ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1391/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1391/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Reclamanta A.V.L. a chemat în judecată Universitatea „S.P.” București și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, sub sancțiunea plății unor penalități în cuantum de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere, până la eliberarea efectivă a actelor de studii solicitate și obligarea pârâtului la aprobarea tipăririi formularelor tipizate ale actelor de studii și plata unor penalități, în cuantum de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 10-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să-i recunoască titlul de licențiată în psihologie.
Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că a urmat cursurile Facultății de Sociologie-Psihologie specializarea Psihologie din cadrul Universității „S.P.” promoția 2008 și a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând Titlul de Licențiată în Psihologie, conform adeverinței nr. 4216 din 23 iulie 2009 și nr. 209 din 29 octombrie 2010. Deși a solicitat în mai multe rânduri Universității să-i elibereze diploma de licență și suplimentul acesteia, reclamanta a arătat ă Universitatea i-a comunicat că nu a primit formularele tipizate, structurile abilitate ale MECTS amânând în mod repetat aprobarea eliberării tuturor formularelor tipizate. În ședința din 21 octombrie 2011, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a acestei instanțe.
Prin Sentința civilă nr. 496 din 21 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal. La rândul său, Tribunalul Dolj prin Sentința nr. 354 din 25 ianuarie 2012 a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova. Totodată, constatând intervenit conflictul negativ de competență între această instanță și Curtea de Apel Craiova a trimis cauza spre soluționarea conflictului la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dolj a reținut că Universitatea „S.P.” din București face parte din sistemul național de învățământ, stabilindu-se caracterul pârâtei de autoritate publică centrală, competentă să presteze un serviciu public.
De asemenea, s-a reținut ca fiind de netăgăduit și caracterul de autoritate publică centrală a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, astfel că competența de soluționare a cauzei s-a stabilit că aparține Curții de Apel Craiova. Înalta Curte, în temeiul art. 22 Cod procedură civilă coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Capătul de cerere principal al acțiunii constă în obligarea pârâtului M.E.C.T.S. la aprobarea tipăririi formularelor tipizate pentru diploma de licență. Capătul de cerere referitor la obligarea eliberării diplomei de către Universitatea „S.P.” depinde în mare măsură de soluționarea primului capăt al acțiunii, fiind subsecvent acestuia.
Avându-se în vedere că, M.E.C.T.S. este o autoritate publică centrală iar Universitatea „S.P.”, conform art. 1 din Legea nr. 443/2002 face parte din sistemul național de învățământ, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe A.V.L., pârâta Universitatea „S.P.” și chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2012. Procesat de GGC - DG
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.