ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1437/2012

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții Ș.S.G. și V.S. au chemat în judecată pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtelor la emiterea titlului de despăgubire și a titlului de conversie, sub sancțiunea plății de penalități pe zi de întârziere. Pârâtele au formulat întâmpinări în cauză în care au solicitat respingerea acțiunii reclamanților. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 5686 din 6 octombrie 2011, a admis în parte acțiunea reclamanților Ș.S.G.

și V.S., a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să soluționeze dosarul reclamanților prin emiterea titlului de despăgubire, a respins primul capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins cererea de emitere a titlului de conversie ca prematur formulată și cererea de plată a penalităților de întârziere ca neîntemeiată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Reclamanții au formulat notificare în anul 2001, dar nu au intrat în posesia despăgubirilor, deși a trecut un interval de timp mai mare de 10 ani, ceea ce reprezintă o încălcare a art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are atribuții în emiterea titlului de despăgubire și nu poate emite titlul de conversie în lipsa deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Timpul scurs de la data primirii dosarului de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și până la formularea acțiunii în contencios administrativ nu justifică acordarea penalităților de întârziere, întrucât există premisele pentru o executare voluntară a sentinței. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs se susține faptul că dosarul aferent Dispoziției nr. 13600 din 21 februarie 2011 emisă de Primarul General al Municipiului București nu a fost transmis Secretariatului General al Comisiei Centrale de către Primărie. Ca atare, nu poate fi declanșată procedura privind acordarea măsurilor reparatorii, prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în cadrul căreia se emite titlul de despăgubire. În speța de față, nu a fost depășit termenul rezonabil, reglementat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Astfel, în temeiul Legii nr. 10/2001, petenta I.Z. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul compus din teren în suprafață de 513 mp și clădire demolată în suprafață de 66,78 mp, imobil situat în București, str. L. nr. 51 (fosta str. P. nr. 51), prin Notificarea înregistrată nr. 3393 din 13 august 2001 la executorul judecătoresc. Ulterior, prin contractul de cesiune de drept litigios, autentificat sub nr. 569 din 30 iunie 2010 la BNPA T.C. și D.R., petenta I.Z. a cesionat intimaților-reclamanți, în cote indivize și egale de 1/2 pentru fiecare, drepturile litigioase pentru obținerea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul anterior arătat.

Prin Dispoziția nr. 13600 din 21 februarie 2011 emisă de către Primarul General al Municipiului București s-a propus acordarea de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, intimaților-reclamanți pentru imobilul aflat în discuție. Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv sunt proceduri complexe, ce cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (de pildă, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, după cum s-a pronunțat în mod constant și instanța supremă. Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia în mod efectiv de protecția asigurată de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

În speță, Înalta Curte apreciază că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data formulării notificării - 2001 -, în mod corect prima instanță a concluzionat că este vorba de o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului. Ca atare, critica recurentei privind nesocotirea de către instanța de fond a criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența Curții europene a drepturilor omului, nu sunt justificate. Totodată, Înalta Curte reține faptul că la data de 25 ianuarie 2012 dosarul de despăgubiri al intimaților-reclamanți a fost retrimis la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, așa cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire.

În fine, instanța de control judiciar apreciază că se impune stabilirea unui termen având în vedere complexitatea procedurii pentru emiterea deciziei, reprezentând titlu de despăgubire. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va obliga pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită intimaților-reclamanți decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în București, str. L. nr. 51, în termen de 3 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 5686 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 3 luni de la data pronunțării prezentei hotărâri. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 martie 2012. Procesat de GGC - DG