordin personal ale solicitantului, ceea ce impune, ca și

premisă, analiza tuturor motivelor invocate în susținerea unei cereri de

transfer.

Totodată, Înalta

Curte constată că Plenul C.S.M. prin hotărârile contestate nu a realizat, chiar

prin raportare la criteriile reținute, o motivare convingătoare, în

argumentarea soluției de respingere a celor două cererii de transfer.

Astfel, argumentele

referitoare la împrejurarea că recurenta C.S.C. are o vechime de numai 3 luni

la instanța de la care solicită transferul și în gradul aferent

instanței la care solicită transferul apar ca neavând caracter

convingător, chiar în contextul recunoașterii marjei largi de apreciere la care

este îndreptățit C.S.M., în condițiile în care, intimatul s-a raportat în

mod diferit la respectivele criterii atunci când prin Hotărârea Secției

pentru judecători a C.S.M. nr. 575 din 18 iulie 2012, revocată ulterior prin

Hotărârea nr. 664 din 21 august 2012 a Secției pentru Judecători, a

aprobat transferul recurentei de la Curtea de Apel București la Curtea de

Apel Craiova, chiar în absența unui loc efectiv vacant, la data formulării

cererii, începând cu data de 01 octombrie 2012, în considerarea motivelor de

ordin personal ale acestei.

Totodată, Înalta

Curte constată că intimatul C.S.M. nu a dat eficiență, în soluționarea

cererii de transfer a recurentei nici altor criterii la care a făcut referire

în cuprinsul hotărârii contestate, respectiv existența unui post vacant la

instanța unde s-a solicitat transferul, avizul pozitiv emis de Curtea de

Apel Craiova și criteriului referitor la volumului de activitate de la

Curtea de Apel Craiova care depășea atât media națională cât și

media Curții de Apel București (în primul semestru al anului 2012,

încărcătura medie/ judecător a fost de 907 cauze, față de media

națională de 806 cauze/ judecător, iar încărcătura medie schemă/ schemă a

fost de 907 cauze, spre deosebire de media națională de 800 cauze/schemă)

împrejurare a conduce la reținerea caracterului arbitrar al actului

administrativ contestat.

În fine, în

condițiile în care respingerea cererii de transfer a recurentei C.S.C., nu

este justificată prin prisma criteriului referitor la vechimea de numai 3 luni

la instanța de la care solicită transferul și în gradul aferent

instanței la care solicită transferul, este lesne de reținut excesul

de putere al intimatului în emiterea hotărârii contestate.

De asemenea, pe lângă

aspectele, deja, expuse care în parte își găsesc aplicare și în cazul

hotărârii contestate de recurentul G.C.A., argumentul inexistenței posturilor

efectiv vacante la Curtea de Apel București, în contextul modului în care

intimatul s-a raportat, în practica sa, la noțiunea de post efectiv

vacant, ca și avizul negativ exprimat de instanța la care s-a

solicitat transferul, reținut ca atare, în motivarea hotărârii de respingere a

cererii de transfer a recurentului G.C.A., nu este apreciat de Înalta Curte, ca

fiind convingător în justificarea soluției adoptate, câtă vreme din

situația publicată pe sit-ul intimatului la data de 03 septembrie 2012, în

considerarea căreia a și fost formulată respectiva cerere de transfer,

apare ca fiind vacant un post iar avizul negativ emis de Curtea de Apel

București nu este de natură a antrena automat respingerea cererii

formulate, în condițiile în care în absența unei motivări nu are  o

natură obiectivă.

Raportat la argumentele

astfel expuse, Înalta Curte, în raportat la conținutul textelor de lege incidente

în cauză, respectiv prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004, coroborate cu

prevederile art. 3 din Regulament constată că motivarea soluțiilor adoptate,

prin hotărârile contestată, este deficitară și neconvingătoare, aspect ce

conduce nemijlocit la conturarea excesului de putere, în sensul art. 2 lit. n)

teza a II-a din Legea nr. 554/2004, și ca atare generator al caracterului nelegal

al celor două acte supuse cenzurii instanței.

Drept urmare, fiind

întemeiate motivele de recurs de față, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. cu referire la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se va admite recursul

declarat  și se va dispune anularea Hotărârilor nr. 1009 și nr. 1010 din 1

noiembrie 2012 a Plenului C.S.M. și a Hotărârilor Secției pentru

Judecători nr. 703 și nr. 732 din 27 septembrie 2012, cu consecința

obligării intimatului l-a emite unei noi  hotărâri prin care să se admită cererile

de transfer pentru recurentul G.C.A. de la Curtea de Apel Craiova la Curtea de

Apel București, iar pentru recurenta C.C.S. de la Curtea de Apel

București la Curtea de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Admite recursul

formulat de C.S.C. și de G.C.A. împotriva Hotărârilor nr. 1009 și nr.

1010 din 1 noiembrie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează hotărârile

sus menționate, precum și Hotărârile Secției pentru Judecători nr.

703 și nr. 732 din 27 septembrie 2012.

Obligă intimatul Consiliul

Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre prin care să aprobe

transferul recurentului G.C.A. din funcția de judecător de la Curtea de

Apel Craiova în funcția de judecător la Curtea de Apel București,

precum și transferul recurentei C.S.C. din funcția de judecător la

Curtea de Apel București în funcția de judecător la Curtea de Apel

Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2013.