ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3541/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta Z.L. a

chemat în judecată Guvernul României, urmând a fi citat și Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea H.G. nr. 737/2010.

Totodată, reclamanta a solicitat și suspendarea actului administrativ atacat.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 1 și 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Guvernul României a

depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii

pentru lipsa plângerii prealabile.

Prin sentința civilă

nr. 387/CA din 11 noiembrie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

inadmisibilității acțiunii formulată de către reclamanta Z.L., în

contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării și a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluția instanța de fond a reținut că art. 7 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 instituie obligația, în cazul acțiunilor întemeiate pe legea

contenciosului administrativ, de a solicita autorității emitente revocarea

actului. Această obligație există și în cazul actelor administrative normative,

legea nestabilind în cazul acestora un termen în care plângerea prealabilă poate

fi formulată.

Reținându-se că

reclamanta nu s-a adresat anterior formulării acțiunii în justiție emitentului

actului pentru a cere revocarea sa, a fost admisă excepția inadmisibilității,

iar acțiunea

a fost

respinsă, ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamanta Z.L. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că motivul respingerii cererii a fost lipsa plângerii

prealabile, respectiv solicitarea autorității emitente de a revoca actul.

Având în vedere că

Legea nr. 554/2004 instituie această obligație dar nu stabilește vreun termen

în care aceasta să fie formulată, recurenta a anexat dovada trimiterii cererii

de revocare a H.G. nr. 737/2010 către emitentul actului.

Recurenta prin

motivele de recurs reiterează criticile formulate în fața instanței de fond.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluția instanța a avut în vedere următoarele considerente.

Conform art. 7 alin.

(

1

)

:

„

Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ

competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să

solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă

aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,

revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”

, iar p

otrivit art. 7 alin.

(1

1

): „

În cazul actului administrativ

normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând”.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă fără putință de tăgadă că, în cauză,

recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit această obligație.

Prin

urmare, neîndeplinirea de către recurenta-reclamantă a acestei obligații a fost

corect constatată de către instanța de fond în soluționarea excepției invocate

de pârâți.

Înscrisurile

noi depuse, în recurs, nu constituie dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Petiția

adresată de recurenta-reclamantă autorității pârâte a fost înregistrată la data

de 16 februarie 2011, ulterior datei la care a fost sesizată instanța de

contencios administrativ cu acțiunea în anulare, respectiv 22 septembrie

2010

.

Susținerea

recurentei-reclamante potrivit căreia Legea nr. 554/2004 nu stabilește un termen

în care plângerea prealabilă să fie formulată este neîntemeiată și nu poate fi primită.

Din interpretarea

logico-juridică a textului legal sus citat rezultă că plângerea prealabilă trebuie

formulată anterior sesizării instanței de contencios administrativ.

Chiar denumirea

acesteia indică faptul că trebuie adresată emitentului actului „în prealabil”, deci,

înainte de introducerea acțiunii.

De altfel,

n-ar avea nicio rațiune să se formuleze o astfel de plângere în timpul procesului,

poate numai în încercarea de a se soluționa amiabil litigiul.

Având în vedere

faptul că instanța de fond a respins acțiunea pe o excepție, care se constată de

către instanța de recurs că este întemeiată, nu se mai impune a fi analizate și

celelalte motive de recurs invocate de recurenta-reclamantă.

Astfel fiind,

Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate

și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală,

pe care o va menține.

În consecință,

pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Z.L., împotriva

sentinței civile nr. 387/CA din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie

2011.