ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1437/2012

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamanții Ș.S.G. și V.S. au chemat în judecată pe

pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtelor la emiterea

titlului de despăgubire și a titlului de conversie, sub sancțiunea plății de

penalități pe zi de întârziere.

Pârâtele au formulat

întâmpinări în cauză în care au solicitat respingerea acțiunii reclamanților.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 5686

din 6 octombrie 2011, a admis în parte acțiunea reclamanților Ș.S.G. și V.S., a

obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să soluționeze

dosarul reclamanților prin emiterea titlului de despăgubire, a respins primul

capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților ca fiind introdus împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă, a respins cererea de emitere a titlului de

conversie ca prematur formulată și cererea de plată a penalităților de

întârziere ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanții au

formulat notificare în anul 2001, dar nu au intrat în posesia despăgubirilor,

deși a trecut un interval de timp mai mare de 10 ani, ceea ce reprezintă o

încălcare a art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.

Pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are atribuții în emiterea

titlului de despăgubire și nu poate emite titlul de conversie în lipsa deciziei

reprezentând titlul de despăgubire.

Timpul scurs de la data

primirii dosarului de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și până la formularea acțiunii în contencios administrativ nu

justifică acordarea penalităților de întârziere, întrucât există premisele

pentru o executare voluntară a sentinței.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii

reclamanților ca neîntemeiată.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal,

fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs se susține faptul că dosarul aferent Dispoziției nr.

13600 din 21 februarie 2011 emisă de Primarul General al Municipiului București

nu a fost transmis Secretariatului General al Comisiei Centrale de către

Primărie. Ca atare, nu poate fi declanșată procedura privind acordarea

măsurilor reparatorii, prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în

cadrul căreia se emite titlul de despăgubire.

În speța de față, nu

a fost depășit termenul rezonabil, reglementat de art. 6 din Convenția

europeană a drepturilor omului.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Astfel, în temeiul

Legii nr. 10/2001, petenta I.Z. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii

pentru imobilul compus din teren în suprafață de 513 mp și clădire demolată în

suprafață de 66,78 mp, imobil situat în București, str. L. nr. 51 (fosta str.

P. nr. 51), prin Notificarea înregistrată nr. 3393 din 13 august 2001 la

executorul judecătoresc.

Ulterior, prin

contractul de cesiune de drept litigios, autentificat sub nr. 569 din 30 iunie

2010 la BNPA T.C. și D.R., petenta I.Z. a cesionat intimaților-reclamanți, în

cote indivize și egale de 1/2 pentru fiecare, drepturile litigioase pentru

obținerea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul anterior

arătat.

Prin Dispoziția nr.

13600 din 21 februarie 2011 emisă de către Primarul General al Municipiului

București s-a propus acordarea de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, intimaților-reclamanți pentru imobilul aflat în discuție.

Este indiscutabil

faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru

acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv sunt

proceduri complexe, ce cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă

recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (de pildă, evaluatorii), astfel

încât, în mod obiectiv nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2

alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul

comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze

fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că

autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de

timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de

despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art.

6 din Convenția europeană a drepturilor omului, după cum s-a pronunțat în mod

constant și instanța supremă.

Termenul rezonabil se

referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât și la

timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a

organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei

cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia în mod efectiv de

protecția asigurată de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

În speță, Înalta

Curte apreciază că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de

la data formulării notificării - 2001 -, în mod corect prima instanță a

concluzionat că este vorba de o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din

Convenția europeană a drepturilor omului și a art. 1 din Primul Protocol

adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.

Ca atare, critica

recurentei privind nesocotirea de către instanța de fond a criteriilor pe baza

cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența Curții

europene a drepturilor omului, nu sunt justificate.

Totodată, Înalta

Curte reține faptul că la data de 25 ianuarie 2012 dosarul de despăgubiri al

intimaților-reclamanți a fost retrimis la Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, așa cum rezultă din procesul-verbal de

predare-primire.

În fine, instanța de

control judiciar apreciază că se impune stabilirea unui termen având în vedere

complexitatea procedurii pentru emiterea deciziei, reprezentând titlu de

despăgubire.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite

recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va obliga pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită

intimaților-reclamanți decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru

imobilul situat în București, str. L. nr. 51, în termen de 3 luni de la

pronunțarea prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr.  5686 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de

3 luni de la data pronunțării prezentei hotărâri.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 martie 2012.

Procesat de GGC - DG