ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3541/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta Z.L. a chemat în judecată Guvernul României, urmând a fi citat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea H.G. nr. 737/2010. Totodată, reclamanta a solicitat și suspendarea actului administrativ atacat. În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 și 14 din Legea nr. 554/2004, republicată. Guvernul României a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile. Prin sentința civilă nr. 387/CA din 11 noiembrie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulată de către reclamanta Z.L., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluția instanța de fond a reținut că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie obligația, în cazul acțiunilor întemeiate pe legea contenciosului administrativ, de a solicita autorității emitente revocarea actului. Această obligație există și în cazul actelor administrative normative, legea nestabilind în cazul acestora un termen în care plângerea prealabilă poate fi formulată. Reținându-se că reclamanta nu s-a adresat anterior formulării acțiunii în justiție emitentului actului pentru a cere revocarea sa, a fost admisă excepția inadmisibilității, iar acțiunea a fost respinsă, ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta Z.L.

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că motivul respingerii cererii a fost lipsa plângerii prealabile, respectiv solicitarea autorității emitente de a revoca actul. Având în vedere că Legea nr. 554/2004 instituie această obligație dar nu stabilește vreun termen în care aceasta să fie formulată, recurenta a anexat dovada trimiterii cererii de revocare a H.G. nr. 737/2010 către emitentul actului. Recurenta prin motivele de recurs reiterează criticile formulate în fața instanței de fond. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluția instanța a avut în vedere următoarele considerente. Conform art. 7 alin. ( 1 ) : „ Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia” , iar p otrivit art. 7 alin. (1 1 ): „ În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând”. Din actele și lucrările dosarului rezultă fără putință de tăgadă că, în cauză, recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit această obligație.

Prin urmare, neîndeplinirea de către recurenta-reclamantă a acestei obligații a fost corect constatată de către instanța de fond în soluționarea excepției invocate de pârâți. Înscrisurile noi depuse, în recurs, nu constituie dovada îndeplinirii procedurii prealabile. Petiția adresată de recurenta-reclamantă autorității pârâte a fost înregistrată la data de 16 februarie 2011, ulterior datei la care a fost sesizată instanța de contencios administrativ cu acțiunea în anulare, respectiv 22 septembrie 2010 . Susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia Legea nr. 554/2004 nu stabilește un termen în care plângerea prealabilă să fie formulată este neîntemeiată și nu poate fi primită. Din interpretarea logico-juridică a textului legal sus citat rezultă că plângerea prealabilă trebuie formulată anterior sesizării instanței de contencios administrativ.

Chiar denumirea acesteia indică faptul că trebuie adresată emitentului actului „în prealabil”, deci, înainte de introducerea acțiunii. De altfel, n-ar avea nicio rațiune să se formuleze o astfel de plângere în timpul procesului, poate numai în încercarea de a se soluționa amiabil litigiul. Având în vedere faptul că instanța de fond a respins acțiunea pe o excepție, care se constată de către instanța de recurs că este întemeiată, nu se mai impune a fi analizate și celelalte motive de recurs invocate de recurenta-reclamantă. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Z.L., împotriva sentinței civile nr. 387/CA din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2011.