ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.06.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3796/2011

HOTĂRÂRE
28.06.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3796/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 46 din 24 martie 2011, Curtea

de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins,

ca nefondată, excepția de nelegalitate a prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007

emis de Președintele C.N.A.S., invocată de reclamantul D.L., în Dosarul nr. 6629/110/2010

al Tribunalului Bacău, în contradictoriu cu Președintele C.N.A.S., C.N.A.S. și C.A.S.

a Județului Bacău.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Dispozițiile art. 35 din

Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele Casei Naționale de Sănătate, ce constituie

obiectul excepției de nelegalitate, au următorul conținut:

„Alin. (1) În conformitate

cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 C. proc. fisc., pentru obligațiile de

plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de

asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F.,

titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32

alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al C.A.S., precum și hotărârile

judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă

de organul competent al C.A.S. și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol

de la A.N.A.F..

Alin. (2) Titlul de creanță

prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este

scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.”

Reclamantul a arătat că

aceste dispoziții adaugă la lege deoarece art. 216 din Legea nr. 95/2006, cu modificările

ulterioare, incident în cauză, stabilește că: „În cazul neachitării la termen, potrivit

legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât

cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., C.N.A.S., prin casele

de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea

măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului

și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc.

fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Prima instanță reține

că ordinul ale cărui prevederi sunt supuse analizei, pe calea excepției de nelegalitate

a fost emis pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor

justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat pentru

plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru

încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate,

având ca temei dispozițiile art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) și (4), art.

216, art. 256-260, art. 261 alin. (2) și (4) și ale art. 281 alin. (2) din Legea

nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările

ulterioare, și ale art. 7, ale art. 17 alin. (5) și ale art. 18 pct. 36 din Statutul

C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006.

Art. 216 din Legea

nr. 95/2006 face trimitere directă la dispozițiile O.G. nr. 92/2003, C. proc. fisc.,

la stabilirea măsurilor ce se impun pentru ca C.N.A.S., prin casele de asigurări

sau persoane fizice ori juridice specializate să procedeze la aplicarea măsurilor

de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor

de întârziere în cazul neachitării la termen a contribuțiilor datorate fondului

de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor

se face de către A.N.A.F..

Art. 261 alin. (2) din

aceeași lege, stabilește că C.N.A.S. aprobă norme privind desfășurarea activității

de executare silită a creanțelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele

decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F..

Conform dispozițiilor

art. 141 alin. (1) C. proc. fisc., executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează

în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către

organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal

debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, între C.N.A.S. și A.N.A.F. s-a încheiat Protocolul

înregistrat în evidențele C.N.A.S. sub nr. AA din 26 octombrie 2007 iar în evidențele

A.N.A.F. cu nr. BB din 30 octombrie 2007, în baza căruia A.N.A.F. se obligă să furnizeze

C.N.A.S. date cu privire la persoanele care fac parte din următoarele categorii:

persoane care realizează venituri din profesii libere, din drepturi de proprietate

intelectuală, din dividende, dobânzi și din cedarea folosinței bunurilor, din agricultură

și silvicultură care sunt impozitate conform Legii nr. 571/2003 privind C.

fisc., cu modificările și completările ulterioare, în scopul exercitării atribuțiilor

legale ale acestora, atribuții legale care se referă la stabilirea creanțelor și

executarea silită, deoarece altfel nu s-ar justifica rațiunea pentru care A.N.A.F.

furnizează aceste date C.N.A.S..

Prima instanță, analizând

prevederile din art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, prin prisma competențelor atribuite

caselor de asigurări de sănătate în aplicarea măsurilor de executare silită, competențe

ce se încadrează în dispozițiile cuprinse în O.G. nr. 92/2003 și care, raportat

la dispozițiile legale în baza cărora au fost emise, respectiv cele ale Legii

nr. 95/2006, nu trebuie interpretate individual, apreciază că acestea nu pot fi

considerate că adaugă la lege.

Astfel, se arată în considerentele

sentinței atacate, faptul că în cuprinsul art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis

de Președintele C.N.A.S. se stipulează posibilitatea emiterii unei decizii de impunere

de către organul competent al C.A.S. nu este de natură a reprezenta o adăugare la

lege (la dispozițiile art. 216 din Legea nr. 95/2006), în situația în care gestionarea

fondului unic de asigurări de sănătate, fond ce se constituie din contribuția pentru

asigurări de sănătate, se realizează atât prin C.N.A.S. cât și prin casele de asigurări

expres indicate (art. 209 alin. (3) din Legea nr. 95/2006), datele necesare referitoare

la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, fiind în posesia acestora.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs D.L..

În motivarea recursului

formulat, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că hotărârea instanței de

fond este nemotivată și bazată pe un raționament greșit întrucât are în vedere un

protocol încheiat între A.N.A.F. și C.N.A.S. potrivit căruia sunt stabilite atribuții

ale C.N.A.S. privind stabilirea creanțelor și executarea silită, pe această cale

instanța de fond concluzionând că C.N.A.S. are drept atribuții stabilirea creanțelor

și emiterea deciziilor de impunere.

Consideră recurenta că

acest raționament este greșit întrucât instanța trebuia să aibă în vedere un text

de lege și nu protocolul încheiat între cele două instituții.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, art. 304

1

Intimatele C.N.A.S. și

C.N.A.S. Bacău au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului

formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, susținând

în esență că ordinul atacat este legal.

Examinând sentința atacată

în raport cu criticile formulate de recurenta-reclamantă, de dispozițiile legale

incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

civ., Înalta Curte apreciază că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează

a fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., având în

vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, referitor la prevederile

art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 al președintelui C.N.A.S. s-a susținut de către

reclamantă că nu sunt legale, întrucât, deși legea abilitează casele de asigurări

de sănătate numai la luarea măsurilor de executare silită, se stabilește dreptul

acestora de a emite decizii de impunere ce constituie titluri de creanță, pentru

obligațiile de plată ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract

de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către

organele fiscale.

Dispozițiile sus-menționate

au fost în mod corect apreciate ca fiind în concordanță cu prevederile art. 216

din Legea nr. 95/2006, act normativ în executarea căruia a fost emis ordinul și

cu dispozițiile art. 141 C. proc. fisc. .

Astfel, în conformitate

cu aceste dispoziții legale, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează

în temeiul unui titlu executoriu emis de către organul executare competent care,

pentru contribuțiile persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea

veniturilor se face de către A.N.A.F., este chiar C.N.A.S. prin casele județene

de asigurări de sănătate.

Contrar celor susținute

de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut de

către prima instanță legalitatea dispozițiilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007

prin raportare la dispozițiile art. 216 din Legea nr. 95/2006.

Referirile recurentei-reclamante

cu privire la analizarea excepției de nelegalitate de către instanța de fond prin

raportare la dispozițiile Protocolului încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F. prin

care s-au reglementat modalitățile de furnizare a unor date între cele două instituții,

în scopul exercitării atribuțiilor legale ale acesteia, respectiv în vederea stabilirii

calității de asigurat a persoanelor, sunt nefondate, prin sentința criticată, instanța

de fond analizând excepția de nelegalitate, invocată cu privire la art. 35 din Ordinul

nr. 617/2007, prin raportare la dispozițiile legale în baza cărora a fost emis.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte reținând că sentința pronunțată de către instanța

de fond este legală și temeinică, urmând a fi menținută și în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de D.L. împotriva sentinței

nr. 46 din 24 martie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 iunie

2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-09-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3878/2010
instanță a respins excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate reținând, în esență, că la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a fost adoptată soluția de principiu în sensul că este admisibilă e
ÎCCJ 2011-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4731/2011
în documentația care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 617/2007, probă care era necesară pentru a se putea analiza motivele determinante ale emiterii ordinului. În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat fie casarea hotărârii și tri
ÎCCJ 2015-04-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1651/2015
reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a CNAS
ÎCCJ 2011-09-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4414/2011
legii, în celelalte situații, constituirea, gestionarea fondurilor, se realizează potrivit legii, în cauza de față de către C.N.A.S. prin C.A.S. în raport de cele conferite de acte normative chiar anterioare. Pe de altă parte, reține instan
ÎCCJ 2013-06-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6005/2013
ve a Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate instanța a respins aceasta excepție având în vedere că acesta este emitentul ordinului atacat, competenta emiterii de ordine fiindu-i conferită de art. 17 alin. (5) din Statutul CN
Sursă