ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4716/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 79/2008, Tribunalul

București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea formulată de către reclamanții

C.D. și I.S. și a obligat pârâta Primăria municipiului București să răspundă la

Notificarea formulată de către reclamanți sub nr. 1117/2001, prin emiterea unei

dispoziții motivate cu privire la cererea de restituire în natură sau prin

echivalent a imobilului teren situat în București - Militari, în suprafață de

411 mp.

Prin Decizia nr.

138/2008, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, a admis apelul reclamanților declarat

împotriva acestei sentințe și casând-o a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

La termenul din 23

octombrie 2008, reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul că, solicită

restituirea în natură a imobilului în suprafață de 411 mp situat la vechea

adresă din București - Militari conform planului de parcelare a terenului X, în

cote de VI pentru fiecare, iar în subsidiar, în situația în care restituirea

terenului în natură nu mai este posibilă, să se constate că sunt persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul sus-menționat.

În motivarea cererii

precizatoare s-a arătat în esență că, imobilul solicitat a aparținut părinților

C.F. și C.Gh. fiind dobândit în baza Contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 34686 din 8 august 1947 la Secția Notariat a Tribunalului

Ilfov, însă ulterior terenul a trecut abuziv în proprietatea statului, fără

titlu, în perioada 1965 - 1970 și fără nicio despăgubire.

Prin Sentința civilă

nr. 671 din 6 mai 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în

parte, acțiunea precizată, a obligat pârâta să emită dispoziție motivată prin

care să propună reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul

în suprafață de 411 mp situat în București - Militari (zona X), în prezent

situat sub Y/Y1, constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor

speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, a respins cererea de restituire în natură a

terenului sus-menționat, ca neîntemeiată și a obligat pârâta la plata sumei de

1.500 RON, către reclamanți reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 286A

din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, apelurile declarate de reclamanți și

pârâtă împotriva Sentințe nr. 671 din 06 mai 2010 a Tribunalului București,

secția a IV-a civilă, au fost respinse, ca nefondate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut în esență că, terenul în litigiu, respectiv, Y/Y1

are regimul juridic reglementat de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în

sensul că, măsurile reparatorii cuvenite reclamanților constau numai în

echivalent, sub formă de despăgubiri bănești,

Măsurile reparatorii

în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către

entitatea învestită cu soluționarea notificării, se acordă numai cu acordul

proprietarului, iar în pricina dedusă judecății chiar apelanții-reclamanți prin

notificare au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent bănesc.

În mod corect

tribunalul nu a stabilit și cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent,

având în vedere că potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, stabilirea în

concret a cuantumului despăgubirii se face de către Comisia Centrală a

Despăgubirilor, instanța de judecată stabilind doar calitatea de persoană

îndreptățită și modalitatea de restituire, nu și cuantumul concret al

despăgubirii, procedură ulterioară emiterii dispoziției.

În ceea ce privește

critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, s-a arătat că,

stabilindu-se culpa procesuală a pârâtului, acesta a fost obligat la plata

sumei de 1.500 RON, cu acest titlu, cuantumul fiind stabilit în măsura în care

s-au dovedit pretențiile reclamanților.

Referitor la apelul

declarat de Municipiul București s-a avut în vedere că în baza art. 23 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, potrivit art.

22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după

caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.

În privința

termenului reținându-se că se poate proroga, cu acordul expres sau tacit al

persoanei îndreptățite, dacă unitatea deținătoare comunică acesteia în

intervalul de 60 de zile, faptul că, documentația depusă este insuficientă

pentru fundamentarea deciziei de restituire.

Caracterul imperativ

al termenului de soluționare a notificării, s-a arătat că rezultă în mod

neîndoielnic, chiar din modul de redactare al normei care îl reglementează, iar

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este legală, întrucât,

cererea de chemare în judecată a fost admisă, iar aceasta nu a recunoscut până

la prima zi de înfățișare pretențiile reclamanților, operând prezumția culpei

procesuale, iar admiterea în parte a acțiunii, nu poate avea influență asupra

cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei

hotărâri au formulat recurs, neîncadrat în drept, reclamanții, arătând în

esență că, timp de 4 ani au purtat corespondență cu pârâta, însă au primit un

răspuns doar în momentul formulării plângerii la instanță, prin care li s-a

solicitat sprijinul pentru refacerea dosarului și a actelor anexă, ca urmare a

dispariției acestuia.

A mai arătat că,

susținerea pârâtei potrivit căreia notificarea ar fi fost depusă fără acte

doveditoare, trebuie sancționată de instanță, pentru că, în acest mod, s-a

urmărit tergiversarea soluționării cauzei.

Recursul este nul,

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ

de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod

prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu

excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine

publică.

Din economia textelor

legale anterior citate, rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus

și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate

să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în

măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în

cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C.

proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, succesiunea

de afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de

vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo

critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita

controlul judiciar în recurs.

În cererea de recurs

nu se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt

motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se expun nemulțumiri

personale față de nesoluționarea notificării în faza prealabilă instanței, însă

fără legătură cu considerentele deciziei recurate.

Recursul este o cale

extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a

instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de

drept, astfel încât chestiunile legate de aprecierea și evaluarea situațiilor

de fapt nu pot fi analizate în acest cadru procesual.

Pentru considerentele

arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică,

Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul,

recursul declarat de reclamanții C.D. și I.S. împotriva Deciziei nr. 286A din 7

decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 iunie 2012.

Procesat de GGC - LM