ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3310/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3310/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții U.V., M.D.V., P.A.B., P.M.I., P.M., P.R., Ș.I., O.C.Ș., D.F.C., E.I. și V.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale - Statul Major General - UM XX anularea adresei din 01 iunie 2010, obligarea pârâtului să emită aviz favorabil pentru PUZ privind terenul situat în extravilanul comunei P.L., jud. Ilfov, în suprafață de 85.879,00 mp precum și la plata de despăgubiri în cuantum de 500.00 RON, și suspendarea executării actului până la pronunțarea instanței de fond.
În motivarea cererii, reclamanții au susținut că pârâtul ar fi refuzat în mod nejustificat emiterea avizului sub pretextul că terenul respectiv s-ar afla în administrarea UM YY București, deși unitatea în cauză susținuse anterior că nu a administrat niciodată acest teren și că acesta nu este în evidența sa cadastrală. Au mai arătat că terenul în discuție se afla înscris în cadastrul funciar al orașului P.L. la data de referință 01 ianuarie 1990 prevăzută de Legea nr. 18/1991 ca fiind deținut de C.A.P. P.L., că invocarea unor acte de transfer de către pârâtul Ministerul Apărării Naționale este hilară și că terenul în cauză nu poate aparține domeniului public, fiind retrocedat. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4917 din 7 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că în cauză nu poate fi vorba despre un refuz nejustificat de emitere a avizului favorabil pentru PUZ și nici de nelegalitatea avizulu inegativ. Curtea a considerat că adresa emisă de către UM YY București, prin care aceasta a arătat că nu a administrat niciodată acest teren și că acesta nu este în evidența sa cadastrală nu poate fi luată în considerare, întrucând din actele depuse rezultă că unitatea respectivă a primit în administrare terenul abia în 29 septembrie 2005, după emiterea adresei în cauză, terenul fiind predat de către unitatea UM ZZ.
A mai reținut instanța de fond că din dispozițiile din 26 aprilie 1963 și din 4 septembrie 1963 ale Consiliului Superior al Agriculturii - Comitetul Executiv, reiese că doua suprafețe de teren de 20 ha, de pe raza comunei P.L., au fost transmise de la două societăți de stat în administrarea Ministerului Fortelor Armate pentru nevoi militare, și că, în consecință, terenurile respective nu au apartinut fostelor CAP-uri și prin urmare nici nu puteau face obiectul Legii nr. 18/1991, iar pe de alta parte ele aveau destinație militară și conform anexei 1 pct. 1. 23. din Legea nr. 213/1998 făceau parte din domeniul public al statului, fiind bunuri inalienabile. S-a mai constatat că din planurile de amplasament și delimitare 1:5000, reiese că suprafața de 82283 mp este practic scoasă din poligon, parcelele fiind învecinate cu poligonul, situarea celor două parcele fiind, astfel, în concordanță cu cele susținute de către pârât.
Curtea a mai arătat că eventualele litigii cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului în cauză sunt de competența instanțelor de drept comun, instanța de contencios neavând competența de a statua asupra dreptului de proprietate al părților, ci doar să aprecieze dacă pârâtul ar fi refuzat să își dea avizul favorabil fără a avea în sprijinul său nici un act care să justifice acest refuz. Instanta fondului a mai constatat că Primăria comunei P.L., înainte de emiterea titlurilor de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, în 20 septembrie 2005, nu s-a adresat decât unei unități militare și nu pârâtei ori Ministerului Apărării Naționale pentru a clarifica situația terenurilor respective și că, dacă nu ar fi avut dubii cu privire la apartenența terenului în cauză nu ar fi fost justificată adresa către UM YY.
A mai apreciat Curtea că faptul ca nu exista litigiu în 2007 între Primăria comunei P.L. și UM YY nu înseamnă că terenurile pentru care au fost emise titluri de proprietate pe numele unor persoane fizice în 2005 au fost avute în vedere de acest proces-verbal, iar, pe de altă parte, dacă au fost emise titluri de proprietate în 2005 atunci Primăria nu mai avea nici un titlu asupra terenurilor și prin urmare nu avea nici ce litigii să aiba cu UM YY. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termenul legal, reclamanții U.V., M.D.V., P.A.B., P.M.I., P.M., P.R., Ș.I., O.C.Ș., D.F.C., E.I. și V.C., solicitând casarea sentinței recurate și admiterea cererii lor, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc.
civ.. În motivarea căii de atac, recurenții au criticat instanța de fond pentru lipsa imparțialității și examinarea superficială a probelor, susținând, în esență, că: - potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, terenul în discuție era proprietatea C.A.P. P.L.
la data de referință 01 ianuarie 1990, nefiind înscris ca aparținând statului sau vreunei unități militare; - că UM YY era vecină cu parcelele respective, fiind imposibil ca aceasta să nu cunoască faptul că parcelele aparțineau unei alte unități militare, iar predarea terenului la numai 20 de zile de la emiterea adresei din 02 septembrie 2005 către UM YY s-a făcut pro causa; - înscrisurile din anul 1963 prin care se transmit două suprafețe de teren de 20 ha, de la două societăți agricole de stat, nu se referă la terenurile aparținând tarlalei 2, parcelele, proprietatea C.A.P., ci la terenurile fostului I.A.S., în plus, suprafețele transmise nu sunt identificate spațial, nu sunt înscrise în cartea funciară și nici individualizate; - prin hotărâre judecătorească i s-a recunoscut unei persoane fizice dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 10 ha pentru parcela, care ar aparține Cazărmii, fiind situată în tarlaua 2, titlul de proprietate fiind înscris în Cartea Funciară și persoana respectivă fiind pusă în posesie și titlu; - terenul cazărmii este împrejmuit și deci nu are nici o legătură cu parcelele și tarlaua în discuție.
În susținerea recursului, recurenții au depus înscrisuri. 4. Considerentele instanței de recurs Examinând cauza prin prisma susținerilor părților și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității refuzului, apreciat ca nejustificat, al Ministerului Apărării Naționale, de a elibera aviz favorabil pentru PUZ privind terenul situat în extravilanul comunei P.L., jud. Ilfov, în suprafață de 85.879,00 mp. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i), este definită ca reprezentând refuz nejustificat de a soluționa o cerere exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.
În cauză, din înscrisurile depuse, rezultă în mod evident o situație contradictorie, în sensul că atât recurenții-reclamanți, cât și intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale pretind un drept de proprietate, respectiv administrare, cu privire la același teren. Ambele părți au invocat și depus înscrisuri de natură a consacra drepturile pretinse. Așa cum a considerat și instanța de fond, aprecierea valabilității înscrisurilor respective, precum și a fundamentului drepturilor invocate de către părți cu privire la terenurile în discuție, excede atât competențelor instanței de contencios administrativ, cât și cadrului procesual stabilit în prezenta speță.
În contextul probelor prezentate, instanța poate, însă, aprecia, că, în condițiile în care intimatul-pârât acționează în exercitarea unui drept recunoscut de lege și constituit în temeiul unor înscrisuri aparent legale și valabile, a cărui inexistență nu a fost stabilită în mod definitiv și irevocabil la momentul solicitării reclamanților, nu poate fi apreciat ca nejustificat refuzul acestuia de a elibera actul administrativ solicitat. Astfel, sentința recurată este fondată și va fi menținută. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul formulat de U.V., M.D.V., P.A.B., P.M.I., P.M., P.R., Ș.I., O.C.Ș., D.F.C., E.I. și V.C. împotriva sentinței civile nr. 4917 din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.