ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3310/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanții U.V., M.D.V., P.A.B., P.M.I., P.M., P.R., Ș.I., O.C.Ș., D.F.C., E.I.

și V.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale

- Statul Major General - UM XX anularea adresei din 01 iunie 2010, obligarea pârâtului

să emită aviz favorabil pentru PUZ privind terenul situat în extravilanul comunei

P.L., jud. Ilfov, în suprafață de 85.879,00 mp precum și la plata de despăgubiri

în cuantum de 500.00 RON, și suspendarea executării actului până la pronunțarea

instanței de fond.

În motivarea cererii,

reclamanții au susținut că pârâtul ar fi refuzat în mod nejustificat emiterea avizului

sub pretextul că terenul respectiv s-ar afla în administrarea UM YY București, deși

unitatea în cauză susținuse anterior că nu a administrat niciodată acest teren și

că acesta nu este în evidența sa cadastrală.

Au mai arătat că terenul

în discuție se afla înscris în cadastrul funciar al orașului P.L. la data de referință

01 ianuarie 1990 prevăzută de Legea nr. 18/1991 ca fiind deținut de C.A.P. P.L.,

că invocarea unor acte de transfer de către pârâtul Ministerul Apărării Naționale

este hilară și că terenul în cauză nu poate aparține domeniului public, fiind retrocedat.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 4917 din 7 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a apreciat că în cauză nu poate fi vorba despre un refuz nejustificat

de emitere a avizului favorabil pentru PUZ și nici de nelegalitatea avizulu inegativ.

Curtea a considerat că

adresa emisă de către UM YY București, prin care aceasta a arătat că nu a administrat

niciodată acest teren și că acesta nu este în evidența sa cadastrală nu poate fi

luată în considerare, întrucând din actele depuse rezultă că unitatea respectivă

a primit în administrare terenul abia în 29 septembrie 2005, după emiterea adresei

în cauză, terenul fiind predat de către unitatea UM ZZ.

A mai reținut instanța

de fond că din dispozițiile din 26 aprilie 1963 și din 4 septembrie 1963 ale Consiliului

Superior al Agriculturii - Comitetul Executiv, reiese că doua suprafețe de teren

de 20 ha, de pe raza comunei P.L., au fost transmise de la două societăți de stat

în administrarea Ministerului Fortelor Armate pentru nevoi militare, și că, în consecință,

terenurile respective nu au apartinut fostelor CAP-uri și prin urmare nici nu puteau

face obiectul Legii nr. 18/1991, iar pe de alta parte ele aveau destinație militară

și conform anexei 1 pct. 1. 23. din Legea nr. 213/1998 făceau parte din domeniul

public al statului, fiind bunuri inalienabile.

S-a mai constatat că din

planurile de amplasament și delimitare 1:5000, reiese că suprafața de 82283 mp este

practic scoasă din poligon, parcelele fiind învecinate cu poligonul, situarea celor

două parcele fiind, astfel, în concordanță cu cele susținute de către pârât.

Curtea a mai arătat că

eventualele litigii cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului în cauză

sunt de competența instanțelor de drept comun, instanța de contencios neavând competența

de a statua asupra dreptului de proprietate al părților, ci doar să aprecieze dacă

pârâtul ar fi refuzat să își dea avizul favorabil fără a avea în sprijinul său nici

un act care să justifice acest refuz.

Instanta fondului a mai

constatat că Primăria comunei P.L., înainte de emiterea titlurilor de proprietate

în baza Legii nr. 18/1991, în 20 septembrie 2005, nu s-a adresat decât unei unități

militare și nu pârâtei ori Ministerului Apărării Naționale pentru a clarifica situația

terenurilor respective și că, dacă nu ar fi avut dubii cu privire la apartenența

terenului în cauză nu ar fi fost justificată adresa către UM YY.

A mai apreciat Curtea

că faptul ca nu exista litigiu în 2007 între Primăria comunei P.L. și UM YY nu înseamnă

că terenurile pentru care au fost emise titluri de proprietate pe numele unor persoane

fizice în 2005 au fost avute în vedere de acest proces-verbal, iar, pe de altă parte,

dacă au fost emise titluri de proprietate în 2005 atunci Primăria nu mai avea nici

un titlu asupra terenurilor și prin urmare nu avea nici ce litigii să aiba cu UM

YY.

în cauză

Împotriva acestei sentințe

au formulat recurs, în termenul legal, reclamanții U.V., M.D.V., P.A.B., P.M.I.,

P.M., P.R., Ș.I., O.C.Ș., D.F.C., E.I. și V.C., solicitând casarea sentinței recurate

și admiterea cererii lor, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct.

9 din C. proc. civ..

În motivarea căii de atac,

recurenții au criticat instanța de fond pentru lipsa imparțialității și examinarea

superficială a probelor, susținând, în esență, că:

- potrivit înscrisurilor

depuse la dosarul cauzei, terenul în discuție era proprietatea C.A.P. P.L. la data

de referință 01 ianuarie 1990, nefiind înscris ca aparținând statului sau vreunei

unități militare;

- că UM YY era vecină

cu parcelele respective, fiind imposibil ca aceasta să nu cunoască faptul că parcelele

aparțineau unei alte unități militare, iar predarea terenului la numai 20 de zile

de la emiterea adresei din 02 septembrie 2005 către UM YY s-a făcut pro causa;

- înscrisurile din anul

1963 prin care se transmit două suprafețe de teren de 20 ha, de la două societăți

agricole de stat, nu se referă la terenurile aparținând tarlalei 2, parcelele, proprietatea

C.A.P., ci la terenurile fostului I.A.S., în plus, suprafețele transmise nu sunt

identificate spațial, nu sunt înscrise în cartea funciară și nici individualizate;

- prin hotărâre judecătorească

i s-a recunoscut unei persoane fizice dreptul de proprietate asupra unei suprafețe

de 10 ha pentru parcela, care ar aparține Cazărmii, fiind situată în tarlaua 2,

titlul de proprietate fiind înscris în Cartea Funciară și persoana respectivă fiind

pusă în posesie și titlu;

- terenul cazărmii este

împrejmuit și deci nu are nici o legătură cu parcelele și tarlaua în discuție.

În susținerea recursului,

recurenții au depus înscrisuri.

de recurs

Examinând cauza prin prisma

susținerilor părților și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată

următoarele:

Recurenții-reclamanți

au învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității refuzului,

apreciat ca nejustificat, al Ministerului Apărării Naționale, de a elibera aviz

favorabil pentru PUZ privind terenul situat în extravilanul comunei P.L., jud. Ilfov,

în suprafață de 85.879,00 mp.

Potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. i), este definită ca reprezentând

refuz nejustificat de a soluționa o cerere exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

În cauză, din înscrisurile

depuse, rezultă în mod evident o situație contradictorie, în sensul că atât recurenții-reclamanți,

cât și intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale pretind un drept de proprietate,

respectiv administrare, cu privire la același teren.

Ambele părți au invocat

și depus înscrisuri de natură a consacra drepturile pretinse.

Așa cum a considerat și

instanța de fond, aprecierea valabilității înscrisurilor respective, precum și a

fundamentului drepturilor invocate de către părți cu privire la terenurile în discuție,

excede atât competențelor instanței de contencios administrativ, cât și cadrului

procesual stabilit în prezenta speță.

În contextul probelor

prezentate, instanța poate, însă, aprecia, că, în condițiile în care intimatul-pârât

acționează în exercitarea unui drept recunoscut de lege și constituit în temeiul

unor înscrisuri aparent legale și valabile, a cărui inexistență nu a fost stabilită

în mod definitiv și irevocabil la momentul solicitării reclamanților, nu poate fi

apreciat ca nejustificat refuzul acestuia de a elibera actul administrativ solicitat.

Astfel, sentința recurată

este fondată și va fi menținută.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de U.V., M.D.V., P.A.B.,

P.M.I., P.M., P.R., Ș.I., O.C.Ș., D.F.C., E.I. și V.C. împotriva sentinței civile

nr. 4917 din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie

2011.