ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3576/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3576/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Circumstanțele cauzei. Soluția primei

instanțe

1.1.Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de

2 iulie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P.F.C., constatarea

calității acestuia de colaborator al Securității.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost recrutat la data de 07 aprilie

1980 în scopul supravegherii informative a colegilor săi, în special a

studenților străini din cadrul Facultății de Tehnologia și Chimia Produselor

Alimentare și Tehnica Pescuitului din Galați, astfel cum rezultă din Nota de

constatare din 08 aprilie 2009.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâtul P.F.C. a invocat faptul că, pe de o parte, nota de constatare nu a fost

însoțită de avizul Direcției Juridice din cadrul Consiliului Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, iar pe de altă parte, că informațiile furnizate

nu s-au referit la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist

și nu au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

1.2. Prin sentința civilă

nr. 2442 din 25 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul P.F.C. și a constatat calitatea

pârâtului P.F.C. de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere că, urmare a angajamentului

semnat, pârâtul a furnizat o serie de informații privind activități contrare regimului

comunist, respectiv ascultarea postului de radio străin „E.L.”, povestirea de anecdote

privind pe președintele republicii și persoanele din anturajul lui, exprimarea unei

nemulțumiri privind calitatea produselor de la cantină și prețul lor, furnizarea

acestor informații fiind de natură să ducă la îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului și la declanșarea unor acțiuni de urmărire și de represiune

a persoanelor vizate.

Referitor la avizul Direcției

Juridice, instanța de fond a apreciat că acest aviz nu constituie o condiție de

admisibilitate a acțiunii formulată de recurentul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității în fața instanței de judecată.

pârâtul P.F.C..

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs în termenul legal pârâtul

P.F.C., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și ale

art. 304

1

din C. proc. civ..

Printr-un prim motiv de

recurs recurentul a susținut că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății, schimbând natura acestuia.

În opinia recurentului

o astfel de acțiune cum este cea formulată de intimatul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității nu este și nici nu putea fi o acțiune în contencios

administrativ, ci, astfel cum a titrat-o reclamantul, este o acțiune în constatare.

În contextul unei ample

analize teoretice a reglementării în această materie și a unei demonstrații pornind

de la repere logice și comparative, recurentul a arătat că reglementarea anterioară

a fost declarată neconstituțională, astfel că vechea neconformitate nu mai poate

fi acceptată.

Astfel, pornind de la

definirea legală a contenciosului administrativ și de la normele legale ca definesc

această materie rezultă că activitatea de soluționare a unor astfel de pricini presupune

obligatoriu existența unui litigiu în care cel puțin o parte este o autoritate publică

dar și emiterea sau încheierea unui act administrativ sau existența unei cereri

nerezolvate, niciuna dintre aceste condiții nefiind întrunită în situația acțiunilor

în constatare reglementate prin O.U.G. nr. 24/2008.

Printr-un al doilea motiv

de recurs recurentul a susținut că instanța de fond nu a analizat incidența dreptului

la deconspirare, confundând relația cu Securitatea cu „calitatea de colaborator”.

Dezvoltând și acest motiv

de recurs prin raportare la prevederile art. 111 C. proc. civ. ce definesc acțiunea

în constatare, recurentul a menționat că denumirea acțiunii impusă de O.U.G.

nr. 24/2008, fără alte precizări, impune explicitarea ei prin prevederile dreptului

comun în materie.

Raportându-se la prevederile

O.U.G. nr. 24/2008, recurentul a menționat că reglementarea în ceea ce privește

deconspirarea unor colaboratori este incoerentă și cunoaște o serie de limite, expres

arătate, ceea ce finalmente demonstrează însă că în accepțiunea legii, nu orice

relație cu securitatea este supusă deconspirării.

Așa fiind, conținutul

juridic al sintagmei „colaborator al securității” implică o analiză aprofundată

ce urmează a se efectua de către instanța competentă, de la caz la caz, dacă sunt

întrunite condițiile cumulative impuse prin reglementare pentru atribuirea „calității”.

În acest sens se impunea

ca prima instanță să observe că cele mai multe informații furnizate de pârât aveau

un cu totul alt conținut decât acela de susținere a regimului totalitar și nici

nu vizau îngrădirea sau limitarea drepturilor și libertăților fundamentale ale unei

sau mai multor persoane, deși aparent relația pârâtului cu Securitatea ar fi fost

posibilă.

În acest sens s-a arătat

că cele mai multe informații au privit delicvența de drept comun, altele au cuprins

relatări exclusiv pozitive și în mod izolat s-a impus explicarea unei mari pagube

economice și ecologice.

În opinia recurentului

judecătorul fondului a multiplicat un caz singular, după cum și concluziile reținute

apar ca fiind forțate, date fiind realitățile vremii.

În fine, printr-un al

treilea motiv de recurs s-a susținut că acțiunea a fost introdusă și fără respectarea

uneia dintre condițiile prealabile obligatorii prevăzute de lege, respectiv fără

parcurgerea celor trei niveluri de analiză prealabilă introducerii acțiunii și anume

constatarea direcției de investigații, avizul direcției juridice și decizia colegiului.

În acest context raportat

la prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 24/2008 recurentul a susținut că simpla absență

a avizului direcției juridice face acțiunea inadmisibilă, în condițiile în care,

prin acțiunea introductivă și înscrisurile anexate reclamantul nu a făcut dovada

existenței avizului obligatoriu al Direcției Juridice, întrucât demonstrează că

nu a existat în prealabil avizul de legalitate al direcției de resort.

desfășurată în fața instanței de control judiciar

Raportat la motivele de

recurs înfățișate de recurent, Înalta Curte a solicitat intimatului Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității, în condițiile art. 305 C. proc. civ., depunerea

la dosar a înscrisurilor doveditoare ale parcurgerii acțiunii, conform art. 7

alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008.

Reclamantul-intimat a

depus astfel la dosar un set de înscrisuri și anume:

-adresa C.N.P.A.S. din

10 iulie 2009 prin care i se comunică recurentului Nota de constatare din 8 aprilie

2009 întocmită cu referire la persoana sa, verificat din oficiu și aprobată conform

art. 8 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în ședința Colegiului C.N.P.A.S.;

- dovada expediției poștale;

- avizul direcției juridice

din 7 mai 2009, prin care, în temeiul art. 7 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 24/2008,

coroborat cu art. 35 alin. (5) din Regulamentul de organizare și funcționare al

C.N.P.A.S., s-a opinat că documentele din Nota de constatare din 8 aprilie 2009

se circumscriu noțiunii de colaborator al Securității, raportat la art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008 și

- extras din procesul

verbal al ședinței Colegiului din 30 iunie 2009.

instanței de recurs

Recursul nu este fondat.

Examinând actele și lucrările

dosarului ca și sentința atacată în raport de criticile formulate, față de prevederile

legale incidente din materia supusă verificării și prin prisma probelor noi administrate

în recurs, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate

de natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea

celor în continuare arătate.

Analizând susținerile

și criticile recurentului-reclamant subsumate primelor două motive de recurs Înalta

Curte reține, cu prioritate, împrejurarea că acestea reprezintă, în mare parte,

aprecieri critice, cu valoare doctrinară, ce vizează reglementarea cuprinsă în O.U.G.

nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, în

ansamblul său.

Independent de împrejurarea

că toate aceste considerațiuni teoretice nu se subsumează efectiv vreunuia dintre

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte arată,

în contextul examinării lor și prin raportare la prevederile art. 304

1

C. proc. civ., că nu sunt de natură a demonstra că judecătorul fondului ar fi examinat

acțiunea și actul juridic dedus judecății, prin schimbarea naturii juridice a acestuia.

Instanța de fond a fost

legal investită și a soluționat cauza de față în limitele investirii sale, în conformitate

cu prevederile art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 293/2008.

Potrivit acestei norme

legale acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator

al acesteia se introduce la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții

de Apel București, putând fi atacată cu recurs, în condițiile legii.

Așa fiind, în temeiul

unei reglementări speciale competența de soluționare a cauzelor de tipul celei ce

face obiectul dosarului de față aparține instanțelor de contencios administrativ,

fiind incidente și prevederile art. 1 alin. (8) teza a II-a din Legea nr. 554/2004,

republicată, denumirea acțiunii nefiind de natură a atrage competența instanțelor

civile, pe procedura de drept comun, potrivit art. 111 C. proc. civ., după cum a

susținut recurentul.

De altfel, în examinarea

conformității cu normele constituționale a diferitelor texte cuprinse în O.U.G.

nr. 24/2008, Curtea Constituțională a statuat prin numeroase decizii că acestea

nu contravin Constituției, noua reglementare operând o reconfigurare a Consiliului

Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca autoritate administrativă autonomă,

lipsită de atribuții jurisdicționale și ale cărei acte sunt supuse controlului instanțelor

de judecată

1

.

___________

1

A se vedea în acest

sens Deciziile Curții Constituționale nr. 1476/10 noiembrie 2009; nr. 267/24

februarie 2009; nr.980/25 iunie 2009 și nr. 530/9 aprilie 2009.

Tot în examinarea variatelor

critici de neconstituționalitate ce au făcut obiectul sesizării în mod succesiv

a Curții Constituționale s-a reținut că nu este întemeiată nici critica referitoare

la pretinsa nerespectare a principiului egalității în drepturi întrucât art. 11

alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 nu instituie niciun privilegiu și nicio discriminare

pe criterii arbitrare, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.

Neîntemeiate sunt și criticile

recurentului vizând modalitatea în care prima instanță a analizat și reținut îndeplinirea

cumulativă a cerințelor art. 2 lit. b) din actul normativ indicat pentru a stabili

calitatea de colaborator al Securității a domnului P.F.C..

Instanța de control judiciar

apreciază că judecătorul fondului a realizat o interpretare coerentă și judicioasă

a întregului material probator aflat la dosar, chiar dacă în manieră mai concisă,

concluzionând în sensul că prin informațiile furnizate, urmare a angajamentului

semnat la data de 7 aprilie 1980 cu numele conspirativ „P.”, recurentul a generat

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate, cu precădere

colegi studenți.

Nu sunt așadar întemeiate

susținerile recurentului vizând caracterul inofensiv al informațiilor furnizate

și minimalizarea consecințelor acestora, după cum nu poate fi reținută nici afirmația

potrivit cu care judecătorul fondului ar fi multiplicat un caz singular pentru a

reține calitatea de colaborator al Securității a recurentului. Și aceasta întrucât

în condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008

2

nu se impune existența

unei pluralități de acte de colaborare, fiind suficientă și o singură informație

care să întrunească condițiile impuse de această prevedere legală.

___________

2

Art. 2

.

- În

înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și

expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

b)

colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații, indiferent

sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de

lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile

potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații

cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare,

date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori

de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie

cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al

Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care

consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar.

În fine, în raport și

de probele noi administrate în recurs, Înalta Curte constată că și criticile vizând

nerespectarea de către reclamanta Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității a normelor de procedură, prealabil introducerii acțiunii pe rolul instanței

de contencios administrativ, sunt nefondate.

Înscrisurile depuse atestă

că reclamanta-intimată a parcurs toate etapele procedurale menționate în Secțiunea

a III-a din O.U.G. nr. 24/2008 (art. 6-10) astfel că nici din această perspectivă

nu poate fi reținut vreun viciu cu referire la demersul judiciar întreprins.

Față de toate cele mai

sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge așadar,

ca nefondat, recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.F.C. împotriva

sentinței civile nr. 2442 din 25 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 iunie

2011.